ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1762/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. obligarea acesteia la plata sumei de 7.894.456,5 RON reprezentând lucrări de tratare, eliminare/valorificare a deșeurilor periculoase și solului contaminat prestate în temeiul contractului de Asociere în Participațiune nr. x/30.07.2012 și a contractului de prestării servicii nr. x/30.07.2012.

În drept, a invocat prevederile art. 1270, 1531 Noul C. civ.

Prin sentința civilă nr. 497 din 2 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2014, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei S.C.A. S.A. prin administrator judiciar C..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 934 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta-reclamantă S.C.A. S.A. prin administrator judiciar C. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C.A. S.A. prin administrator judiciar C. și prin administrator special D., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut, în sinteză, că acest motiv de recurs devine incident nu numai în cazurile în care motivele pentru care s-a adoptat o anumită soluție lipsesc cu desăvârșire, dar și în cazul în care motivarea dată de instanță este superficială, rezumându-se la reproducerea considerentelor hotărârii atacate. S-a mai arătat că într-o astfel de situație partea ale cărei pretenții au fost respinse de instanță este împiedicată să dezvolte și să combată raționamentele instanței de apel, în condițiile în care acestea lipsesc din conținutul hotărârii.

Absența considerentelor din cadrul unei hotărâri judecătorești sau superficialitatea acestora conduce la concluzia că, în realitate, respectiva hotărâre judecătorească nu este motivată, a mai menționat recurenta-reclamantă, subliniind în acest context că tocmai într-o asemenea situație ne aflăm în cazul de față întrucât instanța de apel nu a motivat hotărârea adoptată.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că, deși a invocat mai multe motive de apel, instanța de prim control judiciar, după ce a făcut o expunere a susținerilor părților și a situației de fapt reținută de Tribunalul Bacău, a precizat următoarele:

"Motivarea primei instanțe, însușită de-altfel de către Curte, este încetarea de drept, prin ajungere la termen (30.07.2013) a celor două contracte invocate prin acțiunea introductivă, cu consecința lipsei contractului, ca temei al răspunderii civile contractuale"

Așadar, recurenta solicită a se constata că instanța de apel a adoptat o hotărâre fără a arăta argumentele care au condus-o la formarea acestei convingeri, fără a arăta argumentele de drept și de fapt incidente în cauză, fără a oferi argumente cu privire la susținerile reclamantei.

De asemenea, recurenta a arătat că instanța de apel nu a oferit o motivare nici cu privire la fondul cauzei întrucât nu a făcut altceva decât să preia tale quale motivarea instanței de fond fără a aduce argumente cu privire la soluția adoptată și fără a răspunde în vreun fel la susținerile reclamantei.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel, care și-a însușit motivarea primei instanțe, printr-o interpretarea greșită a contractelor deduse judecății, a considerat în mod greșit că serviciile de piatră spartă spălată și sol bioremediat efectuate în lunile octombrie 2013 și noiembrie 3013, nu pot fi apreciate ca fiind efectuate în temeiul contractului nr. x/30.07.2012.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile materiale incidente în cauză și nici de efectele clauzelor contractuale.

Astfel a menționat că potrivit art. 1201 C. civ., părțile sunt ținute de clauzele extrinseci la care contractul face trimitere și că, în raport cu clauza 12.7 din contractul nr. x, părțile erau obligate să respecte nu numai clauzele prevăzute în Contractul nr. x, ci și clauzele din Contractul nr. x, subliniind că interpretarea contractelor de către judecătorii apelului privind durata acestora este eronată, deși instanța constată fără echiovoc că în lunile octombrie și noiembrie reclamanta a prestat serviciile ce au făcut obiectul acestora.

În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel trebuia să se raporteze și la modul de prelungire a Contractului nr. x, așa cum era prevăzut în art. 4.2 din Contractul nr. x

Or, prestarea de servicii în lunile octombrie și noiembrie are drept efect prelungirea Contractului nr. x pe perioadă nedeterminată.

Față de situația de fapt reținută de instanța de apel, recurenta-reclamantă a considerat că aceasta s-a limitat în a analiza doar o parte a clauzelor contractuale din cadrul celor două convenții, respectiv clauzele cu privire la durata de valabilitate a contractelor, fără însă a le analiza în raport de celelalte clauze contractuale și de probele administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că în soluționarea justă a cauzei, instanța de apel trebuia să stabilească situația de fapt raportat la obiectul și cauza pentru care a fost încheiat Contractul nr. x, întrucât facturile fiscale a căror contravaloare o solicită au fost emise în baza acestuia, și nu în baza Contractelor de prestări servicii pe care B. le-a încheiat pentru realizarea obiectului contractului nr. x

Recurenta-reclamantă a solicitat a se observa că scopul pentru care s-a încheiat contractul nr. x este cel stabilit la art. 2.3, iar faptul că B. a încheiat contractul nr. x pe contul asocierii/în interesul asocierii, rezultă și din obiectul contractului nr. x care este identic cu cel al contractului nr. x

Față de cele arătate, recurenta-reclamantă a solicitat a se constata că acest contract de asociere nr. 33 a continuat sa-și producă efectele și după data de 05.08.2013.

În raport cu cele prezentate, recurenta-reclamantă a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel interpretând greșit contractele deduse judecății a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 486 și art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

La data de 6 decembrie 2016, recurenta-reclamantă, prin administrator judiciar și administrator special, a formulat o cerere de renunțare la judecata recursului, cerere respinsă prin încheierea de la termenul din 23 martie 2017, Înalta Curte constatând că recurenta nu s-a conformat obligațiilor reglementate de art. 464 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 22 iunie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., față de care nici recurenta, nici intimata nu au depus puncte de vedere.

Prin încheierea din 19 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 23 noiembrie 2017, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C.. și prin administrator special D. împotriva deciziei nr. 934/2016 din 21 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, raportat la temeiurile juridice invocate și motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) teza ultimă din C. proc. civ.

Exprimarea clară a raționamentului juridic, fundamentat pe argumentele juridice, și evidențierea logicii interne care a condus la adoptarea soluției constituie elemente obligatorii care definesc actul jurisdicțional și care îi conferă forța de convingere, constituind totodată o garanție împotriva arbitrariului.

Critica recurentei vizează aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, dar argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În speță, criticile recurentei potrivit cărora instanța de apel a păstrat motivarea primei instanțe și nu a oferit o motivare nici cu privire la fondul cauzei, întrucât nu a făcut altceva decât să preia tale quale motivarea instanței de fond fără a aduce argumente cu privire la soluția adoptată și fără a răspunde în vreun fel la susținerile reclamantei, nu pot fi reținute.

Astfel, este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, motivele invocate în apel au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârea a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b) teza ultimă din C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

De altfel, se poate observa fără dubii că instanța de apel a motivat decizia pronunțată, fiind analizate criticile formulate în apel, argumentând motivele pentru care a reținut lipsa existenței unui contract între părți pentru pretențiile cuprinse în cererea de chemare în judecată vizând contravaloarea unor servicii/lucrări efectuate de apelantă în lunile octombrie și noiembrie 2013.

Nu poate fi primită susținerea recurentei vizând absența considerentelor din cadrul hotărârii judecătorești sau superficialitatea acestora, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele deciziei atacate, instanța a răspuns argumentat criticilor care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

Privită ca o garanție a imparțialității instanței și ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară și concisă și să se constituie într-o analiză riguroasă și concretă a problemelor esențiale ce au făcut obiectul judecății, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv.

Astfel, criticile recurentei potrivit cărora instanța de apel a adoptat o hotărâre fără a arăta argumentele care au condus-o la formarea acestei convingeri, fără a arăta argumentele de drept și de fapt incidente în cauză, fără a oferi argumente cu privire la susținerile reclamantei, nu pot fi primite, câtă vreme instanța de apel a examinat problema de fond supusă judecații, analizând în mod efectiv dacă există o obligație asumată prin contract și reținând încetarea de drept prin ajungere la termen, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe răspunderea contractuală.

Așadar, observând considerentele deciziei criticate, contrar susținerilor recurentei, se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat.

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl reprezintă acțiunea în răspundere civilă contractuală având la bază contractul de asociere în participație nr. 33/30.07.2012 și contractul de prestări servicii nr. x/30.07.2012, împrejurare față de care reclamanta invocă neîndeplinirea obligațiilor de plată de către pârâtă în raport cu dispozițiile art. 1270 și 1531 din C. civ.

Se reține că divergențele între părți vizează modalitatea de interpretare a clauzelor privind îndeplinirea obligațiilor contractuale, reclamanta susținând că și-a îndeplinit obligațiile referitoare la lucrările de tratare, eliminare/valorificare a deșeurilor periculoase și solului contaminat prestate în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. x/30.07.2012 și a contractului de prestării servicii nr. x/30.07.2012, motiv pentru care pârâta ar avea obligația achitării facturilor aferente lucrărilor din lunile octombrie și noiembrie 2013, respectiv factura nr. x/12.12.2013 și factura nr. x/12.12.2013.

De cealaltă parte, pârâta reclamă lipsa vreunui temei contractual în privința pretențiilor solicitate de reclamantă, față de împrejurarea că actul juridic încheiat între părți, respectiv contractul de asociere în participațiune nr. x/30.07.2012 a încetat la data de 30.07.2013.

În cauză, se constată că, atât prima instanță, cât și instanța de prim control judiciar au analizat în mod judicios cauza prin prisma verificării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale, reținând că în lunile octombrie și noiembrie 2013 nu exista o obligație contractuală a reclamantei de a presta servicii, respectiv de a încasa contravaloarea acestora și nici o obligație a intimatei de a achita contravaloarea acestor servicii.

Astfel, se constată că în baza întregului probatoriu administrat instanța de apel a interpretat termenii contractuali în raport de succesiunea executării obligațiilor asumate convenite de părți și de normele legale incidente cauzei apreciind în mod corect că pârâta nu are obligația de plată a facturilor nr. x/12.12.2013 și nr. y/12.12.2013, ca urmare a încetării contractului de asociere în participațiune nr. x/30.07.2012 și a lipsei unui contract în baza căruia să fie atrasă răspunderea civilă contractuală a pârâtei.

Cu privire la durata contractului de asociere în participație se reține că, prin art. 3.1 părțile au stabilit că:

"Durata asocierii constituite în baza prezentului contract este egală cu durata de execuție a viitorului contract în vederea adjudecării și îndeplinirii căruia s-a încheiat asocierea, începând de la data semnării prezentului contract.", iar potrivit art. 8.1 lit. b) s-a prevăzut că "Asocierea în participațiune își încetează activitatea ca urmare a următoarelor clauze: ... b) expirarea duratei pentru care s-a încheiat contractul de asociere." Totodată se reține că, în conformitate cu clauza inserată la art. 12.7 din contractul de asociere în participație, prevederile acestuia se completează cu prevederile contractului de prestări servicii.

În baza contractului de asociere în participație nr. 33 din data de 30.07.2012, asociatul B. S.R.L. a încheiat în calitate de prestator, cu beneficiarul reprezentat de Asocierea formată din E.., F.., G. S.R.L. și H. S.A., contractul de prestări servicii nr. x, în cuprinsul căruia părțile au prevăzut la art. 4.1 că durata acestuia este de 12 luni de la data semnării.

În raport cu aceste dispoziții contractuale se constată că durata contractului de asociere în participație nr. 33 este strâns legată de durata contractului de prestări servicii nr. x, iar cum acesta din urmă a încetat prin ajungere la termen, respectiv la 30.07.2013 (pârâta S.C. B. S.R.L. perfectând de altfel un alt contract de prestări servicii nr. x/01.08.2013 cu S.C. G. S.R.L., în calitate de beneficiar), a încetat și contractul de asociere nr. 33 la aceeași dată, respectiv 30.07.2013.

Cauzele de încetare a contractului sunt prevăzute în art. 1321 din C. civ., potrivit căruia "Contractul încetează, în condițiile legii, prin executare, acordul de voință al părților, denunțare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției, imposibilitate fortuită de executare, precum și din orice alte cauze prevăzute de lege."

Se reține că, în mod corect, instanța de apel prin interpretarea prevederilor contractuale referitoare la durata contractului de asociere în participație și în acord cu dispozițiile art. 1321 C. civ. a reținut că durata acestuia este de 12 luni de la data semnării, respectiv de la 30.07.2012 la 30.07.2013 și că odată cu încetarea contractului nr. x/30.07.2012 a încetat în baza art. 3.1 și contractul de asociere în participație nr. 33.

De altfel, constatarea inexistenței vreunei obligații de plată în sarcina pârâtei a avut la bază probele administrate la care instanța de apel a făcut constant trimitere, stabilind și valoarea probatorie a acestora.

Totodată, se observă că sub pretextul unor pretinse interpretări eronate a obligațiilor contractuale asumate de către părțile litigante recurenta-reclamantă tinde la schimbarea situației de fapt, conform căreia contractul de asociere în participație nr. 33 a fost prelungit automat pe o perioadă nedeterminată, fără a fi necesară încheierea unui act adițional, în conformitate cu art. 4.2 din contractul de prestări servicii nr. x/30.07.2012.

Or, după cum s-a reținut în cauză în urma probatoriului administrat nu a operat o prelungire automată a contractului.

De altfel, odată cu încetarea contractului nr. x/2012, a încetat în temeiul art. 3.1 și contractul de asociere în participație nr. 33/2012 dintre S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.A., orice servicii prestate de către reclamantă ulterior acestui moment nemaiavând caracter contractual.

Este de menționat că instanța de apel în mod legal a reținut că dispoziția cuprinsă în art. 4.2 din contractul de prestări servicii nr. x/30.07.2012 trebuie raportată la părțile contractante, pe de o parte și la incidența dispozițiilor art. 1951, 1953 C. civ., pe de altă parte, reclamanta fiind un terț față de contractul de prestării servicii nr. 26.

Astfel, contractul de prestări servicii nr. x/30.07.2012 a fost perfectat între S.C. B. S.R.L. în calitatea de prestator și Asocierea formată din E.., F.., G. S.R.L. și H. S.A. în calitate de terț beneficiar, context în care în relațiile cu terții răspunderea pentru obligațiile contractuale revine părții care a dat nașetere obligației respective, în considerarea dispozițiilor art. 4.2 din contractul de asociere în participație nr. 33 și a prevederilor art. 1953 C. civ.

Mai mult, având în vedere că între părți este vorba de un contract de asociere în participație, act juridic ce stă la baza pretențiilor reclamantei, Înalta Curte reține că esența unui asemenea contract o constituie împărțirea între partenerii contractuali a beneficiilor, sau, dacă este cazul, a pierderilor, participarea la beneficii și la pierderi rezultând chiar din definiția dată contractului de art. 1949 din C. civ.

Astfel, se constată că drepturile și obligațiile părților sunt guvernate de prevederile contractuale, precum și de dispozițiile art. 1949 - 1954 C. civ., menționate expres în cuprinsul contractului de asociere în participație nr. 33 încheiat între părți.

Față de natura juridică a contractului de asociere în participație și de dispozițiile art. 6.1 din contractul nr. x/30.07.2012, reclamanta ar fi avut posibilitatea să solicite repartizarea beneficiilor rezultate din activitățile comune desfășurate de coasociați. Astfel, chiar dacă ar fi în vigoare contractul de asociere în participație și chiar dacă ar fi reală împrejurarea că în lunile octombrie- noiembrie 2013 recurenta a prestat anumite activități, reclamanta nu era îndreptățită să solicite de la pârâtă decât împărțirea beneficiilor, conform art. 6.1 din contractul nr. x, întrucât obligațiile părților litigante sunt cele din contractul de asociere.

Față de aceste aspecte nu se poate reține cu temei că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile legale incidente în cauză și nici de efectele clauzelor contractuale, instanța de prim control judiciar făcând o aplicare corectă a prevederilor legale incidente, stabilind că acțiunea reclamantei întemeiată pe răspunderea contractuală nu este fondată, în condițiile în care a intervenit încetarea convențiilor prin ajungere la termen, neexistând astfel o obligație asumată prin contract.

Drept urmare, Înalta Curte constată că din perspectiva cerințelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care vizează nemotivarea hotărârii sau existența unor motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum și din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează încălcarea normelor de drept substanțial, decizia recurată este la adăpost de orice critică.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C.. și prin administrator special D. împotriva deciziei nr. 934/2016 din 21 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2017.