ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3732/2024

Ședința publică din data de 10 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor sub număr de dosar x/2023 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., prin reprezentant Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea, obligarea acestuia la:

1) plata orelor suplimentare desfășurate în conformitate cu prevederile Deciziei ÎCCJ nr. 65/2020, începând cu data de 25.05.2020;

2) acordarea diferențelor bănești dintre drepturile salariate cuvenite și cele efectiv încasate, până la data plății efective, actualizat cu indicele de inflație și dobânda aferentă;

3) plata drepturilor salariale și nesalariale (sumă compensatorie, spor condiții vătămătoare, spor condiții periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizație chirie, valoare majorare 50%) rezultate ca urmare a plății orelor suplimentare desfășurate în conformitate cu prevederile Deciziei ÎCCJ nr. 65/2020, începând cu data de 25.05.2020;

4) plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 08 martie 2024 Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, verificându-și competența în raport cu prevederile art. 131 C. proc. civ., în ceea ce îi privește pe mai mulți reclamanți, printre care și reclamantul din prezenta cauză, domnul BB., a dispus disjungerea acțiunii formulate de aceștia și formarea de dosare separate, urmând a invoca excepția necompetenței teritoriale.

Astfel, pentru acțiunea promovată de reclamantul BB. s-a format dosarul de față nr. x/2024

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 191/CA/2024 din 22.03.2024 a Tribunalului Bihor, secția a III de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

În pronunțarea acestei soluții a reținut Tribunalul Bihor că reclamantul BB. este angajat al pârâtului Penitenciarul Oradea, fiind funcționar public cu statut special, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 536 din Codul administrativ și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ce instituie o competență teritorială exclusivă și, raportat la cartea de identitate a reclamantului, conform căreia acesta are domiciliul în sat Cosniciu de Sus, nr. 16, com. Ip, județul Sălaj, a apreciat că, în prezenta cauză competența teritorială aparține Tribunalului Sălaj.

Hotărârea Tribunalul Sălaj, secția civilă

Prin sentința civilă NR. 502 din data de 24 mai 2024, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis la rându-i excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Deopotrivă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Sălaj, secția civilă a reținut, în esență, că În urma interogării bazei de date DEPABD conform Fișei de evidență atașată la dosar la fila x reiese faptul că reclamantul BB. a avut până la data de 24.04.2024 domiciliul în sat Cosniciu de Sus, nr. 16, com. Ip, județul Sălaj, dată la care acesta și-a stabilit domiciliul în mun. Oradea, jud. Bihor. Din aceiași Fișă de evidență reiese faptul că reclamantul a avut stabilită reședința începând cu 17.01.2024 în mun. Oradea, jud. Bihor.

Referitor la competența teritorială, tribunalul, deși a reținut că art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, pe care părțile nu o pot înlătura și, deși norma legală cuprinsă în art. 107 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căreia instanța învestită rămâne competentă și în cazul în care, ulterior sesizării, pârâtul a cărui domiciliu sau sediu a atras competența teritorială își schimbă acel domiciliu sau sediu, este aplicabilă, în mod corespunzător, și în situația în care legea instituie competența instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului, iar noțiunea de domiciliu, în domeniul specializat al contenciosului administrativ, este văzută în sens restrâns de domiciliu înscris în actul de identitate și nu de cel de fapt, respectiv reședință, Tribunalul Sălaj a avut în vedere deopotrivă, la verificarea competenței teritoriale, faptul că acțiunea a fost formulată de o organizație sindicală, în numele mai multor membri, se ridică problema existenței coparticipării procesuale reglementate de art. 59 C. proc. civ., potrivit căruia mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună ori dacă între ele există o strânsă legătură, și, în consecință, a efectelor pe care coparticiparea procesuală le are asupra determinării competenței teritoriale.

Astfel, a reținut că în prezentul litigiu, raporturile juridice de drept substanțial deduse judecății vizează raporturile de serviciu ale funcționarilor polițiști cu statut special din cadrul penitenciarelor, în concret stabilirea drepturilor salariale în cadrul acestor raporturi. Or, în considerarea tuturor dispozițiilor legale incidente în materia salarizării funcționarilor publici și a principiilor generale reglementate de Legea cadru 153/2017 privind egalizarea drepturilor salariale, se impune soluționarea unitară a unui astfel de litigiu, cu atât mai mult cu cât cererile sunt formulate de un consorțiu procesual alcătuit, de regulă, din toți salariații instituției sau majoritatea acestora.

Pentru evitarea pronunțării unor soluții contradictorii, de natură a afecta grav ca urmare a unei jurisprudențe neunitare principiile mai sus amintite, cu consecința generării altor litigii, ca urmare a disjungerii și declinării către instanțe diferite a cererilor disjunse, Tribunalul Sălaj a făcut aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o prorogare legală a competenței instanței sesizate prin cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți, chiar dacă numai unul dintre aceștia are domiciliul în raza teritorială a instanței respective.

Astfel, analizând acțiunea dedusă judecății în dosarul Tribunalului Bihor, din care a fost disjunsă prezenta cere, reținând că marea majoritate a reclamanților au domiciliul în județul Bihor, fiind disjunse și declinate către instanțe diferite, din numărul total de 29 de cereri, 6 cereri de chemare în judecată, Tribunalul Sălaj a considerat că instanța inițial învestită printr-o acțiune având ca obiect drepturi salariale comune tuturor raporturilor de serviciu supuse analizei, rămâne competentă în ceea ce privește un reclamant domiciliat în raza teritorială a altei instanțe, în raport cu care acțiunea a fost disjunsă, iar măsura disjungerii raporturilor juridice individuale nu poate să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, pentru a justifica măsura declinării.

Pe cale de consecință, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, sesizată fiind cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în litigiul pendinte, va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secția Civilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată, cu soluționarea căreia Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea 2012, ca reprezentant legal al membrului său, BB., ce are calitatea juridică de reclamant, a învestit instanța de judecată, respectiv Tribunalul Bihor, plasează acțiunea în sfera de aplicare a prevederilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 536 din Codul administrativ și la faptul că această lege nu cuprinde dispoziții referitoare la competența teritorială de soluționare a cererilor ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În prezenta cauză, aspectul care a generat conflictul negativ de competență vizează înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", respectiv de domiciliu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată, neexistând interpretări diferite și sub aspectul calității procesuale a Sindicatului, ambele instanțe aflate în conflict fiind de acord că Sindicatul are doar calitatea de reprezentant legal al membrului său, BB., ce are calitatea procesuală de reclamant, sindicatul formulând acțiunea în numele și în interesul membrului său.

Raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că acest text de lege instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Prin urmare, textul legal instituie o competetență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică și nu în raport cu locuința în fapt a acestuia (ce poate fi fără forme legale și modificată frecvent) sau cu locul unde acesta își desfășoară activitatea.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în regulator de competență, constată că, din punct de vedere juridic, nu se poate susține că domiciliul părții este echivalent cu locuința în fapt, eventual cu locuința unde aceasta își desfășoară activitatea profesională, apreciind că acestea nu pot constitui temei al stabilirii competenței, ele având relevanță doar sub aspectul comunicării actelor de procedură.

Potrivit art. 87 și 88 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

Astfel, din analizarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, incidente în cauză, rezultă că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

Cum aceste prevederi sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În condițiile în care în contenciosul administrativ, competența este una exclusivă, nu alternativă, Înalta Curte reține că, pentru determinarea instanței competente să judece litigiul, nu poate fi făcută prin raportare la adresa de reședință, ci la adresa menționată în actul de identitate al părții, la rubrica " domiciliu".

A considera că domiciliul reclamantului este reprezentat de locul unde își are reședința înseamnă a da eficiență dispozițiilor art. 88 din C. civ. potrivit cărora reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară și a ignora norma specială incidentă în speța de față, respectiv dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Analizând Fișa de evidență extrasă în urma interogării bazei de date DEPABD, atașată la dosarul Tribunalului Sălaj se constată că în întreaga perioadă cuprinsă între 08 septembrie 1983 - 24 aprilie 2024, deci, inclusiv la data introducerii acțiunii, reclamantul a avut domiciliul în sat Cosniciu de Sus, nr. 16, Comuna Ip, județul Sălaj, iar după data de 24 aprilie 2024 acesta figurează cu domiciliul în Municipiul Oradea, județ Bihor.

Faptul că începând cu anul 2007, reclamantul a locuit la mai multe adrese din Municipiul Oradea, județul Bihor, acestea fiind înregistrate în evidențele DEPABD sub denumirea de " reședință", în sensul reglementat de art. 88 C. civ., nu poate determina stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Bihor, în considerarea faptului că norma legală prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se referă expres la "domiciliu" și nu la " reședință".

În ceea ce privește dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. reținute de Tribunalul Sălaj, Înalta Curte, constată că acestea nu sunt încidente în prezenta cauză, în condițiile în care acestea reglementează situația pluralității " de pârâți", și nu de reclamanți, cum a fost în prezenta cauză, anterior disjungerii.

În privința cererilor de chemare în judecată prin care mai mulți reclamanți funcționari publici, prin intermediul unui sindicat, sesizează instanța de judecată cu raporturi juridice diferite, devin aplicabile și dispozițiile art. 100 alin. (1) din C. proc. civ., potrivită cărora, "Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte.".

Or, în cazul prezentei cereri de chemare în judecată nu există o legătură strânsă care să facă necesară judecata împreună iar legea specială stabilește competența materială prin raportare la domiciliul dosarul de față, dat fiind faptul că soluția disjungerii nu poate fi cenzurată, nu se mai poate discuta

Măsura disjungerii astfel dispusă de către Tribunalul Bihor împiedică aplicarea prorogării de competență, care ar lipsi-o de efectele sale interlocutorii, aceasta fiind o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea acelei instanțe, neputând fi cenzurată de o altă instanță.

Or, a se considera că, în privința cererii formulate de reclamantul BB., a operat prorogarea legală de competență în favoarea Tribunalului Bihor, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu ceilalți reclamanți, al căror domiciliu se află în circumscripția acestei instanțe, ar însemna a se exercita un control judiciar asupra măsurii disjungerii înseși, măsură definitivă, asupra căreia nu se mai poate reveni, cu atât mai mult într-un regulator de competență.

Având în vedere că art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 arată expres că "reclamantul (…) se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său", Înalta Curte, în regulator de competență, reține că forma normei de competență, care, oricum, în calitatea sa de normă de competență trebuie să fie interpretată în mod strict, stabilește o regulă de exclusivitate, nefiind, deși, aplicabile normele privind coparticiparea. Cu alte cuvinte, odată ce textul legal stabilește competența unei instanțe prin folosirea exclusivității (alegea cuvântului exclusiv), spre exemplu art. 118 alin. (1), art. 119, art. 120, art. 124, art. 126 C. proc. civ., nu se poate ignora textul prin aplicarea altei instituții procesuale (în speță coparticiparea) care ar duce la înfrângerea scopului normei de competență.

În plus, nu prezintă nicio relevanță natura interesului reclamanților (dacă este unul comun sau nu), cât timp în materia contenciosului administrativ existența vătămării (ca și condiție de acces la instanța de contencios administrativ) se analizează individual, textul art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ neinstituind o coparticipare procesuală activă obligatorie chiar dacă se atacă un act administrativ ce produce vătămări mai multor persoane. Cu alte cuvinte, competența teritorială se stabilește raportat la fiecare reclamant în parte, deoarece fiecare reclamant invocă o vătămare proprie.

În consecință, nici din această perspectivă nu se poate considera că, în raport cu prevederile art. 536 din Codul administrativ și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Bihor, competent să judece cauza pentru reclamanții din dosarul nr. x/2023 care au domiciliul în Bihor, este competent să judece și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul BB., care are domiciliul pe raza teritorială a județului Sălaj întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competență.

Prin urmare, cum din Fișa de evidență extrasă în urma interogării bazei de date DEPABD, atașată la dosarul Tribunalului Sălaj rezultă că reclamantul până la data de 24 aprilie 2024, deci inclusiv la data introducerii acțiunii - 25 mai 2023 - a avut domiciliul în sat Cosniciu de Sus, nr. 16, Comuna Ip, județul Sălaj, Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a stabili competența teritorială de soluționare în primă instanță a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Sălaj, secția Civilă.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 536 din Codul administrativ, Înalta Curte, în regulator de competență, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ.., va stabili competența teritorială de soluționare în primă instanță a cauzei privind pe reclamantul BB. prin Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea 2012 în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea în favoarea Tribunalului Sălaj, secția Civilă, competent după domiciliul legal al reclamantului, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamantul BB. prin Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea 2012 în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea în favoarea Tribunalului Sălaj, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.