ÎCCJ, decizie (scj.ro #219243)

Contract de prestări servicii. Calificarea contractului ca fiind o asociere în participațiune. Desocotirea asociaților. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Diferite contracte speciale. Contractul de societate. Asocierea în participație

Index alfabetic: Acțiune în pretenții

Contract de prestări servicii

Contract de asociere în participațiune

Solidaritatea obligațiilor

Condiții de admisibilitate

C. civ., art. 1168, art. 1887, art. 1906, art. 1908 alin. (4), art. 1941, art. 1945, art. 1946,

art. 1949, art. 1953 alin. 2, 4-5, art. 1954

Acordul de asociere încheiat între părți întrunește carac­teristicile contractului de asociere în participațiune, în condițiile în care acesta stipulează că părțile pun în comun efortul personal și specialitatea lor pentru realizarea scopului contractului, contribuții ce pot fi calificate ca bunuri incorporale puse împreună de părți pentru realizarea scopului asocierii.

Într-o asociere în participațiune rentabilitatea afacerii desfășurate în comun este cea care va determina existența beneficiilor sau pierderilor și necesitatea repartizării acestora către asociați, nefiind posibilă o desocotire a asociaților înainte de încetarea contractului de asociere, faptul prestării de către un asociat a serviciului asumat nefiind echivalent cu nașterea unei creanțe a acestuia împotriva asocierii sau a celorlalți membri ai asocierii.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1181 din 10 mai 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal

în data de 21.04.2021 sub nr. x/110/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții R.A. B. și C. S.R.L., solicitând instanței următoarele:

obligarea pârâtei R.A. B. la plata sumei de 498.273,02 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de dirigenție de șantier prestate în baza contractului de prestări servicii nr. 5507/12.12.2019, în perioada ianuarie 2020-decembrie 2020;

obligarea pârâtei R.A. B. la plata sumei de 36.871,26 lei, reprezentând penalități, în procent de 0,04% din valoarea debitului neachitat, pentru fiecare zi de întârziere, calculate după expirarea unui termen de 30 de zile de la emiterea facturilor și până la data de 15 aprilie 2021, precum și obligarea la plata penalităților de întârziere, calculate de la data de 16 aprilie 2021 și până la plata efectivă a debitului;

în condițiile în care instanța va aprecia că pârâta R.A. B. nu datorează direct reclamantei nicio sumă de bani, s-a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 456.701,34 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistență tehnică și dirigenție de șantier pentru execuția lucrărilor aferente proiectului „Creșterea capacității portante și modernizarea pistei de decolare-aterizare și a suprafețelor de mișcare aferente la Aeroportul B.”, pentru perioada ianuarie 2020-decembrie 2020;

obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 82.110 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistență tehnică și dirigenție de șantier pentru pista de decolare - aterizare (inclusiv acostamente), prestate de societate prin dirigintele de șantier D., pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de pârât;

obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata dobânzii penalizatoare în cuantum total de 20.372,78 lei, defalcată astfel: 18.848.43 lei reprezentând dobânda penalizatoare aferentă debitului solicitat la capătul 3 al cererii (cota de 59 %), calculată de la data expirării termenului de 30 de zile de la primirea facturilor și până la data de 15 aprilie 2021 și 1.524.35 lei, reprezentând dobânda penalizatoare aplicată debitului solicitat la capătul 4 al cererii, cu mențiunea că acesta nu a fost calculat pentru întreaga sumă, ci doar pentru factura nr. 115/21.07.2020 (servicii prestate pentru pista de decolare-aterizare în perioada mai-iunie 2020), de la data expirării termenului de 30 de zile de la primirea facturii și până la data de 15 aprilie 2021;

- obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata dobânzii penalizatoare pentru diferența de debit, aferent serviciilor prestate la pista de decolare-aterizare, pentru perioada ianuarie-aprilie 2020, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii;

- obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata dobânzii penalizatoare până la plata efectivă a debitului;

Prin sentința nr. 592/29.07.2021, pronunțată în dosarul nr. x/110/2021, Tribunalul Bacău, Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal

a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a respins excepția tardivității acțiunii, a respins excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtei R.A. B. și excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtei C. S.R.L. pentru primele două capete ale cererii de chemare în judecată, a respins excepția lipsei calității procesual-active a reclamantei A. S.R.L., pentru capătul 4 al cererii de chemare în judecată și a respins excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtei C. S.R.L., pentru capătul 4 al cererii de chemare în judecată.

Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu R.A. B. și C. S.R.L., ca neîntemeiată și a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâta C. S.R.L., obligând reclamanta să plătească pârâtei C. S.R.L. suma de 37.297,58 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal reclamanta A. S.R.L.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat în termen legal apel incident împotriva sentinței și întâmpinare la apelul principal.

Prin decizia civilă nr. 169/2022 din 17 iunie 2022, Curtea de Apel Bacău, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

a respins ca nefondat apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 592/29.07.2021 pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul  nr. x/110/2021.

A respins ca nefondat apelul incident formulat de apelanta-pârâtă C. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta A. S.R.L.,

solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate (respectiv menținerea soluțiilor privind excepțiile invocate în cauză) și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, ocazie cu care să se dispună admiterea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 592/29.07.2021 pronunțată de Tribunalul Bacău și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră nelegală soluția instanței de apel și a instanței de fond prin raportare la faptul că nu a fost încheiat un contract de asociere în participațiune între recurentă și ceilalți doi prestatori, ci doar un contract de asociere - parteneriat nenumit, iar dispozițiile legale în temeiul cărora s-a respins cererea (art. 1.908 C. civ.) nu sunt aplicabile în speță, întrucât asocierea s-a încheiat pe o durată determinată, iar textul de lege are în vedere o asociere încheiată pe durată nedeterminată.

Astfel, susține că hotărârea instanței de apel este rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material incidente în speță, prin raportare la natura juridică a contractului dintre recurentă și ceilalți doi prestatori și condițiile privind scadența obligațiilor de plată dintre părți, aferente acestuia.

Principalul argument al recurentei este determinat de faptul că obiectul asocierii în participațiune privește beneficiile și pierderile aferente uneia sau mai multor operațiuni întreprinse de părți astfel cum prevede art. 1.949 C. civ. - elemente vădit incerte - în timp ce obiectul contractului de parteneriat dedus prezentei judecăți privește un beneficiu determinat, anume o cotă din valoarea contractului (de achiziții publice), pierderile fiind, de asemenea, prefigurate și asumate de părți la momentul încheierii contractului, conform art.6.1 din contract.

Analizând conținutul contractului dedus prezentei judecăți, se poate observa cu ușurință că părțile nu au înțeles să reglementeze modalitatea de repartizare a beneficiilor și pierderilor într-o modalitate specifică operațiunilor de lichidare (respectiv prin raportare la evenimente viitoare și necunoscute/aleatorii), ci au determinat cuantumul exact al beneficiilor în contrapartida obligațiilor și riscurilor aferente derulării contractului.

Concret, arată că părțile au stabilit la art. 6.1 din Contract modalitatea de repartizare a veniturilor asocierii, respectiv 40% pârâta C. S.R.L., 59% subscrisa și 1% Asociatul 2,   necondiționând repartizarea veniturilor în procentele menționate de o anumită cheltuială, pierdere sau prestație a vreuneia dintre părți ori de un moment ulterior, altul decât încasarea unor sume de bani aferente contractului de achiziții publice.

Cu alte cuvinte, fiecare parte și-a asumat obligațiile în considerarea beneficiului subsecvent fix, respectiv determinat prin raportare la valoarea contractului (de achiziții publice) și gradul de execuție al acestuia.

Or, o astfel de reglementare (beneficiu fix) ar fi fost nelegală în măsura în care contractul de parteneriat ar fi fost un contract de asociere în participațiune, astfel cum stabilesc dispozițiile art. 1.953 alin. (4) C. civ. referitoare la caracterul nescris al clauzei privind instituirea unui beneficiu minim garantat în favoarea unuia sau unora dintre asociați.

Faptul că părțile au înțeles să reglementeze repartizarea beneficiilor prin aplicarea unui procent asupra venitului arată foarte clar că este un contract de asociere - parteneriat nenumit și că nu ne aflăm în ipoteza unui contract de asociere în participațiune, astfel cum în mod greșit au reținut instanțele de fond, respectiv apel, care este caracterizat printr-o incertitudine determinată de necunoașterea cuantumului beneficiilor și al pierderilor (incertitudine ce a fost înlăturată prin manifestarea de voință a părților, cuprinsă în contractul dedus prezentei judecăți).

Așa fiind, consideră că în mod greșit și cu aplicarea eronată a normelor de drept material incidente (menționate în paragrafele anterioare), instanța de apel a menținut calificarea dată de instanța de fond contractului dedus prezentei judecăți, în sensul în care ar fi un contract de asociere în participațiune, în condițiile în care acesta este un contract de parteneriat nenumit.

Criticile privind scadența obligațiilor de plată dintre parteneri au fost subsumate tot motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată că instanța de apel a respins pretențiile reclamantei întrucât societatea (asocierea) nu a încetat, doar după acest moment fiind posibilă formularea unei cereri privind achitarea contravalorii părții bunurilor comune ale societății, în absența unei retrageri ori excluderi a unuia dintre asociați.

Or, astfel cum se poate observa din textul de lege reținut de instanța de apel, dispoziția este aplicabilă în cazul unei societăți/asocieri cu durată nedeterminată.

În speță, susține recurenta, contractul dedus prezentei judecăți este încheiat pe durată determinată, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 3.1 din contract (și din primul paragraf al paginii 37 din decizia recurată), respectiv durata asocierii este egală cu perioada derulării procedurii de atribuire și se prelungește corespunzător cu perioada de îndeplinire a contractului de achiziții publice.

Mai precis, potrivit art. 6 din Contractul de achiziții publice, durata acestuia a fost stabilită la 75 de luni (15 luni execuție și 60 luni notificare defecte), iar potrivit art. 7 executarea contractului începe după constituirea garanției de bună execuție și emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Sintetizând, contractul de parteneriat a fost încheiat pe o perioadă de 75 de luni, calculate de la data constituirii garanției și a emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Prin urmare, recurenta susține că dispozițiile art.1.908 alin.(4) C. civ. nu sunt aplicabile în speță, întrucât contractul dedus judecății este încheiat pe durată determinată.

Referitor la scadența obligației de plată aferentă acordului de asociere dedus prezentei judecăți, pornind de la dispozițiile art. 1.168 C. civ., recurenta se raportează la incidența dispozițiilor generale referitoare la contracte.

Potrivit art. 1.399 C. civ., „

Este afectat

ă de condiție obligația a cărei eficacitate sau desființare depinde de un eveniment viitor și nesigur.”

În speță, părțile au stabilit că sunt îndreptățite la anumite cote ca urmare a încasărilor ivite din executarea contractului de achiziții publice, prin raportare la valoarea acestuia din urmă.

Cu toate acestea, părțile nu au determinat momentul la care devine exigibilă obligația unuia dintre parteneri de a distribui contravaloarea cotei, în ipoteza în care doar una dintre părți ar fi primit întreaga prestație cuvenită asocierii.

Astfel, condițiile art. 1.399 C. civ. apar ca fiind îndeplinite, respectiv există o obligație (de a distribui contravaloarea cote) a cărei executare depinde de un eveniment viitor și nesigur (executarea contractului de achiziții publice).

În ceea ce privește momentul exigibilității obligației de plată a contravalorii cotei (îndeplinirea condiției), în absența unor prevederi convenționale, devin aplicabile dispozițiile legale prevăzute de art. 1.404 alin. (l) C. civ. care prevăd că „

îndeplinirea condiției se apreciază după criteriile stabilite de părți sau pe care acestea este probabil să le fi avut în vedere după împrejurări.”

Astfel, se va putea considera îndeplinită sau nu condiția suspensivă privind obligația de plată a contravalorii cotei de către un asociat față de celălalt prin raportare la criteriile stabilite de părți sau pe care acestea este probabil să le fi avut în vedere după împrejurări.

Având în vedere reperul agreat de părți privind stabilirea cotelor cuvenite din valoarea contractului de achiziții publice, respectiv veniturile încasate ca urmare a executării acestuia, se poate afirma că un criteriu în funcție de care părțile au înțeles să considere îndeplinită/neîndeplinită condiția suspensivă este cel legat de efectuarea plăților/realizarea veniturilor ca urmare a executării contractului.

Cu alte cuvinte, având în vedere că părțile și-au stabilit cuantumul veniturilor prin raportare la veniturile obținute din executarea contractului, se poate afirma că ori de câte ori unul dintre parteneri încasa o sumă de bani ca urmare a executării contractului, acesta din urmă avea obligația de a o distribui între parteneri potrivit cotei.

În ipoteza în care s-ar considera că nu există criterii stabilite de părți în funcție de care să poată fi determinată îndeplinirea/neîndeplinirea condiției suspensive, se vor avea avea în vedere criteriile pe care acestea este probabil să le fi avut în vedere după împrejurări.

În această ipoteză, dând eficiență tezei a II-a a dispozițiilor art. 1.168 C. civ. (aplicarea regulilor contractului asemănător), sunt demne de remarcat dispozițiile art. 1.906 C. civ. privind distribuția plății datoriilor debitorului comun.

Astfel,

în cazul în care un debitor comun plătește o parte din datoriile sale față de societate și față de asociat, având aceeași scadență, asociatul în mâinile căruia s-a făcut plata va aloca suma primită stingerii creanței sale și creanței societare, proporțional cu raportul dintre acestea.

În speță, condițiile prevăzute de art. 1.906 C. civ. apar pe deplin îndeplinite.

În acest sens, în speță există un debitor comun, anume pârâta R.A. B., care a plătit datoriile sale față de societate (cota recurentei, a Asociatului 2 și cota pârâtei C. SRL) și față de asociat (cota pârâtei C. S.R.L.), motiv pentru care asociatul destinatar are obligația de a aloca suma primită în vederea stingerii creanței sale (cota sa) și creanței societare (cota celorlalți), proporțional cu raportul dintre acestea.

În orice caz și în orice ipoteză, în situația în care una dintre părțile acordului de asociere ar fi încasat vreo sumă de bani ca urmare a executării contractului de achiziții publice, acesta din urmă avea obligația de a repartiza de îndată această sumă către ceilalți asociați, potrivit cotelor cuvenite, iar nu să își însușească integral fiecare și toate veniturile aferente contractului, cu nesocotirea cotelor stabilite pe cale convențională.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă consideră că se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.; respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

Intimata-pârâtă R.A. B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a respins-o, constatând că în memoriul de recurs au fost expuse critici ce pot fi subsumate motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut greșita aplicare a dispozițiilor legale cu privire la natura juridică a contractului încheiat de părți și la pretențiile între membrii Asocierii, respectiv scadența obligației de plată aferentă Acordului de Asociere dedus judecății.

Înalta Curte apreciază că, în mod judicios, instanța de apel a calificat acordul de asociere dintre părți nu ca un contract sinalagmatic nenumit, cum pretinde recurenta, ci ca un contract de asociere în participațiune, cum, de altfel, chiar recurenta a recunoscut prin invocarea dispozițiilor art. 1906 C. civ. care reglementează drepturile și obligațiile asumate de asociați în cadrul societății simple.

De altfel, inclusiv în cazul unui contract nenumit devin aplicabile normele care reglementează contractul cel mai asemănător, conform art. 1168 C. civ., text legal invocat chiar de către recurentă.

Or, în aceste condiții, calificarea contractului ca fiind un contract de asociere în participație, reglementat de art. 1949-1954 C. civ., prevederi ce se completează cu dispozițiile legale aplicabile societății simple, ce constituie dreptul comun în materia societății conform art. 1887 C. civ., în mod corect a fost reținută de instanța de apel.

Acordul de asociere încheiat între părți întrunește carac­teristicile contractului de asociere în participațiune, în condițiile în care acesta stipulează că părțile pun în comun efortul personal și specialitatea lor pentru realizarea scopului contractului, contribuții ce pot fi calificate ca bunuri incorporale puse împreună de părți pentru realizarea scopului asocierii. Legea nu limitează aportul asociaților numai la bunurile corporale. Părțile într-o asociere în participațiune, care poate viza doar o participare în beneficiile și pierderile unei operațiuni comerciale, nu sunt ținute să aporteze bunuri în asociație, iar, dacă le aportează, aporturile nu sunt limitate de lege doar la bunuri corporale.

Totodată, contrar susținerilor recurentei, menționarea în contract a procentului de participare atât la sarcinile economice, cât și la beneficiile ce se vor realiza exclude calificarea acordului în cauză ca fiind contract nenumit.

Aceste aspecte au fost reținute de instanța de apel care, invocând practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în domeniul contractelor de asociere încheiate în vederea participării la proceduri de achiziții publice/sectoriale, a constatat în mod corect faptul că intenția părților a fost aceea de a constitui o asociere în participațiune și a analizat corect normele legale de interpretare aplicabile acestuia.

În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 1908 alin. (4) C. civ. întrucât contractul dedus judecății a fost încheiat pe o durată determinată, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a menționat acest text legal pentru a arăta o identitate de tratament legal în ceea ce privește desocotirea asociaților în cadrul asocierii în participațiune și societății simple.

Curtea de Apel Bacău a statuat cu privire la această chestiune că: „

Tocmai în considerarea naturii specifice a contractului de asociere în participație, lichidarea urmează a se realiza la momentul încetării contractului de asociere, iar nu oricând pe parcursul executării sale, așa cum pretinde apelanta-reclamantă. Această regulă este reliefată în cazul societății simple de art. 1908 alin. (4) C. civ, ce stipulează că un asociat al unei societăți simple nu poate, înainte de încetarea societății, să ceară restituirea aportului sau partea ce i s-ar cuveni din bunurile comune, cu excepția cazului în care s-ar retrage sau ar fi exclus. Din moment ce în caz de insuficiență a activului pentru plata întregului pasiv, se apelează la contribuția asociaților la suportarea pierderilor, iar determinarea existenței unui surplus sau, dimpotrivă, a unui minus al lichidării implică în mod necesar încetarea asocierii în participație, aceste operațiuni neputând fi realizate în cursul executării contractului de asociere în participație, concluzia primei instanțe în același sens fiind legală și temeinică. Beneficiile și pierderile depind de rentabilitatea afacerii desfășurate și de abilitatea fiecărui asociat de a-și realiza propriile obligații

.”

Prin urmare, instanța de apel a indicat prevederile art. 1908 alin. (4) C. civ. ca și exemplificare a modului de aplicare a asocierii în participațiune în cazul concret al licitațiilor publice.

Rezultă, contrar susținerii recurentei, că instanța de apel judicios a reținut că într-o asociere în participațiune rentabilitatea afacerii desfășurate în comun este cea care va determina existența beneficiilor sau pierderilor și necesitatea repartizării acestora către asociați, nefiind posibilă o desocotire a asociaților înainte de încetarea contractului de asociere, faptul prestării de către un asociat a serviciului asumat nefiind echivalent cu nașterea unei creanțe a acestuia împotriva asocierii sau a celorlalți membri ai asocierii.

De altfel, instanța de apel a arătat că obligațiile părților trebuie analizate având în vedere că scopul Acordului de Asociere a fost acela de a asigura executarea contractului, sens în care fiecare membru al Asocierii trebuia să participe în mod activ la realizarea proiectului.

Nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia stabilirea unui beneficiu fix, respectiv determinarea cuantumului exact al beneficiilor în contrapartida obligațiilor și riscurilor aferente derulării contractului, ar fi fost nelegală în cazul unui contract de asociere în participațiune, în raport de dispozițiile art. 1953 alin. (4) C. civ. care reglementează regimul juridic al raporturilor dintre asocierea în participație și terții cu care aceasta derulează afaceri comerciale, fiind inopozabilă acestora orice clauză din contractul de asociere care limitează răspunderea asociaților față de terți.

Astfel, în conformitate cu articolul menționat, asociații, chiar acționând pe contul asocierii, contractează și se angajează în nume propriu față de terți. Cu toate acestea, dacă asociații acționează în această calitate față de terți sunt ținuți solidar de actele încheiate de oricare dintre ei. Asociații exercită toate drepturile decurgând din contractele încheiate de oricare dintre ei, dar terțul este ținut exclusiv față de asociatul cu care a contractat, cu excepția cazului în care acesta din urmă a declarat calitatea sa la momentul încheierii actului.

Principalele obligații ale asociaților constau în aportul la asociere și împărțirea beneficiilor și suportarea pierderilor. Părțile au libertatea de a stabili modul de împărțire a beneficiilor, singura regulă ce trebuie respectată fiind aceea că nu trebuie stabilit un nivel minim garantat pentru vreunul dintre asociați. Fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proporțional cu participarea la distribuția beneficiului, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel.

Contrar susținerilor recurentei, invocarea unui beneficiu fix raportat la valoarea Contractului, a cărui plată nu este condiționată de îndeplinirea obligațiilor, nu poate asigura finalizarea proiectului.

În acest context, sunt nefondate și criticile recurentei cu privire la stabilirea scadenței obligațiilor de plată dintre parteneri, în condițiile în care părțile nu au stabilit o scadență a plăților, astfel cum reiese din Acordul de Asociere.

De asemenea, părțile nu au prevăzut în cadrul Acordului de asociere și nu au convenit cu privire la existența unei obligații automate de distribuire a sumelor la momentul încasării acestora de la entitatea contractantă.

Curtea de apel a reținut corect că părțile contractului de asociere și-au asumat executarea în comun a contractului de achiziție publică, obligându-se în mod solidar față de entitatea contractantă pentru executarea tuturor obligațiilor stabilite prin contractul de achiziție în sarcina prestatorului serviciilor ce făceau obiectul contractului, conform art. 2 pct. 3 și 2 pct. 4 din contractul de asociere, în aplicarea cerinței din art. 9.10 din contractul de prestări servicii conform documentației de atribuire, astfel încât entitatea putea cere fiecărui membru al asocierii executarea în întregime a obligațiilor. Raporturile dintre membrii asocierii și entitatea contractantă sunt determinate de art. 9.10 din

contractul de prestări servicii

, în timp ce modalitatea de determinare a principalelor obligații ale fiecărui membru al asocierii

în cadrul contractului de asociere

prin identificarea în art. 5 a obligațiilor și răspunderilor membrilor asocierii viza strict

raporturile dintre asociați

, iar nu raporturile cu entitatea contractantă.

Deși s-a reținut că, în schimbul aportului societății A., respectiv punerea la dispoziție a specialiștilor săi cu experiență relevantă, aceasta a avut stabilit un nivel de beneficii de 59% din valoarea Contractului, instanța în mod legal a statuat că susținerile recurentei, conform cărora este îndreptățită la încasarea unui venit în cuantum de 59% din valoarea contractului fără antamarea cheltuielilor corespunzătoare prestării serviciilor, nu pot fi reținute raportat la prevederile art. 1953 alin. (5) C. civ. care interzic stabilirea unui nivel minim garantat de beneficii.

Reglementând raporturile dintre asociați și față de terți, în art. 1953 C. civ. se arată că asociații, chiar acționând pe contul asocierii, contractează și se angajează în nume propriu față de terți, însă, dacă asociații acționează în această calitate față de terți, atunci sunt ținuți solidar de actele încheiate de oricare dintre ei. În alineatul 3 al articolului citat se arată că asociații exercită toate drepturile decurgând din contractele încheiate de oricare dintre ei, dar terțul este ținut exclusiv față de asociatul cu care a contractat, cu excepția cazului în care acesta din urmă a declarat calitatea sa la momentul încheierii actului. Clauzele contractului de asociere care limitează răspunderea asociaților față de terți sunt inopozabile acestuia, iar orice clauză care stabilește un nivel minim garantat de beneficii pentru unul sau unii dintre asociați este considerată nescrisă.

Nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante că din textul art. 1949 C. civ. s-ar deduce concluzia potrivit căreia o singură persoană va întreprinde operațiuni în asociere, acordând unei alte persoane o participație la beneficiile și pierderile acestei operațiuni, fără ca aceasta din urmă să contribuie cu aporturi la asociere,  cu consecința excluderii calificării contractului încheiat ca fiind asociere în participație, deoarece o astfel de interpretare ar fi în contradicție cu caracterul sinalagmatic al asocierii, cauza obligațiilor reciproce asumate de asociați fiind tocmai încasarea de beneficii ca urmare a prestațiilor în servicii din partea tuturor asociaților. Afacerile pot fi exercitate de către un asociat administrator sau asociat principal, însă nimic nu împiedică desfășurarea operațiunilor specifice asocierii de către mai mulți sau de către toți participanții la asociere, nu doar de un singur asociat, cum lasă de înțeles textul art. 1949 C. civ.

În privința formei și condițiilor asocierii, în art. 1954 C. civ. se arată că, exceptând dispozițiile prevăzute la art. 1949-1953 din același cod, convenția părților determină forma contractului, întinderea și condițiile asocierii, precum și cauzele de dizolvare și lichidare a acesteia.

În lipsa unor detalieri în cuprinsul convenției părților cu privire la obligațiile reciproce ale asociaților și răspunderea unuia față de celălalt, curtea de apel în mod legal a aplicat dispozițiile privind societatea simplă din Codul civil, care reprezintă, conform art. 1887 C. civ., dreptul comun în materia societăților.

Totodată, corect s-a reținut că, în lipsa oricăror prevederi sau clarificări contractuale specifice, societatea în participație era administrată de asociați, care aveau mandat reciproc de a administra unul pentru altul interesul societății, cu consecința că actul adițional privind facturarea doar de către lider și plata doar către acesta încheiat cu entitatea contractantă angajează în mod valabil asocierea, chiar fără a fi necesar consimțământul prealabil al celorlalți doi asociați, cu atât mai mult în contextul în care în speță liderul asocierii fusese desemnat responsabil pentru încheierea contractului de achiziție publică sectorială, deoarece din moment ce putea încheia contractul putea încheia și un act adițional care să reglementeze explicit către care membru al asocierii să se facă plata de către beneficiar. Acest lucru rezultă și din prevederile art. 1953 alin. (2) C. civ., potrivit cărora în ipoteza în care asociații acționează în această calitate (de asociați) față de terți, sunt ținuți solidar de actele încheiate de oricare dintre ei, ceea ce înseamnă că actul adițional încheiat de unul dintre asociați produce efecte și față de ceilalți, adică îi obligă.

În ceea ce privește lichidarea asocierii în participație, aceasta se realizează, dacă nu s-a prevăzut altfel în contractul de asociere sau prin convenție ulterioară, de toți asociații sau de un lichidator numit de ei cu unanimitate, iar în caz de neînțelegeri, de către instanță, conform art. 1941 C. civ.

Curtea de apel a reținut în mod legal că lichidarea presupune mai întâi plata datoriilor sociale conform art. 1945 C. civ., adică plata creditorilor societății, consemnarea sumelor pentru plata creanțelor exigibile la o dată ulterioară, înapoierea cheltuielilor ori avansurilor făcute în interesul social de unii asociați, și abia apoi restituirea aporturilor și împărțirea excedentului rămas în urma lichidării conform art. 1946 C. civ. Potrivit acestui text, după plata datoriilor sociale, activul rămas este destinat rambursării aporturilor subscrise și vărsate de asociați, iar eventualul excedent constituie profit net, care va fi repartizat între asociați proporțional cu partea fiecăruia la beneficii, dacă nu s-a prevăzut altfel prin contractul de societate sau prin hotărâre a asociaților, și cu aplicarea, dacă este cazul, a prevederilor art. 1912 alin. (1) C. civ.; totodată, art. 1947 C. civ. arată că suportarea pasivului se face în felul următor: dacă activul net este neîndestulător pentru înapoierea în întregime a aporturilor și pentru plata obligațiilor sociale, pierderea se suportă de asociați potrivit cu contribuția acestora stabilită prin contract.

Contrar susținerilor recurentei, validitatea contractului de asociere în participație nu este afectată de omisiunea părților de a detalia în cuprinsul contractului toate elementele necesare pentru clarificarea raporturilor dintre asociați, în privința desocotirii părților contractante după finalizarea afacerii, urmând a se aplica regulile dreptului comun privind societatea simplă. Abia în momentul încetării asocierii în participație se va stabili care sunt și dacă există beneficii care să revină fiecărui asociat, faptul prestării de către un asociat a serviciului asumat nefiind echivalent cu nașterea unei creanțe a acestuia împotriva asocierii sau a celorlalți membri ai asocierii.

Drept consecință, prealabil încetării asocierii nu se poate pune problema desocotirii asociaților, rentabilitatea afacerii desfășurate în comun fiind cea care va determina existența beneficiilor sau pierderilor și necesitatea repartizării acestora către asociați, sub acest aspect hotărârea atacată fiind legală.

Susținerile recurentei-reclamante cu privire la aplicabilitatea în speță a prevederilor legale în materia obligațiilor afectate de o condiție au fost formulate „

omisso medio”

și nu pot fi analizate de instanța de recurs, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că aceste argumente nu au fost invocate și analizate în apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 169/2022 din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.