ÎCCJ, decizie (scj.ro #225001)

Acțiune arbitrală. Debitoare în insolvență. Cerere reconvențională formulată în fața instanței arbitrale. Autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorului-sindic de închidere a procedurii insolvenței. Inadmisibilitatea cererii reconvenționale

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul. Desființarea hotărârii arbitrale/Drept comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic: Arbitraj

Cerere reconvențională

Disjungere

Excepția inadmisibilității

Acțiune în anularea hotărârii arbitrale

Închiderea procedurii falimentului

Autoritate de lucru judecat

C. proc. civ., art. 209 alin. (1), art. 210, art. 425 alin. (1) lit. b),

art. 608 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. g)

Legea nr. 85/2014, art. 75 alin. (1)

Scopul cererii reconvenționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 209 alin. (1) C. proc. civ., este ca pârâta să formuleze față de reclamantă pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de acesta.

Într-un litigiu care are ca obiect cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă arbitrală în cadrul procedurii arbitrale, ulterior respingerii contestației la tabel formulată de aceasta în procedura insolvenței privind pe intimată și ulterior confirmării planului de reorganizare, nu poate fi criticată soluția pe care instanța învestită cu judecarea cererii de faliment a intimatei-debitoare a pronunțat-o asupra tuturor creanțelor chirografare înscrise în tabelul definitiv.

Astfel, în situația neapelării sentinței de închidere a procedurii insolvenței, aspectele asupra cărora judecătorul sindic s-a pronunțat se bucură de autoritate de lucru judecat, în mod corect fiind admisă excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată în cadrul acțiunii arbitrale.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1124 din 22 mai 2024

Prin cererea reconvențională formulată la 17 mai 2021, în dosarul nr. x/2021 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, pârâta-reclamantă arbitrală A. S.A. a solicitat obligarea reclamantei-pârâte arbitrale B. S.R.L. la plata sumei de 2.371.402,30 lei reprezentând diferența avansului nerecuperat, la care se adaugă TVA în sumă de 378.627,26 lei, acordat pentru realizarea contractului de lucrări nr. 19585 din 19 octombrie 2015, având ca obiect extinderea rețelelor de canalizare în X– BT-CL-08 din cadrul Proiectului ”Fazarea proiectului extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizarea-epurarea apelor uzate în județul X”; sumei de 370.887,32 lei, reprezentând dobânzi pentru perioada februarie 2016 (data acordării avansului) - 4 aprilie 2018 (data intrării în insolvență a societății B. S.R.L.), cu actualizarea acestora până la data achitării diferenței avansului nerecuperat; sumei de 185.443,66 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada februarie 2016 - 4 aprilie 2018, cu actualizarea acestora până la data achitării diferenței avansului nerecuperat; sumei de 537.359,76 lei, reprezentând dobânzi pentru perioada 5 aprilie 2018 (după data intrării în insolvență) - 12 mai 2021 (data cererii reconvenționale), cu actualizarea acestora până la data achitării diferenței avansului nerecuperat; sumei de 268.679,88 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 5 aprilie 2018 (după data intrării în insolvență) - 12 mai 2021 (data cererii reconvenționale), cu actualizarea acestora până la data achitării diferenței avansului nerecuperat; dobânzi și penalități prevăzute de lege pentru creanțele bugetare datorate, calculate pentru perioada de când a fost acordat avansul și până în momentul recuperării. A mai solicitat instituirea compensării legale conform art. 1616 și urm. C. civ. raportat la art. 90 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014 până la concurența celei mai mici sume datorate, actualizată la data plății prin compensare.

Prin răspunsul depus la 18 iunie 2021, reclamanta-pârâtă arbitrală B. S.R.L. a invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, întrucât aceasta nu putea fi introdusă în afara cadrului creat de procedura insolvenței.

Prin sentința arbitrală nr. 17 din 15 februarie 2023, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a disjuns cererea reconvențională din dosarul nr. x/2021 și a format dosarul nr. x/2023. A admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, invocată de reclamanta-pârâtă arbitrală B. S.R.L., și, în consecință, a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată la 17 mai 2021 de pârâta-reclamantă arbitrală A. S.A. A prorogat discutarea cererilor părților privind cheltuielile de arbitrare pentru etapa soluționării cererii de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.A. a formulat acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a), b), d), f), g) și h) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 115 din 6 decembrie 2023, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a respins acțiunea în anulare și a obligat reclamanta la plata sumei de 11.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a sentinței arbitrale nr. 17 din 15 februarie 2023 a formulat recurs reclamanta A. S.A., solicitând în principal admiterea căii de atac formulate, casarea sentinței arbitrale nr. 17 din 15 februarie 2023 și a sentinței nr. 115 din 6 decembrie 2023, cu trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral sau altui organ cu activitate jurisdicțională, potrivit art. 497 C. proc. civ., iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței nr. 115 din 6 decembrie 2023 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că dreptul de creanță față de intimata B. S.R.L. s-a născut în temeiul contractului de lucrări nr. 19585 din 19 octombrie 2015, încheiat, în calitate de beneficiar, cu intimata, în calitate de antreprenor și că avansul pe care i l-a achitat acesteia nu a fost justificat cu lucrări realizate până la rezilierea contractului din culpa recurentei. Menționează că această creanță a fost verificată de administratorul judiciar în dosarul nr. x/402/2018, sub aspectul legitimității, în temeiul art. 106 din Legea nr. 85/2014, fiind acceptată în tabelul preliminar o creanță în sumă de 2.371.402,30 lei, ca o creanță sub condiție suspensivă, până la soluționarea litigiului cu C. S.A. Precizează că natura juridică de creanță sub condiție suspensivă a fost reținută de Tribunalul Botoșani în considerentele sentinței nr. 156 din 7 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/402/2018/a10. Aceeași parte arată că respectiva condiție nu s-a împlinit până la ieșirea intimatei din procedura insolvenței, iar dreptul de creanță nu s-a născut, astfel că el nu se putea stinge odată cu închiderea procedurii. Face trimitere la dispozițiile art. 58 alin. (1) lit. k), art. 105 alin. (1) și art. 106 din Legea nr. 85/2014 și susține că, deși caracterul incert al creanței a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat, tribunalul arbitral și curtea de apel au confundat formarea creanței cu nașterea sa și astfel au încălcat prevederile legale referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Recurenta-reclamantă arată că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare nu a respectat exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece a preluat motivarea tribunalului arbitral, fără a construi un raționament bazat pe o analiză proprie a motivelor de anulare invocate de reclamantă. Curtea de apel, mai arată recurenta, nu a analizat toate motivele de nulitate și apărările invocate, respectiv cu privire la cele subsumate prevederilor art. 608 alin. (1) lit. a) și b) (tribunalul arbitral nu era competent să soluționeze litigiul, iar convenția era nulă), cu privire la excepția de necompetență a tribunalului arbitral, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 288

1

din O.U.G. nr. 34/2006, cu privire la cererea de respingere a excepției inadmisibilității cererii reconvenționale și cu privire la cererea de admitere a pretențiilor, astfel cum au fost formulate. Autoarea căii de atac apreciază că nu au fost corect înțelese susținerile sale referitoare la aceste apărări pe care le-a formulat în cadrul dosarului nr. x/2021, și care au fost valorificate în acel dosar, dar care erau valabile și în dosarul disjuns nr. x/2023, unde instanța nu le-a mai analizat. Procedând în acest mod, susține partea, curtea de apel a încălcat principiul contradictorialității, disponibilității și dreptului la apărare, reguli de procedură a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea. Se mai susține că nu au fost analizate nici argumentele referitoare la neconcordanța dintre considerentele și dispozitivul sentinței arbitrale în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității și nici pe cele referitoare la prevalența excepției prematurității în concurs cu excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.

Autoarea căii de atac consideră că instanța a modificat cauza motivelor de nulitate, cauza excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, a încălcat principiul contradictorialității și dreptului la apărare. Arată că intimata a invocat excepția inadmisibilității prin prisma prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, acțiunea nefiind declanșată înainte de începerea procedurii insolvenței, și nu în temeiul art. 5 alin. (1) pct. 26

1

raportat la art. 175 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014. Apreciază că i-a fost încălcat dreptul la apărare în sensul că nu a fost citată și nu a putut fi reprezentată pentru termenul din 15 februarie 2023, la care tribunalul arbitral a dispus disjungerea cererii reconvenționale din dosarul nr. x/2021 și s-a pronunțat asupra acesteia. Consideră că disjungerea cererii reconvenționale încalcă dispozițiile art. 209 și urm. C. proc. civ. întrucât cererea principală nu era în stare de judecată, iar măsura disjungerii nu a fost pusă în discuția părților.

Recurenta-reclamantă invocă și nesemnarea hotărârii arbitrale, arătând că a fost comunicată numai electronic, nu și în varianta semnată la sediul ales, și susține că a fost vătămată prin scurtarea termenului de declarare a căii de atac.

În susținerea soluției de casare a hotărârii, cu trimitere spre rejudecare altui organ jurisdicțional, autoarea căii de atac invocă argumentele subsumate motivului de nulitate nr. VI din cadrul acțiunii în anulare, întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a), b) și h) C. proc. civ., referitoare la necompetența soluționării cererii reconvenționale în procedura arbitrală. Precizează că nu înțelege să conteste considerentele tribunalului arbitral din încheierea din 3 mai 2023. Apreciază că litigiul nu putea fi soluționat pe cale arbitrală pentru că cererea nu putea face obiectul tranzacției, iar în subsidiar invocă nulitatea sub-clauzei 20.6, raportat la prevederile art. 554 alin. (2) lit. b) C. proc. civ. Face trimitere la dispozițiile art. 288

1

din O.U.G. nr. 34/2006 raportat la art. 4 și 5 C. proc. civ. și art. 148 alin. (1) din Constituția României și la principiul priorității directivelor europene. Apreciază că cerința recuperării avansului, în cuantum de 2.371.402,30 lei, plus TVA, dobânzi și penalități, este una legală, asupra căreia nu se poate tranzacționa, iar soluționarea cererii reconvenționale nu atrăgea competența tribunalului arbitral deoarece capătul 9 din cererea principală, de care este legată cererea reconvențională, nu era de competența acestui organ. Menționează că temeiul acestui capăt de cerere nu este sub-clauza 20.6, raportat la art. 288

1

din O.U.G. nr. 34/2006, nefiind un litigiu de achiziții publice, ci sunt aplicabile sub-clauzele 10.1 și 10.2 din contract, prin raportare la H.G. nr. 343/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, iar litigiul este unul de drept administrativ și este de competența instanței de judecată conform art. 35 din H.G. nr. 343/2017, text imperativ, de strictă interpretare și aplicare. În opinia aceleiași părți, tribunalul arbitral, în temeiul art. 52 din Regulile de procedură arbitrale raportat la art. 99 C. proc. civ., putea fie să disjungă cele două capete de cerere de competența instanțelor judecătorești și să le trimită  instanței competente, fie să constate că ar fi trebuit să își decline competența de soluționare a tuturor cererilor în favoarea instanței de judecată, fără a mai dispune disjungerea. Precizează că prin capătul 9 din acțiunea arbitrală, intimata a solicitat obligarea la efectuarea recepției lucrărilor realizate și emiterea certificatului constatator, drept care nu este tranzacționabil și care izvorăște din normele edictate de H.G. nr. 343/2017 și H.G. nr. 925/2006. Referitor la capătul 6 din acțiunea arbitrală, menționează că, potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, acesta este un drept subsecvent dreptului principal de anulare a documentului constatator negativ, nefiind supus tranzacționării. Referitor la capetele de cerere care privesc sau derivă din executarea contractului administrativ de achiziție publică, recurenta arată că unele sunt întemeiate pe răspunderea civilă delictuală și consideră că, în lipsa unui suport contractual, tribunalul arbitral nu este competent să le analizeze. Arată că singurele drepturi pe care reclamanta arbitrală le-ar fi putut supune analizei tribunalului arbitral erau cele referitoare la ajustarea prețului contractului, cu penalități, potrivit art. 97 din H.G. nr. 925/2006, în situația îndeplinirii unor condiții legale, care însă nu s-au realizat.

Recurenta-reclamantă invocă și nulitatea sub-clauzei compromisorii 20.6 prin raportare la prevederile art. 2274 alin. (1), art. 1247 alin. (1) și (4) și art. 1250 C. civ. și susține că aceasta contravine ordinii publice și dispozițiilor imperative ale deciziei CJUE pronunțate în Cauza C-284/16 Achmea, lipsindu-i temeiul de drept. Susține că o atare convenție nu poate aduce atingere ordinii competențelor stabilite prin tratate și că nu se poate da prevalență art. 288

1

din O.U.G. nr. 34/2006 față de Directiva 2004/CE/18. În opinia sa, temeiul din O.U.G. nr. 34/2006 nu are corespondență în dreptul unional, astfel că nu poate fi aplicabil și nici nu poate sprijini soluționarea litigiului în procedura arbitrală, în lipsa autorizării finanțatorului european.

Autoarea căii de atac precizează că își menține susținerile invocate în fața tribunalului arbitral la termenele de la 20 ianuarie 2022 și 5 aprilie 2022, în dosarul nr. x/2021, referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 288

1

din O.U.G. nr. 34/2006 și arată că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare nu s-a pronunțat pe acest aspect.

Recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil,

instanța supremă constată că recurenta a solicitat și casarea sentinței arbitrale nr. 17 din 15 februarie 2023, dar nu a făcut distincție între criticile referitoare la sentința arbitrală și cele referitoare la sentința curții de apel, astfel că acestea vor fi analizate împreună.

Înalta Curte va înlătura critica prin care recurenta invocă încălcarea normelor ce reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat întrucât curtea de apel, analizând susținerile din acțiunea în anulare, a constatat că prin ambele hotărâri, respectiv sentința nr. 156 din 7 iunie 2019 și sentința arbitrală nr. 17 din 15 februarie 2023, s-a reținut existența creanței chirografare sub condiție suspensivă pe care recurenta o pretinde intimatei. Ceea ce critică de fapt recurenta este soluția pe care instanța învestită cu judecarea cererii de faliment a intimatei-pârâte B. S.R.L. a pronunțat-o asupra tuturor creanțelor chirografare înscrise în tabelul definitiv, care potrivit planului de reorganizare confirmat de judecătorul sindic erau acoperite în procent de 0%, încercând să acrediteze teza unei presupuse supraviețuiri a creanței sale, ulterior închiderii procedurii insolvenței și reintegrării intimatei în circuitul economic. O astfel de critică nu poate fi analizată în cadrul recursului exercitat în prezentul dosar deoarece litigiul are ca obiect cererea reconvențională pe care partea a înțeles să o formuleze la 17 mai 2021, în dosarul arbitral nr. x/2021, ulterior pronunțării respingerii contestației la tabel formulată de recurentă în procedura insolvenței privind pe intimată și ulterior confirmării planului de reorganizare prin sentința nr. 55 din 12 martie 2021 a Tribunalului Botoșani. Astfel, partea a încercat, în paralel cu procedura concursuală și colectivă a insolvenței, să își valorifice creanța, fără a ține cont de soluțiile care fuseseră deja pronunțate și de măsurile deja adoptate în cadrul dosarului nr. x/40/2018, referitor la creanța sa. Recurenta nu a înțeles să formuleze apel împotriva sentinței de închidere a procedurii, aceasta fiind definitivă. În mod corect a reținut curtea de apel, confirmând raționamentul tribunalului arbitral, că aspectele asupra cărora judecătorul sindic s-a pronunțat se bucură de autoritate de lucru judecat și că nu mai pot fi aduse în discuție în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, după cum nu mai pot fi contestate nici efectele pe care închiderea procedurii falimentului le produce asupra creanțelor chirografare.

Instanța supremă va înlătura criticile privind pretinsa lipsă de motivare proprie a curții de apel deoarece din considerentele sentinței recurate rezultă că au fost analizate cele șase motive ale acțiunii în anulare, astfel cum au fost expuse de reclamantă. Pentru fiecare motiv de anulare în parte au fost evidențiate, în esență, susținerile reclamantei cărora li s-a răspuns printr-un raționament logico-juridic propriu. Menținerea de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a soluției tribunalului arbitral și similitudinea considerentelor nu echivalează cu lipsa examinării respectivelor argumente și nici a silogismului prin care curtea de apel a ajuns la aceste concluzii.

De asemenea, vor fi înlăturate criticile privind pretinsa lipsă de analiză a motivelor de nulitate subsumate de parte dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ., respectiv cele referitoare la nulitatea clauzei 20.6, competența tribunalului arbitral, excepția de neconstituționalitate a art. 288

1

din O.U.G. nr. 34/2006 și la cererea de respingere a excepției inadmisibilității, întrucât curtea de apel a constatat că aceste solicitări reprezintă mijloace de apărare invocate de recurenta-reclamantă față de acțiunea arbitrală în cadrul căreia are calitatea de pârâtă. În mod corect a reținut aceeași instanță că dosarul nr. x/2023 are ca obiect soluționarea cererii reconvenționale, cadru procesual care opune pe recurentă, în calitate de pârâtă-reclamantă, și pe intimată, în calitate de reclamantă-pârâtă, și în care nu ar fi putut fi analizate respectivele solicitări ale părții. De altfel, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost soluționată prin încheierea din 15 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Scopul cererii reconvenționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 209 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 alin. (4) și art. 52 din Regulile de procedură arbitrală adoptate de Colegiul Curții de Arbitraj Comercial Internațional la 1 ianuarie 2018 este ca pârâta să formuleze față de reclamantă pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de acesta. Față de posibilitatea prevăzută de art. 210 C. proc. civ. de a disjunge cererea reconvențională și de a o judeca separat, nu se poate reține că analizarea excepțiilor de mai sus în dosarul având ca obiect cererea principală echivalează cu un viciu al hotărârii date asupra cererii reconvenționale și cu nerespectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

Nu se poate reține nici că ar fi fost încălcate principiul contradictorialității, disponibilității și dreptului la apărare în sensul că instanța ar fi schimbat cauza motivului de nulitate deoarece partea este nemulțumită de calificarea pe care curtea de apel a dat-o susținerilor sale, considerându-le apărări opuse cererii principale, fără a formula o veritabilă critică de nelegalitate privind nerespectarea normelor de procedură.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se susține că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a menținut motivarea tribunalului arbitral, analizând un alt temei al excepției inadmisibilității decât cel indicat de intimata B. S.R.L., respectiv prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, pronunțându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Aceste critici nu pot fi primite deoarece analiza motivului de nelegalitate invocat presupune formularea unor argumente care să dovedească încălcarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare în cadrul judecării acțiunii în anulare, iar nu reluarea susținerilor dezvoltate prin acțiunea în anulare. Nu poate fi examinată nici critica privind motivarea contradictorie întrucât curtea de apel a examinat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. și a apreciat că tribunalul arbitral a analizat și a răspuns tuturor susținerilor recurentei, construind un raționament clar în urma căruia a concluzionat că nu a existat o pronunțare extra sau plus petita, iar considerentele susțin soluția de admitere a excepției și respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale.

Înalta Curte nu va analiza susținerile prin care recurenta critică modalitatea în care tribunalul arbitral a procedat la disjungerea cererii reconvenționale la termenul de la 15 februarie 2023, întrucât toate argumentele părții referitoare la inexistența încheierii de disjungere, neîndeplinirea procedurii de citare, lipsa părților de la termenul de judecată au fost analizate de curtea de apel. Astfel, instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a constatat că măsura disjungerii a fost dispusă cu respectarea normelor de procedură și fără ca părțile să fi suferit vreo vătămare. De altfel, excepția inadmisibilității a fost pusă în discuție la termenul de la 17 ianuarie 2023, termen la care părțile au participat prin videoconferință și au pus concluzii, pronunțarea fiind amânată la 15 februarie 2023. De asemenea, curtea a constatat că în mod corect a fost disjunsă cererea reconvențională, judecata cererii principale fiind continuată în dosarul inițial. În calea de atac a recursului declarat împotriva sentinței prin care s-a respins acțiunea în anulare partea nu mai poate aduce în atenția instanței aspecte procedurale legate de judecata arbitrală, obiectul recursului fiind, conform legii, sentința pronunțată de curtea de apel.

Înalta Curte nu va reține susținerile referitoare la modalitatea de comunicare a sentinței arbitrale, deoarece partea nu indică norma de procedură pe care curtea de apel nu a respectat-o și nici nu arată care este vătămarea pe care a suferit-o în condițiile în care nu a fost invocată tardivitatea formulării acțiunii în anulare, aceasta fiind soluționată pe fond.

Referitor la reluarea de către autoarea căii extraordinare de atac în cadrul memoriului de recurs a argumentelor subsumate motivului de nulitate nr. VI din cadrul acțiunii în anulare, întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a), b) și h) C. proc. civ., instanța supremă constată că acestea se referă la competența tribunalului arbitral de a soluționa litigiul, raportat la natura acestuia și la validitatea clauzei compromisorii și la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 288

1

din O.U.G. nr. 34/2006. Astfel cum se arată mai sus, aceste susțineri au fost în mod corect calificate de curtea de apel ca fiind apărări în combaterea cererii de arbitrare formulată de reclamanta B. S.R.L., care au fost avute în vedere, așa cum însăși recurenta recunoaște, în dosarul nr. x/2021. Analiza acestora nu era necesară în dosarul nr. x/2023 întrucât nu ar fi avut niciun impact asupra soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii reconvenționale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 17 din 15 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, și a sentinței civile nr. 115 din 6 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă.

Față de soluția de respingere a cererii de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a obligat recurenta-reclamantă A. S.A. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 lei., reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la filele 178-180 din dosar.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța supremă apreciază că onorariul solicitat este proporțional cu munca depusă de avocatul intimatei-pârâte, că este justificat raportat la complexitatea cauzei și că nu se impune diminuarea acestuia.