ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5525/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2022 la data de 19.01.2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a solicitat instanței ca pe cale de ordonanță președințială să oblige pârâții să-i asigure fără somație și fără trecerea vreunui termen, combinația de medicamente IPILIMUMAB (denumire comercială YERVOY) și NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 al acestei instanțe

Pârâtul Ministerul Sănătății legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă.

Cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pârâtul a invocat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză a depus întâmpinare și pârâtul Guvernul României, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă pe calea ordonanței președințiale și respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive, ca neîntemeiată.

Totodată, în cauză a depus întâmpinare și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată.

Pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea în tot a cererii de ordonanță președințială în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 44 din 14 februarie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. A respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, ca neîntemeiată. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, invocată prin întâmpinare. A respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și, în consecință: a obligat pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, să-i asigure reclamantei, fără somație și fără trecerea vreunui termen, combinația de medicamente IPILIMUMAB (denumire comercială YERVOY) și NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 al acestei instanțe.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Prin recursul formulat, recurenta - pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

În opinia recurentei, instanța de fond s-a substituit autorității legislative, prin demersul de obligare a CNAS la asigurarea medicamentelor Nivolumab și Ipilimumab, în afara cadrului legal ce permite doar decontarea contravalorii medicamentelor înscrise în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

Recurenta a mai susținut că prima instanță a ignorat faptul că pentru afecțiunea de care suferă reclamanta medicamentele în litigiu nu pot fi acordate și decontate în cadrul sistemului public de sănătate, motivat de faptul că acestea sunt incluse în Lista medicamentelor compensate, însă pentru alte afecțiuni (indicații terapeutice).

Astfel, instanța de fond a apreciat eronat faptul că în favoarea intimatei - reclamante ar exista aparența de drept și, prin urmare, instanța a apreciat în mod nelegal, că acesteia i se pot acorda medicamentele în discuție pentru o afecțiune neautorizată și neevaluată de către ANMDMR, în condițiile legii.

Recurentul-pârât Guvernul României, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Consideră că în mod eronat instanța a admis acțiunea și a obligat această autoritate la asigurarea către reclamantă a combinației de medicamente în regim de compensare 100 % și că în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, acesta fiind lipsit de calitate procesuală pasivă, neavând atribuții și competențe în sensul solicitat de reclamantă.

Precizează recurentul că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort și că aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale, dispun în exercitarea prerogativelor legale de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune.

Concluzionând, apreciază că este lipsit de calitate procesuală pasivă și nu poate asigura plata medicamentelor către reclamantă, susținând totodată că soluția instanței de fond are în vedere, exclusiv, opozabilitatea relativă, Guvernul României neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că motivarea primei instanțe este insuficientă, întemeiată pe o parte din prevederile legale incidente, fără a le aplica, în concret la situația de fapt, existând astfel contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

În esență, a apreciat că prima instanță nu a indicat argumentele pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului.

Astfel, Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010 această autoritate nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%, Casa Națională de Asigurări de Sănătate administrând și gestionând sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform art. 276 alin. (1) din Lege.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată este rezultatul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material.

În cadrul acestui motiv recurentul a reiterat criticile asupra soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive și a făcut trimitere la prevederile art. 241 din Legea nr. 95/2006, ce reglementează situația medicamentelor cuprinse în listă, și nu a medicamentelor care nu sunt incluse în listă și care pot fi acordate asiguraților, or, obiectul prezentului dosar îl constituie acordarea medicamentului în regim de compensare 100%, și nu modificarea listei pentru extinderea indicațiilor așa cum motivează instanța.

A arătat, de asemenea, că în acțiunea având ca obiect ordonanță președințială pârâții nu au temei legal să finanțeze programele naționale curative din care face parte și programul național de boli oncologice, afecțiunea de care suferă reclamanta fiind boală oncologică.

Hotărârea instanței de fond a mai fost criticată și din perspectiva admiterii cererii de ordonanță președințială, susținând recurentul că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile aparenței de drept și a caracterului vremelnic al măsurii.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, sunt nefondate, recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății urmând a fi anulat ca netimbrat pentru următoarele considerente.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului declarat de Ministerul Sănătății, ținând cont și de prevederile art. 499 C. proc. civ.

La data de 8 martie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat dosarul nr. x/2022, având ca obiect recursurile declarate de recurenții-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 44 din 14 februarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin rezoluția completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât Ministerul Sănătății obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, obligație care i-a fost comunicată prin citația emisă la data de 27 iulie 2022 în dosarul nr. x/2022, fiind primită de acesta la data de 1 august 2022.

Prin cererea înregistrată la data de 2 august 2022, transmisă prin e-mail, recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru în sumă de 200 RON.

Prin încheierea din data de 15 septembrie 2023, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurentul-pârât Ministerul Sănătății privind reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2022, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Încheierea prin care a fost respinsă cererea privind reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2022 a fost comunicată recurentului la data de 11.10.2022, recurentul luând cunoștință de măsura dispusă la data de 14.10.2022.

Prin urmare, deși recurentului-pârât i s-a pus în vedere obligația timbrării recursului în mai multe rânduri, acesta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru se plătește anticipat și, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Prin urmare, având în vedere că recurentul-pârât Ministerul Sănătății nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce-i revenea conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (2) și (3) și art. 197 C. proc. civ., va anula recursul, ca netimbrat.

Având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâții Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor.

Referitor la modalitatea de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate recurenți, Înalta Curte reține următoarele.

Potrivit art. 1, coroborat cu art. 4 alin. (1) pct. 16 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Sănătății este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aprobă, la propunerea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, norme, instrucțiuni și alte reglementări cu caracter obligatoriu vizând asigurarea calității, eficacității și siguranței medicamentelor de uz uman și siguranța în utilizare a dispozitivelor medicale.

Potrivit dispozițiilor art. 231 din Legea nr. 95/2006:

"Asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art. 232. Modalitățile de prescriere și eliberare a medicamentelor se prevăd în contractul-cadru."

Art. 232 din același act normativ, statuează că:

"(1) Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății Publice și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (2) În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse."

Având în vedere că reclamanta urmărește recunoașterea dreptului de a beneficia de un medicament care nu se află pe lista la care face referire textul de lege, rezultă că toate persoanele cu drept de decizie în parcurgerea acestei proceduri au calitate procesuală pasivă.

Din lectura textelor legale menționate, Înalta Curte constată că în procedura de introducere pe listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind astfel partajată între Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre. Totodată, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective.

Astfel, în opinia instanței de control judiciar, se impune ca hotărârea pronunțată, prin finalitatea urmărită, să fie opozabilă tuturor "actorilor" implicați în demararea, executarea și finalizarea procedurilor de actualizare a Listei medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, justificând așadar calitatea procesuală în cauză.

În consecința, Înalta Curte constată că sub acest aspect, hotărârea primei instanțe este la adăpost de orice critică.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, și Legii nr. 95/2006.

În esență, pârâții au criticat sentința recurată susținând că nu sunt îndeplinite unele dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudicierea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, s-a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Nivolumab (denumire comercială Opdivo), pentru afecțiunea de care suferă. Este de menționat că acest medicamente este inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă nu pentru indicația terapeutică de care suferă reclamanta, astfel încât aceasta nu poate beneficia de compensarea integrală a tratamentului.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În speță, Înalta Curte constată că reclamanta a probat aparența de drept, dovedind că starea sa medicală impune, conform indicațiilor medicului oncolog tratamentul cu acest medicament, însă costul lui este unul prohibitiv. Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de reclamantă, urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la inexistența unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Totodată, s-a avut în vedere că, pârâtul Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordin privind decontarea medicamentelor prescrise off-label, astfel că acesta recunoaște situația medicamentelor prescrise de medici unor pacienți pentru indicații terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, așa-zisa prescriere off-label, și intenționează să o reglementeze.

Este real faptul că indicațiile terapeutice pentru medicamente nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații la Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acesteia. Așadar, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață (incluzând dreptul la ocrotirea sănătății), drept garantat de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel, art. 22 din Constituția României stabilește că:, "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.", iar art. 34 dispune că:

"(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că:

"Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege."

Înalta Curte reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

Înalta Curte va avea în vedere și Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, care prevede în art. 12 că:

"Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge.", precum și Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă, care a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele.

În acest context, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist, s-ar leza dreptul intimatei-reclamante la sănătate și implicit la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

Față de toate aceste aspecte, instanța de control judiciar consideră că în mod corect judecătorul fondului a admis cererea de ordonanță președințială, câtă vreme medicamentele solicitate sunt prevăzute în lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, iar acest tratament i-a fost prescris reclamantei de medicul specialist oncolog (eficiența unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanța de judecată). Or, o neacordare provizorie a acestuia, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viață, fiind în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO.

Este de observat că măsura solicitată de reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenților-pârâți CNAS și Guvernul României referitoare la neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 44 din 14 februarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursurile declarate de recurenții - pârâți Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.