ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 247/2021

HOTĂRÂRE
14.06.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 247/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 14 iunie 2021

Asupra admisibilității în principiu a recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1329 din 10 iulie 2020, a constatat perimată cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 1360 din 25 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

În motivare, s-a reținut că, în cauză, devin aplicabile dispozițiile art. 416 din C. proc. civ., cererea de revizuire fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare.

Prin cererea formulată la 28 octombrie 2020, revizuentul A. a formulat recurs, solicitând întoarcerea executării silite.

Conform art. 493 din C. proc. civ., în cauză, s-a efectuat procedura de filtrare a recursului, întrucât procesul a fost început la 2.07.2016, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a susținut că se impune anularea acestuia.

Completul de filtru, prin încheierea din camera de consiliu de la 12 aprilie 2021, a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, actul fiind comunicat recurentului.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, în condițiile art. 493 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., completul de filtru reține următoarele:

Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurusl se judecă de Completul de 5 Judecători.

Așadar, termenul pentru exercitarea recursului era de 5 zile de la pronunțare, care începea să curgă din 10 iulie 2020.

Cum, însă, cererea de recurs a fost formulată la 28 octombrie 2020, se constată că petentul nu a respectat termenul prevăzut de lege, care a expirat la 16 iulie 2020, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuia exercitată calea de atac atrage decăderea, motiv pentru care recursul nu va mai fi cercetat pe fond potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1329 din 10 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Anulează recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1329 din 10 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-12
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 141/2021
Asupra admisibilității în principiu a recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 ju
ÎCCJ 2021-04-12
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 143/2021
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, Înalta C
ÎCCJ 2021-04-12
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 142/2021
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat
ÎCCJ 2021-12-13
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 394/2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia ce formează obiectul recursului Prin Decizia civilă nr. 672 din 18 martie 2021 în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă
ÎCCJ 2021-04-12
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 145/2021
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a suspe
Sursă