ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4224/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4224/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 29 septembrie 2023
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, petentul A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat reexaminarea încheierii civile f.n. din data de 07.04.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Cluj și revenirea asupra măsurii anulării cererii sale de chemare în judecată pentru faptul că nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 172 din 24 iunie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de netimbrare și a anulat cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. împotriva încheierii civile f.n. din data de 14.04.2022 de anulare a cererii de chemare în judecată pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Cluj.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs reclamantul A..
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte analizând, cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepția netimbrării invocată din oficiu, constată că recursul formulat de reclamantul A. nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar art. 197 din C. proc. civ. statuează că, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează acesteia, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condițiile legii.
Conform dovezii de comunicare depuse la dosar, reclamantului A. i-a fost adusă la cunoștință obligația de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs.
Prin încheierea din 15 noiembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022.2, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulate de reclamantul A..
Înalta Curte constată că, deși a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a III-a din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte va anula recursul promovat de reclamantul A., ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția netimbrării invocată din oficiu.
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 172 din 24 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.