ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2104/2024

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 08.08.2024 sub nr. x/2024, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari la o altă instanță.

În motivare, petenta a arătat că dosarul a cărui strămutare o solicită are ca obiect acțiunea de partaj succesoral formulată de petentă cu privire la defuncta sa mătușă, fiind dublată de o acțiune în anularea testamentului acestei persoane pentru lipsă discernământ, obiect al unui al dosar.

În cadrul dosarului a cărui strămutare se solicită Judecătoria Răcari refuză petentei dreptul fundamental la justiție, nu ia în seamă cererile și excepțiile pe care aceasta le formulează, iar avocatul părții adverse, B., o amenință în spațiul public și privat atât pe petentă, cât și pe apărătorul acesteia. Aceste abuzuri sunt întreținute de către notarul C., ce are interes să mențină legal testamentul atacat de către petentă.

Petentă arată că este instrumentat și un dosar penal, în care, de asemenea, nu îi sunt respectate drepturi fundamentale.

Situația descrisă mai sus este, în opinia petentei, una care ține de siguranța publică, așa cum este reglementată prin Legea nr. 51/1991 actualizată, întrucât instituții publice care ar trebui să protejeze legea nu o fac, astfel încât reprezintă un risc pentru securitatea națională și pentru supremația legii.

Prin abuzurile săvârșite, petentei îi este încălcat dreptul la proprietate, dreptul la un proces echitabil, la o instanță imparțială și stabilită de lege.

La data de 07.10.2024, petenta a depus completare la cererea de strămutare, prin care a arătat că există o lipsă de echitate a procesului civil la nivelul Judecătoriei Răcari, Tribunalului Dâmbovița și Curții de Apel Ploiești, în sensul că aceste instanțe au dovedit o unitate în a încălca drepturile procesuale ale petentei, emițând sentințe contrare legii.

Referitor la dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, petenta a arătat că nu i se pun la dispoziție informații cu privire la modul în care dosarul a fost repartizat unui anumit magistrat; că deși a solicitat să se discute caracterul fals al testamentului judecătorul a refuzat acest lucru și a rămas în pronunțare pe probe, antepronunțându-se în acest fel; că în mod abuziv i s-a respins, de către Curtea de Apel Ploiești, cererea de strămutare ca inadmisibilă; că este oprită prin toate mijloacele în demersurile de anulare a testamentului; că avocatul B. și notarul C. aduc prejudicii grave ordinii publice prin amenințările și intimidările la care supun petenta; că a fost jignită în mod repetat, în public, de către avocatul B..

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea de strămutare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, întrucât prin cererea de strămutare dedusă judecății privitoare la dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Răcari au fost invocate motive de strămutare pretins circumscrise siguranței publice, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, chestiunea competenței, analiză în care va aprecia și asupra calificării motivului de strămutare invocat.

În acest sens, Înalta Curte reține că petenta a întemeiat și susținut cererea de strămutare prin raportare la dispozițiile art. 140 alin. (3) C. proc. civ., învederând instanței, atât în scris, cât și prin concluziile orale, că înțelege să invoce motivul de strămutare privind siguranța publică.

Pe lângă faptul că titularul acestui motiv de strămutare nu poate fi, în condițiile art. 141 alin. (2) C. proc. civ., decât procurorul general ce activează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este de observat că argumentele pe care petenta le expune în susținerea cererii de strămutare nu se circumscriu motivului invocat, ci vizează, în realitate, aspecte ce țin de motivul de bănuială legitimă (în raport de care, având în vedere instanța de unde se solicită strămutarea, respectiv Judecătoria Răcari, competența de soluționare aparține Curții de Apel Ploiești, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Astfel, legiuitorul a definit bănuiala ca fiind legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparțalitatea judecătorilor, circumstanțele procesului, calitatea părților, existența unor relații conflictuale locale. Bănuiala legitimă naște o suspiciune de imparțialitate a judecătorilor instanței, de natură să ducă la încălcarea principiului judecării cauzei în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, iar mecanismul strămutării are rolul de a proteja părțile, restabilind încrederea în actul de justiție și în instanța de judecată.

Or, aspectele reclamate de către petentă privind pretinsa încălcare, de către autoritățile locale (magistrați, poliție, notar, experți, etc.), a dreptului la justiție, la un proces echitabil, la o instanță imparțială și stabilită de lege, relațiile conflictuale existente între petentă și avocatul părții adverse, despre care arată că o hărțuiește în mod repetat și o jignește în spațiul public și privat, circumstanțele în care se derulează litigiul (faptul că sunt formulate plângeri penale, cereri de strămutare, solicitări de informații la diverse autorități publice despre care petenta afirmă că nu îi sunt puse la dispoziție, etc.) reprezintă elemente ce pot fi subsumate, în măsura în care vor fi apreciate și dovedite cu prilejul soluționării la instanța competentă, motivului de strămutare de bănuială legitimă, iar nu celui de siguranță publică.

Referirile petentei la noțiuni precum liniște publică, ordine publică, siguranță publică, nu pot fi luate ca atare și nu conduc în mod automat la conturarea unei situații privind siguranța publică (în ipoteza căreia petenta, așa cum deja s-a arătat, nici măcar nu ar fi avut calitate procesuală activă), ci trebuie apreciate de către instanță în contextul argumentelor deduse judecății care, în speță, conturează nemulțumiri legate de bănuiala legitimă și care atrag o altă competență de soluționare a cererii de strămutare, respectiv aceea a curții de apel în circumscripția căreia se află instanța pe rolul căreia se află dosarul a cărei strămutare se solicită.

Prin urmare, întrucât motivele deduse judecății în cadrul cererii de strămutare vizează bănuiala legitimă ca posibil impediment în soluționarea imparțială a litigiului, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia…".

Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. pe rolul Judecătoriei Răcari, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Ploiești.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Ploiești, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii formulată de petenta A. privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2024.