ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3773/2024

Ședința publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.10.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 1108/07.10.2021 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin sentința civilă nr. 602 din 6 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022

A fost respinsă excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.

A fost admisă excepția lipsei de interes.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca lipsită de interes.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței cu consecința trimiterii spre rejudecare la instanța de fond sau, în măsura în care cauza va fi reținută spre rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că este criticată soluția cu privire la admiterea excepției lipsei de interes, aceasta fiind soluționată în mod nelegal de instanța de fond prin raportare la dispozițiile C. proc. civ. și Legea nr. 317/2004, deși prezentul cadru procesual este conturat în materia contenciosului administrativ. În acest sens, în analiza condiției ce vizează interesul de a acționa, ar fi trebuit analizate dispozițiile speciale în materie, respectiv art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004.

A susținut recurenta că hotărârea prin care a fost analizată afectarea reputației profesionale este un act administrativ neexceptat de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ.

A argumentat că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze din perspectiva art. 1, art. 2 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 dacă actul contestat vatămă sau este susceptibil a vătăma drepturile și interesele recurentei, iar dacă ar fi procedat în această manieră, ar fi constatat că hotărârea atacată, prin felul în care au fost redactate o parte a considerentelor, îi afectează în mod vădit reputația, creând o imagine nefavorabilă în ceea ce o privește.

În susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale cuprinse în art. 30 din Legea nr. 317/2004.

Modalitatea în care instanța de fond a apreciat cu privire la excepția lipsei de interes contravine dispozițiilor legale la care a făcut referire în considerentele sale sau cel puțin a manierei în care a interpretat și aplicat aceste dispoziții.

A susținut recurenta că acțiunea formulată vizează un act administrativ ce produce/este susceptibil de a produce efecte juridice, iar modalitatea de argumentare și cele reținute în cuprinsul actului a cărui anulare se solicită este de natură a vătăma drepturile și interesele sale.

Din această perspectivă, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, a apreciat recurenta că justifică interesul personal, născut și actual de a solicita efectuarea controlului de legalitate cu privire la actul juridic emis în regim de putere publică.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimatul a arătat că în mod corect a apreciat instanța de fond că recurenta-reclamantă nu justifică interes în cauză, aceasta neprobând faptul că ar fi suferit vreo vătămare într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat care să justifice interesul de a solicita revocarea hotărârii contestate în cauză.

În acord și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în principiu, interesul de a contesta o hotărâre emisă cu privire la apărarea reputației profesionale a unui magistrat aparține exclusiv acestuia, în calitate de subiect al raportului juridic specific ce se creează prin declanșarea procedurii prevăzute art. 30 din Legea nr. 317/2004.

Totodată, odată cu întâmpinarea, recurentul a depus recurs incident prin care a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, iar în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibilă.

În motivare, recurentul-pârât a arătat că manifestările de voință ale membrilor Consiliului Superior ai Magistraturii exprimate prin votul dat în cadrul ședințele Secțiilor sau Plenului Consiliului, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, converg spre același efect juridic, în final realizându-se o singură voință juridică a autorității publice care are competența de a emite actul administrativ.

În consecință, având în vedere cadrul normativ, solicitarea de anulare a hotărârii organului colegial formulată chiar de unii dintre membrii care alcătuiesc organul colegial este inadmisibilă, neputând fi acceptată teza recunoașterii unui drept la acțiune în justiție al membrului organului colegial împotriva hotărârii adoptate de acesta. Recunoașterea unui asemenea drept echivalează cu lipsirea de efecte juridice chiar a dispozițiilor legale care reglementează imperativ mecanismul de luare a deciziilor în cadrul organului colectiv, și anume cu votul exprimat de majoritatea membrilor prezenți.

Manifestarea de voință a fiecărui membru în parte are relevanță doar în cadrul mecanismului decizional al organului administrativ emitent al actului și nu poate constitui o manifestare de voință individuală care să producă efecte juridice proprii diferite și contrare voinței organului colegial.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare față de recursul incident formulat de pârât, solicitând respingerea acestuia.

În motivare, a arătat că sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul soluționării excepției inadmisibilității.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 1108/07.10.2021 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată. Totodată, a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes.

Reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., criticând soluția de admitere a excepției lipsei de interes, iar pârâtul a declarat recurs incident împotriva soluției de respingere a excepției inadmisibilității.

În ceea ce privește recursul principal, instanța de control judiciar apreciază că sunt fondate criticile recurentei privind greșita soluționare a excepției lipsei de interes.

În acest context, se reține că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una dintre condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care urmărește să îl obțină o persoană prin inițierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual (art. 33 din C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, iar acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acțiunii, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii sale, iar, în măsura în care promovarea unei acțiuni nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Totodată, contenciosul administrativ subiectiv pus la dispoziția persoanelor fizice presupune ca drepturile sau interesele lor juridice să fie afectate prin actul administrativ atacat sau prin refuzul nejustificat al autorităților administrative.

Este greșită interpretarea dată de judecătorul fondului în sensul că interesul de a contesta o hotărâre emisă cu privire la apărarea reputației profesionale a unui magistrat aparține exclusiv acestuia, în calitate de subiect al raportului juridic specific ce se creează prin declanșarea procedurii prevăzute de art. 30 din Legea nr. 317/2004.

Chiar dacă Hotărârea nr. 1108/2021 din 7 octombrie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători constituie un fapt juridic în raport cu recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, în cuprinsul acestui act administrativ contestat în speță, au fost analizate faptele personale ale acesteia, reținându-se, printre altele, că prin modalitatea în care a înțeles să se exprime (afirmații fără bază factuală), respectiv prin modalitatea în care a acționat (desfășurarea evenimentelor a avut loc în ședința secției pentru Judecători din data de 10.06.2021 a cărei transmisie s-a realizat în direct pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii), nu a făcut altceva decât să arunce o umbră de îndoială, fără un minim suport factual, cu privire la probitatea profesională a judecătorilor membri în cadrul comisiei de examinare. S-a mai reținut că inițiativa recurentei-reclamante nu a fost decât aparent una care să tindă la lămurirea unor aspecte vizând legalitatea procedurii de concurs, în fond apărând mai degrabă că urmărește discreditarea judecătorilor din comisia de examinare.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamanta dovedește un interes în sensul dispozițiilor legale anterior reținute, prin admiterea excepției lipsei de interes și respingerea acțiunii ca atare fiind încălcat dreptul acesteia la un proces echitabil, care reprezintă o garanție procedurală a drepturilor și libertăților persoanei în fața instanțelor de judecată, în componenta privind dreptul de acces la justiție privit ca un drept subiectiv cu un conținut complex, recunoscut de stat unei persoane și care presupune alte numeroase drepturi procesuale ale acesteia, legate de actul de înfăptuire a justiției.

Față de aceste motive, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală prin admiterea excepției lipsei de interes, respingând acțiunea fără a cerceta fondul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În schimb, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte reține că aceasta a fost respinsă în mod corect de instanța de fond, criticile pârâtului cu privire la acest aspect, formulate prin intermediul recursului incident, fiind nefondate.

Astfel, inadmisibilitatea unei acțiuni, în contencios administrativ, presupune neîndeplinirea unei condiții esențiale necesare în vederea sesizării valabile a instanței de judecată, precum lipsa plângerii prealabile sau a atacării unui act premergător, fără a se contesta și actul administrativ.

În speță, aspectele învederate de recurentul-pârât constând în imposibilitatea atacării unei hotărâri de către unul dintre membrii organului colegial care a adoptat-o nu reprezintă un fine de neprimire care să conducă la inadmisibilitatea acțiunii.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 602 din 6 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Va respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 602 din 6 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.