ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1908/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 02.05.2018, cu nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvență, a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, anularea: - Deciziei nr. 814 din 02.11.2017 de soluționare a contestației formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziilor de impunere nr. x/19.11.2012 și nr. F - GL 820/29.11.2012, respectiv a punctului 1 din aceasta decizie; - Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 și a Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați) prin care, i-a fost respinsă cererea de rambursare a TVA în sumă de 1.888.583 RON, cu consecința obligării AJFP Galați la plată din totalul de 1.888.583 RON a sumei de 1.549.474 RON cu titlu de TVA de rambursat. Primul ciclu procesual

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 91 din 20 august 2020, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, a anulat în parte Decizia nr. 814/02.11.2017 emisă de DGRFP Galați și în parte Decizia de impunere nr. x/19.11.2012 emisă AJFP Galați și a obligat pârâta la plata sumei de 1.481.098 RON cu titlu de TVA de rambursat către reclamantă. A respins în rest cererea reclamantei pentru suma de 68.376 RON. A admis cererea expertului B. privind suplimentarea onorariului de expert și a obligat reclamanta la plata sumei de 4.304 RON.

Decizia pronunțată în recurs Prin decizia civilă nr. 4231 din 28 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței civile nr. 91 din 20 august 2020, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. A menținut dispozițiile sentinței privind suplimentarea onorariului de expert. Instanța de recurs a constatat că nu rezultă analiza pe care judecătorul fondului ar fi trebuit să o facă și în ceea ce privește existența tuturor hotărârilor judecătorești definitive invocate de părți și a eventualelor dezlegări în fapt sau în drept de care era ținută, îndeosebi a împrejurării reținute prin sentința nr. 973/2013 a Judecătorului sindic, în sensul că C. a cumpărat cele două nave în discuție, iar "aceste nave au fost proprietatea creditoarei (C.) până la dezmembrarea lor și obținerea de fier vechi." Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că nu există niciun raționament propriu și coerent al primei instanțe prin raportare la data importului (28.02.2011), ca dată de referință esențială, în condițiile în care concluziile experților au fost parțial înlăturate de instanță. Față de aceste împrejurări, constatând că prima instanță, în mod greșit, nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii, neexaminând întregul material probator și neapreciind relevanța hotărârilor judecătorești privind-o pe intimata-reclamantă, pentru o corectă aplicare a legii la situația de fapt reală, care astfel nu poate fi considerată deplin stabilită, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat recursul ca fiind fondat în limitele arătate. În rejudecare, cauza a fost înregistrată cu nr. x/2018* din data de 02.02.2023. Al doilea ciclu procesual

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 53 din 21 aprilie 2023, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. S.C. A. S.R.L., societate în insolvență, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 53 din 21 aprilie 2023 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII D., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea Deciziei nr. 814 din 02.11.2017 de soluționare a contestației formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziilor de impunere nr. x/19.11.2012 și nr. F - GL 820/29.11.2012, respectiv a punctului 1 din această decizie, precum și anularea Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 și a Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați) prin care, i-a fost respinsă cererea de rambursare a TVA în sumă de 1.888.583 RON, cu consecința obligării AJFP Galați la plată din totalul de 1.888.583 RON a sumei de 1.549.474 RON cu titlu de TVA de rambursat. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că sentința este nelegală având în vedere următoarele: Instanța, în mod greșit, a reținut calitatea de importator al navelor pentru C., iar societatea recurentă trebuia să facă plata taxei pe valoare adăugată în numele acestei societăți, neavând drept de deducere. Instanța a reținut că nu are relevanță faptul că societatea A. S.R.L. a devenit proprietara celor două nave, că nu a aplicat structura de comisionar, respectiv nu a refacturat către societatea C. valoarea bunurilor importate și taxa pe valoare adăugată aferentă acestora, neavând nici dreptul de deducere a TVA achitată în vamă. Astfel, decizia recurată nu clarifică situația privid dreptul de deducere TVA, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Societatea recurentă avea calitatea de importator al celor două nave fiindu-i aplicabile prevederile pct. 59 alin. (1) lit. e) pct. 2 și alin. (3) din Normele metodologice date în aplicarea Titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare. A. S.R.L. îndeplinește condițiile legale pentru a deduce taxa pe valoare adăugată aferentă importului/achiziției celor 2 nave E. și o navă maritimă E.. Astfel: a) S.C. A. S.R.L. era o persoană impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, b) S.C. A. S.R.L. a depus declarații vamale de import, a celor două nave. La data de 28.02.2011, societatea A. S.R.L. a introdus prin Vama Sulina, județul Tulcea, două nave maritime pentru dezmembrare în vederea valorificării ca deșeuri din fier vechi astfel: - nava maritimă pentru dezmembrare - E. cu Declarația vamală nr. 1/28.02.2011 emisă de Biroul Vamal Sulina potrivit căreia nava a fost importată și plasată în procedură privind controlul destinației finale (Autorizația pentru utilizarea procedurilor simplificate nr. 583/01.03.2011) de destinatar/declarant/reprezentant S.C. A. S.R.L. Galați în bazinul Sulina având ca țară de expediere Ucraina și de origine a navei Germania, iar la expeditor C., în baza Preliminary - Invoice Nr. 15-1/10-IZM din 15 octombrie 2010 cu următoarele elemente: Beneficiar: C. Cumpărător: S.C. A. S.R.L. România, Obiect/descriere: -fosta navă de mărfuri uscate E., Greutate navă neîncărcată: 3.412 tone, Valoare totală: 45.000 USD, (mențiune: această factură nu are valoare comercială, este destinată numai uzului vamal). - nava maritimă pentru dezmembrare - E. cu Declarația vamală nr. 2/28.02.2011 emisă de Biroul Vamal Sulina potrivit căreia nava a fost importată și plasată în procedura privind controlul destinației finale (Autorizația pentru utilizarea procedurilor simplificate nr. 582/01.03.2011) de destinatar/declarant/reprezentant S.C. A. S.R.L. Galați în bazinul Sulina având ca țară de expediere Ucraina și de origine a navei 5 Germania, iar la expeditor C., în baza: Preliminary - Invoice Nr. 15-2/10-IZM datată 15 octombrie 2010 cu următoarele elemente: Beneficiar: C. Cumpărător: S.C. A. S.R.L România, Obiect/descriere: - fosta navă de mărfuri uscate E., Greutate navă neîncărcată: 3.412 tone, Valoare totală: 45.000 USD, Mențiune: Această factură nu are valoare comercială, este destinată numai uzului vamal. c) S.C. A. S.R.L. a importat cele două nave în vederea transformării, modificării sau prelucrării acestor bunuri, respectiv, pentru dezmembrare în vederea valorificării ca deșeuri din fier vechi. d) S.C. A. S.R.L. a achiziționat bunurile rezultate din dezmembrare, respectiv deșeul vechi, și a devenit proprietarul mărfii. e) S.C. A. S.R.L. a achitat taxa pe valoare adăugată în calitate de importator f) Având în vedere îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de pct. 59 alin. (1) lit. e) pct. 2 și alin. (3) din Normele metodologice date în aplicarea Titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, S.C. A. S.R.L. are dreptul să deducă taxa în limitele și în condițiile stabilite la art. 145-147 2 din Codul fiscal. Conform disp. art. 146 alin. (1) lit. c) din Legea 571/2003, "Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: c) pentru taxa achitată pentru importul de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. d), să) dețină declarația vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale care să menționeze persoana impozabilă ca importator al bunurilor din punctul de vedere al taxei, precum și documente care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său." Societatea recurentă deținea: - declarații vamale de import în care importator era trecut S.C. A. SRL - decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare nr. 1/14.02.2012 emisă de F., din care rezultă, importator S.C. A. SRL SC A. S.R.L. a dedus taxa pe valoare adăugată și prin decontul de TVA aferent lunii septembrie 2012, a solicitat organului fiscal rambursarea sumei de 1.549.474 RON compusă din: - suma de 68.376 RON, achitată la data importului în vederea dezmembrării, și - suma de 1.481.098 RON, stabilită prin decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 1 din 14.02.2012, având în vedere valoarea din Contractul de vânzare cumpărare deșeuri metalice prin care C., în calitate de vânzător, vinde către S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător, cantitatea de aproximativ 6800 tone deșeuri metalice, sumă încasată de Statul Roman, în cadrul procedurii de insolvență a A. S.R.L.. Concluzia că S.C. A. S.R.L. are dreptul de a deduce taxa pe valoare adăugată aferentă achiziției de fier vechi a fost însușită și de doi experți fiscali din cei trei experți din cauză. Instanța, în mod greșit, a reținut că S.C. A. S.R.L. nu a avut calitatea de importator în scopul taxei și nici nu a aplicat structura de comisionar, respectiv nu a refacturat către societatea C. valoarea bunurilor importate și taxa pe valoare adăugată aferentă acestora, nu are nici dreptul de deducere a T.V.A. achitată în vamă. Mai mult, în cadrul procedurii de insolvență operațiunea de refacturare indicată de AJFP și reținută de către instanță în mod greșit, nu reprezintă activitate curentă a debitoarei în sensul Legii insolvenței. Judecătorul fondului trebuia să țină cont de decizia judecătorului sindic care conchide că C. a vândut către S.C. A. S.R.L. întreaga cantitate de deșeu fier vechi și a fost înscrisă în tabelul preliminar cu suma neachitata de 1.210.648,18 USD. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut faptul că reclamanta A. S.R.L. nu a avut calitatea de importator în scopul taxei și nici nu a aplicat structura de comisionar, respectiv nu a refacturat către societatea C. valoarea bunurilor importate și taxa pe valoare adăugată aferentă acestora, motiv pentru care nu are nici dreptul de deducere a TVA achitată în vamă. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte: Observă Înalta Curte că, în ceea ce privește sentința recurată au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, care arată că sentința recurată nu clarifică situația privind dreptul de deducere TVA, Înalta Curte observă că, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele acesteia, cât și pe cele ale intimatei, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa. Din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conținutul concret al acestora și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerentelor acestora. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că, este neîntemeiat, avându-se în vedere că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune având ca obiect anularea: - Deciziei nr. 814 din 02.11.2017 de soluționare a contestației formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziilor de impunere nr. x/19.11.2012 și nr. F - GL 820/29.11.2012, respectiv a punctului 1 din aceasta decizie; - Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 și a Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați prin care i-a fost respinsă cererea de rambursare a TVA în sumă de 1.888.583 RON, cu consecința obligării AJFP Galați la plată din totalul de 1.888.583 RON a sumei de 1.549.474 RON cu titlu de TVA de rambursat. Reține instanța de control judiciar că, între societatea recurentă A. S.R.L. și C. s-a încheiat Contractul de dezmembrare și procesare nr. 002 din10 noiembrie 2010 - Kiev Ucraina-, inclusiv 2 anexe - contract de prestări servicii, prin care recurenta, în calitate de "Executant", se obliga să execute lucrările de dezmembrare și secționare a părților navelor m/v "E." și m/v "E." conform comenzii "Beneficiarului" C.. La data de 28/02/2011, recurenta a introdus prin Vama Sulina, județul Tulcea, două nave maritime pentru dezmembrare în vederea valorificării ca deșeuri din fier vechi întocmindu-se Declarația vamală nr. 1/28.02.2011 pentru nava E. și Declarația vamală nr. 2/28.02.2011 pentru nava E.. În baza acestor declarații, a Preliminary - Invoice nr. 15-1/10-IZM din data de 15.10.2010 în valoare de 45000 USD și a Preliminary -Invoice nr. 15-2/10-IZM din data de 15.10.2010 în valoare de 45000 USD, organele vamale au stabilit o TVA în vamă în sumă de 68376 RON, pe care recurenta-reclamantă a achitat-o conform OP nr. x/23.02.2011 în calitate de declarant/reprezentant, așa cum este înscris în cele două declarații vamale. În data de 27/05/2011 s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare deșeuri metalice, prin care C., în calitate de vânzător, se obligă să vândă S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător, cantitatea de aproximativ 6800 tone deșeuri metalice. Cantitatea prevăzută în contract de 6800 tone corespunde cu cantitatea celor două nave pentru dezmembrare importate de S.C. A. S.R.L. Galați în luna februarie 2011. Prețul contractului este de 2040000 USD. Prin Deizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din data de 14.02.2012 au fost stabilite în sarcina recurentei obligații fiscale în sumă totală de 1911519 RON, din care TVA-suma de 1481502 RON și accesorii - suma de 430017 RON. Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că prin hotărârea recurată, instanța de fond a respins, în mod corect, cererea de chemare în judecată, apreciind faptul că dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, invocate de recurentă, nu sunt aplicabile în cauză, nefiind îndeplinite condițiile de fond pentru exercitarea dreptului de deducere, și anume, recurenta-reclamantă nu avea calitatea de importator la data de 28.02.2011, când a introdus în vamă cele două nave maritime. Potrivit dispozițiilor art. 146 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referitoare la condiții de exercitare a dreptului de deducere: "(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: (...) c) pentru taxa achitată pentru importul de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. d), să dețină declarația vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menționeze persoana impozabilă ca importator al bunurilor din punctul de vedere al taxei, precum și documente care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său. Importatorii care dețin o autorizație unică pentru proceduri vamale simplificate eliberată de alt stat membru sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA, pentru care nu au obligația de a depune declarații vamale de import, trebuie să dețină o declarație de import pentru TVA și accize." Constată Înalta Curte că, în ceea ce privește dreptul de deducere al TVA, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 125 1 , art. 136 și art. 151 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, forma în vigoare la data importului. Potrivit art. 125 1 din Codul fiscal, importator reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă, conform art. 136, și care în cazul importurilor taxabile este obligată la plata taxei conform art. 151 1 . Prevederile art. 136 alin. (1) din Codul fiscal, în vigoare la data importului, prevăd că, "(1) În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare." Dispozițiile art. 151 1 din Codul fiscal, în vigoare la data importului, prevăd că "plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării, conform prezentului titlu, este obligația importatorului." Conform pct. 59 din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "59. (1) În aplicarea art. 151 1 din Codul fiscal, importatorul care are obligația plății taxei pentru un import de bunuri taxabil este: a) cumpărătorul către care se expediază bunurile la data la care taxa devine exigibilă la import sau, în absența acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la această dată. Prin excepție, furnizorul bunului sau un furnizor anterior poate opta pentru calitatea de importator. Orice livrări anterioare importului nu sunt impozabile în România, cu excepția livrărilor de bunuri pentru care se aplică regulile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) și f) din Codul fiscal; b) furnizorul bunurilor, pentru livrările de bunuri care sunt instalate sau asamblate în interiorul României de către furnizor ori în numele acestuia și dacă livrarea acestor bunuri are loc în România în condițiile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, sau cumpărătorul către care se expediază bunurile, dacă acesta a optat pentru calitatea de importator; c) proprietarul bunurilor, pentru bunurile importate în vederea efectuării de operațiuni de închiriere sau leasing în România; d) persoana care reimportă în România bunurile exportate în afara Comunității, pentru aplicarea scutirilor prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. h) și i) din Codul fiscal; e) proprietarul bunurilor sau persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, care importă bunuri în România: 1. în regim de consignație sau stocuri la dispoziția clientului, pentru verificarea conformității ori pentru testare. Beneficiarul înregistrat conform art. 153 din Codul fiscal poate fi importatorul bunurilor care are obligația plății taxei pentru respectivul import, cu condiția ca bunurile respective să fie cumpărate de acesta sau dacă nu le achiziționează să le reexporte în afara Comunității; 2. în vederea reparării, transformării, modificării sau prelucrării acestor bunuri, cu condiția ca bunurile rezultate ca urmare a acestor operațiuni să fie reexportate în afara Comunității sau să fie achiziționate de către persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal care a efectuat importul. (2) Orice persoană care nu este obligată la plata taxei pentru un import conform alin. (1), dar pe numele căreia au fost declarate bunurile în momentul în care taxa devine exigibilă conform art. 136 din Codul fiscal, nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente importului respectiv decât în situația în care va aplica structura de comisionar, respectiv va refactura valoarea bunurilor importate și taxa pe valoarea adăugată aferentă către persoana care ar fi avut calitatea de importator conform alin. (1). (3) Persoanele impozabile care au obligația plății taxei în calitate de importatori conform alin. (1) au dreptul să deducă taxa în limitele și în condițiile stabilite la art. 145 - 1472 din Codul fiscal." Din interpretarea sistematică a textelor de lege expuse mai sus, reiese că în cazul importului de bunuri, obligația plății TVA revine importatorului. Totodată, reține Înalta Curte că importatorul reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă, conform art. 136, și care, în cazul importurilor taxabile este obligată la plata taxei potrivit dispozițiilor art. 151 1 din Codul fiscal. La data importului, proprietara celor două corpuri de navă, cea care are calitatea de importator a acestor bunuri pe teritoriul național și este obligată la plata TVA în vamă este C.. În speță, prin raportare la data importului, 28.02.2011, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu avea dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, decât în situația în care aplica structura de comisionar, respectiv, refactura valoarea bunurilor importate și taxa pe valoarea adăugată aferentă, către persoana care avea calitatea de importator, respectiv C.. Prin urmare, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă A. S.R.L., instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică având în vedere faptul că aceasta nu a avut calitatea de importator în scopul taxei și nici nu a aplicat structura de comisionar, respectiv nu a refacturat către societatea C. valoarea bunurilor importate și taxa pe valoare adăugată aferentă acestora, motiv pentru care nu are dreptul de deducere a TVA achitată în vamă. Astfel fiind, în mod legal, instanța de fond a stabilit faptul că reclamanta are calitatea doar de declarant/debitor vamal și este obligată la plata datoriei vamale, TVA, pentru importul celor două corpuri de navă, în numele proprietarului C. Totodată, constată Înalta Curte că, suma plătită de către recurenta-reclamantă în calitate de declarant/debitor vamal pentru importul celor două corpuri, în numele proprietarului, nu este TVA deductibilă din punct de vedere fiscal. În același sens sunt și considerentele sentinței civile nr. 973 din 10.03.2013 pronunțată de către Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2012, prin care s-a reținut că "C. a cumpărat de la G. la data de 30.08.2010 două nave E. si E.. Aceste nave au fost proprietatea creditoarei până la dezmembrarea lor și obținerea de fier vechi". Prin sentința mai sus arătată, s-a constatat faptul că "în sensul derulării contractului dintre părți, debitoarea a primit prin import cele două nave și le-a dus la șantierul naval din Sulina pentru dezmembrarea lor. Este clar că nu există niciun document încheiat între părți prin care să se transfere proprietatea celor două nave de la creditoarea (C.) la debitoarea (A. SRL) pentru vreo sumă de bani." Totodată, observă Înalta Curte că, judecătorul sindic a reținut faptul că "până la dezmembrarea celor două nave debitoarea nu era proprietara navelor, ci creditoarea." Recurenta-reclamantă a mai invocat faptul că, S.C. A. S.R.L. are dreptul de a deduce taxa pe valoare adăugată aferentă achiziției de fier vechi, aspect care a fost însușit, nuanțat, și de doi experți fiscali, din cei trei experți desemnați în cauză. Reține Înalta Curte referitor la aceste motive de recurs că, nu aduc argumente de nelegalitate constând în încălcarea unor norme de drept material, ci se tinde la reapreciearea probelor și stabilirea unei situații de fapt diferite de cea reținută de prima instanță, ceea ce nu este permis în acest stadiu procesual, în care controlul judiciar este limitat la aspecte de nelegalitate în raport cu motivele de casare prevăzute în art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,