ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1989/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 57/LP din 24.03.2022, Tribunalul Bihor a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.

A respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanție C., D. S.A..

Împotriva acestei sentințe, A. S.R.L. a declarat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia nr. 376/2022 - A din 20 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de A. S.R.L. prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ E., în contradictoriu cu intimații C., D. S.A. și B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 57/LP/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o și a trimis cauza pentru o nouă judecare la aceeași instanță.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 376/2022 - A din 20 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

În argumentarea recursului, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra invocării de către intimata-pârâtă a cazului fortuit în producerea evenimentului rutier și în deliberare a ignorant normele de drept material care reglementează această instituție juridică.

Arată că instanța de apel a admis apelul formulat de către apelanta reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 57/LP/2022 din 24 martie 2022, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanța, fără să analizeze temeinic și legal situația de fapt și de drept, respingând excepția prescripției de 1 an invocată ca urmare a intervenirii cazului fortuit în producerea incendiului.

Așa cum a susținut, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, producerea incendiului la remorca recurentei în urma căruia s-a distrus marfa transportă, se încadrează în dispozițiile art. 1351 C. civ. "Forța majoră și cazul fortuit", fiind un eveniment care nu putea fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi chemat sa răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

Evenimentul rutier din data de 14 august 2018, apreciază recurenta, îndeplinește condițiile de admisibilitate ale cazului fortuit, recurenta fiind exonerată în contextul existent de răspunderea civilă contractuală.

Astfel, analizând cauza producerii prejudiciului, imprevizibilitatea producerii evenimentului, precum și inevitabilitatea prejudicierii victimei, ca și condiții principale ale cazului fortuit, din probațiunea administrată în cauză rezultă că incendiul în urma căruia a fost distrusă/arsă marfa transportată de către recurenta, s-a produs ca urmare a intervenirii unui caz fortuit.

Cu referire la îndeplinirea condiții principale ale cazului fortuit, enumerate, subliniază că din procesul-verbal întocmit de Poliția stradală din Italia la data de 14.08.2018, în care a fost consemnat și descris momentul producerii incendierii mijlocului de transport în care a fost încărcată marfa distrusă, precum și declarația șoferului, vehiculul avea revizia tehnică făcută în luna martie 2018, aspect care crea certitudinea că acesta funcționează corect.

Subliniază că recurentei B. S.R.L. nu i se poate atribui culpa producerii incendiului propagat la prelata remorcii, întrucât remorca avea revizia tehnică efectuată, incendiul s-a produs pe autostrada din Italia în timpul mersului, factorii care au produs acest eveniment putând fi de ordin intern, dar și extern.

Așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, șoferul mijlocului de transport a efectuat toate manevrele necesare pentru a diminua atât pagubele de ordin material, cât și uman, a intervenit prin desprinderea remorcii care era în flăcări, de cealaltă remorcă, care la rândul sau era încărcată tot cu piese de mobilier, cu grad ridicat de aprindere.

Totodată, recurenta s-a aflat în situația în care nu avea posibilitatea să prevadă producerea incendiului respectiv, caracterul neprevăzut al producerii evenimentului cât și imposibilitatea în care s-a aflat față de evitarea acestuia fiind dovedite în prezenta cauză.

Conform art. 1959 C. civ. - Răspunderea transportatorului, alin. (2) "Transportatorul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin întârzierea ajungerii la destinație, cu excepția cazului fortuit și a forței majore".

Analizând inclusiv cauzele exoneratoare ale transportatorului conform Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), răspunderea transportatorului este reglementata și la art. 17, (2) "transportatorul este exonerat de răspundere in cazul in care pierderea sau avarierea mărfii transportate a fost provocata de factori care nu puteau fi evitați și ale căror consecințe nu le putea preveni".

Consideră, așadar, că producerea incendiului care a condus la distrugerea mărfii transportate în remorcă nu poate fi apreciat ca fiind un eveniment care putea fi prevenit, atâta vreme cât din niciun înscris constatator depus în prezentul dosar nu rezultă să fi fost stabilită culpa transportatorului în producerea evenimentului rutier.

În opinia recurentei, instanța de apel a apreciat în mod greșit că "în speță s-a dovedit culpa transportatorului în producerea incendiului, în condițiile în care acesta a izbucnit de la o defecțiune a remorcii camionului, situație care în speță e incident termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de teza a II a art. 32 din Convenția CMR, nu cel de un an prevăzut de prima teză".

Instanța de apel a mai apreciat că "prima instanță a reținut greșit starea de fapt, în baza probelor administrate în fața acesteia, în ceea ce privește cauza incendiului și implicit a culpei transportatorului (intimata-pârâtă), aplicând eronat în speță dispozițiile art. 32 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR)".

Instanța a luat în considerare declarațiile martorilor F. și G. în contextul în care depozițiile acestora s-au contrazis cu declarația martorului H., care însă a fost înlăturată în totalitate fără nicio motivare de către instanță.

Martorul H., susține recurenta, a fost singura persoana care a perceput în mod direct, prin propriile simțuri, derularea întregului eveniment rutier, a chemat politia stradală, a luat toate măsurile necesare pentru a diminua paguba care s-ar fi putut produce în situația în care acesta nu ar fi decuplat remorca aflată de flăcări de celălalt subansamblu auto.

Nu este corect raționamentul instanței de apel care a exclus în totalitate declarația acestui martor, nu a analizat cauza prin prisma celor invocate de către intimată și a înscrisurilor depuse la dosar, luând în considerare cu precădere și exclusiv declarațiile unor martori care doar au auzit din alte surse neverificate și care nu au fost de față în momentul producerii incendiului.

Niciunul dintre acești doi martori audiați și ale căror declarații au constituit piatra de temelie în schimbarea soluției primei instanțe de către instanța de apel, nu a fost de față și nici nu au perceput în mod direct vreun fapt de natură să genereze cel puțin aparența și cu atât mai puțin certitudinea că incendiul ar fi fost declanșat de defecțiunea rotii camionului recurentei. În acest context, declarațiile acestor doi martori sunt simple speculații, fiind marcate de un subiectivism accentuat, iar audierea acestora s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 309 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, apreciază că instanța de apel nu a motivat în niciun fel concluzia că în speță nu ar fi fost constatată intervenirea unui caz fortuit, iar cele expuse în considerentele hotărârii sunt rezultatul încălcării normelor de drept material referitoare la instituția cazului fortuit.

Instanța de apel a dat o interpretare greșită tezei probatorii administrate în fața primei instanțe.

Solicită instanței de recurs să observe că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă contrariul celor reținute de instanța de apel cu privire la stabilirea culpei transportatorului în producerea incendiului.

Recurenta B. S.R.L. a depus, în probațiune cererea de chemare în judecată care formează obiectul litigiului din Italia, pentru a scoate în evidență contrariul susținerilor apelantei cu privire la faptul că aceasta ar fi achitat contravaloarea facturii aferentă mărfurilor care au făcut obiectul transportului din litigiu.

Mai arată că instanța de apel a coroborat declarațiile martorilor F. și G. cu corespondența dintre părțile litigante și protocolul de negociere nr. 1/30.09.2021 apreciind că din acestea "rezultă că intimata-pârâtă a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, oferindu-i apelantei reclamante suma de 37.500 euro cu titlu de despăgubire, care i-a fost oferită de asigurătorul CMR, ceea ce înseamnă o asumare a culpei sale în producerea prejudiciului".

Or, analizând corespondența purtată de părțile din litigiu, nu rezultă cele reținute de către instanța de apel.

În ceea ce privește Protocolul de negociere nr. 1 încheiat la data de 30.09.2021, depus la dosar de către reclamantă la termenul de judecată din data de 03.02.2022, acesta a fost încheiat între reclamantă și societatea pârâtă, însă și la momentul respectiv solicitarea a venit din partea asigurătorului. reprezentând oferta fermă a asigurătorului modificată la suma de 37.500 euro.

Nu rezultă că societatea pârâtă B. S.R.L. ar fi încercat soluționarea amiabilă a litigiului, oferindu-i reclamantei suma de 37.500 euro, recurenta a transmis reclamantei poziția asiguratorului cu privire la suma oferită de asigurător pentru despăgubire.

Aceasta rezultă și din interogatoriul administrat în prezenta cauză (întrebările nr. 6 și 7 și răspunsul societății pârâte).

Din decizia atacata se poate observa că instanța de apel nu s-a aplecat nici asupra interogatoriului administrat în fata primei instanțe, acesta conținând răspunsuri care, în opinia recurentei, converg spre aflarea adevărului în prezenta cauză.

Faptul că recurenta a deschis dosar de daună nu poate fi asimilat cu recunoașterea propriei culpe în producerea evenimentului din data de 14.08.2018.

Nu în ultimul rând, mai subliniază recurenta, în urma investigațiilor efectuate de către asigurătorul recurentei, nu a fost stabilită culpa transportatorului în producerea evenimentului din data 14.08.2018.

Prin urmare, apreciază că în mod greșit instanța de apel a stabilit culpa transportatorului în producerea incendiului, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza, să fie menținută soluția de admitere a excepției prescripției invocată de către intimata B. S.R.L. și să se constate că termenul de 1 an curge de la data la care marfa a fost livrată parțial reclamantei, rezultând așadar că acțiunea înregistrată de către reclamantă, la data de 24.07.2020 este prescrisă.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinare, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Deși subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta s-a prevalat de împrejurarea că instanța de apel nu a prezentat motivele pe care se sprijină soluția pronunțată, în realitate aceasta critică dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei atacate, aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt în cauză.

Așa fiind, cele mai multe argumente îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, întrucât vizează modul de apreciere a probatoriului.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de stabilire a situației de fapt și de analiză a probatoriului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost analizate probele (spre exemplu, faptul că instanța de apel a dat valoare probatorie unor declarații de martor în detrimentul alteia; instanța nu a avut în vedere răspunsurile la interogatoriul administrat în fata primei instanțe etc.), precum și prezentarea propriei viziuni asupra situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se impune precizarea că lipsa culpei transportatorului, pe care o aduce în discuție recurenta, constituie o chestiune de fapt, aprecierea acesteia revenind instanței de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că în cauza de față trebuia reținută existența unui caz fortuit, însă argumentele invocate sunt întemeiate pe tot pe aspecte privitoare la situația de fapt, cum sunt susținerile în sensul că instanța nu a analizat corect fapte care sunt susceptibile de a schimba starea de fapt reținută și faptul că instanța de apel ar fi constatat în mod greșit culpa transportatorului.

Criticile recurentei nu susțin nici existența unor motive străine de natura cauzei, întrucât ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a C. proc. civ. nu este fondată, atât timp cât textul de lege vizează o hotărâre care cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în speță.

Doar în parte criticile expuse în memoriul de recurs aduc în dezbatere, în mod real, nelegalitatea deciziei atacate; cele mai multe sunt incompatibile, însă, cu natura nedevolutivă a prezentei căi de atac.

Ca urmare, la soluționarea recursului, Înalta Curte va analiza numai acele critici de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., respectiv acelea prin care se susține că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra incidenței cazului fortuit, reglementat de art. 1351 C. civ.

Astfel, contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că instanța de apel a examinat problema supusă judecății, analizând în mod efectiv susținerile și apărările formulate în cauză, a făcut o analiză amănunțită și corectă a tuturor aspectelor cauzei în raport de situația de fapt și de drept a litigiului.

Instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a reținut greșit starea de fapt, în baza probelor administrate în fața acesteia, în ceea ce privește cauza incendiului și implicit a culpei transportatorului (pârâta), aplicând eronat în speță dispozițiile art. 32 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR).

Apelul, prin efectul său devolutiv, a permis instanței să conchidă că în cauză s-a dovedit culpa transportatorului în producerea incendiului, în condițiile în care acesta a izbucnit de la o defecțiune la roata remorcii camionului, situație în care în speță e incident termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de teza a II -a a art. 32 din Convenția CMR, nu cel de un an prevăzut de prima teză.

Plecând de la situația de fapt astfel reținută, este evident că recurenta se prevalează în mod greșit de faptul că instanța de apel nu ar fi motivat în niciun fel concluzia că în speță nu a intervenit un caz fortuit, iar cele expuse în considerentele hotărârii ar fi rezultatul încălcării normelor de drept material referitoare la instituția cazului fortuit.

Chiar dacă instanța nu a făcut referire în mod explicit la cazul fortuit, astfel cum reclamă recurenta, acest aspect nu este de natură să schimbe soluția adoptată, întrucât, pe de o parte, instanța a constatat culpa transportatorului, iar pe de altă parte, sunt incidente dispozițiile art. 1991 alin. (3) lit. b) C. civ., conform cărora transportatorul este, de asemenea, exonerat de răspundere, dacă dovedește că pierderea totală sau parțială ori alterarea sau deteriorarea s-a produs din cauza: b) forței majore sau faptei unui terț pentru care transportatorul nu este ținut să răspundă, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat.

De altfel, recurenta nici nu pretinde că a dovedit vreo cauză externă sau vreun caz de forță majoră, care să fi produs incendiul și că instanța de apel nu ar fi supus examinării a atare situație, ci solicită, în realitate, o reevaluare a probelor din care a rezultat culpa acesteia.

Așa fiind, instanța de control judiciar a dat o soluție corectă litigiului dedus judecății, cu respectarea dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., potrivit cărora:

"cel care face o propunere în cursul procesului trebuie să o dovedească", pronunțându-se în raport cu probele și apărările formulate.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că normele de drept material au fost corect aplicate raportului juridic dedus judecății, fiind astfel nefondate și criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 376/2022 - A din 20 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, menținând hotărârea recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 376/2022 - A din 20 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2023.