ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2997/2024

Ședința publică din data de 31 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la 10.01.2023, sub nr. x/2023, reclamanții Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala Codlea și A. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, să anuleze art. 25 alin. (1) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 482/C din 11 februarie 2020 privind stabilirea condițiilor de acordare în beneficiul polițiștilor de penitenciare a compensației lunare a chiriei, precum și a compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței, numai în ceea ce privește sintagma "după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare".

Prin sentința civilă nr. 44/2023 din 4 aprilie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala Codlea și A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 44/2023 din 4 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala Codlea și A. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile nr. 44/04.04.2023 pronunțate de către Curtea de Apel Brașov și, rejudecând litigiul în fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În susținerea recursului, recurenții-reclamanții au redat conținutul art. 25 alin. (1) din Ordinul MJ nr. 482/2020 și au menționat că acest act administrativ a fost emis în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu referire la drepturile reglementate de art. 111 din lege.

Susțin recurenții-reclamanți că textul criticat, respectiv sintagma "după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare", încalcă atât dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și pe cele ale O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cât și normele de drept civil care reglementează aplicarea în timp a legii civile.

Recurenții-reclamanți arată că, prin sintagma criticată, emitentul ordinului restrânge sfera beneficiarilor dreptului la compensația lunară a ratelor creditelor, prin excluderea polițiștilor de penitenciare care au contractat credite pentru achiziționarea de locuințe anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, excludere pe care textul legal, respectiv art. 111 din lege, nu o prevede.

Totodată, recurenții menționează că textul criticat vine în contradicție și cu art. 15 și art. 17 din Ordinul MJ nr. 482/2020, care condiționează acordarea compensației lunare a chiriei pentru plata ratei la credit de achiziționarea unei singure locuințe pe timpul carierei (atât anterior, cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 145/2019). Dispozițiile legale care reglementează dreptul polițiștilor de penitenciare de a beneficia de acordarea compensației pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe nu stabilesc o condiție referitoare la data/momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ci numai condiția ca imobilul să fie dobândit pe parcursul carierei.

Se mai arată că art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 a fost adoptat în vederea aplicării măsurii de sprijin prevăzute de art. 109 din aceeași lege, măsură de sprijin reglementată anterior prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, potrivit căruia "(1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare vor fi sprijiniți în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuințe proprietate personală, în localitatea în care își are sediul unitatea la care sunt încadrați, din fondurile Administrației Naționale a Penitenciarelor sau alte fonduri guvernamentale, în condițiile legii".

Sub acest aspect, considerentele sentinței recurate admit că dreptul polițiștilor de penitenciare de a beneficia de sprijin pentru construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuințe proprietate personală era reglementat și în legislația anterioară Legii 145/2019, dar califică acest drept ca fiind un drept virtual.

Or, odată ce un drept este acordat prin lege, acesta nu poate fi un drept virtual, deoarece, potrivit art. 15 alin. (1) din Constituția României:

"(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea."

Așadar, un drept subiectiv civil nu poate fi un drept virtual, ci un drept absolut sau unul relativ.

În speță, dreptul reglementat de dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea 293/2004 este un drept subiectiv civil relativ, deoarece, în temeiul lui, titularul poate să pretindă subiectului pasiv o anumită conduită, fără de care dreptul nu se poate realiza și are următoarele caractere:

- este cunoscut nu numai subiectul activ, ci și subiectul pasiv;

- îi corespunde o obligație corelativă ce are în conținut o acțiune (a face);

- obligația corelativă incumbă numai subiectului pasiv (sau, așa cum se spune în doctrină, este opozabil numai subiectului pasiv).

Potrivit reglementării anterioare (Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor) subiectul pasiv (Ministerul Justiției) avea obligația de a face, respectiv de a detalia, prin legislație secundară, norme de aplicare concretă a măsurii de sprijin reglementate prin art. 38 alin. (1), însă, prin Ordinul nr. 1.443 din 26 mai 2008, a stabilit numai condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenită funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, dar nu și condițiile concrete în care vor fi sprijiniți în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuințe proprietate personală, în sensul textului citat.

Faptul că subiectul pasiv (Ministerul Justiției) a stat în pasivitate și nu a dat eficiență/efectivitate unui drept subiectiv reglementat prin lege (293/2004), nu înseamnă că dreptul nu a existat sau că a fost "virtual", astfel cum se menționează în considerentele sentinței recurate.

Astfel, apreciază că sunt eronate considerentele sentinței recurate care califică același drept al polițiștilor de penitenciare reglementat prin două legi succesive (293/2004 și 145/2019 - de a fi sprijiniți în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuințe proprietate personală) ca fiind, în prima reglementare - Legea 293/2004 - doar un drept virtual, deoarece, aceste considerente nu reprezintă o simplă interpretare a legii, ci o nesocotire a ei.

Noua reglementare (art. 111 din Legea 145/2019) detaliază acest beneficiu acordat și prin legea anterioară și nu stipulează faptul că se aplică doar persoanelor care contractează un credit ulterior intrării acesteia în vigoare, mențiunea "contractează" este una generală, relevantă fiind stabilirea condiției de existență a unui credit și momentul de la care se poate acorda acest beneficiu, respectiv cel al depunerii cererii, dacă la acel moment solicitantul îndeplinea condițiile de acordare.

Art. 111 alin. (9) impune doar condiția ca locuința să fie achiziționată pe timpul carierei, dar nu numai după intrarea în vigoare Legii 145/2019, în acord cu dispozițiile art. 198 din această lege:

"Polițiștii de penitenciare beneficiază în continuare de drepturile dobândite anterior, precum și de cele care vor fi stabilite pentru personalul din sistemul național de apărare, ordine publică și secciritate națională."

Prima instanță nu consideră că acest drept este dobândit anterior, calificându-l eronat ca fiind un drept virtual.

Scopul ambelor legi a fost acela de a acorda un sprijin la dobândirea în proprietate a unei locuințe tuturor funcționarilor publici cu statut special, nicidecum excluderea de la acest beneficiu a celor care au contractat credite pentru locuințe sub imperiul Legii nr. 293/2004, cu efectul unei vădite discriminări între aceștia și cei care au contractat credite sub imperiu legii noi (145/2019).

Astfel, singura condiție care derivă în mod logic din scopul legii (fondul acesteia) constă în contractarea creditului în vederea dobândiri în proprietate a unui imobil după data dobândirii calității de funcționar public cu statut special, iar nu numai după data intrării în vigoare a Legii 145/2019.

Sintagma criticată din cuprinsul art. 25, care conține o interpretare contrară creează, nepermis, o situație de discriminare între persoane aflate în situații identice la data depunerii cererii de acordare a acestui beneficiu, în dezacord cu dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Sub acest aspect, reclamanții au invocat Hotărârea nr. 884/16.12.2020 prin care Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că modificările aduse prin Ordinul MJ nr. 482/2020 au efecte discriminatorii în sistem, prin nespecificarea situației celor care au contractat anterior creditul, creând, astfel, un tratament diferențiat pentru situații comparabile (pct. 36) și a recomandat Ministerului Justiției să demareze procedura de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte (pct. 39). Prin sentința civilă nr. 130/22.06.2021, Curtea de Apel Galați a respins contestația și a menținut hotărârea Colegiului Director al CNCD, cauza aflându-se în recurs la ÎCCJ, fără a avea termen de judecată stabilit până la acest moment.

O altă critică a recurenților-reclamanți vizează faptul că modul de redactare a textului art. 25 din Ordinul MJ nr. 482/2020, prin inserarea sintagmei criticate, contravine și normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000, respectiv art. 16 alin. (4), art. 24-26.

Astfel, art. 16 alin. (4) prevede că, "într-un act normativ emis pe baza și în executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziții din actul superior, fiind recomandabilă numai indicarea textelor de referință. În asemenea cazuri, preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluțiilor din actul de bază".

Or, textul criticat din art. 25 al Ordinului MJ nr. 482/2020, excluzând din sfera beneficiarilor dreptului analizat a unor persoane aflate în situații de egalitate juridică cu ceilalți beneficiari, excludere pe care actul superior nu o prevede, realizează o adăugare nepermisă la lege a condiție privind încheierea contractelor de cumpărare a locuințelor după o anumită dată, pe parcursul carierei.

De asemenea, potrivit art. 24 din Legea nr. 24/2000, "(1) Soluțiile legislative preconizate prin proiectul de act normativ trebuie să acopere întreaga problematică a relațiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative. (2) Pentru ca soluțiile să fie pe deplin acoperitoare, se vor lua în considerare diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situațiilor avute în vedere, fie formulări sintetice sau formulări-cadru de principiu, aplicabile oricăror situații posibile". Art. 25 din aceeași lege dispune că "În cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite.

Totodată, conform art. 26 din Legea nr. 24/2000, "Proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluții legislative pentru situații tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situații juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu și-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări. De asemenea, proiectul trebuie să cuprindă, dacă este căzui, măsuri legislative privind soluționarea conflictului între acte normative de categorii diferite, cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative".

Textul criticat instituie, practic, dispoziții tranzitorii contrare celor din art. 198 din Legea 145/2019 (anterior citat), care conferă tuturor polițiștilor de penitenciare dreptul de a beneficia în continuare de drepturile dobândite anterior, precum și de cele care vorfi stabilite pentru personalul din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.

Așadar, dispozițiile tranzitorii instituite prin textul criticat adaugă la legea 145/2019 noi dispoziții tranzitorii pe care aceasta din urmă nu le conține, făcând referire numai la contractele încheiate după intrarea în vigoare a legii noi, în timp ce, pentru cele încheiate anterior, creează un vid legislativ, care a generat interpretări contradictorii în practica judiciară.

Recurenții-reclamanți susțin că la data depunerii cererii de acordare a acestui beneficiu toți solicitanții dețin o locuință în proprietate rezolubilă - neplata ratelor lunare ducând la rezilierea contractului de credit cu consecința pierderii dreptului de proprietate ca efect al executării silite a creditului bancar), ceea ce înseamnă că nici cei care au contractat un credit după intrarea în vigoare a legii nu ar beneficia de acest drept, deoarece și aceștia dețineau în proprietate rezolubilă un imobil la data depunerii cererii, atâta vreme cât una din condițiile depunerii cererii este aceea de a i se atașa contractul de credit ipotecar/imobiliar, care, evident are o dată anterioară cererii de compensare a ratelor .

Drept urmare, la data depunerii cererii, și cei care au contractat credite după intrarea în vigoare a legii dețineau o proprietate (prin efectul actului autentic de dobândire), la fel ca și cei care au contractat credite anterior, sub imperiul Legii 293/2004, astfel că sintagma criticată este greșit introdusă în text.

În condițiile în care, în ambele ipoteze (atât în ceea ce-i privește pe cei cu credite anterioare, cât și ulterioare intrării în vigoare a legii 145/2019), executarea obligațiilor de plată a prețului este succesivă (în rate lunare), această situație îi pune pe picior de egalitate, deoarece, toți pot solicita numai ratele ulterioare datei depunerii cererii de compensare.

Astfel, legea nu se aplică retroactiv, ci în acord cu dispozițiile art. 6 din C. civ., deoarece se aplică exclusiv situațiilor existente la data cererii de compensare, iar nu la data autentificării contractului de credit, indiferent dacă acesta a fost încheiat anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii 145/2019.

În acest sens sunt și dispozițiile ICCJ, care a statuat că: în cazul contractelor cu executare succesivă, aplicarea principiului "tempus regit actum", pentru succesiunea legilor civile în timp, are ca efect faptul căfiecare dintre prestațiile succesive executate și fiecare dintre obligațiile asumate în cadrul contractului sunt guvernate de reglementările în vigoare la momentul executării, obligațiile reciproce executânduse succesiv (în timp). Prin urmare, chiar dacă un contract cu executare succesivă este guvernat de o lege, efectele, respectiv executarea prestațiilor succesive potfi guvernate de o altă lege, în funcție de legea în vigoare la fiecare dintre aceste momente. În speță, în cazul unui contract de închiriere, s-a pus problema dacă totalul penalităților de întârziere izvorâte după luna iulie 2009, moment la care a intrat în vigoare Legea nr. 246/2009, pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, în condițiile în care acest act normativ a abrogat dispozițiile Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, care limitau dreptul la penalizări de întârziere nestipulate expres.

Înalta Curte a statuat că "drepturile și obligațiile născute după luna iulie 2009 nu pot fi guvernate de legea abrogată, în speță, de prevederile Legii nr. 469/2002, fiind lipsit de orice temei juridic a se acredita ideea că efectelor ulterioare ale unui contract cu executare succesivă li se vor aplica prevederile unei legi abrogate". (Decizia nr. 2449 din 19 iunie 2013 pronunțată în recurs de secția a II- a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect pretenții).

Chiar Legea nr. 145/2019 (art. 111 alin. (9 - 11) denumește acest beneficiu compensația lunară pentru chirie pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (2), dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Potrivit art. 104 lit. b) din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, polițistul de penitenciare are dreptul la ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege, iar dreptul la compensația lunară a chiriei pentru plata ratei la creditele contractate în vederea achiziționării sau construirii locuințelor este reglementat de dispozițiile art. 111 alin. (9 - 11) din aceeași lege.

Astfel, legea civilă trebuie avută în vedere ca lege aplicabilă părților unui contract la data încheierii lui, numai sub aspectul condițiilor încheierii, naturii și întinderii drepturilor și obligațiilor părților unui contract cu executare succesivă, care se vor supune legii în vigoare la data încheierii contractului, în timp ce executarea obligațiilor contractuale succesive (rate lunare) de către debitor și efectele neexecutării vor fi supuse reglementării legii noi, care între timp a intrat în vigoare, în virtutea principiului aplicării imediate a acesteia, deoarece situația juridică izvorâtă sub imperiul legii vechi subzistă și sub imperiul legii noi.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în opinia sa, sentința fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a legii.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 26 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 31 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanții Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala Codlea și A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, cu o cerere prin care au solicitat anularea art. 25 alin. (1) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 482/C din 11 februarie 2020, numai în ceea ce privește sintagma "după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare".

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanții formulând critici din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, împărtășind, în totalitate, opinia primei instanțe.

Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din analiza materialului probator, Înalta Curte constată că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 482/C din 11 februarie 2020 privind stabilirea condițiilor de acordare în beneficiul polițiștilor de penitenciare a compensației lunare a chiriei, precum și a compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței, în cuprinsul art. 25 alin. (1), s-a stabilit:

"(1) Polițiștii de penitenciare care au contractat un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, și până la intrarea în vigoare a prezentului ordin beneficiază de compensația lunară a chiriei care poate fi utilizată pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rată, de la data depunerii cererii la compartimentul resurse umane, dacă la acel moment îndeplineau condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie".

Înalta Curte reține că art. 111 alin. (1)-(12) din Legea nr. 145/2019, ce a intrat în vigoare la data de 03.08.2019, reglementează dreptul polițiștilor de penitenciare la atribuirea unei locuințe de serviciu și, subsidiar acestui drept și alternativ, fie dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din salariul lunar net, fie, pentru cei care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, dreptul la compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Critica recurenților-reclamanți referitoare la faptul că, prin sintagma criticată, se restrânge sfera beneficiarilor dreptului la compensația lunară a ratelor creditelor, prin excluderea polițiștilor de penitenciare care au contractat credite pentru achiziționarea de locuințe anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, excludere pe care textul legal, respectiv art. 111, nu o prevede, nu poate fi primită de instanța de control.

Prin Legea nr. 145/2019 s-a introdus, ca element de noutate, o variantă alternativă a dreptului la compensarea chiriei, respectiv compensația lunară a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței polițiștilor de penitenciare, această varietate a dreptului la compensarea lunară a chiriei fiind menită să contribuie la localizarea polițiștilor de penitenciare față de unitățile în care își desfășoară activitatea.

Înalta Curte constată că dreptul la compensarea chiriei, reglementat de art. 111 alin. (2) din Legea nr. 145/2019, poate fi acordat exclusiv polițiștilor de penitenciar cărora "nu li s-a acordat locuință potrivit prevederilor alin. (1)" (adică locuință de serviciu) și care "nici ei și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere nu au în proprietate o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea", cele două condiții fiind cumulative. Acest drept a fost reglementat, în mod similar și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, prin art. 40 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, respectiv Ordinul ministrului justiției nr. 1.443/C/2008 privind condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenită funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

De asemenea, Înalta Curte constată că dreptul la compensația lunară a ratelor creditelor sau contractelor de vânzare cu plata în rate, drept reglementat de art. 111 alin. (9) din lege, are ca situație premisă, pe de o parte, îndeplinirea condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (2), arătate anterior, iar, pe de altă parte, contractarea unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau încheierea un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate, aceste condiții fiind tot cumulative.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege sus evocate, reiese că acordarea dreptului la compensația lunară a ratelor, în condițiile art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019, drept care a fost reglementat detaliat pentru prima dată prin acest act normativ, este stabilită de legiuitor ca o facilitate pentru polițiștii de penitenciar care îndeplinesc condiția ca nici ei și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere să nu aibă în proprietate o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea. Această condiție de acordare a dreptului nou introdus, în mod evident, se raportează la data intrării în vigoare a actului normativ în discuție, în acord cu principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin (2) din Constituția României și art. 6 alin. (1) C. civ., potrivit căruia legea civilă se aplică numai situațiilor juridice care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, iar nu și situațiilor anterioare.

Înalta Curte, în acord cu instanța fondului, reține că beneficiarii dreptului reglementat de art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 sunt persoanele care, după data intrării în vigoare a legii, îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie (una dintre acestea fiind aceea ca nici polițiștii de penitenciar și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere să nu aibă în proprietate o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea) și care solicită acordarea acestei compensații în vederea plății ratelor aferente contractelor de credit pe care le încheie.

Conform principiului tempus regit actum, condițiile de fond și situația juridică a potențialilor beneficiari ai compensației se examinează la un moment ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019, moment la care polițiștii de penitenciar nu mai îndeplineau una dintre condițiile prevăzute de art. 111 alin. (2) din aceeași lege, aceea de a nu deține o locuință proprietate personală.

Din interpretarea dispozițiilor art. 111 alin. (2), rezultă că deținerea în proprietate a unei astfel de locuințe, la data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, de către persoanele arătate, determină atât lipsa beneficiului la compensarea lunară a chiriei, cât și inexistența dreptului la compensația lunară a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței. Beneficiul dreptului în discuție nu putea reveni decât polițiștilor de penitenciare care, în condițiile stabilite de Legea nr. 145/2019, dobândiseră proprietatea unei locuințe după data intrării în vigoare a acesteia, soluția de a extinde acest beneficiu și asupra celor care achiziționaseră o locuință, în aceeași modalitate, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 fiind de natură să încalce principiul neretroactivității legii.

În situația acestor polițiști, dreptul la acordarea compensației pentru chirie s-a stins anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, astfel încât, în lipsa voinței exprese a legiuitorului, nu se poate considera că, în temeiul noii legi, dreptul a fost reactivat.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, instanța de control conchide, în raport de toate aspectele menționate anterior, că sintagma "după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare", inserată în cuprinsul art. 25 alin. (1) al Ordinului Ministrului Justiției nr. 482/C/2020, nu reprezintă o restrângere a sferei beneficiarilor dreptului stabilită de legiuitorul primar (Parlamentul), ci, dimpotrivă, o clarificare suplimentară a uneia dintre condițiile de acordare a acestui drept (ca nici polițiștii de penitenciar și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere să nu aibă în proprietate o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea), clarificare considerată necesară de legiuitorul secundar, delegat cu exercitarea atribuției de reglementare a condițiilor concret de exercitare a acestor drepturi (Ministrul Justiției), în scopul aplicării unitare a normei, la nivel național.

Nici susținerea recurenților în sensul că textul criticat vine în contradicție și cu art. 15 și art. 17 din Ordinul MJ nr. 482/2020 nu poate fi reținută, în raport cu faptul că art. 15 și art. 17 din Ordinul MJ nr. 482/2020 detaliază condițiile de acordare a dreptului reglementat de art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019, ambele norme indicând explicit ca situație premisă faptul că polițistul de penitenciare "îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie", condiții reglementate de art. 111 alin. (2) din Legea nr. 145/2019. Condiția prevăzută de art. 15 alin. (2) din ordin, referitoare la acordarea compensației lunare a chiriei pentru plata ratei la credit de achiziționarea unei singure locuințe pe timpul carierei, reprezintă transpunerea art. 111 alin. (11) din Legea nr. 145/2019.

În ceea ce privește critica recurenților referitoare la faptul că art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 a fost adoptat în vederea aplicării măsurii de sprijin prevăzute de art. 109 din aceeași lege, măsură de sprijin reglementată anterior prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, în acord cu instanța fondului, Înalta Curte constată că, deși această susținere este corectă, nu poate atrage aplicarea retroactivă a art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019.

Art. 38 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 stabilea expres că "funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare vor fi sprijiniți în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuințe proprietate personală, în localitatea în care își are sediul unitatea la care sunt încadrați, din fondurile Administrației Naționale a Penitenciarelor sau alte fonduri guvernamentale, în condițiile legii", însă acest drept nu a fost reglementat nici în cuprinsul Legii nr. 293/2004, nici prin acte normative de rang inferior.

Prin urmare, cât timp nu a fost reglementată modalitatea de cuantificare a acestui drept, art. 38 alin. (1), invocat de către reclamanți, a reprezentat doar intenția legiuitorului de a acorda funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare un drept, intenție materializată prin instituirea lui, dar nefinalizată, deoarece nu este stabilit cuantumul sau criteriile pe baza cărora poate fi calculat, nefiind creat cadrul funcțional de acordare a dreptului, până la adoptarea Legii nr. 145/2019.

După adoptarea Legii nr. 145/2019, art. 109 alin. (1) a reiterat dreptul reglementat anterior în art. 38 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 și, în plus, a detaliat, în art. 111 condițiile generale pentru cuantificarea și acordarea lui, condiții dezvoltate apoi, în raport de norma de delegare din art. 111 alin. (13) din Legea nr. 145/2019, prin Ordinul MJ nr. 482/2020.

Prin urmare, invocarea dreptului reglementat de art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 pentru credite imobiliare/contracte încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ nu poate fi susținută de normele cuprinse în legea anterioară - Legea nr. 293/2004.

Critica referitoare la faptul că sintagma criticată din cuprinsul art. 25 al Ordinul MJ nr. 482/2020 creează o situație de discriminare între polițiștii care au contractat credit pentru locuință sub imperiul Legii nr. 293/2004 și polițiștii care au contractat creditul în același scop, sub imperiul Legii nr. 145/2019, toate aceste persoane aflându-se în situații identice la data depunerii cererii de acordare a beneficiului, în dezacord cu dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.G. nr. 137/2000, este, de asemenea, nefondată.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte reține că, la momentul achiziționării unei locuințe cu credit ipotecar/imobiliar sau prin contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019), situația juridică generată de îndeplinirea condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie, sub imperiul Legii nr. 293/2004, și-a epuizat toate efectele, persoanele aflate în această situație renunțând practic la acordarea compensației pentru chirie, ca urmare a cumpărării unei locuințe. În consecință, acestor situații juridice, finalizate în întregime sub imperiul legii vechi, nu le pot fi aplicate prevederile legii noi, față de condițiile cumulative reglementate de legiuitor pentru exercitarea acestui drept nou. Faptul că plata ratelor este succesivă și se produce, pentru contractele anterioare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 145/2019, nu are nici un efect asupra aspectului încetării îndeplinirii condiției de acordare a compensației lunare pentru chirie, sub imperiul Legii nr. 293/2004, această încetare având loc la data dobândirii dreptului de proprietate asupra locuinței (deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 145/2019), ca moment unic, situat înainte de instituirea dreptului nou, de către legiuitor.

Prin urmare, polițiștii care au contractat credit pentru locuință sub imperiul Legii nr. 293/2004 și polițiștii care au contractat creditul în același scop, sub imperiul Legii nr. 145/2019, se află în situații diferite, diferența fiind determinată de momentul la care au dobândit calitatea de proprietar asupra unei locuințe - anterior sau ulterior actului normativ care reglementează acest drept nou -, calitate în funcție de care se verifică îndeplinirea condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie, condiție fixată de noua lege pentru acordarea dreptului la compensația lunară a ratelor.

După cum s-a reținut în practica instanței de contencios constituțional, "situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări" (Deciziile Curții Constituționale nr. 886/2015 și nr. 547/2018).

Prin ordinul contestat, emis pe baza și în executarea legii, nu se face altceva decât explicitarea, detalierea condițiilor de exercitare a dreptului și se limitează strict la cadrul stabilit de Legea nr. 145/2019, fără a o completa. De asemenea, aspectele reglementate prin acest act administrativ nu țin de nașterea, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarului public pentru a se reține nesocotirea deciziilor instanței de contencios constituțional.

Față de caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, reglementat explicit de art. 147 alin. (4) din Constituție și de cele menționate anterior, Înalta Curte constată că modalitatea de reglementare a acestui drept nou, fără a fi avută în vedere și situația polițiștilor de penitenciar care au contractat un credit pentru locuință sub imperiul Legii nr. 293/2004 și care achită aceste rate, în continuare, după abrogarea acestui act normativ, fără a putea beneficia de sprijinul acordat de noua lege polițiștilor de penitenciar care au contractat un credit pentru locuință sub imperiul Legii nr. 145/2019, nu poate fi extinsă în favoarea altor beneficiari, de către instanța de judecată, în lipsa unei norme juridice tranzitorii sau a altei dispoziții exprese a legiuitorului primar - Parlamentul.

De asemenea, nu poate fi reținută nici Hotărârea nr. 884/16.12.2020, invocată de recurenți, prin care Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că modificările aduse prin Ordinul MJ nr. 482/2020 au efecte discriminatorii în sistem, prin nespecificarea situației celor care au contractat anterior creditul, creând, astfel, un tratament diferențiat pentru situații comparabile (pct. 36) și a recomandat Ministerului Justiției să demareze procedura de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte (pct. 39). Acest act administrativ se bucură de prezumția de legalitate până la momentul la care instanța de judecată îl analizează, însă, nu se poate impune, cu forță obligatorie, instanței de contencios administrativ în prezentul litigiu, deoarece atributul interpretării și aplicării normelor juridice aparține, în final, instanței de judecată, în acord cu rolul constituțional fixat acesteia de dispozițiile art. 124 alin. (1) și art. 126 alin. (1) din Constituție.

Mai mult decât atât, anularea actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 884/16.12.2020 face obiectul dosarului nr. x/2021 (în rejudecare), aflat în faza procesuală a recursului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție fără termen de judecată fixat, prima instanță respingând cerere de anulare a hotărârii CNCD.

Critica recurenților referitoare la faptul că modul de redactare a textului art. 25 din Ordinul MJ nr. 482/2020, prin inserarea sintagmei criticate, contravine și normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000, respectiv art. 16 alin. (4), art. 24-26, nu poate fi reținută.

În acest sens, Înalta Curte constată că art. 25 din Ordinul MJ nr. 482/2020, prin sintagma criticată respectă art. 16 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, nu adaugă la prevederile art. 111 din Legea nr. 145/2019, ci clarifică condițiile de exercitare a acestui drept nou, în scopul aplicării unitare a normei, la nivel național.

Astfel, după cum s-a arătat și mai sus, prin ordinul contestat, emis pe baza și în executarea legii, nu se face altceva decât explicitarea, detalierea condițiilor de exercitare a dreptului și se limitează strict la cadrul stabilit de Legea nr. 145/2019, fără a o completa.

Totodată, nu se poate reține nicio încălcare a art. 24-26 din Legea nr. 24/2000 la emiterea Ordinului MJ nr. 482/2020, legiuitorul secundar stabilind conținutul art. 25 plecând de la reglementarea primară și acoperind situațiile vizate de aceasta, în condițiile în care nu au fost identificate norme tranzitorii reglementate de Parlament, prin Legea nr. 145/2019, cu privire la art. 111.

Nu poate fi validată nici susținerea că textul criticat, art. 25 din Ordinul MJ nr. 482/2020, instituie dispoziții tranzitorii contrare celor din art. 198 din Legea nr. 145/2019, care prevede că toți polițiștii de penitenciare beneficiază în continuare de drepturile dobândite anterior, precum și de cele care vor fi stabilite pentru personalul din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, întrucât această dispoziție tranzitorie cu caracter general reglementează menținerea drepturilor dobândite anterior de către polițiștii de penitenciar și de acordare a acelor drepturi "care vor fi stabilite pentru personalul din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională".

Or, așa cum s-a reținut anterior, acordarea dreptului la compensația lunară a ratelor, în condițiile art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 este un drept nou, care a fost reglementat detaliat pentru prima dată prin acest act normativ, astfel că nu intră în sfera de aplicare a art. 198.

În plus, conform celor menționate anterior, polițiștii care au contractat un credit pentru locuință sau au încheiat un contract de vânzare cumpărarea cu plata prețului în rate, sub imperiul Legii nr. 293/2004, au renunțat practic la acordarea compensației pentru chirie, în forma reglementată de actul normativ respectiv, ca urmare a cumpărării locuinței, astfel că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, nu pot invoca aplicarea art. 198 din acest act normativ, deoarece, la data intrării în vigoare a legii noi, ei nu mai sunt titularii dreptului la compensarea lunară a chiriei, drept care să poată fi, astfel, continuat.

Față de considerentele expuse, urmează a fi înlăturată și critica privind împrejurarea că, în ambele ipoteze, atât în ceea ce-i privește pe cei cu credite anterioare, cât și pe cei cu credite ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, la data depunerii cererii de acordare a compensației, solicitanții dețin o locuință în proprietate, iar executarea obligațiilor de plată a prețului este succesivă (în rate lunare), situație care îi pune pe picior de egalitate, deoarece, toți pot solicita numai ratele ulterioare cererii de compensare.

Astfel cum în mod judicios a reținut prima instanță, nu pot fi primite nici susținerile recurenților-reclamanți privind aplicarea în timp a legii civile, în sensul că legea civilă trebuie avută în vedere ca lege aplicabilă părților unui contract la data încheierii lui, sub aspectul condițiilor încheierii, naturii și întinderii drepturilor și obligațiilor părților unui contract cu executare succesivă, care se vor supune legii în vigoare la data încheierii contractului, în timp ce executarea obligațiilor contractuale de către debitor și efectele neexecutării vor fi supuse reglementării legii noi, care, între timp, a intrat în vigoare, în virtutea principiului aplicării imediate a acesteia, deoarece situația juridică izvorâtă sub imperiul legii vechi subzistă și sub imperiul legii noi.

În cauză, este în discuție interpretarea art. 111 din Legea nr. 145/2019 și stabilirea sferei beneficiarilor drepturilor fixate de această normă, iar nu efectele pe care le produce, în timp, contractul cu executare succesivă încheiat de polițiștii de penitenciar anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

În sensul celor evocate, Înalta Curte reține și faptul că prin Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative, dreptul la compensația lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut polițiștilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, considerentele acestei decizii fiind aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 12 din 19 iunie 2023, au fost reținute următoarele: