ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3841/2024

HOTĂRÂRE
13.09.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3841/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin încheierea din 15 aprilie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de către petenta A., împotriva domnilor judecători B. și C., în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Oradea.

I.2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii din 15 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, au declarat recurs reclamanții D., A. prin Președintele Asociației de Locatari E., F., E. și G. arătând că încheierea a fost dată de un complet necompetent, format pe moment, sub impulsul ordinului dat de puterea politică locală, fără a analiza cu celeritate dacă nu există incompatibilitatea judecătorilor.

I.3. Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți Municipiul Oradea, Consiliul Local al Municipiului Oradea, Primăria Oradea, Primarul Municipiului Oradea și Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională Oradea au formulat întâmpinare la cererea recurs prin care au invocat excepția nulității recursului.

Analizând, cu prioritate, îndeplinirea de către recurenții-reclamanți a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 100 de RON recursul declarat împotriva hotărârilor judecătorești dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Prin adresa emisă la data de 07 iunie 2024 și comunicată la data de 21 iunie 2024, s-a adus la cunoștința recurentului-reclamant obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 100 de RON, aferentă recursului declarat împotriva încheierii din 15 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022

Recurenții-reclamanți nu au îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată fixat. Din verificările efectuate în sistemul ECRIS, se constată că aceștia nu au formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru și nici nu au solicitat acordarea ajutorului public judiciar pentru plata taxei.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. republicat, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenții-reclamanți D., A. prin Președintele Asociației de Locatari E., F., E. și G. împotriva încheierii din 15 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022

Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți D., A. prin Președintele Asociației de Locatari E., F., E. și G. împotriva încheierii din 15 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1130/2024
Ședința publică din data de 28 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. Prin cererea înregistrată la
ÎCCJ 2023-11-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5684/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. Prin cererea înregistrată la
ÎCCJ 2023-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5253/2023
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2022/a2, rec
ÎCCJ 2024-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3592/2024
Ședința publică din data de 21 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat reexaminarea încheierii nr.
ÎCCJ 2023-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3237/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. Prin cererea înregistrată la data
Sursă