ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4691/2023

Ședința publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate existența unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/28.01.2016 și să dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispozițiile legale; cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a depus cerere modificatoare prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în penalități de întârziere și, în subsidiar, dobândă legală penalizatoare.

Prin sentința civilă nr. 1276 din 21 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile invocate.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de aplicare a amenzii judiciare, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și rejudecarea pe fond a cauzei, în sensul admiterii acțiunii precizate și obligării FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 28.01.2016 constând în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, iar în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii FGA.

Cu privire la existența unui act administrativ nelegal, a susținut că prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A..

Față de decizia de respingere, A. a promovat acțiunea în contencios administrativ, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, iar prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018 a fost anulată ca nelegală. Totodată, FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată.

În acest context, a apreciat recurenta că este evident că în speță există un act administrativ nelegal, respectiv Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - act care reprezintă soluționarea cererii de plată a A. dată de către FGA.

Faptul că prin hotărârile judecătorești prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a dosarului de daună nu poate conduce la ideea că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece aceasta ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală Decizia nr. 14.452/03.05.2018.

Cu privire la existența prejudiciului, a arătat recurenta că FGA avea obligația de a proceda imediat la soluționarea cererii de plată; această soluționare a avut loc formal la mai bine de 2 ani după depunerea cererii și a fost în sensul respingerii. Așadar, prin soluția dată cererii de plată a A., FGA a lipsit A. de folosința sumelor de bani la care era îndreptățit cu titlu de despăgubiri.

Mai mult, prin întârzierea în reanalizarea cererii de plată, FGA a dat dovadă de o atitudine lipsită de responsabilitate. Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, dreptul A. la plata accesoriilor există și are un caracter cert.

A mai susținut recurenta că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Totodată, a menționat că dispozițiile art. 1535 din C. civ. prezumă existența prejudiciului în situația lipsei de folosință a unor sume de bani.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, recurenta a arătat că prejudiciul suferit de A. constă în lipsa de folosință a sumei de bani la care era îndreptățită cu titlu de despăgubiri. Cauza acestui prejudiciu, ce a determinat această întârziere în plata despăgubirilor, este în mod evident modalitatea în care FGA a soluționat cererea de plată prin Decizia nr. 14.452/03.05.2018.

Față de cererea de plată formulată de A. pentru realizarea dreptului său, FGA a dispus prin Decizia nr. 14.452/03.05.2018 respingerea cererii de plată și abia după anularea acesteia a procedat la analiza pe fond. Este evident că dacă FGA ar fi soluționat de la bun început cererea de plată cu respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale și ar fi procedat la plată, prejudiciul A. nu ar fi existat.

Prin urmare, a apreciat recurenta că legătura între Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - actul administrativ anulat ca nelegal, și prejudiciul suferit de A. - lipsa de folosință asupra sumei de bani la care era îndreptățită, există un raport de cauzalitate incontestabil.

În ceea ce privește culpa FGA, a susținut recurenta că și aceasta este una evidentă. FGA, ca structură de garantare creată de lege tocmai cu scopul de a asigura plata creanțelor de asigurare aparținând unui asigurător falit, avea obligația ca în îndeplinirea obligațiilor sale să acționeze în deplină concordanță cu prevederile legale. În realitate însă, Fondul nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluționarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani.

Acționând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, Fondul a interpretat greșit și tendențios prevederile legale, căutând prin orice mijloc a nu achita creanțele de asigurare, ignorând impactul pe care această atitudine l-ar putea produce pe piața asigurărilor. Aceasta în condițiile în care Fondul a fost creat chiar cu scopul de a asigura încrederea asiguraților în sistemul de asigurări, sistem care ar trebui să funcționeze și să îi protejeze chiar în condițiile în care anumiți asigurători ar intra în procedura falimentului.

A concluzionat recurenta că este evident că în speță sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii FGA și obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului generat recurentei prin neplata creanței de asigurare solicitate, susținerile primei instanțe în sensul că nu ar îndeplinite condițiile unei astfel de acțiuni apărând ca lipsite de bază legală.

Intimatul-pârât a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).".

Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că acțiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat.

Din actele dosarului de fond rezultă că recurenta-reclamantă A. S.A. a înregistrat la intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/28.01.2016 o cerere de plată privind suma de 9286 RON pretinsă cu titlu de creanță de asigurări, iar în motivele de recurs se susține că în speța dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile de plată odată cu soluționarea dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată amintită, sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată și plătite din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, (definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal de respingere a recursului), s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă și menționate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON; a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018 s-a anulat decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 prin care fusese respinsă cererea de plată vizând pretinsa creanță de asigurări în cuantum de 9286 RON solicitată de A., cu obligarea pârâtului la analiza pe fond a cererii respective de plată, însă existența creanței litigioase nu a fost confirmată sau infirmată de către intimatul-pârât prin vreo decizie ulterioară.

Așadar, atât timp cât creanța principală - 9286 RON - solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanța judecătorească, iar FGA nu a recunoscut existența acesteia prin plată sau o instanță judecătorească nu a acordat-o în beneficiul reclamantei, nu i se poate imputa intimatei-pârâte acordarea de despăgubiri în forma penalităților de întârziere sau a dobânzii legale ca urmare a soluționării acțiunii în anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.

Or, având în vedere că în cererea de recurs recurenta-reclamantă nu menționează în mod expres și nu a făcut dovada dacă cererea de plată nr. x/28.01.2016, prin care s-a solicitat plata sumei de 9286 RON, a fost analizată și soluționată de către intimatul-pârât ori dacă suma pretinsă a fost achitată, Înalta Curte constată că, în lipsa unui act administrativ vătămător, acțiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, fiind condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, este neîntemeiată, iar motivele de recurs sunt nefondate și vor fi respinse.

În acest context, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin calea de atac exercitată nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1276 din 21 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1276 din 21 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 19 octombrie 2023.