ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3672/2025

Ședința publică din data de 25 iunie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 decembrie 2024, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, a solicitat obligarea pârâților la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Nivolumab (denumire comercială Opdivo), până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 561 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: a respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Sănătății prin întâmpinare, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și a obligat pârâții la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Nivolumab (denumire comercială Opdivo) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 561 din 17 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare, admiterea excepției lipsei capacității juridice și, implicit, a calității procesuale pasive a Guvernului României, iar pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată.

3.2. Pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 561 din 17 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare admiterea excepțiilor invocate în fond și respingerea cererii de ordonanță președințială ca inadmisibilă.

3.3. Pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte și, pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată.

3.4. Împotriva sentinței civile nr. 561 din 17 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea tuturor recursurilor declarate în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția rămânerii fără interes a recursurilor declarate în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere de ordonanță președințială vizând obligarea pârâților Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Nivolumab (denumire comercială Opdivo), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024

Ulterior soluționării excepțiilor procesuale invocate în cauză, prima instanță a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant în contradictoriu cu autoritățile chemate în judecată, obligând aceste pârâte să-i asigure reclamantului medicamentul Nivolumab (denumire comercială Opdivo), astfel cum s-a solicitat prin acțiune.

Conform prevederilor art. 997 din C. proc. civ. "(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.".

Având în vedere obiectul concret al pretențiilor ce au fost deduse judecății pe calea cererii de ordonanță președințială, procedură ce prezintă un caracter sumar, cu efecte limitate în timp până la soluționarea pe fond a acțiunii, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului vor fi avute în vedere soluția pronunțată de prima instanță și eventuale modificări survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate.

Înalta Curte observă că, ulterior pronunțării soluției de admitere a cererii de ordonanță președințială de către instanța de fond și învestirii instanței de recurs în calea de atac, la data de 4 aprilie 2025 a intervenit decesul intimatului-reclamant A., înregistrat cu actul de deces nr. 1090/2025, astfel cum rezultă din informațiile înscrise în baza de date DEPABD .

Dat fiind că obligarea pârâților de a-i asigura reclamantului medicamentul Nivolumab (denumire comercială Opdivo), pe baza de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) s-a făcut prin raportare la afecțiunea de care acesta suferea și pentru tratarea căreia i s-a recomandat administrarea respectivului medicament, Înalta Curte constată că dreptul pretins de reclamant este un drept intuitu personae, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acestuia.

În ceea ce privește subzistența interesului în susținerea recursurilor deduse judecății, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi inițiat și menținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Se impune a se reține sub acest aspect și art. 29 din C. proc. civ., potrivit căruia acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite.

Întrucât prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, este necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia.

Or, astfel cum s-a arătat anterior, în condițiile în care obligația de asigurare, în regim de compensare 100%, a medicamentului Nivolumab (denumire comercială Opdivo), stabilită de prima instanță, a avut caracter executoriu, vizând strict persoana reclamantului, o eventuală soluționare favorabilă a demersului părților recurente ar fi lipsită de eficacitate juridică, obligația reținută în sarcina acestora stingându-se odată cu decesul intimatului-reclamant.

În consecință, cum interesul de a acționa al pârâților nu mai subzistă, nemaifiind actual conform art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din cererile de recurs.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca rămase fără interes recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței civile nr. 561 din 17 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca rămase fără interes.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.