ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2054/2024

Ședința publică din data de 8 octombrie 2024

Asupra cauzei constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea principală, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 27 iunie 2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat să se constate că pârâtele Industria Sârmei Câmpia Turzii S.A., B. și C. S.A. sunt debitorii obligației de garanție contra evicțiunii, cu privire la imobilul- teren și construcții- situat în București, Șoseaua x, precum și să fie obligate, în solidar, la plata sumei de 961.800 RON, urmând ca realizarea creanței față de pârâta Industria Sârmei Câmpia Turzii S.A.- În insolvență- să se facă în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței.

La 7 august 2018, pârâta Industria Sârmei Câmpia Turzii S.A. a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtelor B. și C. S.A., solicitând obligarea acestora la suportarea pagubelor generate de obligarea sa la plata creanțelor.

II. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 30 din 8 februarie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea principală, a respins ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție.

III. Hotărârea pronunțată în apel

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 302 A din 23 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

IV. Recursul formulat în cauză și soluția Înaltei Curți

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 805 din 21 martie 2024, a fost admis recursul, a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

V. Contestația în anulare

Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare B. și C. S.A., în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei atacate și rejudecând recursul, respingerera acestuia ca nefondat.

VI. Motivele contestației în anulare

Contestatorii au invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., susținând că dezlegarea dată prin hotărâre de către instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale, în sensul că Înalta Curte a aplicat dispozițiile art. 1704 din Noul C. civ., fără a face distincție după data nașterii tuturor contractelor de vânzare- cumpărare ce fac obiectul litigiului de față, deși a menționat în considerente că primele două contracte sunt supuse legii aplicabile la data întocmirii lor, adică vechiul C. civ., iar cel de-al treilea Noului C. civ.

În dezvoltarea motivului de contestație în anulare au apreciat că această eroare a instanței de recurs a influențat decisiv soluția, deoarece a extins aplicabilitatea dispozițiilor art. 1704 din Noul C. civ. și la contractul nr. x din 17 martie 2004, cu toate că dispozițiile vechiul C. civ. nu prevedeau o reglementare similară celei din art. 1704 din C. civ. actual, nefiind stipulată posibilitatea în cazul cumpărătorului să fie despăgubit pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă.

Contrar dispozițiilor art. 1704 din C. civ., în art. 1351 vechiul C. civ. era stipulată obligația de garanție pentru evicțiune doar dacă cumpărătorul epuiza toate gradele de jurisdicție pentru apărarea dreptului său, ceea ce în speță nu s-a realizat, litigiul finalizându-se în mod amiabil. În art. 1351 vechiul C. civ. era stipulată obligația de garanție pentru evicțiune doar dacă cumpărătorul epuiza toate gradele de jurisdicție pentru apărarea dreptului său, ceea ce în speță nu s-a realizat, litigiul finalizându-se în mod amiabil.

Au concluzionat că, întrucât instanța de recurs nu a arătat în mod expres faptul că a avut în vedere în considerente dispozițiile art. 1704 din Noul C. civ. doar în privința contractului nr. x din 13 februarie 2013, această eroare se încadrează în categoria de erori materiale de natură să atragă admiterea contestației în anulare.

V. Apărări formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., eroarea materială reprezintă o greșeală involuntară, de ordin formal, procedural, care a influențat determinant pronunțarea soluției asupra recursului, or contestatoarele se referă la modul de interpretare a legii de către instanța de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma inadmisibilității contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 "hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale".

Textul nu are în vedere greșeli care ar putea fi calificate drept erori de judecată, ci simple greșeli materiale, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv, deși din dovezile de la dosar rezulta că acesta a fost depus în termen, anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar exista dovada de plată a taxei de timbru, anularea recursului ca nemotivat în condițiile în care motivarea s-a făcut prin însăși cererea de recurs etc.

În speță, contestatorii au invocat o greșită aplicare, în decizia de recurs, a prevederilor art. 1704 din noul C. civ. în privința tuturor contractelor de vânzare-cumpărare ce formează obiectul litigiului de față, deși în cazul unuia dintre contracte era aplicabil vechiul C. civ., așa cum însăși instanța de recurs reținuse într-o primă fază, pentru ca ulterior să omită a mai face această distincție.

Din analiza deciziei a cărei anulare se solicită se constată că Înalta Curte a statuat (pag. 7 din decizie) că în privința contractului nr. x din 17 martie sunt incidente dispozițiile vechiul C. civ., iar contractul nr. x din 13 februarie 2013 este supus noului C. civ., fără a tranșa nicăieri în hotărâre faptul că art. 1704 din Noul C. civ. s-ar aplica tuturor contractelor.

Din paginile 9 și 10 ale hotărârii atacate - partea din considerente asupra căreia contestatorii au atras atenția - reiese că menționarea explicită a aplicabilității art. 1704 din Noul C. civ. este făcută doar cu referire la contractul nr. x din 13 februarie 2013, iar nu și în privința celorlalte contracte.

De altfel, motivele invocate în cadrul contestației în anulare tind la o reexaminare a probelor cu privire la momentul încheierii contractelor, iar, pe de altă parte, la reanalizarea incidenței în timp a normelor de drept material, aplicabile în cauză, aspecte care exced greșelilor materiale avute în vedere de legiuitor la edictarea normei.

În aplicarea dispozițiilor art. 451-453 C. proc. civ., va fi dispusă obligarea în solidar a contestatorilor B. și S.C. C. S.A. prin administrator D. la plata sumei de 4000 RON către intimatul S.C. A. S.R.L. în insolvență, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B. și S.C. C. S.A. prin administrator D. împotriva deciziei civile nr. 805 din 21 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B. și S.C. C. S.A. prin administrator D. împotriva deciziei civile nr. 805 din 21 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă în solidar contestatorii B. și S.C. C. S.A. prin administrator D. la plata sumei de 4000 RON către intimatul S.C. A. S.R.L. IN INSOLVENȚĂ, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.