ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 188/2025

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 913/101/2023, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: "Modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili dacă noțiunea de accident, cu raportare la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, vizează atât accidentele de circulație provocate cu intenție, cât și din culpă sau doar pe cele cauzate din culpă."

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Lia Savonea, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată a participat doamna Monica Eugenia Ungureanu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Eucarie Ecaterina Nicoleta, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.628/1/2024, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel, departamentele de Drept public din cadrul Facultății de Drept a Universității din București, al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, al Facultății de Drept din cadrul Universității "Titu Maiorescu" din București și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În continuare s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, la data de 9 aprilie 2025, care a fost comunicat procurorului și părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.628/1/2024.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a susținut că o apreciază ca admisibilă, fiind îndeplinite condițiile cumulative din art. 475 din Codul de procedură penală, iar, pe cale de consecință, a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție admiterea sesizării și pronunțarea unei decizii obligatorii prin care să statueze că, în situația art. 338 din Codul penal, accidentul de circulație, dar numai atunci când există situația premisă, așa cum este ea definită în art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 195/2002), nu poate fi rezultatul săvârșirii unei fapte cu intenție directă sau indirectă. A susținut că este adevărat că obiectul juridic al infracțiunii prevăzute în Codul penal îl constituie relațiile sociale în principal cu privire la siguranța circulației pe drumurile publice, aceasta fiind o activitate reglementată expres în această ordonanță. De altfel, și accidentul de circulație, ca situație premisă, este definit în această normă extrapenală, în art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, reglementând doar acele situații în care evenimentul este săvârșit numai din culpă sau fără vinovăție. Prin urmare, art. 338 din Codul penal, ca infracțiune prevăzută în Codul penal, este o infracțiune care se comite cu intenție directă sau indirectă, însă în măsura în care se grefează pe această situație excepțională preexistentă, situație premisă, și anume existența unui accident de circulație, întotdeauna va fi din culpă.

Organele judiciare trebuie să meargă pentru interpretare la sensul comun al sintagmei din Dicționarul explicativ al limbii române, care înseamnă imprevizibil, eveniment fortuit, care a venit pe neașteptate și care a întrerupt mersul normal al lucrurilor.

Infracțiunea prevăzută în dispozițiile art. 338 din Codul penal, sub aspectul laturii subiective, este săvârșită cu intenție directă sau indirectă; în condițiile în care există un accident de circulație - jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind constantă în acest sens - este exclusă forma de vinovăție a intenției, în cazul acestei infracțiuni care se grefează pe art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002.

Însă, în cazul săvârșirii unei infracțiuni intenționate, contra vieții sau integrității corporale, prin folosirea unui vehicul ca obiect vulnerant, nu pot fi respectate de către autorul infracțiunii regulile prevăzute expres în O.U.G. nr. 195/2002, specifice circulației pe drumurile publice, pentru că scopul este să conducă acel autovehicul și să suprime viața sau să afecteze integritatea corporală a unei persoane, astfel încât normele privind conduita în caz de accident nu sunt aplicabile. În concluzie, pentru argumentele expuse pe larg și în scris, a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, admiterea sesizării, în sensul sus-menționat.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 5 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 913/101/2023, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept ce vizează lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili dacă noțiunea de accident, cu raportare la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, vizează atât accidentele de circulație provocate cu intenție, cât și din culpă sau doar pe cele cauzate din culpă. II. Dispozițiile legale relevante Codul penal Partea specială

Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și de inculpatul B.V. împotriva Sentinței penale nr. 83 din data de 24.07.2024, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 913/101/2023.

Prin sentința penală atacată, prima instanță a hotărât printre altele: - condamnarea inculpatului B.V. la pedepsele principale de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de baza art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 188 și art. 189 alin. (1) lit. f) din Codul penal, și, respectiv, de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal; - achitarea aceluiași inculpat, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal.

Pentru a pronunța hotărârea, prima instanță a reținut, în esență, că pe fondul unui conflict mai vechi, după ce a interpelat-o pe persoana vătămată P.A.C., întrebând-o dacă "mai ești șmecher", inculpatul B.V. a urmărit cu autoturismul pe care îl conducea grupul în care se afla P.A.C., iar în momentul în care a ajuns în dreptul persoanelor vătămate P.A.C., T.M., T.C.M. și T.R.F. (ultimele două minore), care se deplasau pe partea stângă a drumului public, în direcția de mers, a oprit pentru câteva momente, după care a virat brusc la stânga, pe direcția în care acestea se aflau. Observând intenția inculpatului B.V., persoanele vătămate s-au ferit, însă autoturismul condus de inculpat l-a lovit din spate pe T.M., l-a aruncat pe capotă, după care l-a proiectat pe un gard de sârmă, acesta rămânând cu picioarele prinse sub autoturism. În momentul în care inculpatul B.V. a dat înapoi autoturismul, a lovit-o la piciorul drept pe D.C.L., după care a accelerat și s-a îndreptat în direcția lui T.M., însă a intrat în stâlpul electric aflat în imediata apropiere. Ulterior, inculpatul B.V. a ieșit cu spatele pe carosabil și s-a îndreptat spre DN6, după care a ajuns la locuința sa și a parcat autoturismul în curtea casei. Ca urmare a acțiunii sale, inculpatul a cauzat persoanei vătămate T.M. leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale și a pus în pericol viața persoanelor vătămate P.A.C, D.C.L., T.R.F., T.C.M., B.D.F. și B.V.D.

În esență, în motivarea soluției de achitare, prima instanță a reținut că inculpatul a lovit cu autoturismul persoana vătămată T.M. cu intenția indirectă de a-i suprima viața, punând în primejdie și viața celorlalte persoane vătămate, însă plecarea sa ulterioară de la fața locului nu este o infracțiune autonomă, care să poată fi încadrată în prevederile art. 338 din Codul penal, întrucât nu a fost comisă cu intenția specifică acesteia, părăsirea "locului accidentului" înscriindu-se într-o unitate naturală de infracțiune, reprezentând acte, fapte de realizare succesivă a tentativei la infracțiunea de omor.

În acest context s-a reținut că nu este incidentă situația producerii unui "accident de circulație", în accepțiunea art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Definiția dată de legiuitor în acest act normativ exclude orice tip de rezoluție intenționată (directă sau indirectă), accidentul fiind întotdeauna urmarea unei culpe, iar nu a unui act intenționat. Or, în speță, inculpatul s-a folosit de autovehicul (instrumentum), așa cum s-ar fi putut folosi de alt agent (obiect, instrument), pentru a suprima viața victimei.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul B.V.

La termenul din data de 5 noiembrie 2024, în fața instanței de apel, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru interpretarea dispozițiilor art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, în ceea ce privește termenul de "accident de circulație" și dacă această prevedere include și accidentele provocate cu intenție sau doar din culpă, având în vedere hotărârea instanței de fond de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal. Completul de judecată a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, instanța de trimitere a apreciat că, deși legiuitorul nu menționează explicit, noțiunea de "accident de circulație" exclude faptele intenționate, deoarece, în momentul în care o persoană urmărește sau acceptă producerea rezultatului prevăzut, acesta nu mai are caracter întâmplător, aleatoriu, neașteptat, pierzându-și trăsătura imprevizibilității. V. Examenul jurisprudenței în materie A. Jurisprudența națională relevantă

În urma consultării materialelor transmise de către instanțele de judecată s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări.

Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că, deși legiuitorul nu menționează în mod explicit, noțiunea de "accident", cu raportare la dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, vizează doar accidentele de circulație provocate din culpă, fiind excluse faptele intenționate (lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, omorul). În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curțile de apel București, Bacău, Cluj, Craiova, Galați, Oradea și Pitești. În argumentarea opiniei exprimate instanțele au arătat, în esență, că noțiunea de "accident de circulație" nu include faptele intenționate, chiar dacă din conținutul art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 nu transpare forma de vinovăție, deoarece, prin definiție, accidentul presupune un eveniment neașteptat, aleatoriu, iar, în momentul în care o persoană urmărește sau acceptă producerea rezultatului, acesta nu mai are caracter întâmplător, pierzându-și trăsătura imprevizibilității. S-a opinat că textul art. 338 alin. (1) din Codul penal nu a avut în vedere situația în care făptuitorul a acționat cu intenția de a vătăma o persoană, ci situația în care, întâmplător, neașteptat, se produce un accident, însăși noțiunea de accident conducând, din perspectivă subiectivă, la ideea de culpă, nicidecum la intenție.

În cea de-a doua orientare, minoritară, se consideră că noțiunea de "accident" vizează atât accidentele de circulație provocate cu intenție, cât și din culpă. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curțile de apel Brașov, Constanța, Suceava și Timișoara. În argumentarea opiniei exprimate instanțele au arătat, în esență, că dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu prevăd cu exactitate condițiile în care producerea unui accident de circulație (nici forma de vinovăție cu care s-a acționat în cauzarea acestuia) generează obligația de a nu părăsi locul accidentului. În aceste condiții, de vreme ce legea nu distinge, nici cel care interpretează dispoziția legală nu poate distinge. Un alt argument a fost acela al rațiunii incriminării art. 338 alin. (1) din Codul penal, care ar fi, în principal, reprimarea unui comportament susceptibil să afecteze înfăptuirea justiției, iar, în subsidiar, diminuarea consecințelor accidentului de circulație, care subzistă indiferent de forma de vinovăție cu care ar fi fost produs accidentul de circulație, cu consecința decesului ori a rănirii uneia sau a mai multor persoane. Curțile de apel Alba Iulia și Târgu Mureș nu au exprimat un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, iar la nivelul curților de apel Iași și Ploiești nu s-a conturat o opinie unică și nici majoritară sub acest aspect. B. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării, în cadrul deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, au fost identificate Decizia nr. 5 din data de 28 februarie 2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 aprilie 2018, prin care s-a stabilit că este important să nu se facă o confuzie între elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal, care constă în părăsirea fără încuviințare a locului accidentului și care se comite cu intenție directă sau indirectă, și, respectiv, producerea accidentului de circulație, care constituie situația premisă a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal și care, întotdeauna, are loc din culpă, și Decizia nr. 8 din data de 21 martie 2019, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019, în cuprinsul căreia s-a reținut că infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 din Codul penal este o infracțiune de pericol, având ca obiect juridic principal relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, care presupun prezența la fața locului a celui implicat în accidentul rutier, protejate fiind astfel și relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, în contextul în care părăsirea locului accidentului poate avea repercusiuni asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul și asupra tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență efectuat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost identificate o serie de hotărâri care prezintă relevanță pentru problema de drept analizată, respectiv: Decizia penală nr. 481/RC din 15 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală; Decizia penală nr. 447/RC din 6 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală; Decizia penală nr. 330/RC din 9 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală; Decizia penală nr. 2.878 din 5 iunie 2001, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală; Decizia penală nr. 410/RC din 20 iunie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală; Decizia penală nr. 235/A din 19 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală; Decizia penală nr. 75 din 31 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în materie penală. VI. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Facultatea de Drept a Universității din București a considerat că, în forma actuală a legislației, "accidentul" nu mai poate fi conceput ca o faptă intenționată, ci ca un eveniment întâmplător, determinat de fapta produsă din culpă sau fără vinovăție a uneia sau mai multor persoane și care întrunește caracteristicile prevăzute în art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002. De aceea, conducătorul unui vehicul care ucide sau încearcă să ucidă cu intenție o persoană pe un drum public, utilizând vehiculul, nu realizează o faptă ce ar putea fi considerată "accident" și, ca atare, situația premisă pentru reținerea infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal nu este realizată.

S-a argumentat că, deși se comite cu intenție directă sau indirectă, această infracțiune trebuie să se grefeze pe o situație preexistentă (situație premisă), anume producerea unui accident.

Totodată, s-a arătat că în cazul infracțiunilor contra siguranței rutiere există o terminologie specifică, ce cuprinde definirea termenului "accident". Astfel, conform dispozițiilor art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ o serie de condiții, or această definiție, prin utilizarea termenului "eveniment", face referire la o acțiune neintenționată.

De aceea, în cazul săvârșirii unei infracțiuni intenționate (omor, tentativă de omor), comisă pe drumurile publice, utilizând un vehicul în mișcare, nu se va putea reține infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia, chiar dacă făptuitorul pleacă de la locul faptei, deoarece lipsește situația premisă a infracțiunii - producerea unui accident, utilizarea vehiculului fiind doar o modalitate de săvârșire a infracțiunii de omor (sau a tentativei la aceasta).

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a opinat în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova este inadmisibilă, deoarece nu este îndeplinită condiția privind existența unei veritabile probleme de drept, în contextul în care nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesar aportul instanței supreme în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile.

S-a arătat că existența unei interpretări clare și neechivoce a normei este relevată de faptul că din consultarea încheierii de sesizare se observă că instanța de trimitere nu întâmpină dificultăți reale în stabilirea înțelesului noțiunii de "accident de circulație", situație premisă a infracțiunii prevăzute de art. 338 din Codul penal. Mai mult, contrar practicii în materie, instanța de trimitere nu expune, într-o manieră rezonabilă, argumentat juridic, opinia contrară care, de altfel, ar fi fundamentat constatarea pretinsei probleme de drept.

Pe fondul chestiunii de drept s-a opinat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, noțiunea de accident, cu raportare la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, vizează numai accidentele de circulație comise din culpă.

S-a precizat că analiza normei de incriminare - art. 338 alin. (1) din Codul penal - relevă faptul că producerea unui "accident" reprezintă o condiție preexistentă comiterii infracțiunii, denumită și situație premisă, iar, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin "accident" se înțelege un eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea), o întâmplare neprevăzută, venită pe neașteptate, care curmă o situație normală, un eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare, un eveniment imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor.

În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat că literatura juridică este unanimă în a aprecia că noțiunea de "accident" nu poate fi asociată decât cu o faptă produsă din culpă. S-a mai apreciat că definirea accidentului de circulație ca eveniment conduce la necesitatea reținerii comiterii acestuia din culpă sau fără vinovăție, iar nu cu intenție; dacă rănirea uneia sau mai multor persoane s-a produs cu intenție se va reține comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe/vătămare corporală/loviri sau vătămări cauzatoare de moarte/tentativă de omor/omor consumat (simplu sau calificat), iar părăsirea locului comiterii faptei nu constituie o faptă tipică prevăzută de art. 338 din Codul penal. În același sens s-a opinat că expresia "accident de circulație" exclude faptele intenționate. În această noțiune nu pot fi incluse faptele intenționate, deoarece, în momentul în care o persoană urmărește sau acceptă producerea rezultatului prevăzut, acesta nu are caracter întâmplător, pierzându-și trăsătura imprevizibilității.

S-a făcut trimitere, deopotrivă, la considerentele Deciziei nr. 5 din 28 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

S-a mai argumentat că nimic nu deosebește comiterea unei infracțiuni contra vieții sau integrității corporale cu intenție prin folosirea unui autovehicul de o astfel de infracțiune mediată de orice alt obiect idoneu care reprezintă instrument al infracțiunii. Prin utilizarea cu intenție, directă ori indirectă, a unui autovehicul la comiterea unei infracțiuni cu consecințe vătămătoare, fapta ilicită își pierde caracterul de "eveniment rutier", de "accident de circulație", devenind o infracțiune de omor (consumat sau tentat), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, lovire sau alte violențe sau vătămare corporală, specificul acestor din urmă fapte fiind doar mijlocul folosit.

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că noțiunea de accident, cu raportare la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, vizează exclusiv accidentele de circulație cauzate din culpă.

În susținerea acestei concluzii s-a arătat că tipicitatea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, incriminată prin art. 338 din Codul penal, are ca situație premisă producerea unui accident. Noțiunea de accident (de circulație) nu este definită în legislația penală, ci exclusiv în legislația extrapenală - O.U.G. nr. 195/2002 (Codul rutier), fiind însă unanim acceptat că noțiunile utilizate și definite în Codul rutier (drum public, accident, permis de conducere etc.) trebuie translatate și în materie penală, având în vedere strânsa conexiune dintre cele două materii și faptul că dreptul penal nu cuprinde definiții proprii, autonome conceptual față de cele care sunt regăsite în Codul rutier. În concluzie, semnificația noțiunii de accident de circulație, ca situație premisă a faptei prevăzute de art. 338 din Codul penal, va fi determinată, în principal, prin raportare la art. 75 din Codul rutier.

Definiția legală a termenului nu cuprinde precizări explicite cu privire la forma de vinovăție cu care s-ar comite accidentul de circulație. Chiar și așa, toate tehnicile de interpretare converg spre aceeași concluzie, respectiv aceea că noțiunea de accident de circulație vizează exclusiv accidentele de circulație cauzate din culpă, sens în care s-a făcut trimitere la interpretarea gramaticală, la cea sistematică și la cea teleologică.

S-a subliniat, de asemenea, că noțiunea de accident de circulație este interpretată în același mod și în dreptul comparat, spre exemplu, în dreptul penal german sau spaniol.

Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a considerat că sesizarea este admisibilă, iar pe fondul chestiunii de drept a opinat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, noțiunea de "accident" trebuie să fie raportată la dispozițiile art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care caracterizează evenimentele rutiere ("accidentele" de circulație) doar pe baza unor criterii obiective, indiferent de forma de vinovăție cu care sunt săvârșite acestea (după caz, culpa sau intenția ori intenția depășită).

S-a argumentat că situația premisă pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia o reprezintă existența/producerea unui "accident de circulație". Aceasta urmează a fi apreciată luând în considerare dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, care reglementează condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească un eveniment rutier pentru a primi respectiva calificare. Existența unui astfel de incident de circulație nu va fi condiționată, prin urmare, de caracterul intenționat sau culpabil al faptei, după cum nu este condiționată nici de caracterul infracțional al acesteia (de exemplu, conducătorul auto va avea obligația de a nu părăsi acel loc, chiar dacă a acționat săvârșind o faptă prevăzută de legea penală în condițiile cazului fortuit - cauză de neimputabilitate reglementată de dispozițiile art. 31 din Codul penal).

S-a apreciat că formularea utilizată în dispoziția legală este deficitară, întrucât sensul comun al noțiunii de "accident" (de circulație) exclude un comportament intenționat, iar, din punct de vedere teoretic, alăturarea noțiunii de "accident" cu forma de vinovăție a intenției generează o sintagmă imposibil de acceptat, sub aspect logic și al coerenței, în planul dreptului penal. Cu toate acestea, prin raportare la modalitatea actuală de reglementare, se poate concluziona că voința legiuitorului a fost aceea de a include în sfera de cuprindere a art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 inclusiv fapte intenționate.

S-a arătat că, dacă s-ar considera că noțiunea de "accident de circulație" exclude faptele intenționate, este discutabil în ce măsură ar fi justificată opțiunea legiuitorului de a sancționa suplimentar, mai drastic, prin reținerea infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal, persoana care a adoptat această conduită consecutiv săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală comise din culpă (care este posibil să aibă caracter infracțional, însă cu un grad de periculozitate mai redus), fără a aplica un tratament similar persoanei care a acționat astfel (părăsind locul evenimentului rutier) după comiterea unei infracțiuni intenționate (faptă mai gravă). Prin urmare, forma de vinovăție cu care a fost produs evenimentul rutier nu poate justifica (în mod logic și echitabil) o diferență de tratament prin impunerea unor obligații mai severe persoanei care a săvârșit o faptă ilicită mai puțin gravă, prin comparație cu obligațiile stabilite față de o persoană care a comis o faptă ilicită mai gravă (îndreptată împotriva aceluiași obiect juridic, dar comisă cu o formă mai intensă de vinovăție). VII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

S-a apreciat că prezenta sesizare îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, menționându-se totodată că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind chestiunea de drept invocată.

Pe fond s-a opinat că accidentul de circulație, ca condiție premisă în cazul infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia, poate fi rezultatul doar al unei fapte săvârșite din culpă sau fără vinovăție.

În argumentare s-a arătat că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal, situația premisă a elementului material este producerea unui accident de circulație, acesta fiind definit de legiuitor drept un eveniment produs pe un drum deschis circulației publice ori care și-a avut originea într-un asemenea loc, în care a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare și care a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale.

Cu toate că aceste dispoziții nu prevăd în mod explicit forma de vinovăție cu care să fi acționat persoana care a produs respectivul eveniment, s-a apreciat că din interpretarea lor rezultă, fără echivoc, excluderea faptelor intenționate, pentru următoarele considerente:

În principal, din analiza sistematică a prevederilor capitolului V secțiunea 5 din O.U.G. nr. 195/2002, rezultă implicit că acestea reglementează doar situațiile în care evenimentul este comis din culpă sau fără vinovăție (de exemplu: dispozițiile privind obligativitatea deținerii unei asigurări obligatorii pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, conform legii; cele privind necesitatea verificării existenței ori inexistenței modului de semnalizare rutieră și calitatea acesteia pentru stabilirea unei eventuale culpe a conducătorului auto etc.).

De asemenea, în cazul săvârșirii unei infracțiuni intenționate contra vieții sau integrității corporale sau sănătății (de exemplu, o infracțiune de omor sau o infracțiune de vătămare corporală) prin folosirea unui vehicul ca obiect vulnerant, nu pot fi respectate de către autorul infracțiunii regulile specifice circulației pe drumurile publice, scopul acestuia nefiind conducerea în condiții de siguranță, ci suprimarea vieții sau afectarea integrității corporale a unei alte persoane, astfel încât normele privind conduita în caz de accident nu sunt aplicabile. În plus, s-a arătat că existența unui drum public nu este de esența săvârșirii unei astfel de infracțiuni intenționate, aceasta putând fi comisă în orice loc care poate permite conducerea acelui vehicul (drum privat, câmp etc.).

S-a susținut că teoria excluderii acțiunilor intenționate ca sursă a unui accident este susținută și de interpretarea gramaticală a dispozițiilor legale, având în vedere că, în Dicționarul explicativ al limbii române, acest termen este definit ca fiind un eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor, provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea. Potrivit aceleiași surse, termenul fortuit este definit ca fiind ceva venit pe neașteptate, neprevăzut, inopinat, întâmplător.

A rezultat astfel, în opinia Ministerului Public, că noțiunea de accident, în sensul uzual al limbii române, exclude în mod absolut intenția (atât directă, cât și indirectă), care presupune un rezultat previzibil, urmărit sau acceptat de făptuitor, în același sens fiind și considerentele Deciziei nr. 5 din 28 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

S-a mai arătat că garanția procedurală a privilegiului împotriva autoincriminării nu permite sancționarea unei fapte de părăsire a locului săvârșirii unei infracțiuni intenționate contra vieții sau integrității corporale sau sănătății (indiferent de obiectul vulnerant folosit - cuțit, armă de foc, vehicul etc.), întrucât aceasta ar echivala cu o sancționare a omisiunii de a se autodenunța pentru respectiva infracțiune.

Această garanție procesuală nu se regăsește însă în situația în care accidentul a avut loc în condițiile expres prevăzute de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, dat fiind obiectul juridic secundar al infracțiunii prevăzute de art. 338 din Codul penal, de infracțiune contra înfăptuirii justiției, în contextul în care părăsirea locului accidentului poate avea repercusiuni asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul și asupra tragerii la răspundere, penală și/sau civilă, a persoanelor vinovate, iar acest privilegiu acoperă doar autoincriminarea bazată pe informații oferite în urma unor declarații ori remiterea unor documente. Concluzia este și mai evidentă, în condițiile în care poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 338 din Codul penal inclusiv conducătorul auto implicat într-un accident de circulație care nu a fost produs din culpa sa. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și al stabilirii că noțiunea de "accident" la care se referă dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 vizează exclusiv evenimentele rutiere produse din culpă sau fără vinovăție. Totodată, forma de vinovăție a intenției se poate reține numai atunci când autorul a urmărit producerea rezultatului, respectiv vătămarea sau decesul persoanei, folosind vehiculul implicat în evenimentul rutier drept mijloc de realizare a acestuia. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 913/101/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: Cu privire la condițiile de admisibilitate a sesizării

În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Raportând condițiile legale de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, este îndeplinită prima condiție referitoare la existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori fiind învestită, în Dosarul nr. 913/101/2023, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și de inculpatul B.V. împotriva Sentinței penale nr. 83 din data de 24.07.2024, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul cu același număr.

Pe de altă parte, este îndeplinită și condiția ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

În acest sens se reține că în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a evidențiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale sau a acțiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluționarea pe fond a cauzei și doar ca excepție o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluția dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei (Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018).

Între problema de drept a cărei lămurire se solicită - indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziție de drept procesual - și soluția ce urmează a fi dată de către instanța de trimitere trebuie să existe o relație de dependență, în sensul în care decizia instanței supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014).

Or, în cazul de față, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanța supremă vizează interpretarea noțiunii de "accident" (de circulație), de lămurirea acesteia depinzând soluția ce va fi pronunțată în cauză.

De asemenea, este îndeplinită și cea de-a treia condiție enunțată, întrucât chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile are ca obiect lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili dacă noțiunea de accident, cu raportare la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, vizează atât accidentele de circulație provocate cu intenție, cât și din culpă sau doar pe cele cauzate din culpă.

Infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 338 din Codul penal, cu denumirea marginală Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, este reglementată în capitolul II, intitulat Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, al titlului VII din Partea specială a Codului penal - Infracțiuni contra siguranței publice.

Conform dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Obiectul juridic principal al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, iar, în subsidiar, sunt protejate și cele privind înfăptuirea justiției, întrucât prezența la locul faptei a celor implicați în accident și conservarea stării locului accidentului sau a urmelor acestuia contribuie la stabilirea adevărului și eventuala tragere la răspundere a persoanelor vinovate.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal constă în acțiunea de părăsire a locului accidentului, care se poate realiza în două modalități, fie printr-un act de comisiune, ce presupune plecarea efectivă de la locul accidentului, fie prin acte de omisiune - neîntoarcere la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal, în baza dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. b) și c) din Codul penal, ori neoprirea la locul accidentului.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se comite cu intenție directă sau indirectă. Astfel, făptuitorul cunoaște că a fost implicat într-un accident de circulație cu victime umane și urmărește sau acceptă producerea stării de pericol (inclusiv în ceea ce privește înfăptuirea justiției) prin părăsirea locului accidentului, respectiv prin modificarea stării locului sau ștergerea urmelor accidentului de circulație.

Chiar dacă este o infracțiune care se comite cu intenție directă sau indirectă, aceasta trebuie să se grefeze pe o situație preexistentă (situație premisă), anume producerea unui accident.

Așadar, pentru existența infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, ca condiție preexistentă, trebuie să se producă un accident în urma căruia să rezulte vătămarea corporală a unei persoane, vătămare care să necesite cel puțin o zi de îngrijiri medicale.

Noțiunea de "accident de circulație" nu este definită în legislația penală, ci exclusiv în legislația extrapenală, respectiv prin O.U.G. nr. 195/2002, însă noțiunile utilizate și definite în cadrul acesteia din urmă (drum public, accident, permis de conducere etc.) trebuie translatate și în materie penală, având în vedere strânsa conexiune dintre cele două materii și faptul că dreptul penal nu cuprinde definiții proprii, autonome conceptual față de cele care se regăsesc în Codul rutier, însă cu respectarea principiului legalității incriminării.

Semnificația noțiunii de "accident de circulație", ca situație premisă a infracțiunii prevăzute de art. 338 din Codul penal, trebuie determinată, în principal, prin raportare la dispozițiile art. 75 lit. a)-c) din O.U.G. nr. 195/2002, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice.

Astfel, potrivit art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, accidentul de circulație reprezintă "evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare".

Cu toate că dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu prevăd, în mod explicit, forma de vinovăție cu care să fi acționat persoana care a produs respectivul eveniment, din interpretarea lor rezultă, fără echivoc, excluderea faptelor intenționate.

Interpretarea noțiunii de accident, în sensul dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, trebuie să aibă în vedere, prioritar, sensul literal al termenilor de accident și, respectiv, de eveniment, utilizați în cuprinsul celui din urmă text, prin raportare la normele de tehnică legislativă, prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.

Sub aspectul interpretării normei, relevante sunt prevederile art. 25 din Legea nr. 24/2000, privind "determinarea conceptelor și noțiunilor" cuprinse în legi, potrivit cărora: "În cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite."

De asemenea, art. 69 din același act normativ, privind "interpretarea legală" a conceptelor și noțiunilor cuprinse în legi, statuează că: "(1) Intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat, prin dispoziții interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziției al cărei sens trebuie clarificat; (2) Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câștigate."

În raport cu aceste dispoziții cuprinse în Legea nr. 24/2000, se observă că înțelesul conceptelor și al noțiunilor cuprinse în actele normative trebuie să fie cel comun, cu excepția situațiilor în care legea însăși reglementează un înțeles juridic, diferit de cel comun, ipoteză în care sensul juridic al conceptelor și al noțiunilor cuprinse în actele normative trebuie reglementat în mod expres, printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat.

În cazul conceptelor de "accident rutier" și de "eveniment rutier", nici O.U.G. nr. 195/2002, nici un alt act normativ cu putere de lege nu a reglementat un sens juridic al acestora, ca tipar al normei de incriminare, motiv pentru care, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să se raporteze la sensul comun al acestor sintagme.

Or, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin accident se înțelege un eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor, producând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea. Totodată, potrivit aceleiași surse, noțiunea de "accident" este sinonimă celei de "eveniment". Acestui sens comun al noțiunii de accident îi corespunde culpa, ca formă a vinovăției cu care autorul poate acționa în producerea acestuia. În limbajul comun, noțiunea de accident exclude intenția în producerea unui astfel de rezultat, el fiind asociat fie cu o culpă, fie cu lipsa de vinovăție a unei persoane. În cazul infracțiunilor contra siguranței rutiere, există o terminologie specifică, ce cuprinde o definire a termenului "accident", însă și această definiție, prin utilizarea termenului "eveniment", face referire tot la o acțiune neintenționată.

În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Spre exemplu, prin Decizia nr. 410/RC din 20 iunie 2024, instanța supremă a reținut că "situația de fapt relevă (...) un accident rutier, definit prin chiar prescripția normativă ca fiind un eveniment (art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002). Un eveniment este, în sine, fortuit, și nu voit, are caracter imprevizibil. «Acțiunea» autorului (conducătorul auto) este asupra autovehiculului, acesta acționând sistemul de accelerare a vitezei peste limita legală, cu consecința intrării în coliziune frontală cu autoturismul condus de victimă, căreia i-a cauzat decesul, elemente de fapt ce au valențele unei fapte care, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, se încadrează în infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 din Codul penal. Raportat la circumstanțele de fapt ale cauzei pendinte, infracțiunea de omor ar fi posibilă doar în situația în care autovehiculul ar fi fost folosit sau acceptat a fi fost f