ÎCCJ, Decizia nr. 212/2024
ÎCCJ, Decizia nr. 212/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 14 octombrie 2024
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
La 20 februarie 2024, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cererea de recurs formulată de A. împotriva deciziei nr. 2879 din 23 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal instanțe și s-a format dosarul nr. x/2023.
La 18 iunie 2024, petentul a formulat contestație la tergiversare în legătură cu dosarul sus amintit, prin care a arătat că recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și a primit termen de judecată la 12 decembrie 2024.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 522 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.
Prin contestația formulată, petentul solicită stabilirea unui termen de judecată mai scurt, față de termenul de judecată acordat în cauză, respectiv 12 decembrie 2024.
La 6 septembrie 2024, intimatul Institutul Național de Statistică a depus note de ședință prin care a invocat excepția nulității contestației. Pe fondul cauzei, solicită respingerea contestației privind tergiversarea procesului, ca nefondată.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători:
Analizând excepția netimbrării contestației la tergiversare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.
Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.
Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că:
"taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispozițiile art. 197 din C. proc. civ. stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente și în cauza pendinte, prin raportare la art. 522 și următoarele din C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru contestația la tergiversare este de 20 RON.
Se reține că prin încheierea din ședința camerei de consiliu de la 9 septembrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 s-a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilite pentru soluționarea prezentului dosar.
Înalta Curte constată că în sarcina petentului subzistă obligația achitării taxei de timbru stabilite prin rezoluția președintelui de complet, obligație comunicată petentului la 17 septembrie 2024 potrivit dovezii de înmânare aflate la fila nr. x în prezentul dosar, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.
La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că petentul A. nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată; în consecință, va face aplicarea dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ. și va anula contestația la tergiversare, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A. în legătură cu dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.