ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5627/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația formulată împotriva Deciziei FGA nr. 24252/25.09.2020, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII SF.MARIA IAȘI în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea contestației, respingerea deciziei nr. 24252/25.09.2020 și obligarea pârâtei la achitarea către reclamantă a sumei de 6274,15 RON reprezentând diferența până la suma de 9686 RON, în temeiul sentinței penale nr. 2439/15.12.2015 pronunțată de Judecătoria Botoșani definitivă prin decizia penală nr. 525/25.05.2016 a Curții de Apel Suceava.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 308 din 12 martie 2021, a admis cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență Pentru Copii Sf. Maria Iași, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și, în consecință, a anulat decizia nr. 24252/25.09.2020 emisă de pârât, obligând pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 9.686 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de recurs pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, în condițiil eart. 483 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, cu casarea sentinței civile recurate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- pârât a relevat scurt istoric în fapt al cauzei și a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, ca fiind rezultatul unei interpretări superficiale și vădit eronate a situației de fapt și a probelor administrate în cauză, precum și a unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond, invocând, în esență, următoarele motive:

F.G.A. nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător și F.G.A., care funcționează în baza unor dispoziții legale, a analizat cererea și a aplicat întocmai dispozițiile legale.

F.G.A. nu este succesor în drepturi și obligații al vreunui asigurător, în acest caz, A. S.A., și nu datorează despăgubiri prin efectul legii, așa cum a înțeles reclamantul. F.G.A nu plătește pentru asigurătorul în faliment, după cum nici asigurătorul în faliment nu plătește prin F.G.A.

Recurentul- pârât susține că instanța de fond confundă obligația de plată a F.G.A. cu obligația de plată a asigurătorului.

Astfel, F.G.A. plătește în baza dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei 16/2015 a A.S.F. ca urmare a deschiderii procedurii de faliment, și nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligațiilor fiind cu totul și cu totul diferite, în continuare, evocând prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Arată că Fondul de Garantare acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor, produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale sale, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului, sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și, în continuare, face trimitere la prevederile art. 18 alin. (1) din Norma 16/2015 a A.S.F., art. 14 din Legea nr. 213/2015, alin. (1), art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 21 alin. (2) din Norma A.S.F. 16/2015.

Observând prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, recurentul- pârât consideră că rațiunea legiuitorului pentru includerea acestei prevederi este faptul că, depozitele și plasamentele Fondului nu sunt garantate, asigurându-se prin acest articol o "plasă de siguranță" pentru Fond însuși.

Având în vedere că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări, F.G.A. este obligat să acționeze ca un profesionist, fiind în cunoștință de cauză în ceea ce privește riscurile diminuării nejustificate a resurselor F.G.A., prin acordarea fără analiză a cererilor depuse de petenți la F.G.A., aceasta fiind și rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte a dosarelor de daună de către F.G.A., și citează în acest sens dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, legea reglementând atât procedura, cât și condițiile în care pot fi despăgubiți creditorii de asigurări.

În același sens, recurentul- pârât înțelege să invoce Norma A.S.F. 16/2015 și, având în vedere dispozițiile art. 11 și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, în cadrul ședinței Comisiei Speciale din data de 13.07.2016, Fondul a decis, în analizarea fiecărei cereri de plată, respingerea acestora, având în vedere că persoana care a formulat cererea (Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni") nu are calitatea de creditor de asigurare, decizia fiind motivată sub acest aspect.

În continuare, recurentul-pârât a reluat, foarte pe larg, argumentele pentru care, în opinia sa, contestația formulată în cauză nu este întemeiată, în esență, susținând că nu se substituie asigurătorului în nicio situație, și nici nu preia funcțiile unui asigurător. Legea prevede că Fondul de Garantare a Asiguraților poate fi obligat la plată numai cu privire la creanțele de asigurări, așa cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, și doar cu respectarea procedurii stabilite de această lege.

Susține că, din dispozițiile legale invocate, rezultă fără echivoc faptul că Fondul nu preia obligațiile societății de asigurare aflate în insolvență. Preluarea obligațiilor societății aflate în faliment este imposibilă ținând cont și de faptul că poziția procesuală pe care instituția recurentă o are în dosarul de faliment al societății de asigurare este aceea de creditor de asigurări (art. 18 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență).

În fine, recurentul-pârât arată că limitarea obligațiilor Fonduluide Garantare a Asiguraților derivă din dispozițiile legale, astfel cum au fost menționate mai sus, Fondul putând proceda, în condițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normelor emise în aplicarea acesteia, doar la plata către creditorii de asigurări definiți în mod expres, a creanțelor de asigurare certe, lichide și exigibile.

Or, petentul nu îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a pitea recupera din partea Fondului sumele solicitate, acesta având un drept de creanță izvorât dintr-un contract de prestări servicii ce naște drepturi și obligații pentru părțile contractante; Fondul garantează plata de despăgubiri în baza obligațiilor izvorâte din contracte de asigurare.

1.4 Apărările formulate în cauză

În combaterea criticilor aduse în recurs, pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Maria" Iași. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu menținerea sentinței civile atacate.

A arătat că furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

A susținut faptul că subiectul activ al raportului juridic obligațional este furnizorul de servicii medicale, care are un drept de acțiune directă pentru recuperarea acestor cheltuieli, subrogându-se în toate drepturile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă judecății, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 7 aprilie 2017 intimatul - reclamant a înregistrat la Fondul de Garantare a Asiguraților cererea de plată cu nr. x, solicitând plata din disponibilitățile fondului a sumei de 9686 RON, reprezentând cheltuili de spitalizare pentru partea vătămată B., în perioada 05.05.2013-07.06.2013 (F.O. nr. 24834/2013), astfel cum reiese din dosarul penal nr. x/2014 înregistart pe rolul Judecătoriei Botoșani, în care Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Măria" Iași s-a constituit parte civilă.

Este de necontestat că, prin sentința penală nr. 2439/15.12.2015, instanța a condamnat inclupatul C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 184 alin. (2), (4) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 374,396 alin. (10) Cod procedură la pedeapsa de 6 luni închisoare și obligă S.C. D. S.A. Sibiu să plătească toate despăgubirile, în locul inculpatului, respectiv suma de 9.689 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu pacientul B..

Sentința penală nr. 2439/15.12.2015 a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Suceava. Curtea de Apel Suceava a emis decizia penală nr. 525/25.05.2016 prin care a menținut obligația S.C. D. S.A. Sibiu să plătească toate despăgubirile, în locul inculpatului, respectiv suma de 9.689 Iei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu pacientul B..

Sub aspectele ce interesează în prezenta contestație, din examinarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, instanța penală a considerat că principala culpă în producerea accidentului și implicit a urmărilor acestuia,respectiv vătămarea corporală a victimei B., aparține inculpatului C., care deși se afla cu autoturismul în afara domeniului public, a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure în mod corespunzător și neluând în calcul că toți participanții la picnic au consumat și băuturi alcoolice, ceea ce a condus la producerea evenimentului.

Inculpatul C. a recunoscut săvârșirea faptei (pagina nr. 3 din sentința penală nr. 2439/15.12.2015).

Astfel, a arătat faptul că, conducătorul auto C. a fost obligat să plătească suberisei suma de 9.686 RON și în temeiul art. 41,49,50 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul S.C. D. S.A. a fost obligat să plătească, în locul inculpatului, cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate B. își are izvorul în contractul de asigurare valabil încheiat de asigurător pentru autoturismului VW, cu nr. x

Analizând sentința recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

Sunt nefondate criticile recurentului- pârât referitoare la faptul că Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Măria" Iași nu are calitatea de creditor de asigurare.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, prin sentința penală nr. 2439/15.12.2015 pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. x/2014, definitivă prin dec.pen. nr. 525/25.05.2016, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Maria" Iași și a fost obligată pârâta D. S.A. Sibiu să plătească acestuia, în locul inculpatului, suma de 9.686 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare .

În raport de aceste aspecte, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Măria" Iași, are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că, în acest temei, este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului", iar art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Măria" Iași, pretențiile acestuia în cuantum de 9,686 RON, în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoane vinovate de producerea accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută și sancționată ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deținut de autorul prejudiciului.

În materie penală este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege. Ambele posibilități juridice conferă părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurentul-pârât nu a fost parte în acel litigiu, însă dezlegările îi sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății S.C. D. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Așa fiind, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Într-adevăr, așa cum susține intimatul, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat, sau asiguratului, în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul Clinic de Urgență pentru CopiiSf Maria Iași este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Astfel, în mod corect judecătorul fondului a reținut că, de vreme ce prejudiciul suferit de reclamant a fost determinat de producerea riscului asigurat, rezultă că acesta are calitatea de creditor de asigurare, în cazul asigurării de răspundere civilă, neavând calitatea de creditor de asigurare doar persoana asigurată sau beneficiarul asigurării.

Înalta Curte reține ca fiind relevante și prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, forma în vigoare la data producerii accidentului(5 mai 2013), text potrivit căruia "Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată."

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul recurentului - pârât Fondul de Garantare al Asiguraților de a aproba cererea de plată nr. x/2017 în sumă de 9.689 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, este nelegal, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Ca atare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

În ceea ce privește soluția de obligare directă a intimatului - pârât la plata sumei de bani cu titlu de despăgubire, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios administrativ de plină jurisdicție, în care instanța de contencios administrativ poate impune autorității publice să înlăture vătămarea produsă reclamantului printr-un act administrativ nelegal și să recunoască pretenția dedusă judecății. În cauza de față, certitudinea și intinderea despăgubirii au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, de natură să restrângă marja de apreciere pe care ar mai avea-o autoritatea publică în ipoteza unei reevaluări a cererii pe cale administrativă.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 308 din 12 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.