ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1278/2025

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 05.09.2017 sub dosar nr. x/2017, astfel cum a fost succesiv precizată, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat ca prin hotărâre judecătorească:

I. În principal

- să se constatate că imobilele construcții (gospodăria) situate in Com. Roșia Montană, Sat Gura Roșiei, nr. 1097, jud. Alba, înscrise în CF nr. x convertit din CF nr. xa Roșia Montana cu nr. top. x, sunt afectate de proiectul minier al companiei C. S.A.;

- să se constate că imobilele construcții și teren, situate în Com. Roșia Montană, sat Gura Roșiei, nr. 1097, jud. Alba, înscrise în CF nr. x convertit din CF nr. xa Roșia Montană cu nr. top. x, nu mai pot fi aduse la starea inițiala astfel incat sa se poata locui in condiții de siguranța în acestea, fără să mai fie afectate in viitor de deplasarile/miscarile de teren si infiltrațiile de apa cauzate de construirea drumului de acces la Piatra Alba de către parata;

- atragerea răspunderii civile delictuale, prin repararea prejudiciului cauzat gospodăriei reclamanților ca urmare a construirii drumului de acces la "Piatra Alba", obligând parata sa despăgubească intreaga gospodărie (casa si anexe) situate in Com. Roșia Montana, Sat Gura Roșiei, nr. 1097, Jud. Alba, inscrise in CF nr. x convertit din CF nr. xa Roșia Montana cu nr. top. x, in condițiile si la preturile stabilite de parata, prin D. nr. 7/13.03.2007, pentru proprietățile afectate de proiectul minier, cu dobânda legală penalizatoare în cuantum de 6%/an stabilită în virtutea art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 începând de la data înregistrării cererii de chemare in judecată și până la plata sa efectivă;

- să plătească către reclamanți daune morale de 50.000 RON;

- cu cheltuieli de judecată.

II. În subsidiar

- să fie obligată pârâta in situația in care prejudiciul poate fi reparat in natura, prin readucerea la starea inițială a imobilelor teren aferent casei si drumului de acces la Piatra Alba, precum si a casei de locuit cu anexe afectate, la efectuarea lucrărilor necesare stabilite prin expertizele de specialitate, cu dobânda legală penalizatoare în cuantum de 6%/an stabilita în virtutea art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 începând de la data înregistrării cererii de chemare in judecata și până la plata sa efectivă;

- să plătească către reclamanți daune morale de 50.000 RON.

I.2. Hotărârea pronunțată de prima instanță

Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 2916/13.12.2022 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții A., B. (decedați) și continuată de succesorii E. și F., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și, în consecință, a obligat pârâta la plata despăgubirilor aferente imobilului situat în Comuna Roșia Montana, Sat Gura Roșiei, nr. 1097, înscris în CF nr. x convertit din CF nr. xa Roșia Montana, nr. top x, despăgubiri stabilite potrivit D. nr. 7/13.03.2007, precum și dobândă legală penalizatoare aferentă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective; a respins în rest cererea; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 16.830 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată de instanța de apel

Prin decizia nr. 2661 din 18 iulie 2024 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul civil declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2916/13.12.2022 pronunțate de Tribunalul Alba, secția I civilă, în dosarul civil nr. x/2017, fiind obligată apelanta să plătească intimatei E. suma de 3000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2661 din 18 iulie 2024 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, a formulat recurs pârâta S.C. C. S.A., dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței supreme la 26 septembrie 2024 și repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen și procesul-verbal de repartizare aleatorie .

Prin cererea formulată, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Alba, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat că în mod greșit ambele instanțe au reținut că în speță ar fi aplicabile dispozițiile Noului C. civ., arătând că "efectele s-au întins în timp pe o perioadă de mai mulți ani, inclusiv în anul 2021, astfel că cererea va fi analizată prin prisma prevederilor art. 1357 și următoarele din Noul C. civ..", Curtea de apel considerând că ar fi aplicabile prevederile art. 6 alin. (5) teza a II-a din noul C. civ., ignorând astfel normele tranzitorii prevăzute la art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În cazul răspunderii civile delictuale, pentru stabilirea normelor de drept aplicabile litigiului dedus judecății este relevantă data săvârșirii faptei ilicite, iar nu data producerii prejudiciului, cum în mod greșit rețin instanțele anterioare.

În speță, fapta care în opinia reclamanților ar fi fost ilicită și ar fi adus prejudicii proprietății acestora - edificarea drumului de acces la Piatra Alba (drumul Podul Bercu Piatra Alba) - a fost "săvârșită" în perioada 2004-2007, astfel că raportului juridic îi sunt aplicabile prevederile C. civ. vechi, respectiv ale art. 998-1003 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Sub o altă critică, susține că în mod greșit instanța de apel a respins motivul de apel cu privire la lipsa motivării sentinței pronunțate de tribunal.

Așa cum a invocat și în fața instanței de apel, sentința civilă nr. 473/CAF/2018 nu este întemeiată pe o justă și completă analiză a întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, în sensul că nu cuprinde nici un fel de motivare cu privire la caracterul ilicit al faptei (construirea drumului de acces la Piatra Alba) cu privire la culpa societății și nici cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului pretins de reclamanți.

Instanța de fond nu a examinat în niciun fel argumentele prezentate de pârâtă în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, încălcând atât prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ale art. 6 C. proc. civ., cât și ale art. 6 par. I din Convenția europeană a drepturilor omului.

Susține că drumul a fost construit cu respectarea tuturor prevederilor legale și a reglementărilor de urbanism în vigoare, în baza autorizației de construire nr. x/20.02.2004 eliberate de Primăria Comunei Roșia Montana și a Proiectului Tehnic nr. 4598/2003 elaborat de S.C. Proiect Alba S.A..

Prin urmare, fapta "săvârșită" de societate nu poate fi considerată una ilicită, deoarece este vorba despre exercitarea normală a unor drepturi subiective în vederea implementării proiectului minier de la Roșia Montana, fiind aplicabil principiul potrivit căruia qui suo iure utitur neminem laedit.

De asemenea, deși s-a invocat lipsa culpei societății, arătând că s-a acționat cu bună-credință și cu respectarea tuturor prevederilor legale privind construcțiile, instanța nu arată în cuprinsul hotărârii care ar fi elementele din care ar rezulta o eventuală culpă a societății și nici în ce ar consta această culpă (ori despre ce formă de culpă ar fi vorba) reținând cu toate acestea, la nivel teoretic, că "răspunderea nu poate fi angajată dacă, sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită fără vinovăție, sub toate aspectele sale, reținute în art. 1357-1358 C. civ.. Prin urmare, este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o acționând deci cu vinovăție".

În continuare, susține nemotivarea sentinței cu privire la modalitatea de stabilire a prejudiciului, arătând că instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri stabilite potrivit D. nr. 7/13.03.2007, fără a analiza în nici un fel apărările invocate privind statuările din sentința civilă nr. 1012/02.06.2016, dată în dosarul civil nr. x/2015, respectiv din sentința civilă nr. 2502/19.12.2016, pronunțată în dosarul civil nr. x/2015, în care s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca Informările cuprinse în D. în perioada 2002-2007 nu constituie izvor de obligații; faptul că în cuprinsul D. nr. 7/13.03.2007 este precizată sfera persoanelor cărora li se adresează respectivele informări/care sunt eligibile pentru compensare, iar potrivit probelor administrate în cauză imobilul proprietatea reclamanților nu se află în zona de impact a proiectului minier de la Roșia Montana; inadmisibilitatea cumulului celor două forme de răspundere civilă (delictuală și contractuală).

Concluzionând, se consideră că hotărârea instanței de fond apare ca nemotivată și constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Simpla afirmație a instanței de apel în sensul că argumentele primei instanțe "se pot deduce din motivarea sentinței, prin coroborarea celor menționate de tribunal", constituie la rândul său o lipsă a motivării deciziei recurate, ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Consideră că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală, reținând o serie de motive contradictorii ori străine de natura pricinii și încălcând puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești anterioare.

Contrar susținerilor reclamanților, instanța de apel reține că fapta ilicită ar consta în împrejurarea că pârâta "nu a respectat măsurile necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor și producerea de alunecări și nici nu a executat lucrările recomandate în memoriul realizat în acest scop", cu trimitere la măsurile propuse prin Memoriul din 2009 și la Studiul geotehnic întocmit pentru consolidarea alunecării drumului aurului, prin decizia recurată ignorându-se că imobilul reclamanților nu face parte dintre locuințele vizate de respectivele documente, nefiind situat în avalul alunecării de teren din anul 2008.

În ceea ce privește culpa pârâtei, în mod greșit instanța de apel reține că înscrisul de la fila x ar constitui o recunoaștere a culpei, atât timp cât acesta atesta doar faptul că au existat discuții privind acordarea unui ajutor benevol membrilor comunității afectați de inundațiile din anul 2008.

În mod contradictoriu instanța de apel reține că există, culpă a societății întrucât doar după edificarea drumului de acces s-au accentuat fisurile la casă, ceea ce ar exclude existența unei tasări în timp a terenului, iar, pe de altă parte menționează existența efectelor unei tasări datorate nerespectării normelor de fundare, considerând că este vorba despre culpa exclusivă a pârâtei.

Referitor la raportul de cauzalitate între construirea drumului de acces și deteriorarea construcțiilor, susține că niciuna dintre instanțe nu a analizat argumentul pârâtei referitor la existența unui înscris din anul 2003, anterior deci demarării lucrărilor, prin care reclamanții recunosc că terenul este mlăștinos, iar fundația și pereții au început să se fisureze.

În mod greșit instanța de apel confirmă sentința tribunalului prin care a fost înlăturată proba cu expertiză tehnică efectuată de expertul tehnic judiciar construcții G., autorizat MDRAP (fost MLPAT), din care rezulta că nu există legătură de cauzalitate între deteriorările descrise de reclamanți și lucrările de construire a drumului în discuție.

Consideră că în mod eronat ambele instanțe au luat în considerare lucrarea de expertiză efectuată anterior de expertul Comșa Sorel, a cărei lipsă evidentă de valoare tehnico-științifică a justificat pe parcursul cercetării judecătorești încuviințarea probei cu expertiză efectuată de un expert autorizat MDRAP în domeniul structură de rezistență.

Pe lângă faptul că aprecierile, concluziile lucrării efectuate de expertul Comșa Sorel au un grad redus de certitudine, din simpla lecturare a raportului de expertiză și a completărilor la acesta se poate observa că valoarea tehnico-științifică a acestuia este inferioară celui efectuat de expertul autorizat MDRAP G..

Susține că expertul tehnic H. a omis să înștiințeze instanța de judecata anterior efectuării lucrării de expertiză cu privire la faptul că nu deține specializarea necesară, prevăzută de actele normative în vigoare, pentru a efectua lucrarea în dosarul cu nr. x/2017

Mai susține că instanța de fond nu a luat în considerare nici opinia d-nei expert I. privind starea imobilului și zona de alunecare a terenului.

Menționează că modalitatea de calcul a prejudiciului dispusă de instanțe "despăgubiri stabilite potrivit D. nr. 7/13.03.2007" este greșită, fiind lipsită de orice temei legal sau contractual.

Informările cuprinse în D. nu constituie izvor de obligații și au avut ca scop aducerea la cunoștința persoanelor din zona de impact a unor informații cu caracter general cuprinzând în esență principiile generale de compensare, criteriile generale de eligibilitate și elementele pachetelor de compensare, relocare ori strămutare, în acest sens pronunțându-se cu putere de lucru judecat Tribunalul Alba prin sentințele menționate.

Pe de alta parte, imobilul proprietatea reclamanților nu se află în zona de impact a proiectului minier de la Roșia Montana, ci la o distanta de aproximativ 3.5 km de aceasta zonă.

Susținerea instanței de apel în sensul că, pentru "motive de echitate și similitudine de regim juridic" s-ar impune ca prejudiciul cauzat reclamanților să fie calculat după aceleași criterii după care a fost stabilit prețul celor două imobile achiziționate de către pârâtă, este o greșită aplicare a dispozițiilor privind prejudiciul, prevăzute de art. 1349 și art. 1385 C. civ. și încalcă puterea de lucru judecat a celor două sentințe care stabiliseră în mod definitiv că respectivele publicații nu constituie izvor de obligații.

Se invocă și inadmisibilitatea cumulului celor doua forme de răspundere civilă, arătând că reclamanții și-au intitulat acțiunea ca fiind în răspundere delictuală, însă motivarea în fapt și în drept a cererii este întemeiată în parte pe răspunderea contractuală.

Consideră că în mod greșit instanța de apel a respins motivul referitor la faptul că sentința cuprinde motive și dispoziții contradictorii, instanța pronunțându-se asupra a altceva decât s-a cerut.

Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței, instanța de fond a admis în parte al treilea capăt de cerere formulat de reclamanți "în principal", respingând în rest cererea formulată de aceștia.

Prin urmare, instanța a respins atât capătul de cerere prin care reclamanții solicită să se constate că imobilul proprietatea acestora este afectat de Proiectul Minier, cât și capătul de cerere prin care reclamanții solicită să se constate ca imobilele proprietatea acestora nu mai pot fi aduse la starea inițială (capete de cerere cu privire la care instanța respinsese inițial excepția inadmisibilității).

Instanța de fond nu a reținut că deteriorările fac imposibilă folosirea construcțiilor ori aducerea lor la starea inițială, ci din probatoriul administrat rezultă că reclamanții folosesc în continuare imobilul, existând posibilitatea tehnică de remediere a deteriorărilor.

Susținerile instanței de apel în sensul că, "dacă aceste petite ar fi nefondate nu s-ar putea ajunge la plata de despăgubiri" ori că "există o omisiune a instanței de a se pronunța în dispozitiv asupra acestora", în condițiile în care tribunalul "respinge în rest cererea", nu fac decât să confirme argumentul privind motivarea contradictorie a hotărârilor pronunțate în cauză.

În ceea ce privește capătul de cerere admis, instanța de fond l-a admis doar în parte, dispunând obligarea pârâtei la "plata unor despăgubiri aferente imobilului (. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .) despăgubiri stabilite potrivit D. nr. 7/13.03.2007", în condițiile în care pârâții solicitaseră obligarea pârâtei să despăgubească întreaga gospodărie (...) în condițiile și la prețurile stabilite de pârâtă prin D.".

Coroborând această împrejurare cu faptul că instanța a respins al doilea capăt de cerere formulat de reclamanți în principal, se ajunge la concluzia că despăgubirile aferente imobilului acordate de instanța de fond nu vizează întreaga valoare a imobilului, întinderea acestora nefiind determinată.

Chiar dacă ar fi existat legătura de cauzalitate între construcția drumului și deteriorările apărute la imobilele reclamanților, în condițiile în care nu s-a dovedit că aceste imobile nu pot fi aduse la starea inițială, reclamanții ar fi avut eventual posibilitatea de a solicita despăgubiri egale cu valoarea reparațiilor necesare, iar nu valoarea totală a imobilelor cum au solicitat în mod nejustificat.

În mod greșit și analizând superficial probatoriul administrat în cauză, instanța de apel face referire la susținerea expertului Comșa în sensul că valoarea reparațiilor depășește valoarea casei, susținere lipsită de valoare juridică ori științifică, nefiind efectuat un calcul în acest sens.

Menționează că atât timp cât instanța reține în mod expres că reclamanții nu au solicitat prin cererea introductivă stabilirea întinderii prejudiciului produs, singura soluție posibilă ar fi fost cea de respingere a acțiunii.

Procedand altfel, instanța a acordat altceva decât s-a cerut, pronunțându-se extra petita, pe de altă parte prejudiciul stabilit nefiind cert, determinat sau determinabil.

Cu toate că ambele instanțe consideră ca fiind aplicabile în speță dispozițiile Noului C. civ., au înțeles să eludeze dispozitiile art. 1532 alin. (3) ale acestui act normativ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

I.5.3. Întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând în esență, că legea aplicabilă a fost corect stabilită în raport de facta pendentia, că sentința este motivată și că instanța de apel a procedat la analiza tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, fiind legală.

I.6 Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 martie 2025 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind fixat termen de judecată la data de 10 iunie 2025, ora 9

00

, în ședință publică, fiind citate părțile.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Sub un prim aspect, recurenta critică decizia atacată susținând că legea aplicabilă litigiului este dată de dispozițiile vechiul C. civ. și nu de cele din noul C. civ., cum în mod greșit ar fi reținut ambele instanțe de fond și de apel.

Se constată că instanțele de fond au reținut că, dată fiind situația juridică aflată în curs de desfășurare, normele de drept substanțial referitoare la răspunderea civilă delictuală, prevăzute în textul normativ modificat al noului C. civ. sunt aplicabile cauzei, fiind impuse de principiul aplicării imediate a legii civile noi, consacrat de art. 6 alin. (5) C. civ., care prevede că dispozițiile legii noi se aplică "și situațiilor născute după intrarea sa în vigoare".

Cu privire la distincția dintre acte/fapte/situații juridice încheiate și acte/fapte/situații juridice în curs de desfășurare (facta praeterita, facta pendentia și facta futura, criteriu pentru determinarea limitelor de acțiune în timp a normelor juridice succesive) s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 287/2004, în verificarea constituționalității dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 în raport de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, reținând că "legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi".

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, statuând că "Deși se presupune în general că normele de procedură se aplică tuturor litigiilor pendinte în momentul în care acestea intră în vigoare, nu se întâmplă același lucru cu normele de drept substanțial. Astfel, în vederea garantării respectării principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, acestea din urmă trebuie interpretate în sensul că nu au în vedere situații existente anterior intrării lor în vigoare decât în măsura în care rezultă în mod clar din formularea, din finalitatea sau din economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect" (cauza T-24/07 ThyssenKrupp Stainless AG împotriva Comisiei Comunităților Europene).

Or, reținându-se că lucrările la drumul de acces la Piatra Albă au început în anul 2004, că efectele asupra construcției în litigiu au fost constatate de instanța de apel ca evoluând în timp, inclusiv pe durata procesului - facta pendentia -, constatându-se totodată de către instanța de apel, în cadrul situației de fapt pe care se grefează prezentul control judiciar exclusiv de egalitate, și că fapta ilicită concretă reținută în sarcina recurentei pârâte este nerespectarea măsurilor necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor și producerea de alunecări și neexecutarea lucrărilor recomandate în memoriul realizat în acest scop, se reține practic, prin toate acestea conjugate, că recurentei pârâte i s-a imputat de către instanțele devolutive o faptă omisivă continuă, ale cărei efecte se produc până în prezent.

Pe cale de consecință, a fost corect rezolvată, prin prisma art. 6 alin. (5) ultima parte C. civ., chestiunea aplicării în timp a legii de drept substanțial în cauză, Înalta Curte constatând că în mod just instanțele nu au putut primi susținerea recurentei privind aplicabilitatea legii vechi. Se observă în această privință că recurenta pârâtă ignoră în cuprinsul criticii sale arondate dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 71/2011, caracterul continuu al faptei ilicite reținute de către instanța de apel în sarcina sa.

De altfel, instanța de recurs constată și că nu poate decela interesul recurentei în formularea acestei susțineri, în condițiile în care aceasta nu relevă care sunt dispozițiile legale aplicabile în cauză diferite, dintre cele două Coduri civile și care, prin aplicarea uneia și neaplicarea celeilalte, ar fi de natură a ilustra o diferență de tratament juridic.

Prin memoriul de recurs, pârâta a criticat totodată, respingerea greșită a motivului de apel referitor la nemotivarea sentinței, arătând, sub un prim aspect, că hotărârea atacată este nemotivată, întrucât instanța nu a menționat o parte semnificativă din argumentele invocate de către pârâtă în apărarea sa, referitoare la caracterul ilicit al faptei și al culpei, precum și la modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului, împrejurare ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se poate cere casarea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce i-au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Astfel, motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De asemenea, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituție, respectiv de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Obligația pe care art. 6 din Convenția Europeană o impune instanțelor naționale de a-și motiva decizia nu presupune însă existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Așa cum a arătat instanța europeană, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță națională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuși, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, examinând considerentele hotărârii recurate, constată că instanța de apel a argumentat soluția de respingere a apelului, a examinat legalitatea și temeinicia hotărârii apelate de pârâtă, prin raportare la faptele imputate acesteia în conținutul cererii de chemare în judecată, analizând cererea de apel în raport de dispozițiile legale aplicabile speței și de materialul probatoriu administrat în cauză, după ce a verificat ea însăși, raportat la criticile din apelul formulat, întrunirea în cauză a condițiilor specifice pentru antrenarea acțiunii în răspundere civilă delictuală, a căror analiză este graduală.

Astfel, se observă că motivul de apel al pârâtei vizând nemotivarea de către tribunal a sentinței apelate a fost analizat de curtea de apel, care a reținut că dispozițiile 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu impun ca judecătorul să răspundă separat diferitelor argumente ale părților, fiind suficient ca, din întregul hotărârii, să rezulte că problema de fond supusă judecății a fost examinată în mod efectiv, condiție pe care a constatat-o a fi îndeplinită în speță:

"instanța expunându-și raționamentul jurisdicțional, în mod logic și pertinent" (pagina 23 a deciziei recurate).

În privința aspectelor invocat a fi fost omise din cercetare de către instanța de fond, instanța de apel a arătat că deși sentința tribunalului nu este una dezvoltată, ci succintă, totuși "aceste aspecte, dar ele se pot deduce din motivarea sentinței, prin coroborarea celor menționate de către tribunal, fără ca acest lucru să poate fi asimilat unei nemotivări în sensul încălcării prevederilor art. 425 C.pr.civilă" (pagina 23 a deciziei recurate).

Constatarea este corectă, deoarece în cuprinsul sentinței civile apelate, tribunalul, după dezbaterea probelor administrate cauzei, a reliefat:

"Aspectele evocate cu privire la inexistența unei fapte ilicite a pârâtei, la inexistența unei legături de cauzalitate între o asemenea faptă și prejudiciu, precum și cele referitoare la lipsa oricărei culpe a pârâtei pentru prejudiciul suferit de reclamanți nu pot fi luate în considerare față de ansamblul probator administrat în cauză".

Totodată, în privința modalității de stabilire a cuantumului prejudiciului, se observă că instanța de fond a indicat reperul în raport de care a evaluat suma despăgubirilor datorate.

Astfel cum s-a expus supra, obligația pe care art. 6 din Convenția Europeană o impune instanțelor naționale de a-și motiva decizia nu presupune însă existența unui răspuns detaliat la orice, fiecare argument invocat de părți, motivarea unei hotărâri judecătorești fiind în esență, o problemă de calitate și nu una de volum.

În egală măsură, se observă de asemenea, că și instanța de apel a motivat corespunzător decizia civilă pronunțată, expunând detaliat considerentele care susțin concluzia silogismului judiciar al cauzei, prezentând argumentele pentru care a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, în condițiile art. 1357 și urm. C. civ.

Din analiza considerentelor deciziei atacate reiese faptul că instanța de apel a efectuat ea însăși o motivare care cuprinde toate reperele necesare - existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției autorului faptei, răspunzând în cadrul acestei dezbateri apărărilor esențiale contrapuse de către pârâtă.

Astfel, instanța de apel a efectuat o amplă reanaliză a probatoriului administrat în cauză, constatând că "pârâtei i s-a adus la cunoștință caracterul instabil al zonei, existența infiltrațiilor, atât la suprafață, cât și de adâncime, posibilitatea de alunecare cu afectarea locuințelor din aval, faptul că i s-a solicitat luarea anumitor măsuri pentru stabilizarea terenului, fără a se face dovada că aceste măsuri au fost realizate și că au fost verificate de către un verificator autorizat MLPAT, chiar dacă drumul a fost executat în baza unui proiect și a avut la bază o autorizație de construire, evident că există o faptă ilicită a pârâtei, în sensul că nu a respectat măsurile necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor și producerea de alunecări și nici că a executat lucrările recomandate în memoriul realizat în acest scop, ceea ce a dus în final la alunecarea progresivă a terenului, până la alunecarea masivă din iulie 2021, când pământul cu toate resturile de vegetație și pietriș a ajuns până la acoperișul casei reclamanților, experta I. specificând că nu se mai poate locui în imobil fără a fi puse în pericol viețile oamenilor.

Nu se poate reține că pârâta nu ar avea vreo culpă în crearea acestei situații, față de cele anterior reținute, dar și având în vedere că încă din anul 2008 "și-a cerut scuze pentru deteriorările cauzate de acest eveniment regretabil" (alunecarea de teren din anul 2008)- fila x, făcând și o ofertă reclamanților ce cuprindea doua variante: efectuarea de către pârâtă a lucrărilor de reparații la imobil sau acordarea unei sume de bani pentru a acoperi costul acestora în regie proprie, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a culpei.

În ce privește greșita stabilire a modalității de calcul a prejudiciului, Curtea reține (…)Este adevărat că imobilul reclamanților nu se regăsește în zona de impact a proiectului minier, astfel cum a fost stabilit de pârâtă, motiv pentru care nici nu li s-a făcut vreo ofertă de cumpărare sau schimb, însă la fel de adevărat este faptul că alte cel puțin două proprietăți aflate înspre baza drumului și la distanța mai mică de acesta (cele aparținând familiilor J. și K.), au fost achiziționate de către apelanta pârâtă, astfel că din motive de echitate și similitudine de regim juridic s-ar impune ca și imobilul reclamanților să fie evaluat după aceleași principii, aplicabil tuturor imobilelor afectate, într-un fel sau altul, de proiectul minier".

Prin urmare, argumentele instanței de apel prin care a apreciat motivat că reclamanții au făcut dovada existenței faptei ilicite și a celorlalte componente ale răspunderii civile delictuale, reprezintă concomitent, considerente care au confirmat soluției tribunalului de admitere a acțiunii, ele fiind contrapuse apărărilor invocate de către pârâtă.

Din perspectiva conjugată a tuturor celor expuse supra, rezultă că nu se poate imputa instanței de apel o nesoluționare a motivului de apel referitor la nemotivarea sentinței de către tribunal în aspectele sale cheie și nici o soluționare greșită a respectivului motiv de apel.

Hotărârea recurată în prezent a fost fundamentată în fapt și în drept, iar analiza legalității și temeiniciei sentinței civile apelate s-a raportat la limitele stabilite prin cererea introductivă și prin cererea de apel.

Tot subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. recurenta susține existența unei motivări contradictorii, în sensul că deși s-ar reține defecțiuni prealabile ale construcției, totuși instanța de apel concluzionează că imobilul s-a deteriorat din cauza lucrărilor efectuate pentru drumul de acces.

Or, din lecturarea atentă a deciziei recurate se observă că în cadrul configurării situației de fapt a cauzei, instanța de apel a înlăturat acele concluzii inițiale ale expertului tehnic G. care sugerau eventuale infiltrații anterioare, speculând posibilități și a coroborat mențiunea respectivă cu alte probe administrate, inclusiv concluziile ulterioare ale aceluiași expert, formulate în cadrul răspunsului la obiecțiuni, reținând că expertul "în lipsa unor investigații de amploare, cu costuri de ordinul miilor de euro, nu poate preciza traseul apelor freatice/izvoare, motiv pentru care susține că degradările pot fi cauzate și de infiltrațiile de apă freatică existentă în versant".

În egală măsură, Înalta Curte notează că în cadrul situației de fapt de care prezenta instanță de recurs este ținută, date fiind prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a reținut că "evident că există o faptă ilicită a pârâtei, în sensul că nu a respectat măsurile necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor și producerea de alunecări și nici că a executat lucrările recomandate în memoriul realizat în acest scop, ceea ce a dus în final la alunecarea progresivă a terenului, până la alunecarea masivă din iulie 2021, când pământul cu toate resturile de vegetație și pietriș a ajuns până la acoperișul casei reclamanților, experta I. specificând că nu se mai poate locui în imobil fără a fi puse în pericol viețile oamenilor".

Așadar, instanța de apel a stabilit că neluarea de către pârâta recurentă a măsurilor preventive necesare, aduse în prealabil la cunoștința acesteia, a determinat alunecarea de teren și aducerea în stare de nelocuire (ca urmare a punerii în pericol a vieții oamenilor) a imobilului litigios. Se observă că aceste statuări factuale ale instanței de apel asupra mecanismului de producere a prejudiciului exclud din punct de vedere logic, din sfera elementelor cu incidență cauzală, eventualele fisuri inițiale ale casei.

Din această perspectivă a situației de fapt reținute de instanța de apel, nu se constată așadar, existența vreunei contraziceri între considerentele deciziei recurate, critica recurentei pârâte în această direcție fiind nefondată.

Argumentele expuse anterior sunt de natură a reliefa concomitent, și caracterul nefondat al criticii recurentei relative încălcării astfel, de către instanța de apel, a prevederilor art. 1371 C. civ. privind culpa concurentă a victimei și a normelor din materia răspunderii civile delictuale, critică subsumabilă prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

La același punct din motivele de recurs, pârâta a invocat și caracterul străin de natura pricinii al considerentelor deciziei civile referitoare la evaluarea de către instanța de apel a Memoriului întocmit de Biroul de proiectare L. S.R.L. în anul 2009 vizând protejarea caselor din avalul alunecării de viitoare alunecări de teren datorate încărcării suplimentare a taluzului, cu construcția drumului și a Studiului Geotehnic întocmit pentru consolidarea alunecării drumului aurului, ca urmare a faptului că imobilul litigios nu ar face parte din locuințele vizate de respectivele documente.

Or, în condițiile în care instanța de apel a reținut în cadrul situației de fapt, că inacțiunea specificată a pârâtei a determinat alunecarea progresivă a terenului, până la alunecarea masivă din 2021, când pământul a ajuns până la acoperișul casei reclamanților, cu consecința imposibilității locuirii ca urmare a punerii în pericol a vieții oamenilor, nu se poate invoca un caracter strain de natura pricinii a considerentelor instanței de apel.

Înalta Curte observă că de fapt, criticile expuse de recurenta-pârâtă în susținerea punctului III.1 din cererea de recurs, reprezintă doar nemulțumirea părții cu privire la interpretarea dată de instanța de apel probelor administrate cauzei, aspect care însă, nu poate fi asimilat unei motivări contradictorii sau străine de natura pricinii care să poată fi astfel, analizate pe calea de atac a recursului.

Astfel, se observă că practic, recurenta redezbate probele administrate cauzei în privința elementelor răspunderii civile delictuale reprezentate de fapta ilicită, culpă și de legătura de cauzalitate, solicitând practic instanței de recurs, o reevaluare a acestora pentru a se ajunge la o altă situație de fapt decât cea configurată de către instanța de apel sub aspectul existenței unei fapte ilicite, a vinovăției recurentei și a legăturii de cauzalitate dintre fapta reținută și prejudiciul cauzat. Or, acest lucru excede limitelor legale ale prezentului control jurisidicțional exclusiv de legalitate, întrucât el pune în discuție reevaluarea situației de fapt a cauzei, apanaj al instanțelor devolutive ale temeiniciei cauzei.

Astfel, în privința elementului reprezentat de raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, se observă că recurenta a criticat în recurs și neanalizarea unui înscris din anul 2003 înregistrat la Primăria Roșia Montană, înlăturarea expertizei tehnice efectuate de expertul G. și luarea în considerare a lucrării întocmite de expertul tehnic Comșa Sorel, lucrare despre care afirmă că ar avea o valoare inferioară raportului întocmit de către expertul autorizat MDRAP, fiind criticată, totodată, și neluarea în considerare a opiniei expertului I. privind starea imobilului și zona de alunecare a terenului.

Înalta Curte constată așadar, că, deși recurenta-pârâtă invocă interpretarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, acest subgrup de critici nu privesc aplicarea greșită a normelor de drept material, ci vizează neanalizarea unei probe sau valoarea probatorie a unui raport de expertiză în detrimentul altor dovezi administrate în procesul civil, precum și greșita apreciere a faptelor prin prisma probelor administrate.

O atare motivare a recursului nu îndeplinește însă, rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât modalitatea de interpretare a probatoriului reprezintă o chestiune de fapt ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de temeinicia cauzei. Aceste critici nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare, limite care sunt exclusiv de legalitate.

Prin aceste critici, recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, calea de atac a recursului fiind concepută însă, ca un mijloc procesual menit să asigure exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

Or, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să se raporteze la considerentele instanței de apel și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar din punct de vedere al legalității. Susținerile referitoare la situația de fapt stabilită de instanța de apel pe baza probatorului administrat nu reprezintă însă, o motivare valabilă a recursului, întrucât ele nu pun în discuție legalitatea deciziei, ci temeinicia acesteia, iar acest aspect nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod.

Și critica referitoare la valoarea tehnico-științifică a raportului de expertiză întocmit de experul Comșa Sorel scapă controlului de legalitate în recurs, întrucât în această cale de atac poate fi cenzurată doar legalitatea (admisibilitatea) probei, nu însă și modul în care ea a fost apreciată pentru a se reține o anumită situație de fapt (căreia i se circumscrie raportul juridic litigios), instanța de apel fiind suverană în această privință, deoarece dispozițiile art. 258 corelat cu art. 264 C. proc. civ. îi atribuie atât competența de a evalua și a hotărî în privința administrării probelor care sunt utile și concludente, cât și puterea de a aprecia liber probele concret administrate.

De altfel, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel nu și-a întemeiat analiza proprie asupra existenței elementului răspunderii civile delictuale al legăturii de cauzalitate, pe raportul de expertiză realizat de expertul Comșa Sorel, referirea la acesta fiind realizată doar în privința constatării instanței de fond:

"expertul autorizat MDRAP G. doar a presupus, pe baza expertizei sale profesionale, cele inserate în raportul de expertiză și răspunsurile la obiecțiuni, acesta menționând în mod repetitiv faptul că pentru a clarifica situația existentă în zonă sunt necesare investigații de mare amploare, de către firme specializate și cu costuri enorme, ce depășesc posibilitățile financiare ale părților ("investigații geotehnice de amploare").

Din acest considerent instanța fondului a analizat întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv declarațiile de martori și expertiza de specialitate efectuată de expert Comșa Sorel, ajungând la concluzia că doar după edificarea drumului de acces la Piatra Albă, s-au accentuat fisurile la casă, iar numărul acestora a crescut, ceea ce ar exclude incidența în speță doar a unei tasări în timp a terenului din deal și de sub casă" (pagina 24 a deciziei recurate).

De asemenea, Înalta Curte constată că tocmai datorită faptului că expertul H. (de specialitate construcții civile, industriale, agricole și evaluări proprietăți imobiliare) a învederat instanței de judecată de fond că nu are competența de a răspunde la unele dintre obiectivele expertizei solicitate, s-a procedat în faza procesuală a fondului, la efectuarea unei expertize judiciare distincte în privința respectivelor solicitări care excedau competenței acestuia, respectiv expertiza realizată de domnul expert G., expert în specialitatea "construcții civile, industriale și agricole; evaluarea proprietății imobiliare", atestat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Or, acest lucru nu semnifică nicidecum din punct de vedere logico - juridic excluderea din ansamblul probator al cauzei, a raportului de expertiză completat realizat de expertul H., astfel cum în mod nefondat acreditează de fapt recurenta pârâtă prin intermediul acestei critici.

În egală măsură, se constată că instanța de apel a evaluat în cadrul probatoriului administrat, inclusiv lucrarea realizată de către expert I., dovadă în acest sens fiind paragraful citat supra de prezenta instanță de recurs:

"evident că există o faptă ilicită a pârâtei, în sensul că nu a respectat măsurile necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor și producerea de alunecări și nici că a executat lucrările recomandate în memoriul realizat în acest scop, ceea ce a dus în final la alunecarea progresivă a terenului, până la alunecarea masivă din iulie 2021, când pământul cu toate resturile de vegetație și pietriș a ajuns până la acoperișul casei reclamanților, experta I. specificând că nu se mai poate locui în imobil fără a fi puse în pericol viețile oamenilor" (pagina 25 a deciziei recurate).

Solicitările recurentei pârâte de a fi reevaluate constatările expertului G. într-un sens contrar celui reținut de către instanța de apel nu pot fi primite întrucât se constată din nou, că ele pun în discuție temeinicia deciziei recurate și nu legalitatea acesteia.

Recurenta-pârâtă mai critică și modalitatea de calcul a prejudiciului, considerând că despăgubirile au fost stabilite greșit prin raportare la D. nr. 7/13.03.2007.

Or, se constată că instanța de apel a reținut că această Gazetă nu are efecte juridice, ea reprezentând un reper de evaluare emis de însăși pârâta, care face pertinentă evaluarea despăgubirilor pentru reclamanți în același mod, întrucât imobilul acestora a fost afectat de lucrările desfășurate în vederea proiectului minier.

Așadar, atât timp cât instanța de apel a reținut în cadrul situației de fapt a cauzei, stabilite în mod definitiv și pe care se grefează controlul jurisdicțional de legalitate specific căii de atac a recursului, că imobilul litigios a fost afectat de fapta ilicită săvârșită de recurenta pârâtă de a nu efectua lucrările necesare pentru edificarea în condiții de siguranță a drumului, se observă că în mod corect s-a procedat în evaluarea cuantumului despăgubirilor cuvenite, la raportarea la acest document utilizat de către pârâta recurentă pentru despăgubirea proprietarilor afectați din zona de impact a proiectului minier, în aplicarea principiului juridic general al echității - jus est ars boni et aequi și a celui al egalității în drepturi, al nediscriminării, consacrat inclusiv cu caracter de principiu prin art. 16 din Constituția României.

Din această perspectivă, se observă că nici instanța de apel, ca de altfel nici instanța de fond nu au procedat la încălcarea dispozițiilor art. 1349 și art. 1385 C. civ., astfel cum eronat afirmă recurenta, atunci când s-au raportat la respectivul document în evaluarea sumei despăgubirilor cuvenite, instanța de apel enunțând expres criteriile legale de stabilire a acestui cuantum concret, potrivit celor expuse în paragraful precedent și neprocedând așadar, la un cumul în această privință al regulilor răspunderii civile delictuale cu cele ale răspunderii civile contractuale.

De altfel, recurenta pârâtă nici nu a indicat în mod concret în ce modalitate anume ar fi fost încălcate prevederile art. 1349 și art. 1385 C. civ., prin raportarea instanței de apel, în temeiul principiului echității (recunoscut și aplicat în materie de stabilire a despăgubirilor cuvenite inclusiv de CEDO în larga sa jurisprudență) și al principiului nediscriminării, la D. nr. 7/13.03.2007.

Reamintind că prezentul control jurisdicțional se grefează pe situația de fapt, astfel cum a fost stabilită ea în mod definitiv de către instanța de apel, Înalta Curte constată că ansamblul criticilor referitoare la culpa concurentă invocată a (autorilor) reclamanților și la încălcarea astfel, a dispozițiilor art. 1371 C. civ. repune în discuție de fapt temeinicia cauzei, prin solicitarea de constatare și a vinovăției intimaților.

Or, atât timp cât vinovăția reprezintă atitudinea psihică, internă a unei persoane față de conduita sa (acțiune sau inacțiune) și urmările acesteia, rezultă evident că aceste critici exced limitelor jurisdicționale exclusiv de legalitate ale prezentei căi de atac, ele vizând reevaluarea situației de fapt a cauzei.

Se observă că inclusiv prin acest ansamblu de critici, recurenta-pârâtă readuce în discuție situația de fapt reținută de instanța de apel în urma probatoriului administrat, tinzând, încă o dată, la reaprecierea probelor, deși, așa cum s-a arătat supra, controlul de nelegalitate nu are ca obiect reevaluarea probatoriului, ci verificarea respectării normelor de drept aplicabile situației de fapt reținute de instanțele devolutive ale fondului.

Recurenta-pârâtă a mai invocat în această direcție, puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești, sub aspectul statuării asupra faptului că informarea publică respectivă nu constituie izvor de obligații.

Înalta Curte observă că prin sentința civilă nr. 1012/2016, pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2015, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta M., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., iar prin sentința nr. 2502/19.12.2016, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare și în consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. împotriva pârâtei S.C. C. S.A.

Prin urmare, hotărârile de care se prevalează recurenta, definitive prin respingerea căilor de atac, au privit alte părți litigante, neexistând identitate cu privire la acestea, iar obiectul acelor demersuri judiciare a constat în obligarea pârâtei la încheierea unui contract, acțiunile fiind respinse, ca prescrise, astfel că nu se pune problema autorității de lucru judecat în cauza de față, care să atragă incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Indiferent, Înalta Curte mai constată și că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. nu este incident în cauză întrucât, astfel cum s-a expus anterior, informarea publică respectivă nu a vizat stabilirea vreunei convenții civile între cele două părți procesuale prezente, ci doar a servit ca reper al instanțelor devolutive în stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite, în aplicarea principiilor echității și egalității de tratament juridic pentru persoane aflate în situații similare, comparabile.

Recurenta-pârâtă a mai apreciat că prima instanță a admis numai al treilea capăt de cerere, respingându-le pe primele două, ceea ce ar fi contradictoriu și ar ilustra faptul că instanța s-ar fi pronunțat asupra a altceva decât s-ar fi cerut, însă se constată că partea procesuală ignoră faptul că pe de o parte, prin încheierea de ședință din data de 6 februarie 2018, tribunalul a dispus respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta C. S.A. prin întâmpinare, încheierea nefiind atacată de recurentă.

Pe de altă parte se constată că primele două petite (care erau acțiuni în constatare) reprezentau din punct de vedere al calificării juridice, chestiuni prejudiciale pretenției în realizare reprezentate de obligarea la despăgubiri materiale, ele reprezentând din punct de vedere logico - juridic premisa acordării de despăgubiri întemeiate pe răs