Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2438/2023

HOTĂRÂRE
29.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2438/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor, în nume propriu și în numele Statului Român împotriva deciziei nr. 490A din 30 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-07
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1015/2023
Ședința publică din data de 7 iunie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă la data
ÎCCJ 2024-11-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2748/2024
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a I
ÎCCJ 2023-10-03
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1504/2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 3 septembrie 202
ÎCCJ 2023-10-11
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1564/2023
Ședința publică din data de 11 octombrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă
ÎCCJ 2023-11-08
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2026/2023
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă