ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 779/2025

Ședința publică din data de 13 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-acontencios administrativ și fiscalla data de 20.10.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și B., solicitând:

- în principal:

- anularea parțială a Ordinului nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare emis de Ministerul Mediului ("Ordinul 193/2022") - Anexa nr. 1, cu privire la aprobarea Fondului cinegetic nr. 5 București;

- anularea fișeiși a schiței fondului cinegetic nr. 5 București ce au fost aprobate prin intermediul Ordinului nr. 193/2002;

- în subsidiar:

- obligarea Ministerului Mediului la actualizarea fișeișischiței Fondului cinegetic nr. 5 București, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

- obligarea B. la încetarea organizării partidelor de vânătoare pe terenul aflat în proprietatea sa ce face parte din Fondul cinegetic nr. 5 București, până la data actualizării fișeișischiței fondului cinegetic.

Prin sentința nr. 211 din 12 februarie 2024,Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de inadmisibilitate în privința capetelor subsidiare de cerere, invocată din oficiuși, pe cale de consecință, le-a respins ca atare.

Totodată, a respins capetele principale privind pe reclamanta A., încontradictoriu cu pârâții MinisterulMediului, Apelorși Pădurilor, C. și B., ca neîntemeiate.

3 Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii judecătorești menționate anterior în punctul I.2, a formulat recurs recurenta A., întemeiat pe dipozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă arată, în esență, următoarele:

Arată recurenta că nu putea invoca un aspect care nu îi era cunoscut în momentul sesizării instanței, el reieșind din cursul dezbaterilor.

Recurenta precizează că a invocat motiv de nelegalitate al actului administrativ atacat nu doar prin concluziile scrise, cum în mod eronat a menționat instanța de fond în cadrul hotărârii instanței de fond, ci a fost invocat în cadrul dezbaterilor orale ale cauzei de la termenul de judecată din data de 08.01.2024, când a devenit evident că Ministerul Mediului nu poate prezenta harta Fondului Cinegetic nr. 5 București și nici vreo documentație tehnică în baza căreia s-au stabilit limitele și suprafața acestui fond, la momentul adoptării Ordinului nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare ("Ordinul 193/2002")1.

Astfel, acest aspect de nelegalitate a fost dezbătut în contradictoriu cu celelalte părți, acestea putând să facă apărări față de invocarea sa.

Susținerile instanței de fond, în sensul că nu se poate pronunța asupra acestui aspect de legalitate, este contrar normelor de procedură prevăzute de art. 13 (1) și art. 18 (2) Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ ("Legea 554/2004"), ce obligă instanța de judecată să verifice în cadrul acțiunii în anulare a unui act administrativ și legalitatea operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului.

Din prevederile Legii 554/2004 rezultă că în materia contenciosului administrativ rolul activ al instanței de judecată este mai extins decât în materie civilă, având în vedere că se supun analizei instanței aspecte de drept public, care privesc modul în care autoritățile publice locale și centrale înțeleg să respecte prevederile legale, fiind în interesul general al comunității ca aceste raporturi juridice să se desfășoare în mod legal, indiferent de interesele și drepturile particulare private care pot fi afectate de emiterea unui act administrativ.

Astfel, consideră că revenea instanței de fond obligația de a se pronunțe asupra acestor operațiuni administrative aferente adoptării Ordinului 193/2002, indiferent dacă partea a înțeles să le invoce sau nu în la momentul sesizării instanței de judecată, în virtutea normelor de procedură explicite de la nivelul Legii 554/2004 și rolului său activ.

Consideră că atât principiul rolului activ al instanței de judecată, cât și prevederile Legii 554/2004 menționate anterior, obligau instanța de fond să analizeze, fără să i se solicite, și eventuale motive de nelegalitate rezultate în urma administrării probatoriului și a dezbaterilor în fața instanței, respectiv din lipsurile aferente procedurii de adoptare a actului administrativ, fără să fie nevoie de vreo solicitare sau sesizare a subsemnatei în acest sens.

O altă interpretare a acestor dispoziții legale ar lipsi de orice eficacitate juridică obligațiile prevăzute la art. 13 și 18 din Legea 554/2004, contravenind astfel regulii de interpretare a legii în sensul că legea se interpretează în sensul de a produce efecte juridice și nu în sensul de a nu produce niciunul.

Cum era evident că prin cererea de chemare în judecată recurenta nu a invocat motive de nelegalitate legate de acest aspect, deaorece nu avea la momentul sesizării instanței de judecată cunoștință de operațiunile administrative care au condus la emiterea actului administrativ, instanța de fond nu explică de ce a acordat 3 termene de judecată Ministerului Mediului pentru a prezenta documentația ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 193/2002, având în vedere că, în conformitate cu raționamentul acestuia, nu îi era de niciun real folos în soluționarea cauzei.

După cum a probat, recurenta a efectuat demersuri pentru a obține harta Fondului Cinegetic nr. 5 București, solicitând Gărzii Forestiere București, prin adresa nr. x/02.06.2022 (Adresa nr. x la cererea de chemare în judecată), în virtutea art. 8 (3) din Ordinul 193/2002, furnizarea unei copii a hărții fondului cinegetic, fără însă ca această solicitare să primească vreun răspuns.

Privind motivul de recurs aferent art. 488 (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta consideră că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale ale art. 2 alin. (1) lit. i) și ale art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004 cu privire la admiterea excepției inadmisibilității capetelor de cerere subsidiare.

De asemenea, consideră că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată, în ceea ce privește fondul cauzei, cu încălcarea prevederilor Legii 554/2004 ce reglementează anularea actelor administrative, a prevederilor Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 și a prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, precum și cele ale Ordinului nr. 319/2018.

Instanța de fond în mod greșit a considerat că nu se poate pronunța asupra capetelor subsidiare de cerere, motivat de faptul că recurenta nu a solicitat intimatei Ministerului Mediului actualizarea fișei și schiței Fondului Cinegetic nr. 5 București.

Instanța de fond a considerat că ne-am afla în fața unei situații juridice asimilată de aceasta refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004, refuz asupra căruia a considerat că nu se poate pronunța, în lipsa unei cereri adresată în acest sens autorității, de către subsemnata.

Argumentația instanței de judecată este contradictorie, din moment ce consideră că ne-am afla în fața unui refuz de a soluționa o cerere, în condițiile în care, în același timp, constată că nu s-a formulat o astfel de cerere de către recurentă. Instanța de fond nu explică de ce recurenta ar fi trebuit să se adreseze Ministerului Mediului cu privire la îndeplinirea unei obligații legale care îi revenea acestuia în virtutea legii, și al cărui termen de îndeplinire fusese cu mult depășit.

De asemenea, instanța de fond nu a observat că prevederile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea 554/2004 reglementează și situația refuzului autorității de a efectua o operațiune administrativă.

Recurenta precizează că s-a și adresat Ministerului Mediului cu o plângere prealabilă în care a solicitat revocarea actului administrative nelegal și a atras atenția asupra încălcării prevederilor art. 53 din Legea 407/2006 (Anexa nr. 3 la cererea de chemare în judecată), plângere cu privire la care Ministerul Mediului a considerat că nu o poate soluționa în vreun fel.

Față de cele menționate anterior, consideră că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin soluția sa de a admite excepția inadmisibilității capetelor de cerere subsidiare, din moment ce neîndeplinirea de către Ministerul Mediului, în termenul legal, a obligației prevăzută de art. 53 din Legea 407/2006, chiar și în momentul în care i se solicitase revocarea actului administrativ atacat, reprezintă un refuz de exercitare a unei atribuții legale prin neefectuarea a unei operațiuni administrative, care subzistă și fără să fie necesar formularea unei cereri din partea subsemnatei, în acest sens.

Recurenta invocă și încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la presupusa lipsa de vătămare a reclamantei

Art. 625 din C. civ. prevede că "îngrădirile cuprinse în prezenta secțiune se completează cu dispozițiile legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri, cum ar fi terenurile și construcțiile de orice fel, pădurile, bunurile din patrimoniul național-cultural, bunurile sacre ale cultelor religioase, precum și altele asemenea."

Art. 4 alin. (2) din Legea 407/2006 dispune că (2) "Deținătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile de vânătoare au obligația de a permite desfășurarea acțiunilor de vânătoare autorizate pe terenurile ce le dețin sau aparțin, în condițiile alin. (1)."

Or, Fondul Cinegetic nr. 5 București funcționează în mod nelegal.

De aici, concluzia că la acest moment terenul recurentei este afectat de o limită a dreptului de proprietate stabilită în mod nelegal, și astfel apare evidentă și vătămarea recurentei, care, în acest moment, ar trebui să permită pe teren desfășurarea unor acțiuni de vânătoare ce au loc în mod nelegal, acțiuni ce presupun folosirea terenului de către persoane străine, fără a se obține acordul proprietarului de drept.

În sfârșit, dar nu în cele din urmă, instanța de fond omite din soluția pronunțată faptul că, pe calea contenciosului administrativ se apără nu doar interesele legitime private, ci și interese legitime cu caracter public. În cazul de față, are loc o împletire a interesului legitim privat cu interesul legitim public.

Aceasta deoarece obiectul acțiunii îl formează bunuri care se bucură de o anumită protecție domenială, pentru că pădurile, fondul cinegetic, pot fi deținute în proprietatea privată, însă ele se bucură de un regim juridic de drept public, de protecție domenială, pe care statul și autoritățile publice sunt obligate să-1 respecte.

Critică recurenta și argumentul primei instanțe conform căruia "nulitatea unui act administrativ poate interveni doar dacă se constată că nu au fost respectate dispoziții legale, care erau în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, iar nu și în situația în care se invocă nerespectarea unor dispoziții legale ulterioare emiterii actului administrativ contestat."

Un principiu fundamental al actelor administrative normative, corolar al respectării principiului legalității acestora, este faptul că ele nu pot conține soluții contrare actelor normative pentru a căror executare au fost emise, principiu consacrat la nivel legislativ de prevederile art. 78 din Legea 24/2000, conform căruia "Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora."

Or, în mod evident, respectarea acestui principiu nu poate avea loc doar la momentul emiterii actului administrativ normativ, ci pe întreaga perioadă în care acesta este în vigoare.

Față de cele menționate anterior, recurenta consideră că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile legale atunci când respins aspectele de nelegalitate invocate prin acțiune, pe motiv că acestea se bazează pe dispozițiile Legii nr. 407/2006, încălcând în mod direct prevederile legale ale Legii nr. 554/2004, inclusiv cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000 și ale art. 53 din Legea nr. 407/2006.

În drept, își întemeiază recursul pe prevederile legale menționate în cuprinsul acestuia.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă C., a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca temenică și legală a sentinței atacate.

Arată intimata, în esență, că recursul formulat este nefondat, deoarece motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs ca fiind prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se verifică, în condițiile în care instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor invocate prin cererea de chemare în judecată.

Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin întâmpinarea formulată, a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței primei instanțe, drept temeinică și legală.

Privind excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă, arată că, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 5 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Privind netemeinicia recursului, arată că instanța de fond, în mod corect, a admis excepția de inadmisibilitate în privința capetelor subsidiare de cerere și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibile capetele subsidiare de cerere, și tot corect a respins ca neîntemeiate capetele principale de cerere,

Intimata-pârâtă B., prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului ca nefondat, expunând în acest sens argumente similare celor cuprinse în întâmpinările celorlalte intimate, detaliate în precedent.

De asemenea, recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinările formulate, iar intimata-pârâtă B. a depus concluzii scrise.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 12 iunie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Excepția nulității recursului a fost respinsă de Înalta Curte la termenul din data de 29.01.2925, constatându-se că motivele de nelegalitate invocate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

II Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma susținerilor părților și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Ordinul nr. 193/2002 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, a fost aprobată reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri cinegetice, printre care si Fondul cinegetic nr. 5 București, jud. Ilfov.

Din Fișa fondului cinegetic nr. 5 rezultă că acesta este gestionat de B. în baza contractului de gestiune nr. x/10.06.2011, încheiat cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Conform celor reținute de prima instanță, potrivit fișei, suprafața totală a fondului cinegetic nr. 5 București, jud. Ilfov este de 19.685 ha, din care suprafața productivă cinegetic este de 8.550 ha, iar cea neproductivă cinegetic este de 11.135 ha.

În cuprinsul suprafeței cinegetic productive intră și suprafața de 292,28 ha pădure, aflată în proprietatea privată a reclamantei A. și a doamnei D., conform certificatului de moștenitor nr. x/22.10.2014 astfel cum a fost rectificat la data de 17.03.2016.

Conform criticilor recurente-reclamante, dreptul său de a se bucura în liniște de proprietatea pe care o deține este afectat de existența Fondului cinegetic nr. 5 București și a acțiunilor de vânătoare desfășurate de către gestionarul fondului B., cu predilecție pe terenul proprietatea sa.

A susținut recurenta-reclamantă că Fondul cinegetic nr. 5 București nu îndeplinește cerințele legale de existență impuse prin dispozițiile Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.

Prin urmare, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și B., solicitând:

în principal

În subsidiar, reclamanta a solicitat:

Prin sentința recurată, prima instanță a admis excepția de inadmisibilitate în privința capetelor subsidiare de cerere, invocată din oficiu și a respins capetele subsidiare de cerere ca inadmisibile.

A respins capetele principale ca neîntemeiate.

Recursul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv este incident dacă prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, premisa aplicării textului legal menționat constituind-o încălcarea unei reguli de procedură civilă.

Subsumat motivului de recurs analizat, recurenta critică faptul că instanța de fond a decis să nu se pronunța asupra aspectului de nelegalitate rezultat în urma cercetării judecătorești, aferent modului nelegal de adoptare a Ordinului 193/2002 în lipsa unei harți a Fondului Cinegetic nr. 5 București și a vreunei documentații tehnice în haza cărora s-au stabilit limitele și suprafața acestui fond.

Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la aspectele reținute de instanța de fond conform cărora nu se poate pronunța asupra aspectului în discuție, deoarece, din moment ce acest aspect de nelegalitate nu a fost menționat în cererea de chemare în judecată, ar încălca limitele învestirii.

Această concluzie a primei instanțe, care a stat la baza respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere principale, este însă contrară normelor de procedură prevăzute de art. 13 alin. (1) și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Nelegalitatea unui act rezultă nu doar din conținutul lui, ci și din procedura în care a fost adoptat și care presupune, de regulă, formalități anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii sau adoptării actului. Toate acestea reprezintă, ca natură juridică, operațiuni administrative, asupra cărora instanța de judecată este competentă să se pronunțe.

Tocmai de aceea, prin art. 13 din Legea 554/2004, legiuitorul a introdus o dispoziție procedurală prin intermediul căreia a obligat, pe de o parte, autoritatea administrativă să depună la dosarul cauzei, iar pe de altă parte, instanța de judecată să solicite depunerea la dosarul cauzei a întregii documentații care a stat la baza emiterii actului administrativ ce face obiectul judecății cererii.

Contrar celor reținute de prima instanță, aceasta avea obligația de a solicita documentația care a stat la baza emiterii Ordinului contestat și de a analiza dacă aceasta întrunește condițiile de legalitate care să conducă la adoptarea legală a actului.

Mai mult, Ordinul nr. 193/2002, atacat în cauză, este alcătuit atât din Ordinul propriu-zis, cât și din schița și fișa fondului cinegetic aprobate prin acesta, astfel că recurenta a investit prima instanță și cu analiza acestora din urmă.

Așa fiind, greșit s-a reținut de prima instanță că se poate pronunța asupra legalității Ordinului în lipsa documentației și că era necesară o cerere expresă a recurentei-reclamante de anulare și a schiței și fondului cinegetic în lipsa căreia nu poate analiza legalitatea lor.

În același sens sunt și prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care obligă instanța de judecată să verifice în cadrul acțiunii în anulare a unui act administrativ și legalitatea operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază ca fondate susținerile recurentei conform cărora nu putea invoca un aspect care nu era cunoscut în momentul sesizării instanței, el reieșind abia din dezbateri.

Motivul de nelegalitate menționat nu a fost invocat doar prin concluziile scrise, cum în mod eronat a menționat instanța de fond în considerentele sentinței, ci a fost invocat în cadrul dezbaterilor orale ale cauzei de la termenul de judecată din data de 08.01.2024, când a devenit evident că Ministerul Mediului nu poate prezenta harta Fondului Cinegetic nr. 5 București și nici vreo documentație tehnică în baza căreia s-au stabilit limitele și suprafața acestui fond, la momentul adoptării Ordinului nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare.

Astfel, acest aspect de nelegalitate a fost invocat în termen și a fost dezbătut în contradictoriu cu celelalte părți, care au putut să facă apărări față de invocarea sa, astfel că, și din acest punct de vedere, instanța avea obligația de a-l analiza.

Sunt, de asemenea, întemeiate motivele de recurs aferente art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cu privire la admiterea de către prima instanță a excepției inadmisibilității capetelor de cerere subsidiare, hotărârea fiind pronunțată în acest sens cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale ale art. 2 alin. (1) lit. i) și ale art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004.

Înalta Curte constată astfel că instanța de fond în mod greșit a considerat că sunt inadmisibile capetele subsidiare de cerere, motivat de faptul că recurenta nu ar fi solicitat mai întâi intimatului Ministerului Mediului actualizarea fișei și schiței Fondului Cinegetic nr. 5 București.

Actualizarea fișei și schiței Fondului Cinegetic nr. 5 București reprezintă o operațiune administrativă care trebuia efectuată de către Ministerul Mediului în baza obligației legale ce îi revenea, nefiind necesară formularea unei cereri în acest sens de către recurenta-reclamantă.

Chiar în aceste condiții, recurenta a solicitat Gărzii Forestiere București, prin adresa nr. x/02.06.2022 (Adresa nr. x la cererea de chemare în judecată), în virtutea art. 8 alin. (3) din Ordinul 193/2002, furnizarea unei copii a hărții fondului cinegetic, fără însă ca această solicitare să primească vreun răspuns.

Recurenta s-a adresat și Ministerului Mediului cu o plângere prealabilă în care a solicitat revocarea actului administrativ nelegal și a atras atenția asupra încălcării prevederilor art. 53 din Legea 407/2006 (Anexa nr. 3 la cererea de chemare în judecată), plângere cu privire la care Ministerul Mediului a considerat că nu o poate soluționa în vreun fel.

Așa fiind, devin aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea 554/2004, care arată că "De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Or, așa cum s-a arătat, reactualizarea Fondului Cinegetic nr. 5 București reprezintă o operațiune administrativă care trebuia efectuată de către Ministerul Mediului în baza obligației legale ce îi revenea, prima instanță aplicând greșit prevederile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prin soluția de admitere a excepției inadmisibilității capetelor de cerere subsidiare.

Tot astfel, instanța de fond a reținut că nerespectarea prevederilor legale pentru existența fondului cinegetic, respectiv includerea în suprafața fondului a teritoriului administrativ al Municipiului București, contrar prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea 407/2006, nu este aptă să aducă o vătămare recurentei, deoarece terenul deținut se află pe teritoriul administrativ al localității Voluntari.

Această statuare a primei instanțe nu este însă susținută de o situație de fapt complet și corect stabilită.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond nu neagă faptul că Fondul Cinegetic nr. 5 București încalcă unul dintre criteriile esențiale de existență a fondului cinegetic, ci doar că această încălcare nu ar afecta în mod egal pe toți proprietarii de terenuri aferent acestui fond.

Instanța de fond nu explică însă raționamentul juridic în baza căruia a ajuns la concluzia că efectele nerespectării condițiilor de existență ale fondului cinegetic s-ar întinde doar cu privire la anumite părți din fondul cinegetic (suprafața cuprinsă în Municipiul București) și aceste efecte nu s-ar întinde și asupra acelor părți ce se află pe teritoriul administrativ al localităților limitrofe Municipiului București, (cum e cazul localității Voluntari).

Aceasta în condițiile în care recurenta-reclamnată a susținut constant că terenul său este afectat de o limită a dreptului de proprietate stabilită în mod nelegal și că ar trebui să permită pe teren desfășurarea unor acțiuni de vânătoare ce presupun folosirea terenului de către persoane străine, fără a se obține acordul proprietarului de drept.

Față de aspectele anterior menționate, hotărând în baza unei analize eliptice, fără a clarifica toate aspectele, în raport de întregul context al cauzei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în vederea lămuririi depline a situației de fapt, cu analiza tuturor argumentelor părților grefată pe această situație de fapt complet stabilită.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 211 din 12 februarie 2024 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiașiinstanțe.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 13 februarie 2025 prin punerea soluției la dispozițiapărților de către grefa instanței.