ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2258/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2258/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023
Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 02.10.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu intervenientul forțat C., să oblige pârâta să-i plătească suma de 150.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând daune morale și suma de 12.458 RON, reprezentând daune materiale, precum și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1791/12.10.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea în parte, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând daune morale, a sumei de 12.008 RON, daune materiale și a sumei de 5.714,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile, A. și S.C. B. S.A. au declarat apel; pârâta a apelat și încheierile premergătoare.
Prin decizia civilă nr. 1707/15.11.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat împotriva sentinței de S.C. B. S.A., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru daunele morale solicitate pentru perioada 27.06.2015-27.06.2018 și pentru daunele materiale reprezentând cheltuieli efectuate în 2015 și a respins aceste pretenții ca prescrise, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 euro, în echivalent în RON, la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând daune morale, a sumei de 450 RON, daune materiale, precum și a sumei de 1.366 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 2.346,04 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a respins apelul declarat de A. împotriva sentinței și apelul declarat de S.C. B. S.A. împotriva tuturor încheierilor premergătoare, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.
În motivare, a arătat că decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind prescripția extinctivă; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului invocat, a criticat raționamentul instanței de apel potrivit căruia, întrucât evenimentul prejudiciabil s-a produs în anul 2015, iar acțiunea a fost introdusă în 2019, cu depășirea termenului de 3 ani, pretențiile la daune pentru perioada 27.06.2015-27.06.2018 sunt prescrise, apreciind că prescripția dreptului material la acțiune a început să curgă de la 02.04.2019, când a fost dată soluția de clasare în dosarul penal.
Recurenta a arătat că, în urma producerii accidentului rutier pe teritoriul Bulgariei, procedurile legale între autoritățile din cele două state s-au derulat anevoios, astfel că abia în anul 2017 dosarul de cercetare penală a ajuns în România, când a formulat plângere penală, în mod tardiv.
A mai arătat că, având dreptul de a se constitui parte civilă în procesul penal, nu a introdus acțiune civilă, însă după ce la 02.04.2019 a aflat că nu mai era în termen pentru un asemenea demers în dosarul penal, la 23.04.2019 a învestit instanța civilă. A afirmat că nici la acel moment vinovăția șoferului nu era stabilită, cercetările penale nefiind finalizate, astfel că nu i se poate imputa o atitudine pasivă.
Autoarea căii de atac a invocat că în dosarul nr. x/2019, având ca obiect acțiunea celeilalte persoane vătămate în același accident rutier, soluționat definitiv, excepția prescripției a fost respinsă.
În final, a conchis că termenul de prescripție a început să curgă de la 02.04.2019, astfel că acțiunea sa, promovată la 23.04.2019, nu este prescrisă.
La 27.10.2023, intimata-pârâtă a depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar în subsidiar, a invocat excepția inadmisibilității recursului, prin prisma art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Determinând ordinea de soluționare a cererilor intimatei-pârâte, Înalta Curte a luat în analiză, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia, în baza art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1707/15.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în apel, într-o cauză în materia asigurărilor.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (…) în materia (...) asigurărilor (...)".
Interpretarea acestei prevederi relevă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în litigiile din materia asigurărilor.
Așa fiind, decizia civilă nr. 1707/15.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, împotriva căreia a fost declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.
Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1707/15.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2023.