ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3850/2024

Ședința publică din data de 13 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin sentința nr. 294 din 23.03.2022, Tribunalul Prahova a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, secția a VIII-a, B., C., D. și E..

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac.

În ședința publică din 5.12.2023, Curtea de Apel Ploiești a invocat din oficiu excepția perimării, conform art. 247 și 248 noul C. proc. civ. și a constatat perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 294 din data de 23.03.2022 pronunțată de Tribunalul Prahova.

I.2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva Deciziei nr. 1129 din 5 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal recurentul-reclamant A. a formulat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia și casarea hotărârii având în vedere că în mod greșit s-a admis excepția perimării, deoarece nu există la dosar referatul întocmit de grefier cu privire la acest aspect.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În esență, Înalta Curte reține că motivul de casare invocat de recurentul-reclamant constă în aprecierea acestuia că instanța de fond, în mod greșit, a perimat cererea de chemare în judecată deoarece nu există referatul privind suspendarea cauzei la dosar.

Totodată, reține dispozițiile articolului 416 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează instituția perimării cererii, și care prevede că: (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

De asemenea, articolul 411 alin. (1) pct. 2 din același cod statuează că: (1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 C. proc. civ., perimarea reprezintă o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează de drept, atât în etapa judecății în prima instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, precum și o prezumție de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea pricinii.

Curtea de Apel Ploiești a admis excepția perimării și a constatat intervenită perimarea cererii de chemare în judecată.

Soluția curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că în mod corect judecătorul fondului a constatat că ultimul act de procedură s-a efectuat la data de 13.09.2022, când instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

De asemenea, la dosarul de fond se regăsește referatul întocmit de grefierul arhivar al secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești cu privire la verificările efectuate în evidența dosarelor suspendate, ocazie cu care a constatat, la data de 23.10.2023, că nu s-a mai efectuat niciun act de procedură în cauză de la data de 13.09.2022.

Atât timp cât pricina a rămas în nelucrare, începând cu 13.09.2022, din vina părților, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății în interiorul termenului imperativ prevăzut de lege, deși le-a fost comunicată încheierea pronunțată la data menționată, din care rezultă motivul dispunerii măsurii suspendării judecății, precum și temeiul legal al acesteia, și nici nu s-a făcut dovada intervenirii vreunei situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivității exclusive a părților.

Această stare de pasivitate a părților a fost menținută mai mult de 6 luni, timp în care nu au fost efectuate demersuri pentru reluarea judecății înainte de a se împlini termenul de perimare și nici nu s-a făcut dovada că părțile au fost împiedicate să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința lor.

De esența sancțiunii perimării este culpa procesuală a părții, buna administrare a justiției impunând ca actele procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor cerute de lege și să se succeadă, în timp, în ordinea și cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt și prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., care instituie în sarcina părților obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite și de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Așadar, termenul de perimare a început să curgă la data de 13.09.2022, când instanța a dispus suspendarea judecării cererii în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a admis în mod corect excepția perimării, deoarece cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării și nici nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul–reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1129 din 5 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.