ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1130/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1130/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 28 februarie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de reexaminare formulată de reclamantul A.
Prin cererea înregistrată la data de 20 iunie 2023, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023/a1, reclamantul A. a solicitat reexaminarea încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nr. 117/CA/2023 din data de 10 mai 2023, pronunțată în dosarul Curții de Apel Oradea nr. 171/35/CA/2023.
Încheierea de soluționare a cererii de reexaminare
Prin încheierea nr. 30 din data de 14 iulie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de netimbrare, invocată din oficiu și a anulat cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., ca netimbrată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii nr. 30 din data de 14 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A..
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamant.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând, cu prioritate, îndeplinirea de către recurentul-reclamant A. a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 20 de RON recursul declarat împotriva hotărârilor prin care instanța a anulat cererea ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant.
Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Prin adresa emisă la data de 4 septembrie 2023 și comunicată la data de 11 septembrie, s-a adus la cunoștința recurentului-reclamant A. obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 20 de RON, aferentă recursului declarat împotriva încheierii nr. 30 din data de 14 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.
Recurentul-reclamant A. nu a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată fixat. Din verificările efectuate în sistemul ECRIS, se constată că recurentul-reclamant nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru și nici nu a solicitat acordarea ajutorului public judiciar pentru plata taxei.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. încheierii nr. 30 din data de 14 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 30 din data de 14 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.