ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5392/2024

HOTĂRÂRE
21.11.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5392/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș– secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.04.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/06.04.2023 emis de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 157 din 9 noiembrie 2023, Curtea a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare nr. x/06.04.2023 emis de Agenția Națională de Integritate.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, ținând cont și de prevederile art. 499 C. proc. civ.

Recurentului-reclamant i s-a pus în vedere, prin adresele instanței din 09.04.2024 și din 09.10.2024, obligația de a face dovada timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru se plătește anticipat și, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Or, deși s-a pus în vedere recurentului A. obligația timbrării recursului în mai multe rânduri, acesta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței.

Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Prin urmare, având în vedere că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce-i revenea conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (2) și (3) și art. 197 C. proc. civ., va anula recursul, ca netimbrat.

Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 157 din 9 noiembrie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1034/2023
Ședința publică din data de 23 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2024-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3202/2024
Ședința publică din data de 11 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația formulată de A. în conformitat
ÎCCJ 2023-10-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4492/2023
Ședința publică din data de 12 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac Prin cererea înregistrată pe ro
ÎCCJ 2022-06-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3255/2022
Ședința publică din data de 7 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii dedusă judecății Prin acțiunea înregistrată la data de 15 octombrie
ÎCCJ 2020-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6085/2020
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înr
Sursă