ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4996/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea Ordinului președintelui CNAS nr. 579/19.05.2020 și, pe cale de consecință, reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii acestuia, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale și celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit de la data emiterii Ordinului nr. 579/19.05.2020 și până la data reintegrării în funcție, sume care să fie actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum și cu dobânda legală până la data plății, precum și suspendarea executării Ordinului nr. 579/19.05.2020 emis de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, până la soluționarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1159 din 16 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1159 din 16 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivare arată că instanța, prin hotărârea dată, a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1). pct. 5 C. proc. civ.).

Prin ordinul contestat, au fost invocate drept cauze de încetare a contractului de management nr. x/2018, prevederile art. 10 pct. 1 lit. e) și j) din contract, respectiv modificarea legislației specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce privește statutul funcției de director general al Casei de asigurări sociale de sănătate și introducerea unor standarde de performanță și indicatori de referință asociați acestora, structurate pe activități specifice și cerințe generale, potrivit legii.

Prin urmare, examinarea legalității și temeiniciei ordinului nr. 579/2020 emis de președintele CNAS trebuia realizată doar în raport de motivele de fapt și de drept precizate de emitent în ordin și nu în raport de alte prevederi contractuale, care nu au fost menționate în ordin, respectiv în raport de prevederile art. 10 pct. 1 lit. c) și art. 10 pct. 2 din contractul de management nr. x/2018, prevederi care nu au constituit temeiul emiterii actului.

Este adevărat că prin întâmpinare, pârâta a făcut referire și la prevederile art. 10 pct. 1 lit. c) și art. 10 pct. 2 din contractul de management nr. x/2018, încercând, în acest fel, prin apărările făcute să-și completeze motivarea actului contestat, însă, în condițiile în care legalitatea actului contestat se raportează la momentul emiterii acestuia, aceste motive nu aveau vocația de a influența legalitatea ordinului, câtă vreme nu au fost menționate în cuprinsul actului administrativ atacat și nu au fost avute în vedere de intimata - pârâtă la emiterea acestuia.

Ca atare, motivându-și soluția pe prevederile contractuale care nu au fost invocate în ordin și nu au constituit temeiul legal al emiterii acestuia, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității părților prin depășirea limitelor investirii și a adus atingere dreptului la un proces echitabil, judecătorului nefiindu-i recunoscută posibilitatea de a schimba temeiul legal al încetării contractului de management.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, recurentul susține că în considerentele sentinței se reține, pe de o parte, că referirea pârâtei în ordinul litigios la modificarea legislației specifice și la introducerea unor standarde de performanță și indicatori de refeință asociați, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 229/2020 nu mai susține incidența prevederilor art. 10 pct. 1 lit. e) și j) din contractul de management nr. x/2018, ca și cazuri de revocare a mandatarului președinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, considerente care susțin nelegalitatea ordinului contestat și ar fi justificat anularea acestuia.

Pe de altă parte, din aceleași considerente rezultă că prima instanță a procedat la verificarea legalității și temeiniciei ordinului prin raportare la dispozițiile art. 10 pct. 1 lit. c) și art. 10 pct. 2 din contractul de management, dispoziții care nu se regăsesc înscrise în ordinul contestat și în raport de care s-a reținut legalitatea aceluiași ordin.

Prin urmare, în opinia recurentului, considerentele sentinței recurate sunt contradictorii, rezultând nelegalitatea ordinului ca urmare a Deciziei nr. 229/2020 a Curții Constituționale, prin care O.U.G. nr. 25/2020, act primar ce a stat la baza emiterii acestuia a fost declarată neconstituțională, efectele neconstituționalității răsfrângându-se inclusiv asupra actelor administrative emise în aplicarea acesteia, respectiv și asupra ordinului președintelui CNAS nr. 579/2020.

Astfel, considerentele instanței de fond care au fundamentat soluția de respingere a cererii sunt străine de cauză, întrucât potrivit ordinului contestat, încetarea contractului de management nr. x din 02.05.2018 s-a dispus prin art. 1 din ordin și a intervenit în temeiul dispozițiilor art. 10 pct. 1 lit. e) și lit. j) din contract și nicidecum în condițiile art. 10 pct. 1 lit. c) din contract vizând posibilitatea încetării contractului prin revocarea mandatului la inițiativa președintelui CNAS în condițiile art. 2030 lit. a) și art. 2031 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, posibilitate, care, de altfel, nici nu a fost contestată.

În consecință, în motivarea sentinței recurate, deși sunt expuse considerente vaste se poate observa că unele din acestea sunt inutile și neaplicate chestiunilor litigioase ce trebuiau dezlegate, sub acest aspect motivarea nefiind clară, precisă și necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ.).

Din textul normativ precitat rezultă că legiuitorul a prevăzut acestui motiv de casare două ipoteze distincte: încălcarea de către instanță în hotărârea pronunțată a normelor de drept material și, respectiv, aplicarea greșită a acestor norme în formarea silogismului juridic.

Ordinul nr. 579/2020 contestat în prezenta cauză astfel cum rezultă din preambulul acestuia a fost emis în temeiul art. 10 pct. 1 lit. e) și lit. j) și pct. 4 din contractul de management nr. x din 2 mai 2018 art. 291 alin. (2) din Legea nr. 92 2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată cu modificările și completările ulterioare și art. 17 alin. (5) din statutul CNAS, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Prin art. 1 alin. (1) din Ordin s-a dispus încetarea contractului de management nr. x din 2 mai 2018 în condițiile art. 10 pct. 1 lit. e) și j) din contractul menționat, urmare a modificării legislației specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce privește statutul funcției de director general al casei de asigurări sociale de sănătate și introducerii unor standarde de performanță și indicatori de referință asociați acestora, structurate pe activități specifice și cerințe generale, potrivit legii.

Pentru ipoteza în care instanța ar fi constatat că temeiul de drept invocat în actul administrativ atacat nu ar fi justificat măsurile dispuse, aceasta avea obligația de a dispune anularea actului, chiar dacă identifica temeiuri noi care ar fi justificat menținerea acestuia.

Împrejurarea că în preambulul ordinului contestat sunt menționate și dispozițiile art. 2030 lit. a) și art. 2031 alin. (1) și alin. (2) din Legea 287/2009, este lipsită de relevanță atâta timp cât potrivit art. 1 din ordin s-a dispus încetarea contractului de management nr. x/2018 în condițiile art. 10 pct. 1 lit. e) și j) din contract ca urmare a modificării legislației specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce privește statutul funcției de director - general al Casei de Asigurări Sociale de Sănătate și introducerii unor standarde de performanță și indicatori de referință asociați acestora, structurate pe activități specifice și cerințe generale, potrivit legii.

Pe de altă parte, în condițiile în care în ordinul nr. 579/2020 nu există nici o prevedere privind revocarea mandatului în temeiul dispozițiilor art. 10 pct. 1 lit. c) și art. 10 pct. 2, ci doar mențiunea la art. 2 alin. (3) că ordinul nr. 902/2018 își încetează aplicabilitatea, în mod greșit instanța de fond a reținut incidența acestor prevederi în cauză și a analizat legalitatea ordinului contestat prin prisma acestora.

În măsura în care instanța de fond s-ar fi limitat la analiza cererii de chemare în judecată prin raportare strict la cauzele și împrejurările invocate de emitentul ordinului contestat în prezenta cauză și ar fi verificat temeinicia și legalitatea acestora prin prisma motivelor invocate la momentul emiterii actului contestat și precizate expres în cuprinsul ordinului, ținând cont și de cele prezentate de instanța de fond în considerentele sentinței recurate paginile 11-14 din care rezultă că nu mai subzistă cauzele de încetare prevăzute de art. 10 pct. 1 lit. e) și j) din contract odată cu pronunțarea deciziei nr. 229/2020 de către Curtea Constituțională, soluția pe care trebuia să o pronunțe instanța de fond era cea de admitere a cererii astfel cum aceasta a fost formulată.

În condițiile în care motivele de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată subzistă și la data prezentului recurs, viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar - O.U.G nr. 25/2020 care a stat la baza emiterii ordinului contestat, fiind de natură a antrena și viciul ordinului de încetare a contractului de management, astfel că acesta devine inexistent, fiind vădit lipsit de orice temei legal, recurentul consideră că se impune admiterea cererii pe fond atât în ceea ce privește anularea ordinului nr. 579/19.05.2020, cât și în ceea ce privește reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii acestui ordin, sub acest aspect neprezentând relevanță faptul că, în prezent, această funcție este ocupată de o altă persoană, numită ulterior, întrucât dacă nu ar fi fost emis actul nelegal, nu era necesar a se numi o altă persoană în funcție.

Totodată, în opinia recurentului, se impune și admiterea capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale și celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit de la data emiterii ordinului nr. 579/19.05.2020 și până la data reintegrării în funcție, sume care să fie actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum și cu dobânda legală până la data plății, aceasta reprezentând o modalitate de reparare a prejudiciului cauzat prin încetarea nelegală a contractului.

4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse de intimată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul nr. 902/02.05.2018 emis de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate s-a dispus ca, începând cu data de 03.05.2018, recurentul se mandatează să exercite cu delegare mandatul de președinte - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, manager al sistemului la nivel local, cu acordarea drepturilor salariale corespunzătoare, iar între CNAS reprezentată de președintele acesteia și recurentul, președintele - director general al CAS Teleorman, se încheie un contract de management pentru o perioadă determinată în care să se exercite mandatul cu delegare.

Astfel, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate în calitate de mandant și reclamantul A. în calitate de președinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman (mandatar) au încheiat contractul de management președinte - director general nr. x/22.05.2018, prin care s-au prevăzut următoarele:

- mandantul încredințează președintelui-director general, manager al sistemului la nivel local, un mandat, în baza art. 2009 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., având drept scop organizarea, conducerea și administrarea la nivel local a Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, precum și gestionarea patrimoniului și a mijloacelor materiale și bănești ale acesteia, în condițiile realizării unui management eficace și de calitate (art. 2 pct. 1);

- contractul se încheie pe o perioadă determinată, prin ordin al președintelui CNAS pentru exercitarea cu delegare (art. 3);

- contractul încetează și în următoarele situații: «art. 10 1. (…) c) prin revocarea mandatului, la inițiativa președintelui CNAS, în condițiile art. 2030 lit. a) și art. 2031 alin. (1) și (2) din Legea nr. 287/2009 republicată (…); e) prin revocarea mandatului, la inițiativa președintelui CNAS, la modificarea cu peste 50% a indicatorilor de performanță care au stat la baza încheierii contractului; (…) j) prin modificarea legislației specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce privește statutul președintelui - director general, manager al sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local (…) 2. În cazul în care președintele - director general al casei de asigurări de sănătate este numit cu delegare să exercite mandatul, acesta poate înceta atât în condițiile prevăzute la pct. 1, precum și la data numirii de către președintele CNAS a unei alte persoane care să exercite cu delegare mandatul de președinte - director general sau ca urmare a ocupării postului prin concurs, în condițiile legii (…)» (art. 10);

- revocarea mandatului președintelui - director general al casei de asigurări de sănătate se notifică prin ordin al președintelui CNAS și produce efecte de la data luării la cunoștință de către acesta (art. 10 pct.).

Prin Ordinul nr. 579/19.05.2020 emis de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate s-a dispus: «Contractul de management nr. x/02.05.2018 încheiat între CNAS și domnul A., pentru exercitarea cu delegare a mandatului de Președinte - Director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, manager al sistemului la nivel local, încetează în condițiile art. 10 punctul 1 lit. e) și j) din Contractul de management (…) urmare a modificării legislației specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce privește statutul funcției de director general al casei de asigurări sociale de sănătate și introducerii unor standarde de performanță și indicatori de referință asociați acestora, structurate pe activități specifice și cerințe generale, potrivit legii.» (art. 1 alin. (1), respectiv «Cu aceeași dată, dispozițiile ordinului președintelui CNAS nr. 902/02.05.2018 și orice dispoziție contrară își încetează aplicabilitatea».

În vederea emiterii Ordinului nr. 579/19.05.2020, președintele CNAS a invocat dispozițiile art. 2030 lit. a) și art. 2031 alin. (1) și (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată.

În preambulul Ordinului nr. 579/19.05.2020, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a făcut referire la modificările legislației specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce privește statutul funcției de director general al casei de asigurări de sănătate, manager al sistemului la nivel local, prin dispozițiile O.U.G. nr. 25/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și prin cele ale H.G. nr. 338/2020 pentru modificarea și completarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dar și la Ordinul președintelui CNAS nr. 541/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea concursului sau numirea prin delegare pentru ocuparea postului de director general al Casei de Asigurări de Sănătate și a posturilor de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate, în vederea realizării indicatorilor de referință asociați standardelor de performanță pentru îndeplinirea obligațiilor asumate, încheierea contractelor de management și evaluarea activității acestora.

Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 25/2020 a fost constată neconstituțională prin decizia nr. 229/2020 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 602/09.07.2020.

În consecință, dispozițiile O.U.G. nr. 25/2020 sunt lipsite de orice efect juridic, ele încălcând Constituția României potrivit aprecierii Curții Constituționale a României din decizia nr. 229/2020, neputând constitui un temei legal valid pentru a susține ideea modificării legislației specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce privește statutul managerului sistemului de asigurări de sănătate la nivel local, respectiv în ceea ce privește standardele de performanță și indicatorii de referință asociați.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că, în cauză, chiar dacă O.U.G. nr. 25/2020, H.G. nr. 338/2020 și Ordinul președintelui CNAS nr. 541/2020 erau în vigoare la data emiterii ordinului litigios nr. 579/19.05.2020, decizia nr. 229/2020 prin care s-a declarat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 25/2020 a invalidat acest din urmă act legislativ, ceea ce a determinat caducitatea actelor secundare.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că mandatul respectiv urma să fie exercitat cu delegare de către recurent pe durată determinată, fără a fi fost stabilit însă un interval precis determinat și o dată limită până la care să exercite funcția managerială delegată, ci au fost prevăzute doar modalități de încetare a respectivului mandat.

Astfel, emitentul Ordinului nr. 902/02.05.2018 nu a creat în beneficiul reclamantului vreun drept de a ocupa funcția managerială prin delegare pentru un interval fix de timp, ci doar cu caracter temporar.

Un ordin emis de președintele CNAS pentru revocarea unui manager președinte - director general de casă de asigurări de sănătate implică și o delimitare a intervalului de timp până la care s-a dispus delegarea, câtă vreme durata exercitării acelui mandat nu a fost individualizată inițial expres.

Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că, în partea introductivă a Ordinului nr. 579/19.05.2020, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a invocat expres art. 2030 lit. a) și art. 2031 alin. (1) și (2) din C. civ., ceea ce denotă manifestarea explicită a intenției de a fi revocat mandatul cu delegație acordat recurentului-reclamant pentru calitatea de președinte - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman.

Astfel fiind, în mod corect a fost primită susținerea potrivit căreia revocarea sa din funcție ar fi intervenit exclusiv pentru cazurile prevăzute de art. 10 lit. e) și j) din contractul de management, câtă vreme intenția președintelui CNAS de revocare a acestei persoane din funcția managerială ocupată prin delegație este neîndoielnică, iar în conținutul actului administrativ litigios este indicat expres și un alt temei contractual ce permitea o atare manifestare unilaterală de voință, și anume art. 2030 lit. a) și art. 2031 alin. (1) și (2) din C. civ., norme legale ce se regăsesc de altfel consemnate ca atare la art. 10 lit. c) din contractul de management.

Este de necontestat faptul că la art. 10 pct. 3 din contractul de management se prevede explicit că mandatul cu delegare al președintelui - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman încetează de la data numirii unei alte persoane în funcția managerială de la nivelul acestei instituții publice.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că, în cauză, cazurile de încetare au fost prevăzute în mod expres la art. 10 punctul 2 din Contractul de management nr. x/02.05.2018, pe care recurentul - reclamant, în calitate de mandatar, l-a încheiat cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și pe care și l-a asumat prin semnătură.

În ceea ce privește solicitarea de plată a despăgubirilor constatând în drepturile salariale și celelalte drepturi la care avea dreptul de la data emiterii Ordinului nr. 579/19.05.2020 și până la data reintegrării în funcție, sume care să fie actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum și cu dobânda legală până la data plății, Înalta Curte apreciază că temeinic și legal a reținut instanța de fond faptul că, încetarea contractului de mandat nu are drept consecințe afectarea intereselor recurentului de natură materială, având în vedere faptul că veniturile aferente funcției de președinte - director general pot fi încasate numai pentru perioada în care se exercită mandatul de președinte -director general.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1159 din 16 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2022.