ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2305/2024

HOTĂRÂRE
18.04.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2305/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Senatul României prin Secretariatul General al Senatului României, obligarea acestuia la restituirea indemnizației neîncasate în perioada februarie 2021 - iunie 2022.

1.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 4690 din 18.09.2023, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a constatat că ordinele de acordare/încetare a plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate reclamantului în baza Legii nr. 96/2006 privind Statului deputaților și al senatorilor - emise de Secretarul general al Senatului, au natura unor acte administrative cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

A mai reținut că din dispozițiile art. 152, 153 și 154 ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de asigurări sociale, se desprind categoriile de pricini ce aparțin jurisdicției asigurărilor sociale, din care, însă, nu face parte litigiul pendinte. Indemnizația prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor nu este identică cu vreo pensie sau un alt drept de natura asigurărilor sociale, reglementate de Legea nr. 263/2010 sau de alte dispoziții legale în acest sens. Indemnizațiile pentru limită de vârstă ale parlamentarilor sunt gestionate de Parlament, iar Casa Națională de Pensii Publice sau Casele teritoriale de Pensii nu stabilesc și nu achită indemnizațiile pentru limită de vârstă ale parlamentarilor, așa cum sunt reglementate prin Legea nr. 96/2006.

Or, potrivit art. 154 din Legea nr. 263/2010, cererile care nu sunt îndreptate împotriva CNPP sau caselor teritoriale de pensii și care privesc indemnizații prevăzute de legi cu caracter special, care nu sunt gestionate de CNPP sau casele teritoriale de Pensii, nu intră în jurisdicția asigurărilor sociale. Actele juridice care produc efecte pe planul acordării/încetării indemnizațiilor în discuție sunt reprezentate de Ordinele emise de Secretarul General al Camerei Deputaților, respectiv al Senatului.

Astfel, a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și, având în vedere că actul a cărui anulare se solicită a fost emis de o autoritate publică centrală, a constatat că este competentă material să soluționeze cauza Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 41 din 16 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și funcționale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.

În motivarea soluției, a reținut că indemnizația pentru limită de vârstă recunoscută deputaților și senatorilor prin art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 este legată de îndeplinirea de către aceștia a condițiilor vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, conform Legii nr. 263/2010 și se acordă numai de la data la care li se acordă și drepturile de pensie pentru limită de vârstă, fiind asimilată drepturilor de asigurări sociale.

Având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, precum și inexistența vreunei trimiteri a normei speciale din Legea nr. 96/2006 la legea contenciosului administrativ, ca normă de drept comun, a reținut că indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, fiind încadrată în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată vizează restituirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, neîncasate în perioada februarie 2021 - iunie 2022, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 273/02.03.2021 emis de Parlamentul României - Senat prin care s-a dispus încetarea plății.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență este aceea dacă, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care instituie o competență materială în raport de criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat, sau dacă sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Calitatea emitentului ordinului prin care a fost revocată plata indemnizației pentru limită de vârstă, nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de față este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 153 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: 1) alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi" și prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluționat, în primă instanță, de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Senatul României în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2897/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată la data de 27.07
ÎCCJ 2022-02-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2022
Ședința publică din data de 9 februarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribu
ÎCCJ 2025-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1343/2025
Asupra conflictului negativ de competență: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și A
ÎCCJ 2025-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2025
Camera de Consiliu Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția
ÎCCJ 2022-01-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 124/2022
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii. Hotărârea primei instanțe 1.1. Prin cererea inregistrata pe rol
Sursă