Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
28 februarie 2024

Decizia nr. 1132/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 604/2023 a Curții de Apel Timișoara

Ședința publică din data de 28 februarie 2024 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 604 din data de 18 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.