ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.07.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
31.07.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 31 iulie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 12.03.2025, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 47 alin. (2) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) și art. 46 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei, formarea a 29 dosare distincte și declinarea acestora în favoarea a 29 tribunale, printre care și Tribunalul Caraș-Severin.

Prin sentința penală nr. 67 din 20.03.2025, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția penală, în dosarul nr. x/2025 în temeiul prevederilor art. 41 alin. (1), lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Caraș Severin competența soluționării cauzei privind pe inculpata A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (54 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. B.; A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. C. S.A..

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Mureș a reținut că, prin încheierea penală din 12.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și declinarea în favoarea Tribunalului Caraș-Severin a cauzei privind pe inculpata A..

S-a menționat că, din punct de vedere tehnic, instanța s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenței teritoriale în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, în dosarul nr. x/2018, deoarece, cauza fiind în prim grad de jurisdicție, soluția se pronunță prin sentință.

Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracțiunile pentru care Tribunalul Mureș este competent teritorial, în aceeași cauză aplicația informatică ECRIS nu permite generarea a două sentințe cu număr.

Totodată, tot din rațiuni strict tehnice ce țin de aplicația informatică ECRIS, nu s-ar fi putut pune în executare dispoziția de declinare în dosarul nr. x/2018 și urmări în mod corespunzător traseul cauzei la instanța căreia i s-a trimis cauza.

Prin urmare, având în vedere admiterea excepției necompetenței teritoriale dispuse prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2018, s-a arătat că remediul imediat al acestei soluții este declinarea cauzei în favoarea Tribunalului competent, prin sentință distinctă în dosarul nou format.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin, sub nr. x/2025.

Prin sentința penală nr. 43 din 10.07.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Tribunalul Caraș-Severin, secția penală, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 47 alin. (2) și (3), art. 49 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei penale nr. 1574/102/2025, disjunsă din cauza penală nr. 2221/102/2018, aflată pe rolul Tribunalului Mureș, vizând pe inculpatul A. S.A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (54 acte materiale) și art. 5 C. pen., în relație cu S.C. B., și cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) și art. 5 C. pen., în relație cu S.C. C. S.A., în favoarea Tribunalului Mureș, secția Penală.

În conformitate cu art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Caraș-Severin a apreciat că încheierile pronunțate în faza de cameră preliminară se bucură de autoritate de lucru judecat, dispozițiile art. 47 alin. (2) și (3) C. proc. pen. fiind incidente în cauză, Așa fiind, câtă vreme, potrivit art. 342 C. proc. pen., competența instanței face obiectul controlului în faza de cameră preliminară, iar această pretinsă neregularitate a fost invocată și analizată, nu se identifică niciun argument pentru care acest aspect nu s-ar considera definitiv dezlegat încă din faza de cameră preliminară, condiții în care s-a apreciat că orice pretinse argumente privind necompetența teritorială a Tribunalului Mureș, chiar și în măsura în care acestea ar fi existat, s-au acoperit ca urmare a finalizării camerei preliminare.

Pe de altă parte, s-a apreciat că în cauză au fost nesocotite dispozițiile art. 49 alin. (1) C. proc. pen. și art. 47 alin. (2) și (3) C. proc. pen.. Astfel, intenția legiuitorului este ca, în materia competenței teritoriale, orice neregularitate să poate fi invocată exclusiv până la momentul începerii cercetării judecătorești, iar ulterior, în măsura în care intervine schimbarea încadrării juridice, competența teritorială și chiar cea materială superioară să rămână câștigată primei instanțe sesizate.

În prezenta cauză, Tribunalul Mureș susține că nu s-a dat citire actului de sesizare, afirmație formal corectă (în nicio încheiere interlocutorie nu se menționează că s-ar fi dat citire actului de sesizare a instanței, conform art. 374 aliniat 1 C. proc. pen.) însă, analizându-se încheierile pronunțate, s-a constatat că s-a efectuat o veritabilă cercetare judecătorească, incluzând dezbaterea intervenirii prescripției răspunderii penale ori schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 386 C. proc. pen., demers care procedural se plasează după începerea cercetării judecătorești, reglementată la art. 374 alin. (1) C. proc. pen. Însăși succesiunea articolelor conduce spre această concluzie.

Astfel, câtă vreme cercetarea judecătorească a început de facto, împrejurarea că nu s-a citit actul de sesizare a instanței nu poate conduce la repunerea Tribunalul Mureș în termenul de a invoca necompetența teritorială, neputând folosi nesocotirea normelor procedurale în acest demers.

A observat Tribunalul Caraș-Severin că temeiul de bază al soluției de declinare a competenței este schimbarea încadrării juridice, operațiune efectuată în temeiul art. 386 C. proc. pen. A menționat că, indiferent de temeinicia și legalitatea acestui demers, această situație nu poate constitui argument în favoarea soluției de declinare, câtă vreme aplicarea dispozițiilor art. 46 C. proc. pen. privind disjungerea cauzei nu acordă posibilitatea efectuării vreunei noi analize a competenței instanței prin raportare la noul obiect parțial al învestirii, competența fiind deja stabilită în favoarea Tribunalului Mureș, și astfel orice disjungere din cauza penală nr. 2221/102/2018 rămâne în competența acestei prime instanțe sesizate, neputând fi ignorată împrejurarea că toate aceste noi cauze provin dintr-o operațiune de disjungere.

S-a arătat că argumentele de oportunitate invocate de Tribunalul Mureș nu pot constitui motive de declinare a competenței deoarece vin în contradicție cu normele privind respectarea duratei rezonabile a procesului penal, în vederea garantării inculpaților a dreptului la un proces penal echitabil.

Dispozițiilor art. 46 alin. (1) C. proc. pen. permit pentru buna desfășurare a judecății, disjungerea cauzei cu privire la unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni, însă nu permit și declinarea cauzei la altă instanță egală în grad.

S-a arătat că relevantă în cauză este jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, materializată în încheierea penală nr. 203/23.03.2018, pronunțată în soluționarea unui conflict negativ de competență (publicată în Buletinul Jurisprudenței 2018, partea I, pg. 437-440), în care se menționează că, "în ipoteza unor infracțiuni multiple, între care există legături de conexitate sau de tip corelativ, fapte comise în raza unor instanțe diferite, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferință pentru stabilirea competenței teritoriale, recunoscând în schimb competența legală a instanțelor, indiferent de natura sau amploarea activității infracționale". Practic, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni este recunoscută incidența art. 41 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, s-a mai arătat că definitivarea competenței teritoriale în favoarea unei instanțe înlătură posibilitatea judecării cauzei de către alte instanțe care ar fi fost competente, precizându-se următoarele:

"ca efect al sesizării judecătoriei sectorului 3 București cu rechizitoriul întocmit în speță, competența teritorială a acestei instanțe a devenit efectivă, această împrejurare având ca urmare încetarea vocației la judecarea cauzei a celorlalte instanțe deopotrivă competente teritorial".

În condițiile art. 41 C. proc. pen., s-a constatat că în cauză se identifică o competență teritorială alternativă, competența fiind definitiv câștigată de prima instanță sesizată, respectiv Tribunalul Mureș. Altfel spus, Tribunalul Caraș-Severin ar fi fost competent să judece prezenta cauză, însă în măsura în care ar fi fost primă instanță sesizată, situație de altfel frecvent întâlnită în cauzele DNA - Structura Centrală și DIICOT - Structura Centrală. Astfel de cauze se află chiar la acest moment pe rolul acestui tribunal, privind fapte săvârșite pe teritoriul județelor Timiș, Arad, Dolj, Gorj, etc.

În concluzie, având în vedere că analiza competenței se face global, prin raportare la întregul obiect al sesizării și reieșind cu evidență că și Tribunalul Mureș este competent teritorial asupra unei părți din faptele sesizate, s-a arătat că rezultă cu claritate că, în calitate de primă instanță sesizată, Tribunalul Mureș este competent să judece întreaga cauză penală.

În fine, s-a arătat, cu privire la speța de față, că s-a pronunțat un regulator de competență de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 309/25 iunie 2025, pronunțată în Dosar nr. 1581/102/202, la sesizarea Tribunalului Hunedoara.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că Tribunalul Mureș este competent să soluționeze cauza, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe.

Înalta Curte reține că determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată se realizează în funcție de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârșirii infracțiunii, astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiași text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta, și locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. definesc locul săvârșirii infracțiunii ca fiind " locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar, prevederile alin. (3) al aceluiași articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să judece".

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competența egală a tuturor instanțelor judecătorești în circumscripția cărora s-a desfășurat activitatea infracțională.

Aceasta înseamnă că, atât în cazul infracțiunilor al căror element material cunoaște variante alternative, săvârșite în raza unor instanțe diferite, dar și în ipoteza unor infracțiuni multiple, între care există legături de conexitate sau de tip corelativ, fapte comise în raza unor instanțe diferite, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferință pentru stabilirea competenței teritoriale, recunoscând, în schimb, competența egală a instanțelor, indiferent de natura sau amploarea activității infracționale concret desfășurate în raza uneia sau alteia dintre acestea.

Or, ca efect al opțiunii legislative relevate de dispozițiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocației celorlalte la judecarea cauzei, competența recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condițiile legii.

În speță, conflictul negativ de competență poartă asupra soluționării cauzei privind pe inculpata A. S.A., trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 din 12.11.2018, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu - Mureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, instanța inițial sesizată fiind Tribunalul Mureș.

Ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară, Tribunalul Mureș, prin încheierea penală din 23.05.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2018, a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar cu privire la mai mulți inculpați decedați, iar, prin încheierea penală din 14.11.2024, în raport de perioada infracțională descrisă în rechizitoriu, a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar, în care s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la o parte din inculpați și o parte din infracțiuni.

În continuare, prin încheierea penală din 06.12.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureș, s-a dispus, înainte de citirea actului de sesizare a instanței, schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracțiune de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatei S.C. A. S.A. (4.484 acte materiale), în 226 de infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă și, ulterior, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea a 29 de dosare penale în favoarea a 29 de tribunale.

În acest context, se observă că dispozițiile art. 49 alin. (1) C. proc. pen. prevăd, în mod expres, că, în caz de schimbare a încadrării juridice, instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competentă în a o judeca, chiar dacă infracțiunea este de competența instanței inferioare, deci, cu atât mai mult rămâne competentă să judece în ipoteza în care infracțiunea este chiar de competența sa materială.

Totodată, nici disjungerea nu atrăgea declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării dreptului la un proces echitabil inculpaților, Tribunalul Mureș deturnând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce privește instituția disjungerii.

Disjungerea cauzei reprezintă o măsură procesuală, pentru buna desfășurare a judecății, dar atât dosarul inițial, cât și cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluționare instanței inițial învestite.

Astfel, dispozițiile art. 46 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că, pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a judecății, instanța poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni, însă, în situația în care judecătorul apreciază că pentru aceste considerente se impune disjungerea cauzei și procedează de o asemenea manieră, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfășurări a judecății, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpații pentru care a dispus disjungerea, în favoarea unei alte instanțe, decât în condițiile legii (spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea și ulterior inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, dobândește una din calitățile prevăzute la art. 40 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum prevede art. 48 alin. (2) C. proc. pen.).

Prin urmare, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (1) C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 C. proc. pen., concluzionează că, în speță, competența de a soluționa cauza privind pe inculpata A. S.A., din punct de vedere material și teritorial aparține în primă instanță Tribunalului Mureș.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A. S.A. în favoarea Tribunalului Mureș, instanță căreia i se trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A. S.A. în favoarea Tribunalului Mureș, instanță căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 iulie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-06-26
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 26 iunie 2025 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea penală din 12.03.2025 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. x/2018, în temeiul a
ÎCCJ 2025-07-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 15 iulie 2025 Deliberând asupra conflictului de competență de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 71/2025 din data de 20.03.2025 pronunțată de Tribunalul
ÎCCJ 2025-07-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 08 iulie 2025 Deliberând asupra conflictului de competență de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 53 din 20 martie 2025 pronunțată de Tribunalul Mureș, s
ÎCCJ 2025-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 25 septembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Mureș și Tribunalul Ilfov, constată următoarele: În cauza penală nr. 2221/102/2018, prin încheierea din 12.03.2025, Tr
ÎCCJ 2025-07-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 15 iulie 2025 Deliberând asupra conflictului de competență de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 50/2025 din data de 20.03.2025 pronunțată de Tribunalul
Sursă