ÎCCJ, Decizia nr. 193/2024

Ședința publică din data de 14 octombrie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. x/2018, reclamantele A. S.R.L și B. S.R.L au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bârlad – Instituția Primarului Municipiului Bârlad, anularea în tot a Răspunsului nr. x/01.09.2017, precum și a tuturor și oricăror acte care au stat la baza emiterii acestuia și a actelor subsecvente și/sau conexe; obligarea pârâtei la emiterea autorizației de construire pentru continuarea lucrărilor de construcție pentru obiectivul "Construire centru medical D+P+4E"; stabilirea soluțiilor față de capetele de cerere formulate sub sancțiunea unei penalități aplicabile pârâtei, pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004; stabilirea unui termen cât mai scurt de executare, precum și amendarea conducătorului autorității publice în condițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în cazul în care acesta nu va fi respectat, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 264/CA/2021 din data de 13.08.2021, Tribunalul Vaslui a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantele S.C. "A." S.R.L. și S.C. "B." S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Municipiul Bârlad - Instituția Primarului Municipiului Bârlad și a anulat în tot răspunsul nr. x din 01.09.2017 și actele care au stat la baza acestuia, emise de pârâta Municipiul Bârlad – Instituția Primarului Municipiului Bârlad, pe care a obligat-o la emiterea autorizației de construire pentru continuarea lucrărilor de construcție pentru obiectivul "construire centru medical D+P+4E", respingând ca neîntemeiate celelalte capete de cerere

Prin Decizia nr. 529 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active în recurs a recurentului Municipiul Bârlad.

A respins recursul declarat de recurentul Municipiul Bârlad împotriva încheierii din data de 24.06.2021 și a sentinței nr. 264/13.08.2021 a Tribunalului Vaslui, pentru lipsa calității procesuale active a recurentului.

A respins recursul declarat de recurentul Primarul Municipiului Bârlad împotriva încheierii din data de 24.06.2021.

A admis recursul declarat de recurentul Primarul Municipiului Bârlad împotriva sentinței nr. 264/13.08.2021 a Tribunalului Vaslui, a casat sentința în parte și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L..

Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 529 din 14 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au formulat cerere de revizuire, solicitând anularea deciziei revizuite și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 3520 din 27 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire declarată de revizuentele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 529/2022 din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

În motivare, instanța a reținut că revizuentele au susținut existența unei chestiuni litigioase, soluționate contradictoriu de către instanțele de contencios administrativ, aceasta privind aptitudinea Primarului Municipiului Bârlad de a invoca pretinsa nelegalitate a Autorizației de construire nr. x din 15.10.2012, în condițiile în care s-a statuat, cu efect pozitiv al autorității de lucru judecat, prin sentința nr. 221/2020 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă, pierderea dreptului său de a cere anularea respectivei autorizații.

Prin cererea de revizuire, revizuentele au apreciat că toate motivele care au stat la baza refuzului de emitere a noii autorizații, obiect al litigiului ulterior, existau la momentul emiterii autorizației nr. x/2012, a cărei anulare a fost respinsă, ca tardivă, în cadrul primului litigiu și că, pierzând dreptul de a cere anularea acestei autorizații, emitentul nu se mai poate prevala de aceleași motive de respingere.

Raportat la dispozitivul și considerentele celor două hotărâri judecătorești, Înalta Curte a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neexistând o chestiune litigioasă interpretată diferit de cele două instanțe de judecată și care să necesite retractarea în temeiul salvgardării prezumției de lucru judecat .

Astfel, prima instanță a soluționat acțiunea pe cale de excepție, fără a examina temeinicia motivelor de anulare a autorizației de construire x/2012; raționamentul judiciar și considerentele ce au stat la baza soluției vizează efectele depășirii termenului de introducere a acțiunii, iar aceste efecte nu pot fi extinse, astfel cum solicită revizuentele.

În acest sens, s-a arătat că art. 1 alin. (6) LCA reprezintă o excepție de la principiul revocabilității actului administrativ și acordă posibilitatea emitentului de a cere anularea actului administrativ pe care îl consideră nelegal.

Ca urmare, astfel cum susțin recurentele, depășirea termenului de introducere a acțiunii în anularea autorizației de construire face imposibilă reiterarea acțiunii în anulare; de asemenea sunt relevante susținerile privind prezumția de legalitate a autorizației de construire, prezumție refragrabilă și aplicabilă pe perioada de valabilitate a acestui act administrativ. Dar în speță s-a solicitat emiterea unei noi autorizații de construire, cu aplicarea condițiilor și procedurii reglementate de Legea 50/1991 ceea ce impune verificarea îndeplinirii condițiilor urbanistice în raport de cadrul construit preexistent, fără a se putea reține o limitare a dreptului de apreciere al autorității administrației publice locale, ca efect pozitiv al lucrului judecat, conform celor statuate prin sentința nr. 221/CA/2020.

Recursul

Împotriva acestei decizii, la 17 aprilie 2024, revizuentele au formulat recurs.

Au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la pct. 5, s-a susținut că au fost încălcate prevederile art. 430 și 431 din C. proc. civ.

Recurentele au apreciat că încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a primei hotărâri nu presupune identitate de chestiune litigioasă care să fi fost interpretată diferit în prima hotărâre și, respectiv, în cea de-a doua hotărâre; efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. și presupune existența unui lucru judecat (unei chestiuni tranșate) într-un litigiu anterior care să aibă legătură cu soluționarea litigiului pendinte în care partea interesată poate invoca efectele dezlegării date chestiunii anterior tranșate definitiv pe cale judiciară.

Recurentele au învederat că dispozițiile legale nu limitează în niciun fel efectul pozitiv al autorității de lucru judecat la paradigma unei chestiuni litigioase identice care să fi fost interpretată/dezlegată atât în primul litigiu, cât si în al doilea litigiu, ci impun ca, în dezlegarea pricinii cu care este învestită, instanța de judecată din al doilea litigiu (ulterior celui care a generat lucrul judecat) să aibă în vedere, ca premisă demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nici nu o poate ignora, și efectele lucrului judecat din litigiul anterior.

Așadar, conform reglementării noului C. proc. civ., efectele autorității de lucru judecat prezintă și un aspect pozitiv pentru partea care a câștigat procesul, aceasta putându-se prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului.

Or, aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente între cele două procese, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional.

În al doilea rând, recurentele au arătat că lucrul judecat care conferă autoritatea specifică hotărârii judecătorești nu trebuie să fie numai o chestiune tranșată de fondul litigiului, ci poate reprezenta și tranșarea unei excepții procesuale.

De aceea, prima instanță de revizuire nu avea niciun motiv pentru care, în susținerea soluției sale de respingere a cererii de revizuire, să rețină cu privire la sentința nr. 221/CA/2020 din 29.06.2020 a Tribunalului Vaslui din dosarul nr. x/2017 că "prima instanță a soluționat acțiunea pe cale de excepție, fără a examina temeinicia motivelor de anulare a autorizației de construire x/2012".

Recurentele au susținut că, prin coroborarea dispozițiilor art. 430 alin. (1) și art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., reiese faptul că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat poate presupune și dezlegarea definitivă, într-un prim litigiu, a unei excepții procesuale, cum este cazul de față, excepția tardivității acțiunii de contencios administrativ care să constituie lucrul judecat de opus de către partea interesată într-un al doilea litigiu, instanța de judecată din al doilea litigiu fiind obligată să aibă în vedere efectele concrete ale lucrului judecat pe excepția procesuală tranșată, chiar dacă această a doua instanță nu este învestită să se pronunțe pe exact aceeași excepție procesuală care a fost deja dezlegată de către prima instanță.

Cea de-a doua instanță trebuie să constate soluția pe excepția procesuală tranșată de prima instanță și în mod obligatoriu să respecte efectele concrete ale acestei dezlegări definitive ale primei instanțe, atâta timp cât lucrul anterior judecat în acel prim litigiu are legătură cu soluționarea pricinii cu care este învestită instanța din al doilea litigiu.

În speță, prin dispozitivul său, pe lângă respingerea excepției de nelegalitate a autorizației ca inadmisibilă, sentința nr. 221/CA/2020 din 29.06.2020 a Tribunalului Vaslui a respins ca tardivă acțiunea Primarului Municipiului Bârlad în anularea Autorizației de construire nr. x din 15.10.2012; considerentele explicând în detaliu soluția.

În plus, ambele hotărâri judecătorești din dosarul nr. x/2017 au stabilit, cu putere de lucru judecat, că termenul de un an prevăzut de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este unul de decădere, iar efectul depășirii acestuia este intervenția sancțiunii decăderii care constă în stingerea dreptului subiectiv al autorității publice emitente de anulare a propriului act administrativ intrat în circuitul civil.

Recurentele au subliniat că, tocmai prin efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 221/29 iunie 2020 a Tribunalului Vaslui, este evident faptul că încă de la data de 15.10.2013, s-a stins, ca efect al decăderii, dreptul subiectiv al Primarului Municipiului Bârlad de anulare a Autorizației de construire inițiale nr. 212 din 15.10.2012. Primarul Municipiului Bârlad nu mai putea valorifica în niciun fel dreptul subiectiv stins, nemaiputând pune în discuție nelegalitatea acestui act administrativ al său nici pe cale de acțiune (care de altfel a și fost respinsă tocmai din cauza decăderii pentru tardivitatea formulării acțiunii) și nici pe cale de excepție (ca apărare sau ca pretinsă justificare a deciziilor sale ulterioare).

Recurentele au mai arătat și că decizia primei instanțe de revizuire este nelegală pentru încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 50/1991 și art. 54 alin. (2). 3 și 4 din Normele Metodologice la Legea nr. 50/1991 (aprobate prin Ordinul M.D.R.L. nr. 839 din 12.01.2009), din perspectiva regulilor de aplicare în timp a legii materiale, Legea nr. 50/1991 și Normele metodologice de aplicare a acesteia (aprobate prin Ordinul M.D.R.L. nr. 839 din 12.01.2009) sunt incidente în speță în forma lor în vigoare la data de 04.08.2017 (data înregistrării cererii de emitere a noii autorizații de construire asupra căreia Primarul Municipiului Bârlad și-a exprimat refuzul nejustificat atacat în dosarul nr. x/2018).

În speță s-a solicitat emiterea unei noi autorizații de construire, cu aplicarea condițiilor și procedurii reglementate de Legea nr. 50/1991 ceea ce impune verificarea îndeplinirii condițiilor urbanistice în raport de cadrul construit preexistent, fără a se putea reține o limitare a dreptului de apreciere al autorității administrației publice locale, ca efect pozitiv al lucrului judecat, conform celor statuate prin Sentința 22 7/CA/2020.

Așadar, prima instanță susține că prezumția de legalitate a Autorizației de construire nr. x/2012 este refragabilă și aplicabilă doar pe perioada sa de valabilitate și că, la emiterea noii autorizații de construire solicitate de societățile reclamante, autoritatea administrației publice locale nu este limitată în dreptul de apreciere de efectul pozitiv al lucrului judecat al sentinței civile nr. 221/29 iunie 2020 a Tribunalului Vaslui din dosarul nr. x/2017.

Față de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 50/1991 și art. 54 alin. (2), (3) și 4 din Normele metodologice la Legea nr. 50/1991, din aceste considerente decisive ale deciziei recurate reiese că prima instanță de revizuire a tratat noua autorizație de construire solicitată de societățile revizuente ca pe una tipică, astfel că a pronunțat decizia cu încălcarea sau aplicarea greșită a acestor norme de drept material care reglementează emiterea unei noi autorizații de construire speciale.

De aceea, la nivel teoretic, pentru răsturnarea prezumției de legalitate a unui act administrativ intrat în circuitul civil, autoritatea publică emitentă are dreptul doar la acțiunea de contencios administrativ în anulare formulată în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 care impune introducerea ei într-un termen de un an de la data emiterii actului.

Acțiunea prevăzută de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 împotriva Autorizației de construire nr. x din 15.10.2012 (care a făcut obiectul dosarului nr. x/89/207) nu a fost exercitată la timp de către Primarul Municipiului Bârlad (autoritatea publică emitentă), ci în afara termenului legal de un an de la data emiterii actului care a expirat la data de 15.10.2013.

Așadar, sub autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 221/29 iunie 2020 a Tribunalului Vaslui care a respins acțiunea ca tardivă, ca efect al decăderii intervenite, s-a stins dreptul subiectiv al Primarului Municipiului Bârlad de anulare a Autorizației de construire inițiale nr. 212 din 15.10.2012, acesta nemaiputând valorifica în niciun fel dreptul subiectiv stins.

Or, atâta timp cât Primarul Municipiului Bârlad nu mai poate pune în discuție nelegalitatea Autorizației de construire nr. x din 15.10.2012 nici pe cale de acțiune și nici pe cale de excepție, prezumția de legalitate a acestei autorizații de construire inițiale a devenit una absolută/irefragabilă, care nu mai poate fi combătută/răsturnată, mai ales, de către autoritatea publică emitentă decăzută din dreptul de anulare.

În al doilea rând, recurenta a solicitat să se aibă în vedere faptul că cererea formulată pe cale administrativă de emitere a noii autorizații de construire vizează cazul special reglementat de dispozițiile art. 54 alin. (2), (3) și 4 din Normele metodologice la Legea nr. 50/1991, care detaliază o ipoteză legală specială (precum este cea din speță): nefinalizarea lucrărilor de construcție în termenul acordat ca prelungire a valabilității autorizației, fapt care impune emiterea unei noi autorizații de construire pentru continuarea lucrărilor rămase de executat (în vederea finalizării construcției) în raport cu proiectul și avizele care au stat la baza emiterii autorizației inițiale, cu menținerea valabilității certificatului de urbanism și a avizelor/acordurilor emise la prima autorizație și cu realizarea construcției în conformitate cu prevederile autorizației inițiale.

Așadar, noua autorizație de construire din speță nu este una tipică, pentru o viitoare construcție neîncepută, sau pentru o construcție care, pe parcurs, a suferit modificări, ci este vorba despre o nouă autorizație de construire specială fundamentată pe o autorizație de construire inițială și pe anexele acesteia (certificatul de urbanism, proiectul, avizele și acordurile inițiale).

Recurentele au arătat că este eronată reținerea instanței de revizuire, pentru că prezumția de legalitate însoțește orice act administrativ, fie până la răsturnarea acesteia prin revocare de către autoritatea publică emitentă și/sau, după caz (după cum actul este intrat în circuitul civil sau nu), prin anulare de către instanța de contencios administrativ, fie până la absolutizarea acestei prezumții de legalitate prin respingerea pe fond a acțiunii de contencios administrativ în anulare (sub autoritate de lucru judecat) sau prin decăderea din dreptul de a obține anularea actului administrativ (ca urmare a depășirii termenului de decădere prevăzut de lege).

Prezumția de legalitate a unei autorizații de construire care a produs efecte nu "încetează" la expirarea termenului de valabilitate a autorizației de construire, mai ales, în cazul în care această prezumție de legalitate a devenit absolută/irefragabilă, nemaiputând fi răsturnată/combătută în niciun fel.

În final, recurentele au solicitat admiterea recursului și admiterea cererii de revizuire, în sensul că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a primei hotărâri)

Așadar, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei primei instanțe de revizuire și, rejudecând, încuviințarea cererii de revizuire, anularea deciziei revizuite și trimiterea cauzei către Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal spre rejudecarea în recurs a dosarului nr. x/2018

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentele au criticat decizia prin care le-a fost respinsă cererea de revizuire atât din perspectiva incidenței pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., cât și a pct. 8 al aceluiași text de lege.

Înalta Curte reține că ceea ce se reproșează instanței este că a încălcat prevederile art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., când a reținut că nu există chestiune litigioasă interpretată diferit de cele două instanțe de judecată, care să necesite retractarea în temeiul salvgardării prezumției de lucru judecat.

Or, susțin recurentele, încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune identitate de chestiune litigioasă care să fi fost interpretată diferit, ci exsitența unei chestiuni tranșate într-un litigiu anterior care să aibă legătură cu soluționarea litigiului pendinte.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate de recurente se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Înalta Curte reține că cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Așadar, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, și anume aceea de excepție procesuală (conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure - din nevoia de ordine și stabilitate juridică - evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Aplicând aceste considerente teoretice cauzei, se constată că prin cererea de revizuire, s-a susținut că Decizia nr. 529/2022 a Curții de Apel Iași încalcă efectul pozitiv al sentinței nr. 221/2020 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin respingerea recursului.

Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2017 a avut ca obiect cererea formulată de reclamanta Instituția Primarului Municipiului Bârlad, prin care a solicitat anularea autorizației de construire nr. x/2012, suspendarea autorizației de construire nr. x/2012 și a efectelor acesteia și oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei, precum și repunerea părților în situația anterioară emiterii autorizației de construire nr. x/2012, întemeiată în drept pe art. 12 din Legea nr. 50/1991 privind disciplina în construcții și a art. 1 pct. 6 și art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În acest dosar, prin sentința nr. 221/2020, Tribunalul Vaslui a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate autorizației de construire nr. x/2012 și a certificatului de urbanism nr. x/2011, a respins excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr. x/2012 și a certificatului de urbanism nr x/2011, excepție invocată de reclamanta Instituția Primarului municipiului Bârlad. A admis excepția tardivității acțiunii în anulare și a respins, ca tardivă cererea reclamantei Instituția Primarului municipiului Bârlad, având ca obiect anulare autorizație de construire nr. x/2012 și a respins ca neîntemeiată cererea de repunere în situația anterioară.

Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă prin Decizia nr. 1127/2020 a Curții de Apel Iași, prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat de Primarul Municipiului Bârlad împotriva sentinței civile nr. 221/CA/2020 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

La rândul său, dosarul nr. x/2018 a avut ca obiect acțiunea în anulare formulată împotriva refuzului nejustificat al Primarului Municipiului Bârlad de emitere, în conformitate cu art. 54 pct. A alin. (2), (3) și 4 din Normele metodologice la Legea nr. 50/1991, a unei noi autorizații de construire pentru lucrările de construcții rămase de executat în raport cu proiectul și avizele care au stat la baza emiterii autorizației de construire (inițiale) nr. 212 din 15.10.2012, în condiții de menținere a valabilității certificatului de urbanism și a avizelor/acordurilor emise la prima autorizație și de realizare a construcției în conformitate cu prevederile acestei autorizații de construire inițiale.

Prin sentința nr. 264/CA/2021 din data de 13.08.2021, Tribunalul Vaslui a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantele S.C. "A." S.R.L. și S.C. "B." S.R.L. și a anulat în tot răspunsul nr. x din 01.09.2017 și actele care au stat la baza acestuia, emise de pârâta Municipiul Bârlad – Instituția Primarului Municipiului Bârlad, pe care a obligat-o la emiterea autorizației de construire pentru continuarea lucrărilor de construcție pentru obiectivul "construire centru medical D+P+4E", respingând ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

Prin Decizia nr. 529/2022, Curtea de Apel Iași a admis excepția lipsei calității procesuale active în recurs a recurentului Municipiul Bârlad, a respins recursul declarat de recurentul Municipiul Bârlad împotriva încheierii din data de 24.06.2021 și a sentinței nr. 264/13.08.2021 a Tribunalului Vaslui, pentru lipsa calității procesuale active a recurentului.

A respins recursul declarat de recurentul Primarul Municipiului Bârlad împotriva încheierii din data de 24.06.2021, a admis recursul declarat de recurentul Primarul Municipiului Bârlad împotriva sentinței nr. 264/13.08.2021 a Tribunalului Vaslui sentință pe care a casat-o în parte și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L..

Prin cererea de recurs, revizuentele au arătat că soluția instanței de revizuire este greșită, pentru că cele doua litigii anterior evocate ar fi soluționat contradictoriu chestiunea litigioasă privind aptitudinea Primarului Municipiului Bârlad de a invoca pretinsa nelegalitate a Autorizației de construire nr. x din 15.10.2012.

Din analiza acestor hotărâri judecătorești, Înalta Curte desprinde aceeași concluzie ca și instanța de revizuire, în sensul că în ultimul litigiu reclamantele au solicitat emiterea unei noi autorizații de construire, cu aplicarea condițiilor și procedurii reglementate de Legea nr. 50/1991 ceea ce impune verificarea îndeplinirii condițiilor urbanistice în raport de cadrul construit preexistent.

Din această perspectivă, nu se poate reține că sentința nr. 221/2020 a Tribunalului Vaslui s-ar impune ca efect pozitiv al lucrului judecat, pentru că prima instanță a soluționat acțiunea pe cale de excepție, judecătorul a constatat doar că a fost depășit termenul de formulare a acțiunii în anulare, fără a cerceta fondul litigiului, care presupunea analiza temeiniciei motivelor de anulare a autorizației de construire invocată.

Or, în această situație, nu se poate reține raționamentul judiciar și considerentele ce au stat la baza soluției, ce vizează efectele depășirii termenului de introducere a acțiunii, ca un efect pozitiv al autorității de lucru judecat ce s-ar putea impune în cauza de față.

Aceasta deoarece, așa cum a reținut și instanța de revizuire, în cel de-al doilea litigiu reclamantele au solicitat emiterea unei noi autorizații de construire, cu aplicarea condițiilor și procedurii reglementate de Legea nr. 50/1991 ceea ce impune verificarea îndeplinirii condițiilor urbanistice în raport de cadrul construit preexistent, fiind nefondate criticile recurentelor pe aceste aspecte.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că este legală concluzia instanței de revizuire, în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neexistând o chestiune litigioasă, interpretată diferit de cele două instanțe de judecată și care să necesite retractarea în temeiul salvgardării prezumției de lucru judecat .

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține că, din această perspectivă, este edificatoare jurisprudența CEDO în care s-a arătat, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.

Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […].

O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

În concluzie, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 3520 din 27 iunie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2024.