ÎCCJ, decizie (scj.ro #222095)

Garanția de bună execuție. Deschiderea procedurii de insolvență față de executant. Incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2024

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligații. Răspunderea civilă

Index alfabetic: acțiune în răspundere contractuală

contract de execuție de lucrări

garanție de bună execuție

procedură de insolvență

Legea nr. 85/2014, art. 75 alin. (1), art. 84

Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016, art. 39 alin. (4), art. 41, art. 42 alin. (4)

Din interpretarea literală a prevederilor art. 75 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 rezultă că după deschiderea procedurii insolvenței, orice demers individual al creditorului împotriva debitorului este suspendat, acesta având posibilitatea să își realizeze creanța doar în cadrul procedurii insolvenței.

În virtutea principiului lex

non

distinguit, nec nos distinguere debemus,

norma menționată se aplică și în ipoteza în care beneficiarul garanției de bună execuție, în calitate de creditor, solicită valorificarea acesteia împotriva executantului aflat în insolvență, în calitate de debitor, singurul care poate dispune asupra acestei sume fiind, în conformitate cu art. 84 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 748 din 19 martie 2024

I.  Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești la 02.11.2020, reclamanta Comuna Măgureni a solicitat obligarea pârâtei Administrația Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală regională a Finanțelor Publice Ploiești, Trezoreria Boldeșt-Scăieni la plata sumei de 22.048,31 lei, reprezentând garanție de bună execuție, constituită de S.C. A. SRL, în contul (...), deschis la pârâtă și aflat la dispoziția reclamantei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 11.07.2019, până la data plății efective, precum și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu

Sentința Judecătoriei Ploiești

Prin sentința civilă nr. 989 din 05.02.2021, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Secția I civilă.

Sentința Tribunalului Prahova

Secția I civilă

.

Prin sentința civilă nr. 1213 din 28.04.2022, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de reclamanta Comuna Măgureni, ca neîntemeiată.

Decizia Curții de Apel Ploiești, Secția I civilă

Prin încheierea din 08.12.2022, Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a apelului exercitat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1213/2022, pronunțată de Tribunalul Prahova, în favoarea Secției a II a civile a aceleiași curți de apel.

Prin încheierea din 18.01.2023, Curtea de Apel Ploiești, Secția II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a apelului exercitat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1213/2022, pronunțată de Tribunalul Prahova, în favoarea Secției a I civile a aceleiași curți de apel, și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia civilă nr. 1125 din 09.05.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II a civilă a stabilit competența de soluționare a apelului exercitat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1213/2022, pronunțată de Tribunalul Prahova, în favoarea Secției a I civile a Curții de apel Ploiești.

Prin decizia civilă nr. 1548 din 21.09.2023, Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă a respins ca nefondat, apelul exercitat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1213/2022, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei curții de apel a exercitat recurs reclamanta Comuna Măgureni, prin Primar.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei curții de apel pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

În argumentarea incidenței acestui motiv de recurs, după expunerea succintă a situației de fapt și a parcursului procesual din fața instanțelor de fond, recurenta-reclamantă a arătat că decizia curții de apel este rezultatul aplicări și interpretării greșite a prevederilor art. 41 și următoarele din HG nr. 395/2016 care a stat la baza încheierii contractului de executare de lucrări nr. 10183 din 2017 cu firma A. SRL, din perspectiva în care, în mod greșit, a reținut că suma reprezentând garanția de bună execuție face parte din averea debitorului, conform art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, iar conform art. 75 din aceeași lege, această sumă nu poate fi eliberată.

Or, contrar reținerilor curții de apel, suma constituită cu titlu de garanție pentru bună execuție se eliberează în condițiile art. 42 din H.G. nr. 395/2016 în două etape, astfel: 70% din valoarea garanției în termen de 14 zile de la data încheierii procesului verbal de recepție finală la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra acesteia, restul de 30 % din valoarea garanției la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate pe baza procesului verbal de recepție fială.

Atât procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor cât și procesul verbal de recepție finală se încheie în condițiile H.G. nr. 273/1994, cu modificările și completările ulterioare, însă o asemenea procedură nu a existat în cauza de față.

Prin urmare, până la încheierea acestor procese verbale, rezultă că sumele reprezentând garanția de bună execuție rămân exclusiv la dispoziția autorității contractante-reclamanta din prezenta cauză - acestea putând fi incluse în masa credală după încheierea proceselor verbale de recepție finală, numai în ipoteza în care achizitorul, în speță, reclamanta, nu a emis pretenții asupra garanției de bună execuție, condiție care nu este întrunită în cauză.

Prin urmare, sunt greșite reținerile curții de apel potrivit cărora în situația în care lucrările ar fi conforme, suma ar fi rămas în patrimoniul societății cu care a contractat, așa încât în mod neîntemeiat se susține că întotdeauna această sumă nu face parte din patrimoniul societății în insolvență.

Or, contrar reținerilor curții de apel, având în vedere că firma debitoare aflată în insolvență nu a executat conform contractului lucrările le care s-a angajat, prin urmare garanția de bună execuție nu se putea afla în patrimoniul firmei la data deschiderii procedurii insolvenței întrucât nu au fost încheiate actele de recepție finală care să permită încasarea de către această firmă a cotei de 70% din sumă, conform art. 14 din contract și al art. 42 din H.G. nr. 395/2016.

O corectă apreciere asupra naturii sumelor constituite cu titlu de garanție pentru bună execuție trebuie să aibă în vedere faptul că aceasta are un caracter special din perspectiva în care aceasta nu este în contul unic de insolvență, nu este în proprietatea debitoarei, nu se poate distribui altor creditori, conform planului de reorganizare, poate fi restituită numai dacă sunt semnate procesele verbale la terminarea lucrărilor, în proporție de 70%, respectiv după expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, conform contractului, pentru restul de 30%, nu se poate folosi pentru alte plăți curente ale societății aflate în insolvență și nici nu este înregistrată în contabilitatea societății debitoare ca fiind suma creditoare, care să fie disponibilă spre plată.

Sumele constituite cu titlu de garanție de bună execuție au rolul de a dezdăuna autoritatea contractantă iar aceste sume nu pot fi incluse în masa credală asupra căreia judecătorul sindic poate dispune decât numai în ipoteza în care procesele verbale de recepție finală a lucrărilor ar fi fost încheiate și perioada de garanție împlinită, și numai dacă achizitorul nu a emis pretenții asupra lor.

Or, reclamanta a emis pretenții legate de modul necorespunzător în care au fost efectuate lucrările, aspect de altfel, cunoscut și de către judecătorul sindic care în urma efectuării unei expertize de specialitate, a dispus menținerea acesteia în tabloul creditorilor.

Referitor la reținerea curții de apel potrivit căreia numai în situația în care se poate stabili, în mod definitiv culpa societății în executarea necorespunzătoare a contractului, atunci se poate pune în discuție dacă această sumă a făcut parte sau nu din averea debitoarei la momentul intrării în insolvență, instanța nu are în vedere caracterul special al contului de garanție de bună execuție, în sensul în care virarea procentului de 70% din suma constituită cu titlu de garanție se restituie la terminarea lucrărilor, iar diferența, după încheierea actului de recepție finală și expirarea perioadei de garanție, dacă lucrarea este conformă.

Garanția de bună execuție presupune parcurgerea a două etape respectiv o obligație de a face,

de a constitui garanția, conform art. 13.3. din contract și o obligație de a da, care transpune dreptul beneficiarului de a încasa suma constituită cu titlu de garanție.

Garanția de bună execuție nu se află în proprietatea debitorului și nu constituie obligația de a plăti creditorul înscris la masa credală pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 85/2014 și aprobarea judecătorului sindic.

De asemenea, eliberarea sumei constituite cu titlu de garanție de bună execuție nu prejudiciază drepturile creditorilor în cadrul procedurii insolvenței având în vedere că suma nu se află în patrimoniul debitoarei la momentul la care aceasta a intrat în procedura insolvenței, și nici nu poate fi dobândită ulterior demarării acestei proceduri.

Suma constituită cu titlu de garanție de bună execuție ar fi reprezentat o creanță a firmei aflată în faliment doar dacă erau îndeplinite condițiile de conformitate a lucrărilor și erau succedate de încheierea proceselor verbale de recepție finală la terminarea lucrărilor, conform art. 13 din contractul nr. 10183/2017, în vederea eliberării lor din contul constituit la dispoziția autorității contractante.

Prevederile art. 75 din Legea nr. 84/214 care prevede suspendarea oricărei forme de realizare a creanțelor asupra averii debitorului nu sunt incidente având în vedere că această sumă nu face parte din averea debitorului, suma fiind virată într-un cont distinct aflat la dispoziția autorității contractante.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la situația de fapt dedusă judecății, astfel cum a fost reținută de instanțele de fond pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că între reclamanta Comuna Măgurele, în calitate de achizitor, și A. SRL, în calitate de executant, s-a încheiat contractul de execuție lucrări nr. 101838/22.11.2017 privind efectuarea lucrării „Amenajare intersecție giratorie DJ 145 cu DC 115A”.

În vederea executării corespunzătoare a acestor lucrări, părțile au convenit crearea unei garanții de bună execuție a contractului, prin rețineri succesive în cuantum de 5% din sumele achitate pentru facturi parțiale, iar suma respectivă urma a fi virată într-un cont de disponibil distinct, la dispoziția achizitorului, deschis la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, astfel cum rezultă din art. 13 din contract, urmând ca în ipoteza în care executantul nu își execută, își execută cu întârziere sau execută necorespunzător obligațiile asumate prin contract, achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție.

Ulterior acestui moment, împotriva debitoarei SC A. SRL s-a deschis procedura generală a insolvenței, așa cum reiese din conținutul încheierii din 14.08.2018, pronunțată în dosarul nr.  x/105/2018 de Tribunalul Prahova, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin acțiunea pendinte, formulată la 02.11.2020, reclamanta Comuna Măgurele a solicitat pârâtei Trezoreriei Boldești Scăieni plata sumei de 22.048,31 lei, reprezentând garanție de bună-execuție, plus accesoriile aferente, susținând că, în urma unui control efectuat de Camera de Conturi Prahova, s-a stabilit un prejudiciu cauzat reclamantei în sumă de 106.312,08 lei, prejudiciu confirmat prin sentința civilă nr. 925 din 22.10.2018 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2018/a1.

Pornind de la situația de fapt anterior reținută, Înalta Curte constată că, prin cererea dedusă judecății, reclamanta pretinde valorificarea garanției de bună execuție achitată de debitoare anterior deschiderii procedurii insolvenței, garanție aflată în stare de indisponibilizare la antreprenor (terț față de procedura insolvenței) pentru o perioadă determinată de timp și sub condiția apariției unor vicii.

Cum împotriva debitoarei a fost declanșată procedura insolvenței, care face obiectul dosarului nr. x/105/2018 al Tribunalului Prahova, chestiunea de drept dedusă judecății privește modalitatea de distribuire a creanței reprezentată de suma constituită drept garanție pentru bună execuție, afectată de modalități - condiție și termen - și pentru care nu s-a îndeplinit procedura și nici termenul pentru restituire.

În drept, potrivit art. 39 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 02.06.2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 02.11.2020, garanția de bună execuție a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării autorității contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă și în perioada convenită a contractului de achiziție publică/contractului subsecvent.

Cu privire la criticile formulate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea vizează, în principal, aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 41 și următoarele din H.G. nr. 395/2016 care a stat la baza încheierii contractului de executare lucrări nr. 10183/2017 cu SC A. SRL, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 C.proc.civ.

Prin aceste critici se pretinde că, în cauză, instanța de apel nu a avut în vedere condițiile prevăzute de art. 41 și următoarele din H.G. nr. 395/2016 pentru restituirea sumei constituite cu titlu de garanție de bună execuție.

Criticile sunt nefondate.

Conform art. 41 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 02.06.2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 02.11.2020, autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului de achiziție publică/contractului subsecvent, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu își îndeplinește din culpa sa obligațiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție autoritatea contractantă are obligația de a notifica pretenția atât contractantului, cât și emitentului instrumentului de garantare, precizând obligațiile care nu au fost respectate, precum și modul de calcul al prejudiciului.

Art. 42 alin. 4 din același act normativ prevede că în cazul contractelor de lucrări, autoritatea

contractantă are obligația de a elibera/restitui garanția de bună execuție după cum urmează: 70% din valoarea garanției, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim, restul de 30% din valoarea garanției, la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepție finală.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor redate, rezultă că suma constituită cu titlu de garanție de bună execuție se restituie numai sub condiția ca lucrările să fie efectuate conform standardelor cantitative și calitative și în perioada convenită, agreate de părți.

În ipoteza, însă, în care contractantul nu își îndeplinește din culpa sa obligațiile asumate prin contract, atunci se pune în discuție dreptul beneficiarului- respectiv, al autorității contractante - de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, în limita prejudiciului creat.

Prin urmare, existența unei culpe în executarea contractului naște în patrimoniul autorității contractante dreptul de a cere punerea în executare a garanției de bună execuție prin plata sumei constituite în acest scop.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât

acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.”

Din interpretarea literală a prevederilor art. 75 alin. 1 teza a doua din Legea nr. 85/2014, rezultă că după deschiderea procedurii insolvenței asupra debitoarei, orice demers individual al creditoarei împotriva debitoarei este suspendat, aceasta având posibilitatea sa își realizeze creanța

doar

în cadrul procedurii insolvenței.

În virtutea principiului conform căruia

lex

non

distinguit, nec nos distinguere debemus

- unde legea, nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - prevederile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 se aplică și în ipoteza în care beneficiarul garanției de bună execuție, în calitate de creditor, solicită valorificarea acesteia împotriva unei societăți aflate în insolvență, în calitate de debitor, cum este cazul în speță.

Totodată, în conformitate cu art. 84 din Legea nr. 85/2014, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de către debitoare ulterior deschiderii procedurii sunt nule, în lipsa acordului lichidatorului judiciar, interdicția urmărind asigurarea caracterului colectiv și concursual al procedurii insolvenței și conservarea, pe cât posibil, a patrimoniului debitorului, astfel cum a existat acesta la momentul deschiderii procedurii.

Prin urmare, orice plată s-ar face din contul debitoarei, este necesar acordul lichidatorului.

Din actele dosarului, rezultă că debitoarea SC A. SRL a încheiat cu Comuna Măgureni, prin primar, în calitate de autoritate contractantă, contractul de execuție lucrări cu nr. 10183 din 22.11.2017 având ca obiect amenajare intersecție giratorie DJ 145 cu DC 115A - Comuna Măgureni, durata contractului fiind de 6 luni, reglementând totodată, prin art. 13, ca executantul să constituie garanția de bună execuție a contractului în cuantum de 5% din fiecare situație de lucrări,  achizitorul urmând să o restituie 70% la recepția lucrării, 30% la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, pe baza procesului verbal de recepție finală.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că prin sentința nr. 925 din 22.10.2019, Tribunalul Prahova, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de debitoarea A. SRL, prin administrator special X. împotriva tabelului preliminat al creanțelor întocmit de administratorul judiciar CII Y., în  contradictoriu cu intimata Comuna Măgureni, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, au fost efectuate plăți nejustificate către constructor, în sumă totală de 106.312,08 lei, urmare a decontării unor cantități de lucrări și implicit a unor cantități de materiale mai mari decât cele puse în operă, și ca atare, suma solicitată de către creditoarea Comuna Măgureni în mod corect a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor provenind din Decizia nr. 36/2018 a Curții de Conturi.

Înalta Curte constată, așadar, că reclamanta a intervenit în calitate de creditoare în cadrul procedurii de insolvență deschisă împotriva debitoarei A. SRL pentru recuperarea sumei de 106.312,08 lei, fiind menționată în tabelul preliminar al creanțelor, sumă care, de altfel,  decurge din același raport obligațional dedus judecății prin prezenta cerere, respectiv contractul de executare lucrări nr. 10183/2017.

Cu toate că pronunțarea  sentinței civile nr. 925/2019 de către Tribunalul Prahova, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal plasează societatea A. SRL în culpă contractuală, Înalta Curte apreciază că, în acord cu cele statuate de curtea de apel,  plata sumei constituită cu titlu de garanție de bună execuție nu poate fi efectuată în alt cadru procesual decât cel reglementat prin Legea nr. 85/2014, care se aplică prioritar, în virtutea caracterului special al normei în raport de cele ale H.G. nr. 395/2016.

Prin urmare, nu se pot reține criticile recurentei-reclamante potrivit cărora Curtea de Apel a nesocotit prevederile art. 41 și urm. din H.G.. nr. 395/2016, instanța devolutivă apreciind în mod corect că măsurile solicitate de către reclamantă nu pot fi luate într-o procedură exterioară procedurii insolvenței prin care sunt protejate drepturile tuturor creditorilor, nu numai cel al reclamantei dedus judecății, și că singurul care poate dispune asupra acestora este lichidatorul judiciar, cu respectarea atât a dispozițiilor Legii nr. 85/2014, cât și a dispozițiilor contractuale, opozabile debitoarei.

În privința susținerilor recurentei-reclamante conform cărora instanța de apel, în mod greșit, a reținut situația ipotetică referitoare la executarea conformă a contractului de lucrări și care ar fi avut drept consecință  existența în patrimoniul societății A. SRL a sumei constituite ca garanție de bună execuție, în contextul în care a fost probată culpa societății în executarea contractului de lucrări, Înalta Curte reține că și acestea sunt nefondate.

Astfel, răspunzând aserțiunii reclamantei potrivit căreia garanția de bună execuție nu se poate regăsi niciodată în patrimoniul societății debitoare, instanța de apel a apreciat că această garanția de bună execuție poate face parte din patrimoniul debitoarei în ipoteza în care lucrările ar fi conforme, fără ca prin aceasta să contrazică situația de fapt privitoare la constatarea culpei societății în executarea contractului.

De altfel, instanța de apel nu a contrazis susținerile reclamantei conform cărora societatea debitoare A. SRL ar fi în culpă în legătură cu executarea lucrărilor, ci doar a constatat că pentru realizarea dreptului pretins se impune urmarea unei alte proceduri.

Împrejurarea că instanța de apel a reținut că procedura aleasă de reclamantă nu îi poate recunoaște dreptul la acordarea garanției de bună execuție și că aceasta trebuie să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2014 nu presupune o golire de conținut a noțiunii de garanție de bună execuție, așa cum, în mod nefondat, se susține, de vreme ce reclamanta are posibilitatea recunoașterii pretențiilor deduse judecății într-un alt cadru procesual.

În privința garanției de bună execuție a contractului, Înalta Curte constată că aceasta a fost constituită prin rețineri succesive în cuantum de 5% din sumele achitate pentru facturi parțiale, virată într-un cont de disponibil distinct, la dispoziția reclamantei, deschis la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent- pârâta din prezenta cauză.

Având în vedere modalitatea de constituire a garanției de bună execuție, prin rețineri succesive din sumele datorate și cuvenite contractantului, Înalta Curte apreciază că suma aflată în contul de disponibil este în patrimoniul debitoarei, dar indisponibilizată totodată în favoarea autorității contractante.

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante potrivit cărora suma constituită cu titlu de garanție de bună execuție nu se află în patrimoniul debitoarei și ca atare nu constituie obligația de a plăti creditorul înscris la masa credală pentru a fi incidente prevederile din Legea nr. 85/2014 sunt nefondate.

Pentru toate aceste considerente, reținând că motivul de casare invocat în cauză nu justifică casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a respins, ca nefondat recursul declarat de reclamanta Comuna Măgureni, prin Primar, împotriva deciziei nr. 1548/2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă.