ÎCCJ, decizie (scj.ro #228012)

Acțiune în despăgubiri. Neexecutarea obligației de aport în natură la capitalul social al societății. Consecințe. Cauze exoneratoare de răspundere. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Societățile. Funcționarea societăților. Societățile pe acțiuni

Index alfabetic: Acțiune în despăgubiri

Act constitutiv

Societate pe acțiuni

Aport în natură

Bun aportat în capitalul social

Cauze exoneratoare de răspundere

Caz fortuit

C. civ. 1864, art. 969, art. 1004, art. 1082, art. 1084, art. 1503

Legea nr. 31/1990, art. 9 alin. (2) lit. b), art. 16 alin. (2), art. 38,

art. 65 alin. (2), art. 100 alin. (1)-(2)

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, „

În cazul unei subscrieri integrale și simultane a capitalului social de către toți semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferența de capital social subscris va fi vărsată

:

(...) b) pentru acțiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.”, iar conform celor ale art. 65 alin. (2), „Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în numerar este obligat și la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul.”

Potrivit art. 100 alin. (1) și (2) din același act normativ, „Când acționarii nu au efectuat plata vărsămintelor pe care le datorează în termenele prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a) și b) și la art. 21 alin. (1), societatea îi va invita să-și îndeplinească această obligație, printr-o somație colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și într-un ziar de largă răspândire.

În cazul în care nici în urma acestei somații acționarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administrație, respectiv directoratul, va putea decide fie urmărirea acționarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acțiuni nominative.”

Neîndeplinirea obligației esențiale a acționarului în legătură cu vărsarea aportului la capitalul social, care nu poate fi afectată de modalități, cu excepția termenului de 2 ani în care se poate realiza vărsământul, atrage sancționarea acționarului culpabil, prin înlăturarea acestuia din societate, ca efect al anulării acțiunilor deținute, respectiv angajarea răspunderii acestuia prin plata unor despăgubiri pentru pagubele pricinuite.

Față de caracterul imperativ al normelor care reglementează această obligație și de finalitatea instituirii acesteia, aceea de a permite acționarului să participe la activitatea socială, raportul juridic născut din subscrierea aportului prin semnarea contractului de societate privește exclusiv societatea și acționarul subscriitor și nu interferează cu alte raporturi juridice în care acționarii sunt implicați.

Ca atare, concluzia instanței de apel, în sensul că acționarul subscriitor s-ar putea prevala de obligațiile născute în sarcina unui alt acționar dintr-un raport juridic distinct, pentru a justifica neexecutarea în termenul legal a obligației născute în sarcina sa din contractul de societate, denotă interpretarea greșită a prevederilor legale care conturează regimul juridic al obligației de aport.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 610 din 21 martie 2024

Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 14.11.2011 sub nr. x/93/2011, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâților Consiliul Local al Municipiului X și Municipiul X la plata unor despăgubiri evaluate provizoriu la suma de 17.053.000 lei, precum și a dobânzii legale aferente, calculate de la data producerii prejudiciului până la achitarea efectivă a sumei datorate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969, art. 1082, art. 1084, art. 1053 C. civ. de la 1864, art. 65, art. 9 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 15/08.12.2011, Tribunalul Ilfov, Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. x/1285/2012.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Consiliul Local al Municipiului X, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin notele scrise depuse la 25.04.2012, pârâții au invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru formularea acțiunii și au solicitat suspendarea judecății până la soluționarea dosarului nr. y/1285/2012, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj.

Prin încheierea de la 23.05.2012, Tribunalul Specializat Cluj a respins cererea de suspendare a judecății și excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Consiliul Local al Municipiului X și lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru formularea acțiunii.

Prin Încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4884/26.06.2012, pronunțată în dosarul nr. x/1/2012, s-a dispus strămutarea judecății cauzei de la Tribunalul Specializat Cluj la Tribunalul Specializat Argeș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Argeș sub nr. z/1259/2012.

Reclamanta a depus la data de 02.11.2012 cerere precizatoare privind prejudiciul invocat în cauză, cuprinzând o detaliere pe categorii de cheltuieli.

Prin completarea la întâmpinare depusă la 06.11.2012, pârâții au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința facturilor identificate în Anexa 1 la cererea precizatoare la pozițiile 1.1, 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 7.1, 7.2, 7.4, 7.5.

Prin precizarea depusă la 17.01.2022, reclamanta a majorat câtimea obiectului cererii la suma de 24.532.741,65 lei.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 277 din 08 iunie 2022, Tribunalul Specializat Argeș a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâți și a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, obligând pârâții Consiliul Local al Municipiului X și Municipiul Cluj X la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 24.532.741,65 lei, în solidar, precum și a sumei de 13.862.967,16 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată pentru perioada cuprinsă între data plăților efectuate de reclamantă și 01.04.2021.

Totodată, au fost obligați pârâții să achite expertului B. suma de 3000 lei, reprezentând ½ din onorariul final stabilit, și reclamantei suma de 409.121 lei, cheltuieli de judecată.

Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei hotărâri, precum și împotriva tuturor încheierilor nefavorabile prin care au fost respinse cererile de probe, obiecțiunile și alte cereri ale pârâților, au declarat apel pârâții Consiliul Local al Municipiului X și Municipiul X, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 28.11.2022.

Prin decizia civilă nr. 94/A-Com din 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins apelul declarat de pârâți împotriva tuturor încheierilor nefavorabile prin care au fost respinse cererile de probe, obiecțiunile și alte cereri ale pârâților și s-a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței nr. 277 din 08 iunie 2022, dispunându-se schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Totodată, s-a dispus înlăturarea mențiunii referitoare la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, fiind menținută în rest hotărârea.

În motivare s-a reținut, în ce privește prescripția dreptului material la acțiune pentru formularea cererii, că termenul general de prescripție a început să curgă de la expirarea termenului de 2 ani, prevăzut de art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, calculat de la înmatricularea societății C., respectiv de la 15.07.2010, nefiind împlinit la data sesizării instanțelor cu prezentul litigiu, și anume 14.11.2011.

Pe fondul cauzei, după expunerea situației de fapt, instanța de apel a reținut că obligațiile prevăzute la art. 2.3.1.5.1 și art. 2.3.1.5.2 din contractul cadru nr. 55423/04.07.2007, referitoare la reglementarea situației juridice a terenului în suprafață de 179 ha. și stabilirea valorii de aport a acestuia, au fost îndeplinite, la data încheierii actului constitutiv al societății C. S.A. terenul aflându-se în patrimoniul pârâtului Municipiului X și fiind evaluat, în conformitate cu art. 38 din Legea nr. 31/1990.

În ce privește obligația asumată de pârâtul Consiliul local, în legătură cu constituirea aportului la capitalul social al societății C. S.A., întemeindu-se pe dispozițiile art. 6.2.1 primul paragraf din actul constitutiv, instanța a reținut că vărsarea aportului se realiza prin intabularea ca și corp funciar distinct pe numele și în favoarea C. S.A. a terenului subscris la capitalul social, pe baza unei documentații topo - cadastrale menite să îl individualizeze, și nu a fost executată.

Față de contextul relațiilor contractuale între cei doi fondatori, Consiliul local și D. S.A., transpuse în contractul cadru încheiat de aceștia, instanța a apreciat că interpretarea coroborată a clauzelor contractului conduce la concluzia că obligația de a întocmi documentația cadastrală a terenului îi revenea investitorului, în timp ce Consiliul local trebuia să constituie dreptul de proprietate asupra terenului adus ca aport în termen de 30 de zile de la însușirea documentației respective.

În cauză, din probele administrate a reieșit că investitorul D. nu a realizat expertiza topo - cadastrală pentru identificarea terenului de 179 ha., care era distinctă de documentația cadastrală necesară pentru aprobarea PUZ și de cea care a stat la baza delimitării perimetrului pentru Cartierul C., ceea ce atrage exonerarea de răspundere a pârâtului Consiliul local pentru neîndeplinirea propriei obligații, în condițiile art. 1082 C. civ. de la 1864.

S-a considerat astfel că, din perspectiva debitorului obligației de aport, obligația asumată era imposibil de executat, ținând cont și de motivele care au condus la încheierea parteneriatului dintre acesta și o persoană juridică de drept privat, constând în lipsa fondurilor necesare pentru realizarea proiectului imobiliar propus.

A fost înlăturată apărarea reclamantei referitoare la epuizarea căilor de atac împotriva deciziei de anulare a acțiunilor pârâtului Consiliul local, reținându-se că în cadrul litigiilor respective nu a fost analizată răspunderea acționarului pentru neîndeplinirea obligației.

Totodată, nu a fost reținută critica apelanților pârâți referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat provizorii a sentinței civile nr. 2013/23.12.2020 pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. y/1285/2012, nefiind îndeplinită condiția identității de părți între cele două dosare.

Cu toate acestea, instanța de apel a arătat că nu pot fi ignorate aspectele esențiale tranșate în cauza menționată, cu relevanță în prezentul dosar.

Reținând neîndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtului Consiliul local, instanța de apel nu a procedat la analiza motivelor de apel ce vizau întinderea despăgubirilor pretinse.

Prin decizia civilă nr. 314/A-Com din 27 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 94/A-Com din 15 martie 2023, formulată de petenta A. S.A.

S-a reținut în motivare că măsura suspendării judecății până la soluționarea dosarului nr. y/1285/2012 nu a fost solicitată de niciuna din părți, ci a fost pusă de instanță din oficiu în discuția părților, astfel că nu există o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

În ce privește pretinsa omisiune a instanței de a examina apărarea subsidiară a pârâților întemeiată pe dispozițiile art. 973 C. civ. de la 1864, s-a arătat că nu poate fi reținută, în condițiile în care instanța a găsit întemeiată apărarea pârâților referitoare la exonerarea de răspundere în temeiul art. 1082 C. civ. de la 1864.

Calea de atac împotriva deciziei din apel

Împotriva deciziei nr. 94/A-COM din 15 martie 2023 și a deciziei nr. 314/A-COM din 27 septembrie 2023 a formulat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, respectiv pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 din același cod, prin care a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării, iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de intimații pârâți și menținerii soluției primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs referitoare la decizia nr. 94/A-COM din 15 martie 2023, recurenta a arătat că tipul de raport juridic care se naște în temeiul Legii nr. 31/1990 în legătură cu vărsarea aportului la capitalul social nu a fost conceput de legiuitor pentru a interfera cu alte raporturi juridice, în care sunt implicați acționarii societății, fiind vorba despre o obligație esențială și imperativă, care nu poate fi afectată de modalități, cu excepția termenului de 2 ani în care aceasta poate fi îndeplinită.

Ca atare, teza contrară a instanței de apel nu are suport legal, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor care reglementează obligația de vărsare a aportului și sancțiunea care intervine în cazul neîndeplinirii acesteia în termenul legal, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

În același timp, cu referire la argumentul instanței de apel care susține teza existenței unei interdependențe între obligația Consiliului și pretinsa obligație a investitorului D., în sensul că art. 6.2.1 din Actul constitutiv al C. ar conține obligația investitorului D., de a întocmi documentația topo-cadastrală, absolut necesară pentru individualizarea terenului de 179 ha., recurenta arată că denotă interpretarea greșită a dispozițiilor Actului constitutiv, respectiv schimbarea înțelesului neîndoielnic al acestora.

Astfel, se susține că obligația Consiliului local de vărsare a aportului nu este circumstanțiată, nefiind condiționată de îndeplinirea vreunei obligații a investitorului în legătură cu întocmirea documentației cadastrale cu privire la suprafața de 179 ha. de teren, care constituia obiectul obligației de aport la capitalul social al C., ce incumba Consiliului local, aspect confirmat de alte prevederi ale Actului constitutiv cuprinse în preambulul acestuia și în art. 5.2 lit. e), dar și de conduita intimatului anterioară expirării termenului de 2 ani pentru vărsarea aportului, dar și ulterioară anulării acțiunilor de către societatea de proiect.

O altă critică a recurentei reclamante, fundamentată pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. de la 1865, privește analiza instanței de apel asupra răspunderii D., în legătură cu neîndeplinirea unei pretinse obligații de a individualiza terenul în suprafață de 179 ha. pe baza unei documentații topo - cadastrale.

Arată recurenta că instanța de apel, deși pretinde că a ajuns la aceleași concluzii ca și judecătorul învestit cu dosarul nr. y/1285/2012 pe baza propriei analize, nu indică în ce constă această analiză, mărginindu-se să preia susținerile Tribunalului Cluj, chiar dacă reținuse anterior că în cauză nu este incident efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, iar cererea de conexare a dosarelor fusese respinsă de prima instanță.

În plus, recurenta arată că instanța de apel nu putea analiza aspecte care formează obiectul unei alte judecăți, precum și faptul că obligația de aport a Consiliului are un izvor distinct și nu se confundă cu obligațiile părților născute din contractul - cadru în sarcina Consiliului și a D., față de care recurenta este terț.

Referitor la motivarea instanței de apel cu privire la pretinsa obligație a D. în legătură cu vărsarea aportului la capitalul social, recurenta a arătat că este străină cauzei, iar considerentele instanței de apel sunt insuficiente și contradictorii, ceea ce atrage incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

În acest sens, recurenta a susținut că instanța de apel a făcut confuzie între obligațiile stabilite în sarcina investitorului D. în etapa premergătoare constituirii societății C. și cele ulterioare înmatriculării societății, analiza din cuprinsul deciziei de apel privind o altă obligație asumată de D. în legătură cu subscrierea aportului la capitalul social al C.

Pe de altă parte, recurenta a criticat maniera în care instanța de apel și-a argumentat concluziile, prin trimitere generică la clauzele contractuale, fără indicarea explicită a clauzelor considerate relevante.

În dovedirea temeiniciei susținerilor sale, recurenta a făcut referiri la înscrisurile din care rezultă, în opinia sa, faptul că demersurile din etapa ulterioară constituirii C. se referă exclusiv la obligațiile Consiliului în legătură cu vărsarea aportului.

Recurenta a mai criticat și omisiunea instanței de apel de a analiza probe esențiale aflate la dosar, din care reieșea faptul că individualizarea terenului în discuție era posibilă, întrucât documentele necesare în acest scop fuseseră întocmite și aprobate de Municipalitate, iar Consiliul avea la dispoziție toate datele și informațiile pentru a executa obligația de vărsare a capitalului social.

Referitor la pretinsa existență a unei cauze exoneratoare de răspundere, în temeiul art. 1082 C. civ. de la 1864, reținută de instanța de apel, recurenta a arătat că executarea obligației de aport are un regim juridic derogator de la dreptul comun, astfel că teza imposibilității transferului dreptului de proprietate asupra unui bun aflat în proprietatea acționarului nu poate fi primită, nefiind fundamentată juridic.

În același timp, recurenta a invocat greșita interpretare a dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 31/1990, arătând că fapta ilicită a Consiliului, constând în neexecutarea obligației de aport, a fost constatată prin actele adoptate de societate, rămase valabile în urma exercitării de către Consiliu a tuturor căilor de atac prevăzute de lege, iar nerealizarea aportului și anularea acțiunilor tranșează indubitabil existența culpei acționarului.

În opinia recurentei, Consiliul avea la îndemână, pentru a obține îndeplinirea obligației de a face asumate de D., prevederile art. 1077 C. civ. de la 1864.

Totodată, recurenta a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 1082 C. civ. de la 1864, considerând că fapta terțului D. nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere, în condițiile în care executarea obligației era posibilă, terenul aflându-se în proprietatea Consiliului, care dispunea de toate datele și documentele necesare pentru individualizarea acestuia.

În sfârșit, recurenta a arătat că instanța de apel a ignorat conduita Consiliului, caracterizată prin pasivitate, care confirmă lipsa oricărei intenții de a executa aportul.

În acest sens, s-a arătat că, până la inițierea prezentului litigiu, Consiliul nu s-a prevalat de vreo pretinsă obligație care trebuia îndeplinită premergător de către terțul D. și fără de care nu ar fi fost posibilă îndeplinirea propriei obligații.

În dezvoltarea motivelor de recurs referitoare la decizia nr. 314/A - COM din 27 septembrie 2023, recurenta a arătat, pe de-o parte, că soluția cu privire la suspendarea cauzei nu se regăsește în dispozitivul deciziei din apel, iar, pe de altă parte, obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor prin dispozitiv vizează și incidentele procedurale puse în discuție de instanță din oficiu.

În ce privește omisiunea instanței de apel de a analiza apărarea apelanților pârâți referitoare la lipsa răspunderii Municipiului X pe considerentul că acesta nu a fost parte în contractul cadru încheiat de Consiliul local cu investitorul D., recurenta a arătat că această apărare a fost calificată, în mod greșit, ca fiind subsidiară, iar pe de altă parte, că instanța de apel avea obligația de a se pronunța cu privire la toate cererile și apărările formulate în cauză.

Apărările intimaților-pârâți

La data de 15 ianuarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimații pârâți la recursurile declarate în cauză, prin care s-a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

În apărare, reluând în mare parte motivele de apel, intimații pârâți au arătat, cu referire la interdependența obligațiilor Consiliului local cu cele ale investitorului, contestată de recurenta reclamantă, că instanța de apel a aplicat corect prevederile Legii nr. 31/1990, întrucât nu suntem în situația unei interferențe a efectelor unui raport juridic străin de cel născut din contractul de societate, ci a neîndeplinirii de către un asociat a obligațiilor născute din contractul de societate, de care depindea executarea ultimei etape a obligațiilor Consiliului local.

Pe de altă parte, s-a arătat că instanța de apel nu a interpretat greșit dispozițiile Actului constitutiv și nu a schimbat natura și înțelesul acestora, părțile contractului de societate stabilind în cuprinsul acestuia obligațiile ce reveneau fiecăreia, iar terenul aflându-se în posesia investitorului până în anul 2011.

Ca atare, în opinia intimaților pârâți, societatea C. S.A. ar fi putut să efectueze ea însăși intabularea dreptului de proprietate asupra terenului, nefiind necesar concursul acestora.

În ce privește analiza instanței de apel asupra răspunderii investitorului D., intimații pârâți arată că instanța de apel era îndreptățită să o efectueze din moment ce fusese învestită cu această apărare, iar chestiunea respectivă fusese dezlegată cu autoritate de lucru judecat provizorie în dosarul nr. y/1285/2012, nefiind în prezența unor considerente străine cauzei.

În consecință, față de neîndeplinirea obligației ce revenea investitorului și de imposibilitatea individualizării terenului, ambele constatate și de experții desemnați în cauză, intimații pârâți afirmă că s-au aflat în imposibilitate de a preda terenul către C. S.A.

Referitor la motivele vizând existența unei cauze exoneratoare de răspundere în temeiul art. 1082 C. civ. de la 1864, intimații pârâți au arătat că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a acestui text de lege, neputând fi reținută culpa Consiliului local în condițiile neîndeplinirii obligației ce revenea investitorului.

Analizând recursul formulat împotriva deciziei nr. 94/A-COM din 15 martie 2023, prin prisma criticilor și a dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte constată că este fondat.

În prezenta cauză, instanțele au fost învestite cu solicitarea reclamantei A. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 969, art. 1082, art. 1084 și art. 1503 C. civ. de la 1864, art. 9 și art. 65 din Legea nr. 31/1990, de obligare a pârâților Consiliul local al Municipiului X și Municipiul X prin Primar la plata unor despăgubiri pentru neîndeplinirea de către pârâtul Consiliul local a obligației asumate prin actul constitutiv al societății C. S.A., de a vărsa la capitalul social aportul constând în terenul în suprafață de 179 ha. situat în zona (...), Cluj-Napoca.

Reținând, pe de-o parte, interdependența obligațiilor născute din contractul - cadru nr. 55423/04.07.2007 în sarcina pârâtului Consiliul local și a investitorului D. S.A., iar, pe de altă parte, împrejurarea că investitorul D. nu și-a îndeplinit obligația de a realiza expertiza topo-cadastrală pentru individualizarea terenului în suprafață de 179 ha. ce constituia obiectul obligației de aport ce incumba Consiliului local, instanța de apel a considerat că devine incidentă teza finală a art. 1082 C. civ. de la 1864, pârâtul Consiliul local fiind exonerat de răspundere pentru neîndeplinirea propriei obligații, urmare a intervenirii unei cauze străine.

Argumentele care au fundamentat această concluzie au privit contextul în care a avut loc încheierea parteneriatului dintre Consiliul local și o persoană juridică de drept privat pentru constituirea unei societăți în vederea viabilizării și construirii unui cartier de locuințe în zona (...) din Municipiul Cluj-Napoca, precum și prevederile contractului-cadru încheiat în scopul atingerii acestui obiectiv, din care ar reieși, în opinia instanței de apel, că îndeplinirea obligației Consiliului local de a vărsa aportul în natură, prin intabularea în cartea funciară a suprafeței de 174 ha. ca un corp funciar distinct, era condiționată de întocmirea și prezentarea de către investitorul D. a unei expertize topo-cadastrale a terenului respectiv.

Recurenta-reclamantă critică această soluție, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, arătând că tipul de raport juridic care se naște în temeiul prevederilor art. 9 alin. (2) lit. b), art. 16 alin. (2), art. 100 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu a fost conceput de legiuitor pentru a interfera cu alte raporturi juridice în care sunt implicați acționarii societății.

Motivul de recurs este fondat.

Vor fi avute în vedere, în acest sens, dispozițiile legale care reglementează obligația acționarului în legătură cu aportul la capitalul social și consecințele neexecutării acestei obligații.

Astfel, art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990 statuează că „

În cazul unei subscrieri integrale și simultane a capitalului social de către toți semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferența de capital social subscris va fi vărsată:

..........................................

b) pentru acțiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.”

Totodată, art. 16 alin. (2) prevede că „

Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate și sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.”

În același timp, art. 65 alin. (2) din lege stabilește că „

Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în numerar este obligat și la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul.”

Potrivit art. 100 alin. (1) și (2) din lege, „

Când acționarii nu au efectuat plata vărsămintelor pe care le datorează în termenele prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a) și b) și la art. 21 alin. (1), societatea îi va invita să-și îndeplinească această obligație, printr-o somație colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și într-un ziar de largă răspândire.

În cazul în care nici în urma acestei somații acționarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administrație, respectiv directoratul, va putea decide fie urmărirea acționarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acțiuni nominative.”

Ne regăsim, așadar, în prezența unei obligații esențiale a acționarului în legătură cu vărsarea aportului la capitalul social, care nu poate fi afectată de modalități, cu excepția termenului de 2 ani în care se poate realiza vărsământul, a cărei neîndeplinire atrage sancționarea acționarului culpabil, prin înlăturarea acestuia din societate, ca efect al anulării acțiunilor deținute, respectiv angajarea răspunderii acestuia prin plata unor despăgubiri pentru pagubele pricinuite.

Față de caracterul imperativ al normelor care reglementează această obligație și de finalitatea instituirii acesteia, aceea de a permite acționarului să participe la activitatea socială, raportul juridic născut din subscrierea aportului prin semnarea contractului de societate privește exclusiv societatea și acționarul subscriitor și nu interferează cu alte raporturi juridice în care acționarii sunt implicați.

Ca atare, concluzia instanței de apel, în sensul că acționarul subscriitor s-ar putea prevala de obligațiile născute în sarcina unui alt acționar dintr-un raport juridic distinct, pentru a justifica neexecutarea în termenul legal a obligației născute în sarcina sa din contractul de societate, denotă interpretarea greșită a prevederilor legale care conturează regimul juridic al obligației de aport.

Strâns legat de această concluzie, Înalta Curte arată că instanțele nu au fost învestite în prezentul dosar cu analiza raportului juridic născut din contractul-cadru nr. 55423/04.07.2007, între Consiliul local al Municipiului X și societatea D. S.A., raport care face obiectul unui alt dosar, nr. y/1285/2012, ci cu analiza raportului născut din Actul constitutiv autentificat sub nr. 225/05.06.2008, între societate și acționarul care s-a obligat să contribuie la constituirea capitalului social.

Ca atare, analiza instanței de apel ce a privit conținutul raportului juridic născut din contractul-cadru nr. 55423/04.07.2007, determinată de înțelegerea greșită a regimului juridic specific al obligației de aport la capitalul social, a avut  loc în afara cadrului procesual fixat prin cererea de chemare în judecată, din perspectiva cauzei acțiunii, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel cum s-a argumentat, raportat la natura juridică și efectele obligației de aport la capitalul social, verificarea conținutului raportului juridic născut din contractul-cadru nr. 55423/04.07.2007 și a răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorâte din acesta, nu prezenta relevanță pentru soluționarea dosarului de față, întrucât raportul juridic născut din subscrierea aportului prin semnarea contractului de societate privește exclusiv societatea și acționarul subscriitor și nu interferează cu alte raporturi juridice în care acționarii sunt implicați.

Pe de altă parte, verificând conținutul clauzei din actul constitutiv al societății C. S.A., care privește obligația de aport a pârâtului Consiliul local, respectiv art. 6.2.1 primul paragraf, Înalta Curte observă că prin aceasta nici nu este reglementată o condiție, în înțelesul de modalitate a actului juridic, de a cărei îndeplinire să depindă nașterea obligației de aport, ci textul redă exclusiv succesiunea etapelor de executare a obligației de aport, stabilind că intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în discuție era, în mod firesc, subsecventă individualizării terenului în baza unei documentații topo-cadastrale.

În același timp, textul nu instituie nicio obligație în sarcina investitorului D. în legătură cu obligația de vărsare a aportului la capitalul social, ce revenea pârâtului Consiliul local, reglementări cu privire la acest aspect regăsindu-se doar în contractul - cadru încheiat între cele două entități.

Astfel, prevederea în discuție are următorul conținut: „Consiliul contribuie ca aport cu dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 179 ha, identificat conform planului de situație rezultat din PUZ aprobat prin HCL nr. 19/31.01.2008, parte din terenul intabulat în C.F. nr. (...) a localității Cluj-Napoca, cu nr. cadastral (...), în suprafață totală de 267,0396 ha. Suprafața de 179 ha. va fi individualizată în conformitate cu documentația cadastrală care urmează a fi întocmită și va fi intabulat ca și corp funciar distinct pe numele și în favoarea SC C. SA, odată cu finalizarea documentației cadastrale, dar nu mai târziu de termenul prevăzut de art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, intabularea pe numele societății echivalând cu îndeplinirea obligației de vărsare a capitalului subscris.”

Întrucât cerința individualizării terenului premergător intabulării dreptului de proprietate asupra acestuia în favoarea societății nou constituite, ca modalitate de îndeplinire a obligației de vărsare a capitalului social subscris, nu reprezintă o condiție, în sensul art. 1004 C. civ. de la 1864, aceasta nu afectează însăși existența obligației, astfel că acționarul nu ar putea să se prevaleze de neîndeplinirea condiției pentru a obține exonerarea de răspundere pentru neexecutarea propriei obligații, concluzia contrară a instanței de apel fiind greșită și dată cu nesocotirea înțelesului clar al clauzei în discuție, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865.

Referitor la argumentele prin care se critică modul de interpretare a probatoriului de către instanța de apel, în legătură cu modalitatea concretă în care se putea realiza individualizarea terenului ce constituia obiectul aportului, Înalta Curte arată că nu vor fi primite, raportat la limitele în care are loc controlul de legalitate pe care îl declanșează formularea căii de atac a recursului, întrucât aduc în discuție temeinicia deciziei atacate.

În ce privește motivul de recurs prin care se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1082 C. civ. de la 1864, subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte apreciază că este fondat.

Se constată că, deși a reținut că la momentul încheierii actului constitutiv al societății C. S.A. terenul în suprafață de 179 ha., reprezentând aportul la capitalul social al societății, se afla în patrimoniul pârâtului Consiliul local și era evaluat conform art. 38 din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a apreciat că partea s-a aflat în imposibilitate de a-și îndeplini obligația de vărsare a aportului, prin intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea societății, ca urmare a neîndeplinirii obligației ce revenea investitorului D., de individualizare a terenului în baza unei documentații cadastrale, această împrejurare având natura unei cauze străine exoneratoare de răspundere, în sensul art. 1082 C. civ. de la 1864.

Prealabil, Înalta Curte notează că anularea acțiunilor deținute de pârâtul Consiliul local în societatea C. S.A., ca efect al neîndeplinirii obligației de aport în termenul legal, dispusă de organele societare, nu este relevantă decât din perspectiva existenței faptei ilicite, reținute, de altfel, și de instanța de apel, nu însă și în ce privește vinovăția celui obligat la aport, susținerile contrare ale recurentei reclamante fiind greșite.

Se va avea în vedere, în acest sens, că art. 100 din Legea nr. 31/1990 reglementează tratamentul juridic pe care societățile pe acțiuni îl pot aplica acționarilor care nu sunt la curent cu vărsămintele datorate potrivit prevederilor actului constitutiv, în timp ce art. 65 alin. (2) din lege constituie cadrul legal pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acționarului care întârzie să depună aportul social.

Față de natura juridică diferită a celor două tipuri de demersuri pe care legea le pune la dispoziția societății, condițiile în care acestea pot fi inițiate sunt distincte.

Astfel, dacă în cadrul procedurii reglementate de art. 100 din lege nu interesează vinovăția acționarului care nu a îndeplinit obligația de vărsare a aportului în termenul legal, în ipoteza reglementată de art. 65 alin. (2) din lege trebuie îndeplinite toate condițiile angajării răspunderii contractuale.

Prin urmare, analiza instanțelor care au fost învestite să verifice legalitatea Hotărârii AGA nr. 1/20.10.2010, prin care s-a decis anularea emisiunii de acțiuni pe numele pârâtului Consiliul local ca urmare a neîndeplinirii obligației de a vărsa aportul în termen, a privit exclusiv respectarea dispozițiilor legale referitoare la efectuarea aportului, nu și existența vinovăției acționarului, astfel că soluțiile de care se prevalează recurenta-reclamantă nu sunt relevante din această perspectivă.

Așadar, față de obiectul și cauza acțiunii, instanțele din prezentul dosar au fost chemate să verifice îndeplinirea cumulativă a condițiilor angajării răspunderii contractuale a intimaților pârâți pentru neîndeplinirea de către pârâtul Consiliul local a obligației asumate prin actul constitutiv al societății C. S.A., de a vărsa la capitalul social aportul constând în terenul în suprafață de 179 ha. situat în zona (...), Cluj-Napoca.

Referitor la cerința vinovăției, din formularea art. 1082 C. civ. de la 1864 reiese că debitorul va fi obligat la plata despăgubirilor ori de câte ori nu dovedește existența cauzei străine care l-a împiedicat în mod obiectiv și fără nicio culpă să execute obligația asumată.

În cauza de față, raportat la faptul că terenul în suprafață de 179 ha., reprezentând aportul la capitalul social al societății, se afla în patrimoniul pârâtului Consiliul local și era evaluat conform art. 38 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte apreciază că acesta putea și trebuia să aducă la îndeplinire obligația asumată, concluzia contrară a instanței de apel fiind greșită.

Împrejurarea că intabularea terenului în discuție presupunea individualizarea prealabilă a acestuia pe baza unei documentații topo-cadastrale, despre care se afirmă că era în sarcina unui alt acționar, și, implicit, angajarea unor cheltuieli din partea autorității publice locale, în cadrul oferit de Legea nr. 273/2006, nu are natura unei piedici obiective de natură să justifice neîndeplinirea obligației, ci constituie o chestiune care interesează raporturile dintre cei doi acționari, neputând fi opusă societății.

Prin urmare, intimatul-pârât Consiliul local, în calitate de proprietar al terenului adus ca aport la capitalul social, era în măsură să întreprindă toate demersurile necesare în scopul îndeplinirii obligației, inclusiv din perspectiva asigurării finanțării necesare, urmând să se îndrepte, pentru repararea pagubei, cu o acțiune în despăgubiri împotriva cocontractantului său, pe temeiul răspunderii contractuale.

Față de considerentele arătate, care au făcut superfluă analiza celorlalte argumente expuse de recurenta-reclamantă, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, referitoare la limitele judecății, cu încălcarea dispozițiilor care reglementează regimul juridic al obligației de aport și a art. 1082 C. civ. de la 1864, precum și cu schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic, motive de casare/modificare prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

În consecință, soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., casarea în parte a deciziei nr. 94/A-COM din 15 martie 2023 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va verifica îndeplinirea tuturor condițiilor angajării răspunderii contractuale a pârâților, în condițiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, raportat la motivele de apel invocate, cu luarea în considerare a dezlegărilor de drept oferite prin prezenta decizie.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Față de soluția ce urmează a se pronunța asupra recursului declarat împotriva deciziei din apel, a fost admis și recursul declarat împotriva deciziei de completare, nr. 314/A-COM din 27 septembrie 2023, aceasta neputând avea o existență de sine stătătoare.