ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3693/2023

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, la data de 16.05.2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună:

a. anularea Deciziei nr. 75/19.12.2019, prin care s-a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și art. 101 TFUE prin participarea sa la o faptă anticoncurențială (cartel) și sancționarea societății cu amendă în cuantum de 2.997,021,52 RON;

b. înlăturarea amenzii aplicate.

Prin decizia nr. 4206/2022 din data de 27 septembrie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 512 din 29 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 4206/2022 din data de 27 septembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, S.C. A. S.A. a formulat contestație în anulare în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, s-a arătat că instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate în termenul legal, respectiv cel referitor la faptul că singura probă reținută de Consiliul Concurenței pentru imputarea faptei anticoncurențiale, respectiv procesele-verbale de interceptare a reprezentantului subscrisei au fost declarate nule absolut de către instanțele penale, respectiv sentința penală nr. 280/11.03.2021.

Deopotrivă, instanța a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată cu modifîcările și completările ulterioare și art. 101 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, sub aspectul menținerii Deciziei Consiliului Concurenței în sensul reținerii faptei anticoncurențiale vizând împărțirea pieței lucrărilor de construcții conducte pentru transportul gazelor natural; dispozițiile art. 34 alin. (3) din Legea concurenței (utilizarea de către Consiliul Concurenței a informațiilor și documentelor obținute de la alte autorități, în speță de la DIICOT), ale art. 5 alin. (6) din Legea concurenței (care stabilește că, în ce privește sarcina probei, aceasta revine Consiliului Concurenței), art. 255 C. proc. civ. referitor la admisibilitatea probelor în procesul civil, guvernată de principiul legalității probei, precum și statuările CJUE și ale CEDO referitoare la standardul de probă în domeniul dreptului concurenței și la prezumția de nevinovăție, care guvernează și materia contravențională specifică dreptului concurenței, respectiv principiul legalității probei, care stabilește că nu pot fi admise în procesul civil probe care au fost obținute în mod nelegal.

Instanța de recurs nu a ținut seama de nulitatea înregistrărilor efectuate de SRI (inclusiv a convorbirilor efectuate de către reprezentantul societății, dl director general B., în argumentarea caracterului probatoriu - dosar fond) dispusă prin încheierea din data de 05.11.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul penal nr. x/3.2017., de nelegalitatea informațiilor și documentelor obținute de către Consiliul Concurenței, acestea fiind desființate cu efect retroactiv, atât sub aspectul existenței acestora, cât mai ales sub aspectul caracterului lor probator. Or, nelegalitatea convorbirilor telefonice determină imposibilitatea folosirii acestora drept probe în procesul penal sau în procesul civil.

Decizia Înaltei Curți cuprinde omisiunea de a înlătura aceste mijloace de probă, inclusiv în procedura contravențională inițiată de Consiliul Concurenței, cu încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor penale care se referă la aceleași fapte pretins anticoncurențiale (sentința penală nr. 280/11/03.2021 pronunțată în sensul achitării inculpatului B., reprezentant al societății contestatoare, precum și a celorlalți inculpați, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1281/A/26.10.2022).

A mai apreciat contestatoarea că instanța de recurs nu a indicat în concret care sunt celelalte elemente probatorii, în afara proceselor-verbale de interceptare, care au fost desființate cu efect retroactiv de instanțele penale, care ar justifica răsturnarea prezumției de nevinovăție, aplicabilă deopotrivă în materia contravențională a dreptului concurenței, astfel că se impune admiterea contestației în anulare.

Intimatul Consiliul Concurenței a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar, în secundar, ca nefondată și menținerea ca legală a deciziei atacate, apreciind că aceasta cuprinde argumentele pe care se sprijină, iar instanța de control judiciar a răspuns tuturor motivelor invocate prin cererea de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte, analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate și dispozițiile legale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că deși contestatorarea și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., aceste dispoziții au fost invocate doar în mod formal câtă vreme nu a fost prezentat niciun argument din care să rezulte invocarea situației în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, motiv pentru care prezenta cale extraordinară de atac va fi analizată doar prin prisma dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal. Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., iar încadrarea efectivă a argumentelor prezentate în cazurile prevăzute de lege, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia căii de atac, iar nu de admisibilitatea acesteia.

Motivul de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 anterior menționat "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)".

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive. Prin urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând în continuare susținerile contestatoarei, constată Înalta Curte că, în argumentarea contestației în anulare, se face referire la o serie de aspecte ce țin de fondul cauzei, în condițiile în care, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența unuia dintre motivele strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în realitate, contestatoarea nu este de acord cu modalitatea în care instanța de recurs a analizat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu referire la modul de interpretare a instanței de recurs a relevanței probatorii a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice transmise Consiliului Concurenței de către organele de urmărire penală și neanalizarea argumentelor vizând:

- încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 și art. 101 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, sub aspectul menținerii Deciziei Consiliului Concurenței în sensul reținerii faptei anticoncurențiale vizând împărțirea pieței lucrărilor de construcții conducte pentru transportul gazelor natural;

- încălcarea dispozițiilor art. 34 alin. (3) din Legea concurenței (utilizarea de către Consiliul Concurenței a informațiilor și documentelor obținute de la alte autorități, în speță de la DIICOT), ale art. 5 alin. (6) din Legea concurenței (care stabilește că, în ce privește sarcina probei, aceasta revine Consiliului Concurenței), art. 255 din C. proc. civ., referitor la admisibilitatea probelor în procesul civil, guvernată de principiul legalității probei, precum și statuările CJUE și ale CEDO referitoare la standardul de probă în domeniul dreptului concurenței și la prezumția de nevinovăție, care guvernează și materia contravențională specifică dreptului concurenței;

- încălcarea dispozițiilor art. 255 din C. proc. civ. privind admisibilitatea probelor, respectiv principiul legalității probei, care stabilește că nu pot fi admise în procesul civil probe care au fost obținute în mod nelegal;

- nulitatea înregistrărilor efectuate de S.R.I. (inclusiv a convorbirilor efectuate de către reprezentantul societății, dl. director general B., în argumentarea caracterului probatoriu - dosar fond) dispusă prin încheierea din data de 05.11.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul penal nr. x/3.2017;

- nelegalitatea informațiilor și documentelor obținute de către Consiliul Concurenței, acestea fiind desființate cu efect retroactiv, atât sub aspectul existenței acestora, cât mai ales sub aspectul caracterului lor probator;

- nelegalitatea convorbirilor telefonice determină imposibilitatea folosirii acestora drept probe în procesul penal sau în procesul civil;

- aspectul referitor la omisiunea de a înlătura aceste mijloace de probă inclusiv în procedura contravențională inițiată de Consiliul Concurenței, cu încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor penale care se referă la aceleași fapte pretins anticoncurențiale (sentința penală nr. 280/11/03.2021 care s-a pronunțat în sensul achitării inculpatului B., reprezentant al societății contestatoare, precum și a celorlalți inculpați, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1281/A/26.10.2022).

În aceste condiții, motivele contestației în anulare, nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci tind la o reapreciere a fondului cauzei.

Modalitatea în care instanța de recurs a analizat criticile punctuale ale recurentei, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi analizată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă A. S.A.

Așadar, instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor, acestea putând fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, iar în cauză nu se poate poate reține incidența motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care se referă la omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu la argumentele aduse de acesta în susținerea motivelor de casare, astfel cum s-a reținut anterior.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. S.A. împotriva deciziei nr. 4206 din 27 septembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.