ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1121/2025

Ședința publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 14/2025 din 21 ianuarie 2025, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția perimării și a constatat intervenită de drept perimarea judecării apelului declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile 530/2021 din 22 martie 2021 a Tribunalului Galați, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa de Asigurări a Avocaților din România și Casa de Pensii a Avocaților din Galați.

Reclamanta a recurat hotărârea instanței de apel la 23 ianuarie 2025, arătând că motivarea recursului o va realiza după comunicarea deciziei atacate.

Ulterior, la 7 februarie 2025, recurenta a depus motivele de recurs, prin care, în justificarea nelegalității hotărârii curții de apel, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

A arătat că în cauză lăsarea dosarului în nelucrare nu se datorează culpei recurentei, în condițiile în care acesta s-a repus pe rol din dispoziția instanței de prim control judiciar și că prelungirea judecății dosarului în raport cu care a intervenit măsura suspendării, mai mult de 1 an, nu se datorează recurentei, ci excepțiilor invocate în acel proces.

De asemenea, a afirmat că dosarul nr. x/2021 a fost soluționat definitiv prin decizia nr. 524/R din 24 mai 2024 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, comunicată autoarei căii de atac la 27 iulie 2024, astfel că termenul de perimare s-a împlinit la 24 noiembrie 2024, iar recurenta a formulat la 18 noiembrie 2024 cerere de repunere pe rol a cauzei.

Mai mult, a susținut că instanța de apel nu a repus pe rol dosarul cu citarea părților, deși fusese formulată o cerere de reluare a judecății, procedând direct la pronunțarea deciziei recurate și că împotriva deciziei nr. 524/R din 24 mai 2024 a Curții de Apel Galați, s-a formulat cerere de revizuire și că exercitarea căii de atac s-a răsfrânt și asupra suspendării.

În final, a arătat că cererea de perimare trebuia pusă în discuția părților, conform art. 22 alin. (2) și art. 245 C. proc. civ.

La 31 martie 2025, intimata Casa de Asigurări a Avocaților din România a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, suspendarea judecății procesului în cauză a fost dispusă de curtea de apel, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la 18 noiembrie 2021, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aspect necontestat de niciuna dintre părțile în litigiu.

La 21 ianuarie 2025, prin decizia ce formează obiect al recursului de față, curtea de apel, reținând că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data la care s-a soluționat definitiv litigiul în raport cu care a încuviințat măsura suspendării, 24 mai 2024 și că în cauză nu a intervenit niciun caz de suspendare sau întrerupere a cursului perimării, a constatat intervenită perimarea acțiunii în anulare.

Ipoteza suspendării reglementată de 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reprezintă o sistare temporară a judecății, iar alin. (2) al acestui articol indică limita în timp a suspendării procesului, respectiv până la data la care hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Ca atare, dată fiind prevalența principiului disponibilității părților în procesul civil, în situația suspendării facultative întemeiate pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., încetarea cauzei de suspendare trebuie semnalată instanței printr-o cerere formulată de partea interesată, obligația de a urmări finalizarea respectivului proces și de a solicita reluarea judecății revenind părților, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii.

Cerințele sancțiunii perimării decurg chiar din conținutul art. 416 C. proc. civ. și ele vizează rămânerea în nelucrare a cauzei și culpa părții, care nu a acționat în vederea continuării judecății, deși avea posibilitatea să o facă.

Conform art. 418 alin. (1) C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată".

Dosarul în raport cu care s-a dispus suspendarea judecății apelului în speță, nr. 211/44/2021, s-a soluționat definitiv la 24 mai 2024, prin decizia nr. 524/R a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, este de necontestat că termenul de perimare a început să curgă de la această dată.

Susținerile părții privind stabilirea unui alt moment de la care începe să curgă termenul de perimare nu pot fi reținute, având în vedere că art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că punctul de referință pentru declanșarea curgerii acestuia este data rămânerii definitive a hotărârii care a provocat suspendarea. De aceea, este lipsită de relevanță data la care părții i-a fost comunicată decizia nr. 524/R din 24 mai 2024 a Curții de Apel Galați.

Nici teza recurentei privind începerea termenului de perimare de la data judecării revizuirii promovate împotriva hotărârii sus-menționate nu poate fi primită, dat fiind că, pe de o parte, măsura suspendării s-a dispus până când hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal va deveni definitivă, respectiv la data judecării recursului, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ., text de lege care nu condiționează caracterul definitiv al hotărârii date în recurs de soluționarea unei eventuale căi de atac de retractare.

Promovarea revizuirii nu are efect întreruptiv asupra cursului perimării și nici nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., de vreme ce declararea căii de atac de retractare nu reprezintă un act de procedură efectuat în vederea judecării procesului suspendat, în sensul art. 417 C. proc. civ., repunerea pe rol a dosarului de față nu trebuia efectuată din oficiu de către instanță și nu s-a făcut dovada formulării unei cereri în cauză, care nu a ajuns la instanță sau, deși a ajuns, nu i s-a putut stabili termen pentru judecată.

Așa fiind, întrucât suspendarea judecății apelului a intervenit chiar în urma demersului recurentei, se reține că, primordial, acesteia îi revenea obligația de a ține sub observație soluționarea procesului ce a constituit dosarul nr. x/2024 și de a încunoștiința instanța despre finalizarea judecății lui.

Cum suspendarea unui termen determină ca de la data încetării cauzei de suspendare, acesta să își reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului și timpul scurs înainte de suspendare, rezultă că termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ. s-a împlinit, iar, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol, la 25 mai 2024, dată până la care redeschiderea procesului nu a fost solicitată.

În aceste condiții, față de atitudinea procesuală a părților, care nu au solicitat reluarea judecății într-o perioadă de 6 luni de la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, Înalta Curte apreciază că în mod legal curtea de apel a constatat că a operat perimarea.

Culpa procesuală privind lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp prevăzut de lege este atribuită de legiuitor tuturor părților implicate în proces și nu doar uneia dintre ele, dându-se astfel eficiență obligației generale a părților de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 C. proc. civ.

Așadar, susținerile recurentei prin care tinde să demonstreze lipsa culpei sale procesuale nu sunt de natură să înlăture sancțiunea perimării și nici să justifice inacțiunea sa în ce privește introducerea unei cereri de redeschidere a procesului în intervalul prevăzut de art. 416 C. proc. civ.

Se cuvine notat, contrar autoarei căii de atac, că cererea de repunere pe rol a cauzei a fost formulată la 11 decembrie 2024, ulterior împlinirii termenului de legal 6 luni și intervenirii de drept a perimării, cererea fiind lipsită de efecte juridice.

Nefondate sunt și alegațiile recurentei referitoare la încălcarea principiului contradictorialității, în măsura în care pentru termenul din 21 ianuarie 2025, când s-a pronunțat decizia atacată, procedura de citare a acestei părți a fost legal îndeplinită, ea, conform înscrisurilor de la dosarul curții de apel, fiind citată cu mențiunea că la termenul anterior menționat se va discuta excepția perimării.

În concluzie, constatând că deciziei recurate nu i se poate imputa viciul sesizat de autoarea căii de atac, hotărârea fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează instituția perimării, Înalta Curte, pentru rațiunile înfățișate mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei, în raport cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la art. 452 din același act normativ, va obliga recurenta la plata către intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaților din România a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată dovedite conform înscrisurile aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 14/2025 din 21 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa de Asigurări a Avocaților din România și Casa de Pensii a Avocaților din Galați.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaților din România a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2025.