Decizia nr. 3004/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1330/2020 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.12.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a contestat Decizia nr. 21685/18.11.2019 emisă de F.G.A, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună anularea acesteia și obligarea F.G.A. la plata sumei de 693,59 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate A., sumă stabilită în dosarul nr. x/2016.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1330 din 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis contestația formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată Decizia nr. 21685 din 18.11.2019 emisă de pârât și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 693,59 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare datorate de S.C. B. S.A., în faliment.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1330 din 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea contestației formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 21685/18.11.2019. Recurentul-pârât a susținut că prima instanță a soluționat cauza cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, precum și cu încălcarea art. 222 alin. (1) lit. a) și art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a apreciat că a fost interpretată și aplicată gresit legislația aplicabilă privind definiția creanței de asigurare și a creditorului de asigurare, arătând că, în opinia sa, creanța deținută de spital nu este o creanță de asigurare, nerezultând dintr-un raport de asigurare. FGA garantează plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a existenței valabile a unui contract de asigurare, conform scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015 și nu din alte raporturi juridice care în opinia sa pot reprezenta creanțe chirografare și nu de asigurări, fiind evident că unitatea spitalicească nu este deținătoarea unei crențe de asigurare, în condițiile în care aceste creanțe sunt definite în mod expres de lege prin raportare directă la contractul de asigurare. Unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurător, nefiind o persoană păguită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau diostrugerea de bunuri. Consideră recurentul-pârât că prima instanță nu a valorificat corect prevederile art. 313 alin. (1) și art. 320 din Legea nr. 95/2006 ce stipulează că furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza procesuală și a încălcat dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. a) și art. 230 din Legea nr. 95/2006, stabilind fără nicio dovadă, că în cauză nu există asigurare socială de sănătate, în temeiul căreia victima ar fi fost tratată de către intimatul-reclamant, deși textul legal stabilește prezumția legală de asigurare pentru toți cetățenii români. A subliniat că unitatea spitalicească acordă asistență medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, care, fiind un furnizor de servicii, are dreptul potrivit legii la recuperarea cheltuielilor de spitalizare, însă aceasta nu înseamnă că asigurarea de răspundere civilă auto încheiată de persoana asigurată cu B. se extinde și asupra unor asemenea prejudicii, atât timp cât nu există prevederi legale în acest sens. În fine, acesta a opinat în sensul că unitățile medicale nu pot acționa direct asiguratorul, astfel cum rezultă din prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu privire la care a invocat Decizia nr. 22/2017 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, în opinia sa, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 1 martie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de plată înregistrată la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/22.03.2019, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași a solicitat plata sumei de 693,59 RON reprezentând daune materiale și dobândă legală, sumă pe care partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A. a fost obligată să o plătească spitalului (parte civilă) prin sentința penală nr. 783/22.03.2018 pronunțată de Judecătoria Iași, secția penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 958/21.12.2018 a Curții de Apel Iași. Prin Decizia nr. 21685/18.11.2019, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată a petentului cu motivarea că Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași nu are calitatea de creditor de asigurare conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, această decizie fiind contestată în fața instanței de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința recurată a fost anulată Decizia nr. 21685 din 18.11.2019 emisă de pârât și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 693,59 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare datorate de S.C. B. S.A., în faliment. Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, precum și cele ale art. 222 alin. (1) lit. a) și art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 783 din 22 martie 2018 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 958 din 21 decembrie 2018 a Curții de Apel Iași s-a recunoscut Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate A. urmare a săvârșirii unui accident de circulație de către numitul C., asigurat de răspundere civilă la societatea B. S.A., constatându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societatea de asigurare a fost obligată a le acoperi. În raport de aspectele relevate, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților. De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului". Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare". În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acțiunea civilă exercitată de Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași pretențiile acestuia în cuantum de 693,59 RON în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului. Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută și sancționată ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deținut de autorul prejudiciului. Instanța de control judiciar amintește că, în materie penală, este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de leg, ambele variante juridice conferind părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat. Este adevărat că decizia penală nr. 958 din data de 21 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2016 nu are autoritate de lucru judecat față de litigiul de față, având un obiect diferit, însă aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat și în această cauză. Deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate, discutate și soluționate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2016, care în soluționarea laturii civile cu care a fost învestită a stabilit că Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași este îndreptățită a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului. Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, însă aceste dezlegări sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății de asigurare B. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015. Așa fiind, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice. Într-adevăr, așa cum susține recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută. Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților de a aproba cererea de plată nr. x/22.03.2019 pentru suma de 693,59 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare este nelegal astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.