ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2974/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, sub nr. dosar x/2022, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei nr. 44597/20.01.2022 emise de pârât.

Curtea de Apel București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2153 din 15.11.2022, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.A., care a solicitat casarea acesteia și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea căii de atac, încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce au fost prezentate la dosar.

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, precum și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin decizia nr. 44597/20.01.2022, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x din data de 11.03.2016 prin care recurenta a solicitat plata sumei de 3.771.109 RON, compusă din 1.456.318,13 RON, cu titlu de despăgubire și 2.270.399,96 RON, cu titlu de penalități de întârziere.

În motivarea deciziei mai sus nominalizate, emitentul a reținut următoarele motive de fapt și de drept care au fundamentat soluția adoptată:

În data de 09.12.2010, a avut loc un eveniment rutier ca urmare a exploziei unui pneu al semiremorcii cu număr de înmatriculare x, care era tractată cu autotrenul cu număr de înmatriculare x, rezultând vătămarea corporală gravă a anumitei B. care se afla în autoturismul cu număr de înmatriculare x condus de numitul C.; acesta din urmă, pentru a evita coliziunea cu pneul, a virat intrând în coliziune cu un cap de pod.

După plata despăgubirilor achitate atât către persoana vătămată corporal cât și către proprietarul autoturismul cu număr de înmatriculare x, A. a formulat cerere de despăgubire către intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul prevederilor art. 2210 C. civ..

Cererea de plată a fost respinsă pentru considerentele ce vor fi redate în continuare:

1) lipsește temeiul subrogării legale a petentei, prin lipsa faptei ilicite, ca element sine qua non al răspunderii civile delictuale;

2) pentru suma de 1.313.092 RON, achitată în data de 20.08.2012, respectiv pentru suma de 51.051,43 RON, achitată în data de 02.03.2011, a intervenit prescripția, raportat la dispozițiile art. 2517 C. civ.; în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 2537 - 2540 C. civ.; de la data efectuării plății sumelor mai sus arătate și până la data deschiderii procedurii falimentului societății D. (03.12.2015) s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani;

3) suma de 2.270.399,96 RON, reprezentând penalități de întârziere, nu se încadrează în noțiunea de creanță de asigurare, reglementată de prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015;

4) sumele pretinse cu titlul de dobânzi legale și de cheltuieli de judecată stabilite în cadrul unui proces purtat cu societatea de asigurare, ce ulterior a intrat în faliment, nu au legătură cu raportul de asigurare, ci reprezintă despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului, temeiul fiind răspunderea civilă delictuală.

Așa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de față, recurenta A. S.A. a supus controlului instanței specializate, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, coroborate cu cele ale art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, legalitatea deciziei nr. 44597/20.01.2022 emise de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților.

În motivarea acțiunii deduse judecății, recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la decizia contestată:

1) există faptă ilicită: accidentul pentru care A. a fost obligată la plata despăgubirilor s-a produs datorită exploziei unui pneu al semiremorcii cu număr de înmatriculare x, asigurată RCA la D.;

2) penalitățile de întârziere, cheltuielile de judecată și cele de executare nu pot fi considerate cheltuieli situate în afara raportului contractual de asigurare; ele nu au un izvor distinct, de sine stătător, ci ele se nasc în strânsă legătură cu contractul de asigurare, având o natură accesorie obligației principale a asiguratorului de plată a despăgubirilor; ca atare, acestea se înscriu în noțiunea de creanță de asigurare, în raport de prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

După cum s-a menționat la pct. 2 al prezentei decizii, prima instanță a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, reținând în motivarea soluției, în esență, faptul că dreptul la despăgubiri al reclamantei este prescris; în atare situație, reclamanta nu este îndreptățită nici la plata accesoriilor aferente creanței principale compuse din penalități de întârziere.

Înalta Curte apreciază că sunt fondate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a analizat motivul de respingere al cererii de plată înregistrată la intimat sub nr. x din data de 11.03.2016 referitor la intervenirea prescripției, reținând că termenele de prescripție au început să curgă la data de 20.08.2012 și, respectiv, la data de 02.03.2011, și s-au împlinit la data de 20.08.2015 și, respectiv, la data de 02.03.2014, anterior deschiderii procedurii falimentului societății D. S.A. (03.12.2015). Or, în cererea de chemare în judecată, recurenta nu a contestat acest motiv de respingere a cererii de plată analizate.

Totodată, prima instanță nu s-a pronunțat asupra motivelor de nelegalitate ale deciziei nr. 44597/20.01.2022 emise de intimat invocate prin acțiunea dedusă judecății, motive privind greșita reținere a lipsei faptei ilicite și a caracterului nedatorat al penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată, deoarece acestea din urmă nu se încadrează în noțiunea de creanță de asigurare.

În atare situație, judecătorul fondului nu a clarificat aspectele esențiale ale speței. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile și apărările părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al acestora.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinței, în condițiile art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 6. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 2153 din 15 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.