ÎCCJ, Decizia nr. 102/2022

Ședința publică din data de 23 mai 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 319 din 18 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 2116 din 1 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei susmenționate, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.

În motivarea contestației își exprimă nemulțumirea față de soluțiile pronunțate în dosar și reia istoricul cauzei fără a indica temeiul de drept al cererii formulate.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., va analiza cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

În temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele arătate în continuare, este întemeiată excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinările depuse la dosar, excepție de procedură ce face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.

În cuprinsul motivelor contestației în anulare, astfel cum acestea au fost formulate, nu se regăsesc ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., considerent pentru care calea extraordinară de atac nu poate fi supusă analizei din perspectiva acestor prevederi.

Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății, după cum nu este posibilă nici exercitarea unui control judiciar prin promovarea unei căi de atac de retractare, controlul judiciar fiind posibil doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel și recurs).

Or, astfel cum reiese din cuprinsul contestației în anulare formulate în cauză, aspectele invocate de către contestator nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

În cauză, prin decizia civilă nr. 319 din 18 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 2116 din 1 aprilie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Înalta Curte constată că în speță, cererea de contestație în anulare, nu se circumscrie niciuneia din dispozițiile legale anterior citate, pentru a fi analizată ca atare de instanță, ceea ce determină caracterul inadmisibil al acesteia.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, iar dispozițiile alin. (2) prevăd cazurile în care hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare.

Dispozițiile anterior menționate impun condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, atât cu privire la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac de retractare, cât și cu privire la motivele ce pot fi valorificate prin introducerea acesteia și care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.

Prin urmare, o hotărâre definitivă poate fi atacată pe calea contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (1) pentru valorificarea unor nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Textul precizează expres ca necompetența instanței care a pronunțat hotărârea contestată trebuie să fi fost absolută și excepția de necompetență să fi fost invocată în fața acelei instanțe, însă instanța să fi omis a se pronunța asupra ei.

Or, în cauză nu a fost invocată în fața instanței de recurs excepția necompetenței absolute a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum impun dispozițiile legale sus redate. Din actele dosarului rezultă că în calea de atac a recursului au fost invocate excepțiile inadmisibilității și nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepții invocate prin întâmpinare și excepția de netimbrare, invocată din oficiu de instanță.

Așa fiind, neinvocarea excepției de necompetență absolută a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului face inadmisibilă contestația în anulare, nefiind îndeplinite cerințele art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Se constată, de asemenea, că nu este admisibilă contestația în anulare formulată, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 503 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În sensul dispozițiilor legale anterior menționate, noțiunea de "greșeală materială" reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, de exemplu, de apreciere a probelor, ori de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de exemplu, anularea greșită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Pe de altă parte, nu orice greșeală materială conduce la admiterea contestației în anulare, ci numai acele erori materiale esențiale, care au fost determinante pentru soluția instanței de recurs.

În speță, criticile formulate sunt, în esență, nemulțumirile părții referitoare la judecarea litigiului de fond, care nu pot face obiect de analiză pe calea contestației în anulare. Astfel, argumentele invocate de contestator nu pot fi încadrate în cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nereprezentând o eroare materială.

De asemenea, nu pot fi încadrate criticile formulate nici în cazurile de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 și 4 C. proc. civ., referitoare la omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare și la nepronunțarea de către instanța de recurs asupra unuia dintre recursurile declarate de cauză, luând în considerare că nu s-a indicat concret care dintre motivele formulate nu au fost analizate și că în cauză a fost formulat un singur recurs, și anume cel declarat de contestator.

Astfel, Înalta Curte constată că susținerile contestatorului referitoare la fondul cauzei și la soluțiile pronunțate de instanțele anterioare nu pot fi reținute ca motive de contestație în anulare întrucât nu se încadrează în cazurile și condițiile prevăzute expres de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., ci reprezintă critici de nelegalitate ce se constituie, în fapt, într-un recurs la recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în speță, criticile deduse judecății nu se circumscriu niciunuia dintre motivele contestației în anulare reglementate de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 319 din 18 octombrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2022.