Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.05.2024
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1309/2024

HOTĂRÂRE
16.05.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1309/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 mai 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei nr. 1076 A din 22 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1015/2023
Ședința publică din data de 7 iunie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă la data
ÎCCJ 2023-10-11
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1564/2023
Ședința publică din data de 11 octombrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă
ÎCCJ 2023-11-29
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2438/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalulu
ÎCCJ 2023-12-04
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2470/2023
Ședința publică din data de 4 decembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II
ÎCCJ 2024-11-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2748/2024
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a I
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă