ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1179/2022

Ședința publică din data de 1 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 15.05.2019, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență "DR. CONSTANTIN OPRIȘ" Baia Mare în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.) a solicitat.

Prin sentința civilă nr. 1019 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Universitar de Urgență Elias, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia FGA nr. 19760/10.04.2019 și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4825,63 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare și asistență medicală.

Împotriva sentinței civile nr. 1019 din 20 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul susține că, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) lit. i) și h), art. 4 alin. (1) lit. b) și 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 268 alin. (1) din Directiva 2001/17/CE, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și Legea nr. 503/2004, creanțele unităților spitalicești nu sunt creanțe de asigurare, această categorie fiind expres definită de lege prin raportare directă la contractul de asigurare.

Unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurător, nefiind o persoană păgubită prin vătămare corporală/deces/avariere sau distrugere de bunuri. Cheltuielile de spitalizare nu reprezintă un prejudiciu direct cauzat prin accidentul de circulație, între fapta conducătorului auto și prejudiciu neexistând o relație cauzală directă. Creanța pretinsă de reclamant este consecința acordării asistenței medicale către persoana vătămată în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat cu aceasta, iar nu urmarea directă a accidentului rutier, spitalul fiind un furnizor de servicii medicale.

Recurentul-pârât susține că unitățile medicale nu pot acționa direct împotriva asigurătorului, ci se constituie părți vătămate în cauzele penale, acționând împotriva vinovatului de producerea accidentului (asiguratul RCA), conform art. 320 din Legea nr. 95/2006. Solicită a fi avută în vedere, în acest sens, Decizia nr. 22 din 20.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Mai arată recurentul că plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., și în niciun caz unității medicale.

În speță, în aplicarea acestui text de lege, autorul vătămării este cel care poate fi chemat în judecată, pe cale civilă, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată. Autorul vătămării este asiguratul RCA, care, dacă dovedește plata despăgubirii, va putea solicita suma cuvenită din disponibilitățile FGA, conform art. 11-18 din Legea nr. 213/2015 și art. 2226 alin. (3) C. civ.. Contractul de asigurare RCA acoperă cheltuielile prilejuite de accident, cu excepția celor care sunt suportate din fondurile de asigurări sociale, a căror plată se face conform art. 2226 alin. (3) C. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant Spitalul Clinic de Urgență "DR. CONSTANTIN OPRIȘ" Baia Mare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin criticile formulate în recurs, pârâtul a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/2015, cât privește calitatea de creditor de asigurare a unității spitalicești.

Pentru a răspunde acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului", iar art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare" (norme care transpun în dreptul național prevederile a Directivei 2009/138/CE).

Cât privește categoria creditorilor de asigurări, dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015 stabilesc că în această categorie se include și persoana păgubită, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Înalta Curte constată că, prin ordonanța din 02.07.2014 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul penal x/2014, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., întrucât au fost incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală. Din cuprinsul ordonanței rezultă că numitul A., conducătorul auto al autoturismului marca x cu nr. x, prin nerespectarea unor reguli rutiere, respectiv conducerea pe sens opus, a provocat accidentul rutier din data de 30.05.2014, lovindu-se frontal cu auto marca x cu nr. x condus regulamentar din sens opus de numita B..

Din cuprinsul referatului întocmit de Poliția orașului Târgu Lăpuș, din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș și din asigurarea RCA rezultă că autoturismul condus de persoana vinovată de producerea accidentului avea încheiată asigurare RCA la C. S.A. (valabilă la data producerii accidentului) și că persoana vătămată, minorul D., a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență "DR. CONSTANTIN OPRIȘ" Baia Mare in perioada 31 mai - 06 iunie 2014.

Față de împrejurarea că S.C. C. S.A. a intrat în procedura falimentului, prin cererea de plată formulată de Spitalul Clinic de Urgență "DR. CONSTANTIN OPRIȘ" Baia Mare, înregistrata la FGA sub nr. x/24.05.2017, acesta a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A., cu suma de 4825,63 RON, reprezentând cheltuieli spitalizare și asistență medicală acordate persoanei vătămate D., suma stabilita prin decontul de cheltuieli din 08.07.2014 .

Prin decizia nr. 19760/10.04.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților a fost respinsă cererea de plată privind suma de 4825,63 RON, întrucât spitalul reclamant nu are calitatea de creditor de asigurare.

Prin urmare, producerea riscului asigurat, respectiv a accidentului rutier amintit, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare pentru îngrijirea persoanei vătămate, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident valorizând, în acțiunea civilă exercitată de Spitalul Universitar de Urgență Elias, pretențiile acestuia în cuantum de 4825,63 RON, în contradictoriu cu asigurătorul persoanei vinovate de producere a accidentului.

Cât privește categoria creditorilor de asigurări, dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 stabilesc că în această categorie se include și persoana păgubită, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului", iar art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 atribuie creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport cu aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident valorizând în acțiunea civilă exercitată de Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare pretențiile acestuia în cuantum de 4825,63 RON, în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului.

În raport cu aspectele relevate, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

Prin urmare, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment.

Pentru a stabili dacă reclamantul este creditor de asigurare, iar creanța invocată de acesta este o creanță de asigurare, trebuie avută în vedere cauza efectuării cheltuielilor de spitalizare ce fac obiectul cererii de plată adresate FGA.

Or, despăgubirea solicitată prin cererea de plată reprezintă un prejudiciu pe care reclamantul l-a suportat ca urmare a producerii riscului asigurat (accidentul auto) și a cărui reparare cădea în sarcina asigurătorului falit. În) temeiul obligației de garanție legală, în cazul falimentului unui asigurător, pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale judiciară.

Înalta Curte mai reține că, deși pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a fost parte în litigiul penal, dezlegările instanței îi sunt opozabile și acestuia, în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului, în cazul falimentului S.C. C. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

De asemenea, hotărârea pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006, invocată de către recurentul-pârât, nu este relevantă în cauză, decizia nr. 22/2017 dezlegând o problemă de drept diferită de cea care constituie esența raportului juridic litigios de față. Astfel, prin recursul în interesul legii s-a stabilit că FGA nu este parte responsabilă civilmente în procesul penal.

În cauza de față, plata despăgubirii nu are la bază o astfel de calitate a FGA, ci dreptul unităților spitalicești de a-și vedea satisfăcute creanțele în baza calității de creditori de asigurări.

Recurentul-pârât a mai susținut că plata despăgubirii nu se poate face către unitatea medicală, ci, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., se realizează în mod direct către terța persoană prejudiciată, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat sau către asigurat, în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată.

Însă, acest argument al intimatului pornește de la ipoteza inexactă că unitatea medicală nu are calitatea de terță persoană păgubită, contrar celor anterior reținute de instanța de recurs, care a constatat că reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare este persoana prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate ca urmare a faptei ilicite, care reprezintă un risc asigurat, nu a fost făcută.

Din perspectiva acelorași considerente anterior relevate, nu se poate reține nici critica recurentului-pârât conform căreia contractul de asigurare de răspundere civilă auto acoperă cheltuielile prilejuite de accident, cu excepția celor care sunt suportate din fondurile de asigurări sociale, întrucât legea nu face o asemenea distincție, iar pe de altă parte, cauza celor două situații este diferită. Astfel, plata despăgubirii contravalorii serviciilor medicale de către Fondul de Garantare a Asiguraților se întemeiază pe o obligație de garanție și pe contractul de asigurare încheiat, al cărui eveniment asigurat s-a produs, iar plata serviciilor medicale din Fondul de Sănătate are la bază o obligație legală, prevăzută ca atare de legislația în materie.

Prin urmare, acest aspect nu are relevanță în cauză, câtă vreme despăgubirile solicitate reprezintă creanță de asigurare, Fondul de Garantare a Asiguraților fiind ținut a o acoperi în baza obligației sale de garantare.

În consecință, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinată în efectuarea de către partea reclamantă a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului rutier, așa încât creanța litigioasă îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare, iar acordarea despăgubirilor este solicitată în baza unui contract de asigurare de răspundere civilă, astfel încât creditor de asigurare poate fi orice persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015.

Având în vedere că prejudiciul suferit de reclamant a fost determinat de producerea riscului asigurat, rezultă că acesta are calitatea de creditor de asigurare, în cazul asigurării de răspundere civilă neavând calitatea de creditor de asigurare doar persoana asigurată sau beneficiarul asigurării.

Prin urmare, refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților de aproba cererea de plată nr. x/24.05.2017, în sumă de 4825,63 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare este nelegal, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod, Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1019 din 20 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2022.