ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.09.2024

ÎCCJ, Decizia nr. 156/2024

HOTĂRÂRE
09.09.2024
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 156/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 9 septembrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 octombrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta A. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 835 din 4 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Decizia ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 15 din 16 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 835 din 4 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei menționate, reclamanta A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Analizând excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.

Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.

Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că:

"taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispozițiile art. 494, cu referire la art. 197 din C. proc. civ., stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente și în cauza pendinte.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru recurs este de 100 RON.

În cauză, recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului la 13 mai 2024, potrivit dovezilor de înmânare a citației, aflată la fila nr. x în prezentul dosar.

La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că recurenta A. nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată, cum rezultă din referatul grefei aflat la fila x; în consecință, va face aplicarea dispozițiilor art. 494, cu referire la art. 197 din C. proc. civ., și va anula recursul, ca netimbrat.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 15 din 16 ianuarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-09-11
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 194/2023
Ședința publică din data de 11 septembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Decizia ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 1121 din 1 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secți
ÎCCJ 2025-10-13
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 117/2025
Ședința publică din data de 13 octombrie 2025 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Decizia ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 1663 din 18 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
ÎCCJ 2025-01-13
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 5/2025
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2025 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Decizia ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 2665 din 17 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția d
ÎCCJ 2022-09-27
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1642/2022
principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1010 din 9 noiembrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2018 a fost însușit de instanță la 21 iunie 2022 și comunicat părților
ÎCCJ 2024-09-09
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 157/2024
Ședința publică din data de 9 septembrie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Decizia ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 1072 din 23 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, se
Sursă