Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
31 mai 2024

Decizia nr. 3004/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 31 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1797/2021 din 03 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând: Admite, în parte, acțiunea modificată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. Obligă pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 641 RON, de la data de 3 mai 2018 și până la data de 28 octombrie 2021 conform art. 3 și alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Obligă pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 738,75 RON, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru, în fond și recurs.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.