Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete

Decizia nr. 97/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — Acțiune în constatarea dreptului de autor

Acțiune în constatarea dreptului de autor. Inadmisibilitate. Caracterul subsidiar al acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizare Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Acțiunea civilă Index alfabetic: acțiune în constatare drept de autor acțiune în realizare C.proc.civ., art. 35 Legea nr. 8/1996, art. 1, art. 188 alin. (1), art. 240 alin. (1) În contextul în care nu se pune problema contestării de către o parte potrivnică a dreptului de autor pe care îl pretinde partea reclamantă, acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 35 C.proc.civ., prin care partea urmărește recunoașterea dreptului său de autor în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, apare ca inadmisibilă.

Aceasta, întrucât, pe de o parte, ipoteza la care se referă prevederile art. 188 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 este aceea în care titularul unui drept de autor se află în fața contestării sau a încălcării de către un terț a dreptului său, iar, pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) și ale art. 240 alin. (1) din aceeași lege, opera de creație intelectuală este recunoscută, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată, Registrul Național de Opere fiind înființat în vederea înregistrării, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, înregistrare care nu echivalează cu constituirea sau recunoașterea dreptului de autor.

Ca atare, cum obiectul învestirii instanței de judecată se situează în afara sferei de aplicare a prevederilor art. 188 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în mod legal instanța de apel nu s-a raportat la acestea, ci a făcut aplicarea dispozițiilor art. 35 teza finală C.proc.civ., potrivit cărora cererea privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, reclamanta având această din urmă posibilitate în cadrul acțiunilor specifice apărării dreptului de autor, în contextul în care dreptul său ar fi încălcat sau contestat de un terț. I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 97 din 21 ianuarie 2025 Circumstanțele cauzei I.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.