ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1640/2025

Ședința publică din data de 20 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 septembrie 2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX -a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei FGA nr. 43046/08.09.2021, solicitând anularea deciziei contestate ca fiind netemeinică și nelegală, obligarea intimatei FGA la plata despăgubirii în valoare de 152.979,29 RON și obligarea intimatei FGA la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 759 din 10 mai 2024, Curtea de Apel București – secția a IX- a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis acțiunea privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat decizia nr. 43046/08.09.2021 și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantei despăgubirea în cuantum de 152.979,29 RON;

- a obligat pârâtul să achite reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 350 RON reprezentând taxa de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 759 din 10 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX- a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, în principal, respingerea contestației, iar în subsidiar, în situația admiterii contestației, să fie înlăturată obligația de plată a sumelor solicitate prin cererea de plată și să se dispună obligarea sa la soluționarea pe fond a cererii de plată.

Recurentul-pârât a învederat, în esență, că sentința civilă recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 27 lit. b), coroborate cu prevederile art. 46 pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv în lipsa dovezilor care sa ateste fără dubiu culpa asiguratului RCA B..

Astfel, chiar instanța de fond admite faptul că la data instrumentării de către FGA a dosarului de daună nu existau documente care să dovedească vinovăția, "existența culpei exclusive a persoanei care conducea autovehiculul asigurat RCA la B. pentru producerea accidentului rutier" fiind reținută abia prin sentința penală nr. 77/12.05.2023, pronunțată de Judecătoria Hațeg, definitivă prin decizia penală nr. 943/05.12.2023 a Curții de Apel Alba Iulia.

Or, decizia FGA contestată în cauză a fost emisă la data de 08 septembrie 2021, anterior datei pronunțării sentinței penale nr. 77/12.05.2023, definifivă la data de 05 decembrie 2023, astfel încât la data instrumentării dosarului de daună, din documentele justificative depuse în susținerea cererii de plată, nu s-au putut trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, astfel cum este reglementat prin art. 27 lit. b), coroborat cu art. 46 pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014.

Printr-un alt set de critici, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a dat o aplicare greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) și (3), art. 12 alin. (2) și 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 21 alin. (2) din Norma ASF 16/2015.

Rezultă cu claritate faptul că singurul scop al constituirii și funcționării Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător și, fiind un intrument public de garantare, Fondul este obligat să procedeze la circumstanțierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de daună de către FGA, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2), art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat, în esență, că instanța de fond, cu nesocotirea dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, anulând decizia FGA nr. 43046/08.09.2021, l-a obligat la plata către reclamantă a sumei solicitată de aceasta prin cererea de plată, totodată fără ca sentința recurată să cuprindă în mod clar și logic argumentele pentru care instanța de fond a decis în sensul obligării FGA la plata sumei în cuantumul solicitat prin cererea de plată.

Astfel, apreciază astfel că instanța nu poate proceda la o analiză pe fondul pretențiilor de despăgubiri solicitate de reclamantă, actul administrativ litigios neconținând vreo verificare sub aspectul sumelor cuvenite (neanalizând, așa cum a învederat, întinderea prejudiciului), pentru ca instanța de judecată să procedeze la un control de legalitate și temeinicie a deciziei.

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, se reține că instanța de fond a examinat argumentele părților formulate prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinare și a analizat legalitatea și temeinicia motivului avut în vedere de autoritatea pârâtă la respingerea cererii de plată, respectiv că, din documentele existente nu rezultă persoana răspunzătoare de producerea accidentului de circulație și, implicit, nici vinovăția conducătorului autovehiculului asigurat RCA la B.

Așadar, întinderea prejudiciului, respectiv cuantumul sumei solicitate prin cererea de plată, nu a fost contestat și nici nu a fost reținut în cuprinsul deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților ca motiv de respingere a cererii de plată și nici prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond pârâtul nu a formulat apărări cu privire la acest aspect.

Totodată, se constată că recurentul-pârât evocă pentru prima dată în recurs chestiunea referitoare la întinderea prejudiciului și solicitarea ca, în situația în care se dispune admiterea contestației să se dispună obligarea sa la soluționarea pe fond a cererii de plată or, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de apărările evocate în fața acesteia, în recurs neputând fi schimbată calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

În orice caz, așa cum rezultă din considerentele deciziei contestate în cauză, chiar recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților face mențiunea la pagina 1 din decizie că dosarul de daună a fost reluat pe flux "în vederea reanalizării cererii de plată nr. x/12.12.2016, pe fondul pretențiilor solicitate de S.C. A. S.A."

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care aceasta a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, respectiv art. 3 și art. 6 din C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentului privind incidența unui astfel de motiv de casare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, la data de 03 iunie 2016 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, care tracta semiremorca cu nr. x și avea încheiată polița de asigurare RCA la B. și autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, care avea încheiată o poliță de asigurare facultativă la societatea A..

În temeiul poliței de asigurare facultativă, reclamanta a achitat persoanei asigurate contravaloarea daunei produse autovehiculului cu nr. de înmatriculare x în sumă de 152.979,29 RON.

Urmare a deschiderii procedurii falimentului față de B., reclamanta s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților cu o cerere de plată prin care a solicitat achitarea sumei de 152.979,29 RON, suma plătită asiguratului casco.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a soluționat cererea prin Decizia nr. 43046 din 08 septembrie 2021 prin care a dispus respingerea cererii de plată, motivat de faptul că, în raport de dispozițiile art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014 și de documentele existente, nu rezultă persoana răspunzătoare de producerea accidentului de circulație și, implicit, nici vinovăția conducătorului autovehiculului asigurat RCA la B.., soluție infirmată de instanța de fond, care a anulat Decizia nr. 43046/08.09.2021 și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantei despăgubirea solicitată prin cererea de plată.

Această concluzie este corectă, fiind însușită și de către instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident în cauză.

Criticile recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților cu privire la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014, sunt nefondate.

Potrivit art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014: "Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, înștiințare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit."

Or, reclamanta a depus Adresa nr. x din 05 iulie 2016, emisă de Poliția Orașului Hațeg, din cuprinsul căreia reies cauzele și împrejurările producerii accidentului respectiv faptul că autovehiculul asigurat RCA la B. a intrat în coliziune frontală cu autovehiculul asigurat casco de reclamantă. De asemenea din cuprinsul acestei adrese reieșea că în cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală nr. 538/P/2016 în care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, această adresă emisă de Poliția Orașului Hațeg reprezintă un act eliberat de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule în accepțiunea art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014.

Totodată, reclamanta a depus și încheierea penală nr. 50/CP/2019 din 11 decembrie 2019 a Judecătoriei Hațeg, pronunțată în dosarul penal nr. x/2019, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2016 cu privire la inculpatul C. (persoana care a condus autovehiculul asigurat RCA de B.), cu mențiunea că Fondul de Garantare a Asiguraților a avut calitatea de parte atât în dosarul x/2019, cât și în dosarul nr. x/2019, poziție procesuală care i-a permis accesul la informații relevante privind dinamica producerii evenimentului rutier.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că pârâtul avea la dispoziție suficiente elemente care să configureze responsabilitatea persoanei care a condus autovehiculul asigurat RCA pentru producerea accidentului rutier.

Nu în ultimul rând, la soluționarea cauzei nu putea fi ignorat faptul că aspectul vinovăției producerii accidentului rutier a fost stabilit între timp cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr. 77/12.05.2023, pronunțată de Judecătoria Hațeg, definitivă prin decizia penală nr. 943/05.12.2023 a Curții de Apel Alba Iulia.

De altfel, instanța de control judiciar reține că, deși prin încheierea din data de 14 ianuarie 2022 instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2019 al Judecătoriei Hațeg, reținând că în cadrul acestui dosar urmează a fi stabilite elemente esențiale care sunt relevante inclusiv în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii de plată, respectiv vinovăția pentru producerea pagubelor, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a înțeles să formuleze recurs împotriva acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 759 din 10 mai 2024 ale Curții de Apel București – secția a IX- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 759 din 10 mai 2024 ale Curții de Apel București – secția a IX- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 20 martie 2025.