ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 404/2024

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând anularea următoarelor prevederi din acte administrative cu caracter normativ: (i) art. 102 alin. (1) din Anexa nr. 1 (Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, din 21.03.2018) a Hotărârii de Guvern nr. 140/2018, pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019; (ii) art. 8 alin. (1) din Anexa nr. 26 (Contract de furnizare de servicii medicale spitalicești) a Ordinului nr. 397/836/2018 prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, din 27.03.2018; (iii) Protocolul terapeutic "DCI: Combinație Naproxenum + Esomeprazolum" din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008; (iv)Protocolul terapeutic "DCI: Ondasetronum, Granisetronum" din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

2.1. Prin încheierea din data de 09.02.2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și a respins excepția de netimbrare, invocată de pârâtul Guvernul României și excepția rămânerii fără obiect invocată de către pârâtul Ministerul Sănătății cu referire la primele două capete de cerere privind H.G. nr. 140/2018 și Ordinul comun al Președintelui CNAS și al Ministrului sănătății nr. 397/836 din 2018, a respins-o ca neîntemeiată, dat fiind că abrogarea celor două acte administrative atacate nu determină rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată, abrogarea amintită având efect ex nunc (pentru viitor) și nu se raportează la efectele ex tunc (pentru trecut) produse de actele normative litigioase

2.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 394 din 10 martie 2023, a respins suspendarea judecății în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a respins excepțiile vizând lipsa interesului, lipsa calității procesuale active și lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății, astfel cum au fost invocate de pârâte, ca nefondate, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a anulat art. 102 alin. (1) din Anexa 1 a H.G. nr. 140/2018, a anulat art. 8 alin. (1) din Anexa nr. 26 a Ordinului nr. 397/836/2018 emis de ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a obligat pârâții la plata în solidar către fiecare reclamant a sumei de 120 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, au declarat recurs iar reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. au declarat recurs incident.

Pârâtul Guvernul României a formulat recurs și împotriva încheierii de ședință din 9 februarie 2023.

3.1. Pârâtul Ministerul Sănătății, în motivarea recursului, arată că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 32 lit. b) C. proc. civ.

Recurentul susține că hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României. Așadar, hotărârea atacată reprezintă un act emis de Guvernul României conform abilităților acestuia, iar contrasemnătura miniștrilor reprezintă doar faptul că aceștia și-au însușit-o și au obligația de a o pune în executare.

Urmând logica reclamanților ar trebui chemați în judecată toți contrasemnatarii hotărârii de Guvern, aceștia fiind, cu excepția CNAS care este inițiatorul hotărârii, ministere cu rețea sanitară proprie și care au obligația punerii în executare a hotărârii.

Recurentul mai arată că H.G. nr. 140/2018 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 221 alin. (1) lit. c) și d) și al art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 194 lit. c) C. proc. civ.

De asemenea, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 241 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată. cu modificările si completările ulterioare precum si art. 13 din Legea 24/2000.

Conform Raportului de evaluare ANMDM nr. x din 04.08.2014 referitor la analiza de minimizare a costurilor luate separat pentru componentele combinației, combinația naproxen+esomeprazolum nu este eligibilă pentru admiterea necondiționată în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, Sublista B DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu în regim de compensare 50% din prețul de referință.

Astfel, medicamentul cu DCI Combinații (Naproxenum + Esomeprazolum) a fost introdus în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, prin Hotărârea Guvernului nr. 996 din 4 noiembrie 2014

Protocolul terapeutic aferent DCI Ondasetronum, Granisetronum, Palonosetronum a fost inclus în Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008

Prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, se realizează în baza protocoalelor terapeutice, elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, în limita Rapoartelor de evaluare și a Deciziilor emise de ANMDMR.

3.2. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin motivarea recursului susține că hotărârea este nelegală din perspectiva aplicării greșite a legii, respectiv a art. 1 alin. (4) si art. 126 alin. (6) din Constituția României, republicată, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare și a art. 229 alin. 1I). (2) si (41 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și din perspectiva neanalizării și aplicării art. 53 din Constituția României, republicată, art. 5 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, apreciind faptul că reglementarea regimului sancționator contestat în cauză ar fi fost adoptat cu exces de putere, fiind viciat de nelegalitate, determinând încălcarea unor drepturi și libertăți, aducând o atingere patrimoniului furnizorilor de servicii medicale.

În ceea ce privește aspectul încălcării unor drepturi și libertăți ale furnizorilor de servicii medicale, astfel cum a apreciat în mod eronat prima instanță, atunci când a analizat regimul sancționator prevăzut de art. 102 din Anexa 2 la H.G. nr. 140/2018, cu modificările și completările ulterioare și art. 8 alin. (1) din Anexa 26 la Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările și completările ulterioare, recurentul consideră că potrivit art. 53 din Constituția României, republicată, - articol neanalizat de către prima instanță - exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin urmare, restrângerea în discuție s-a impus cu necesitate, are un scop legitim, respectiv, ocrotirea sănătății publice, este proporțională cu situația care a determinat-o, se aplică unitar și nediscriminatoriu tuturor categoriilor de persoane aflate în ipoteza legii și este pe deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit.

Trebuie avut în vedere faptul că Spitalul Universitar de Urgentă Militar Central Dr. Carol Davila a fost sancționat în urma unui control și nu reclamanții - de către CAS AOPSNAJ, pentru nerespectarea de către reclamanți - care sunt angajați ai spitalului - a protocoalelor terapeutice care sunt obligatorii pentru medicii care se află în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare (act normativ abrogat, însă aplicabil perioadei de referință).

La momentul formulării acțiunii introductive de instanță, spitalul nu a formulat o acțiune in regres împotriva reclamanților, așa cum aceștia au afirmat in cuprinsul cererii de chemare în judecată. Prin urmare, reclamanții nu au suferit nicio vătămare.

Printre obligațiile nerespectate de către reclamanți s-au regăsit, de exemplu, prescrierea de medicamente în afara competentei medicului prescriptor, prescrierea incorectă a dozei de administrare a medicamentelor, nerespectarea codului de diagnostic, etc.

În opinia recurentei-pârâte, prima instanță în mod eronat nu a constatat faptul că:

- stabilirea unor sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de către furnizorii de servicii medicale a fost realizata adecvat, în mod legal, în cuantumul (nivelul) apreciat de legiuitor - cuantum (nivel) mult diminuat în raport ce cel prevăzut de contractul-cadru anterior celui contestat în prezenta cauză, respectiv, H.G. nr. 161/2016, cu modificările și completările ulterioare - care prevedeau un nivel al sancțiunilor graduale de l%-3%-9% față de nivelul sancțiunilor graduale de 0,5%, 1% si 3% prevăzut de H.G. nr. 140/2018, cu modificările și completările ulterioare;

- obligațiile furnizorilor de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale si sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora sunt prevăzute în contractele încheiate între părți (respectiv, între casele de asigurări de sănătate si furnizorii de servicii medicale),

- regimul sancționator contestat în prezenta cauză nu constituie o ingerință a statului în dreptul de proprietate al furnizorilor de servicii medicale, ci regimul sancționator are un scop legitim, respectiv, ocrotirea sănătății populației, nu restrânge drepturi constituționale, sancționează fapte care pun în pericol sănătatea populației, se aplică unitar tuturor categoriilor de persoane aflate în ipoteza legii și este pe deplin justificat din perspectiva interesului general ocrotit, în speță, protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu, în condițiile utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, astfel cum prevede expres art. 219 alin. (2) lit. a) si b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond în mod greșit nu a statuat faptul că emitentul actului administrativ normativ are posibilitatea conferită de lege de a alege, ca soluția să fie aptă să corespundă în cea mai mare măsură unui anumit interes concret.

Contrar celor reținute de prima instanță, competența de a aprecia în raport de interesul public în limitele legalității, în funcție de anumite circumstanțe specifice domeniului sănătății, revine în primul rând emitentului actului administrativ normativ, în speță, Contractul-cadru aprobat prin hotărâre de Guvern și avizat de Ministerul Justiției.

Astfel, față de prevederile legale anterior invocate, pe care prima instanță nu le-a interpretat și aplicat corect, instanța de fond în mod nelegal nu a constatat competenta CNAS de a elabora contractul-cadru aprobat prin H.G. nr. 140/2018, cu modificările și completările ulterioare, și de a elabora normele de aplicare ale contractului-cadru, (Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările și completările ulterioare), în temeiul art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă legea impune ca această elaborare să fie precedată de negocierea și consultarea anumitor organizații și instituții.

De mai susține că prin Decizia nr. 1578 din 7 decembrie 2011 a Curții Constituționale, s-a statuat faptul că:

"Legea fundamentală consacră încă din primele rânduri ale sale caracterul de stat social al României. Ca o consecință firească, statul este primul chemat să dea expresie acestui atribut prin instituirea unui complex de măsuri de protecție și susținere a cetățeanului (...). în acest sens, Constituția consacră, între altele (...), instituirea unui sistem de asigurări sociale de sănătate [(art. 34) (...)]. Stabilirea conținutului, condițiilor si limitelor acordării acestor drepturi reprezintă (...) atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, acesta poate decide, în funcție de politica țării și resursele financiare disponibile, în ce condiții se vor acorda drepturile de asigurări sociale prevăzute de Constituție, putând modifica aceste condiții atunci când se impune".

De asemenea, recurenta consideră că instanța de fond în mod greșit nu a reținut faptul că instituirea, stabilirea conținutului, condițiilor care stau la baza sistemului de asigurări sociale de sănătate reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului având în vedere:

- dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituția României, care consacră principiul separației puterilor în stat, în temeiul căruia, instanța de judecată nu se poate subroga în atribuțiile puterii executive, în sensul că nu poate interveni asupra elaborării politicilor, strategiilor si programelor de acțiune în domeniul sănătății populației, rolul instanței fiind limitat, conform art. 126 alin. (6) din Constituția României, la exercitarea controlului;

- prevederile art. 5 din Legea nr. 24/2000, republicată, care stabilesc că proiectele de acte normative se elaborează de autoritățile competente să le inițieze, potrivit legii;

- dispozițiile art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările si completările ulterioare, care stabilesc competența subscrisei CNAS de a adopta actele normative atacate.

Pentru a se asigura o corectă înțelegere de către instanța de control judiciar a modalității de reglementare, organizare, funcționare și finanțare sistemică a domeniului sănătății, recurenta apreciază relevante considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională cu privire la organizarea sistemică a sănătății, fiind învestită să analizeze neconstituționalitatea legii privind reforma în domeniul sănătății nr. 95/2006.1.

Astfel, Contractul-cadru reprezintă un act normativ emis de o autoritate publică în virtutea prerogativelor date de lege pe baza căruia, părțile (casele de asigurări de sănătate și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale) pot încheia contracte civile individuale. Furnizorilor de servicii medicale le este recunoscută doar vocația de a încheia contracte civile de furnizare servicii medicale în cadrul asistenței medicale numai în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, dacă îndeplinesc și anumite condiții speciale pentru a avea capacitatea civilă de a contracta.

În afara sistemului de asigurări sociale de sănătate, furnizorii de servicii medicale își pot desfășura activitatea în condițiile pieței libere, fără a fi necesară respectarea prevederilor imperative din Contractul - cadru și Normele metodologice de aplicare a acestuia.

Astfel fiind, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, Contractul-cadru nu este un contract de adeziune al furnizorilor, cu clauze prestabilite unilateral de către CNAS. în condițiile în care Legea nr. 95/2006, statuează în mod expres faptul că prin contractul-cadru se stabilesc condițiile acordării asistenței medicale, obligațiile părților legate de încheierea contractelor de furnizare de servicii medicale, derularea clauzelor contractuale, clauzele referitoare la condițiile de plată a serviciilor furnizate, precum și sancțiunile pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, de către furnizorii cu care casele de asigurări de sănătate încheie contracte.

Componența de reglementare este dată de caracterul normativ pe care îl îmbracă Contractul-cadru, ulterior elaborării. Astfel, proiectul de act normativ se supune avizului Ministerului Sănătății și Ministerului Justiției, pentru ca, în mod subsecvent, să fie supus aprobării, prin hotărâre a Guvernului, cerință care a fost de asemenea îndeplinită, or contractul cadru contestat de către reclamanți are toate avizele mai sus menționate.

O dovadă a faptului că CNAS a respectat inclusiv etapa de negociere și, respectiv de consultare, este dată de faptul că numai ulterior parcurgerii acestora, actul normativ reprezentat de Contractul - cadru, a fost aprobat de Guvern prin hotărâre de Guvern, pentru ca, mai apoi, prin normele metodologice de aplicare a acestuia să fie elaborate modelele de contracte de furnizare aferente fiecărui tip de asistență medicală, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui CNAS.

Astfel, profesioniștii din domeniul sănătății, în calitatea acestora de furnizori de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, sunt reprezentați colectiv pentru negocierea cu CNAS a clauzelor Contractului-cadru de către organizațiile lor profesionale reprezentative, respectiv CMR, CMSR, CFR, OAMGMAMR și OBBC. De altfel, ipoteza în care toți furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, publici sau privați din România ar participa la negocierea Contractului-cadru ar fi una absurdă, imposibil de realizat.

Particularitatea definitorie a Contractului-cadru rezidă din maniera în care legiuitorul a reglementat în cuprinsul Titlului VIII al Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de elaborare a acestuia, astfel încât să se asigure aplicarea legii de către toate subiectele de drept implicate în ipoteza normei.

Acesta este contextul în care se conturează dubla natură a Contractului-cadru, care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în sistemului de asigurări sociale de sănătate, aceea de act juridic civil, prin care se definesc principalele reguli la care vor fi supuse relațiilor contractuale dintre casele de asigurări de sănătate și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, care, ulterior aprobării de către Guvern, devine un act administrativ normativ, prin care se asigură executarea prevederilor Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Concluzia este similară și în ceea ce privește modelele contractelor de furnizare, care, după negocierea cu organizațiile profesionale, sunt cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui CNAS, care se publică în Monitorul Oficial.

Un alt motiv de recurs rezidă în faptul că instanța a constatat în mod nelegal, neanalizând prevederile art. 219 alin. (1) si (2) si art. 311 din legea-cadru în domeniul sănătății, faptul că:

- nu a fost respectat principiul proporționalității în reglementarea regimului sancționator;

- nu a fost respectată ierarhia actelor normative, consacrată de art. 1, art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (3), art. 13 si art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă raportat la art. 108 din Constituția României în cazul unei hotărâri de Guvern.

Cu privire la așa zisa nerespectare a principiului proporționalității în reglementarea regimului sancționator, recurentul susține că, prin sistematizarea, unificarea și coordonarea, pe baza normelor de tehnică legislativă, a Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a contractului-cadru și a normelor sale de aplicare, regimul sancționator contestat în prezenta cauză a dobândit un conținut și o formă juridică adecvate asigurând respectarea principiului securității raporturilor juridice, având claritatea si previzibilitatea necesare.

Astfel fiind, instanța de fond a apreciat greșit că nu au fost stabilite criterii individuale în funcție de nivelul de risc pentru aplicarea sancțiunilor, acestea având un caracter de generalitate.

Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive.

Cele două acte normative, respectiv, Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, cu modificările și completările ulterioare și Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează sancțiunile în discuție s-au integrat organic în sistemului legislației, fiind corelate cu Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu care se află în conexiune.

Este de menționat faptul că prin actele normative atacate, care au reglementat modul de funcționare a sistemului public de asigurări sociale de sănătate în vederea asigurării și protecției sănătății publice, legiuitorul a stabilit o conduită și disciplină financiară ce trebuie respectată pentru a se crea un echilibru între:

- modul de acordare a serviciilor medicale pe teritoriul României, asigurarea continuității în acordarea asistenței medicale, responsabilitatea furnizorilor de a respecta cadrul normativ aplicabil sistemului public de asigurări de sănătate,

- și protecția dreptului fundamental la sănătate al pacienților.

Așadar, măsurile sancționatorii configurate prin prevederile art. 102 alin. (1) din Anexa 2 la H.G. nr. 140/2018, cu modificările și completările ulterioare, și art. 8 alin. (1) din Anexa 26 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 397/836/2018, cu modificările și completările ulterioare, urmăresc fără putință de tăgadă, identificarea și remedierea unor dezechilibre contractuale, evitarea situațiilor de incoerentă și instabilitate în funcționarea sistemului public de asigurări sociale de sănătate.

3.3. Pârâtul Guvernul României a formulat recurs împotriva atât împotriva sentinței civile nr. 394 din 10.03.2023 cât și a încheierii din data de 09.02.2023, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că datorită unei interpretări necorespunzătoare a legii, judecătorul fondului a făcut o greșită aplicare a acestora.

În primul rând, în mod neîntemeiat instanța a respins excepția rămânerii fără obiect a primelor două capete de cerere, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Astfel, singurul motiv pentru care intimații-reclamanții au solicitat anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 a fost faptul că aceștia au fost sancționați pentru nerespectarea actului normativ, fapt ce nu poate conduce la anularea sa.

Totodată, este lipsit de interes demersul judiciar, întrucât actul contestat nu mai este în vigoare, acesta producându-și efectele prin ajungerea la termenul pentru care a fost adoptat.

Astfel fiind, la acest moment, actul în discuție și-a epuizat toate efectele avute în vedere de autoritatea emitentă, singurul efect urmărit fiind admiterea litigiului promovat de reclamanți pentru contestarea măsurilor dispuse în temeiul H.G. nr. 140/2018.

Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectelor inițiate de Ministerul Sănătății și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și a celor cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, regulament aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.

Sub aspectul oportunității, adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menționate în Nota de fundamentare, respectiv cele regăsite în Secțiunea a 2-a "Motivul emiterii actului normativ" - punctul 1 "Descrierea situației actuale".

Nu au fost identificate elemente de nelegalitate ale actului administrativ contestat, sau eventuale împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalității, veridicității și autenticității acestui act administrativ, iar sub aspectul oportunității - instanța de judecată nu se poate pronunța.

Legalitatea actului administrativ impune respectarea anumitor cerințe, care în opinia recurentei au fost respectate în cauză, respectiv:

- actul să fie adoptat sau emis de către autoritățile competente din punct de vedere material/teritorial și în limitele acestor competențe;

- conținutul acestuia să fie conform cu conținutul legii în baza căreia este emis;

- actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare;

- actul să fie adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative și a normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege.

3.4. Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., au formulat recurs incident, întemeiat pe art. 488 pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. respectiv "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" și "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Recurenții-reclamanți au solicitat schimbarea în parte a sentinței, în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la capetele de cerere (iii) și (iv), precum și în ceea ce privește o serie de considerente privind capetele (i) și (ii) ale cererii de chemare în judecată și, în consecință, anularea următoarelor prevederi din acte administrative cu caracter normativ:

- Protocolul terapeutic DCI Combinație Naproxenum +Esomeprazolum" din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, in sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/200H.

- Protocolul terapeutic "DCI: Ondasetronum+ Granisetronum" din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, in sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.

În opinia recurenților-reclamanți se impune schimbarea anumitor considerente ale hotărârii, pentru admiterea primelor două capete de cerere, (i) și (ii), cu privire la următoarele aspecte:

- claritatea și predictibilitatea textelor atacate la primele două capete de cerere;

- tratamentul discriminatoriu al destinatarilor obligațiilor prin aplicarea aceleiași sancțiuni persoanelor aflate în situații diferite;

- rolul medicului, dreptul asiguraților și independența profesiei;

- obținerea de venituri injuste de casa de asigurări prin aplicarea sancțiunilor atacate.

În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Reclamanții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor formulate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin raportul de control nr. WR-PO1. S2/01.07.2021 întocmit de Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, în sarcina Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" s-a reținut încălcarea art. 92 lit. i) din Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, cu stabilirea măsurii de recuperare a sumei de 2.069.579,30 RON rezultată din aplicarea unui procent de 0,5% la valoarea de contract corespunzătoare lunilor în care au fost prescrise medicamente aferente denumirilor comune internaționale, fără respectarea protocoalelor terapeutice.

Cu aceeași ocazie, CASAOPSNAJ a întocmit și nota de constatare nr. WR-OP1. S2/22.06.2021, prin care se reiau obligația încălcată de SUUMC și măsura privind aplicarea procentului de 0,5%, iar atașată acesteia se regăsește anexa nr. 1 în care sunt enumerați inclusiv reclamanții, individual, cu fiecare medicament prescris fără a fi fost respectate protocoalele terapeutice.

Valoarea medicamentelor care au fost decontate din FNUASS este în cuantum de 93.718,32 RON, iar, în raport de prescrierile efectuate de fiecare medic, SUUMC a calculat modul în care s-ar imputa în sarcina reclamanților suma stabilită prin raportul de control la nivelul a 0,5% din valoarea contractului.

Raportul de control nr. WR-PO1. S2/01.07.2021 întocmit de CASAOPSNAJ a fost atacat de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în care a fost formulată de reclamanți o cerere de intervenție voluntară principală în anularea aceluiași raport de control

Prin încheierea din 05.09.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis în principiu cererea de intervenție voluntară principală menționată anterior.

Obiectul cauzei de față îl reprezintă:

- art. 102 alin. (1) din Anexa - Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 - 2019:

"Nerespectarea oricăreia dintre obligațiile unităților sanitare cu paturi prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. a), lit. d) - i), k) - m), n), o) - s), t) - x), lit. aa), lit. ab) și ac), atrage aplicarea unor sancțiuni pentru luna în care s-au înregistrat aceste situații, după cum urmează: a) la prima constatare, reținerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 0,5% la valoarea de contract aferentă lunii respective; b) la a doua constatare, reținerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract lunară; c) la a treia constatare și la următoarele constatări după aceasta, reținerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de contract lunară.";

- art. 8 alin. (1) din Anexa nr. 26 (Contract de furnizare de servicii medicale spitalicești) a Ordinului ministrului sănătății și președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 - 2019:

"Nerespectarea oricăreia dintre obligațiile unităților sanitare cu paturi prevăzute la art. 6 lit. a) pct. 1 și 2, lit. d) - i), k) - m), n), o) - s), t) - x), lit. aa) pct. 1 și pct. 2, lit. ab) și ac), atrage aplicarea unor sancțiuni pentru luna în care s-au înregistrat aceste situații, după cum urmează: a) la prima constatare, reținerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 0,5% la valoarea de contract aferentă lunii respective; b) la a doua constatare, reținerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract lunară; c) la a treia constatare și la următoarele constatări după aceasta, reținerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de contract lunară.";

- Protocolul terapeutic "DCI: Combinație Naproxenum + Esomeprazolum" din Anexa nr. 2 a Ordinului ministrului sănătății publice și președintelui CNAS nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008;

- Protocolul terapeutic "DCI: Ondasetronum, Granisetronum" din Anexa nr. 2 a Ordinului ministrului sănătății publice și președintelui CNAS nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.

Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.

Hotărârea de Guvern nr. 140/2018, Ordinul MS/CNAS nr. 397/836/2018, precum și Ordinul MSP/CNAS nr. 1301/500/2008 au fost adoptate în vederea organizării executării legii și conțin reguli cu aplicabilitate generală, reprezentând acte administrative unilaterale cu caracter normativ.

Ordinul nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, respectiv Ordinul nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 au fost emise de ministrul sănătății, alături de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că, în ceea ce privește capetele de cerere vizând Ordinul MS/CNAS nr. 397/836/2018 și Ordinul MSP/CNAS nr. 1301/500/2008, pârâtul Ministerul Sănătății justifică în cauză calitatea procesuală pasivă, fiind autoritatea publică de la care provin actele litigioase.

Pe de altă parte, în mod temeinic și legal s-a reținut că obligația de respectare a protocoalelor terapeutice incumbă tuturor medicilor prescriptori, categorie din care recurenții-reclamanți fac parte, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active.

Apărarea CNAS în sensul că reclamanții acționează în scopul apărării unor interese personale omite faptul că premisa acțiunii în contenciosul subiectiv o reprezintă tocmai apărarea unui drept subiectiv sau interes legitim privat.

Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a fost respinsă în mod corect având în vedere faptul că interesul reclamanților de a acționa în fața instanței de contencios administrativ rezultă din întocmirea de către CASAOPSNAJ a raportului de control nr. WR-PO1. S2/01.07.2021 prin care în sarcina Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" s-a reținut încălcarea art. 92 lit. i) din Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, cu stabilirea măsurii de recuperare a sumei de 2.069.579,30 RON rezultată din aplicarea unui procent de 0,5% la valoarea de contract corespunzătoare lunilor în care au fost prescrise medicamente aferente denumirilor comune internaționale, fără respectarea protocoalelor terapeutice, conduită imputată reclamanților, indicați în anexa nr. 1 a notei de constatare nr. WR-OP1. S2/22.06.2021 întocmită de CASAOPSNAJ.

Modul în care sunt reglementate de art. 102 din Anexa la H.G. nr. 140/2018 sancțiunile asociate nerespectării de către furnizorii de servicii medicale a obligațiilor ce le revin se bucură într-o măsură semnificativă de beneficiul marjei de apreciere al autorității publice.

Totuși, respectiva marjă de apreciere nu este absolută, ci aceasta nu poate fi exercitată cu exces de putere, îndeosebi atunci când determină încălcarea unor drepturi și libertăți.

Este de natură să genereze o atingere adusă patrimoniului ipoteza în care sancțiunea de 0,5% aplicată la valoarea de contract aferentă lunii respective, așa cum se regăsește la art. 102 alin. (1) litigios, intervine atât pentru fapta unui medic de a fi omis respectarea unui protocol terapeutic la momentul prescrierii unui medicament cu un cost de decontare din FNUASS de câțiva RON sau câteva zeci de RON, cât și pentru faptele mai multor medici care au omis respectarea unui protocol/unor protocoale terapeutic(e) la momentul prescrierii unui/unor medicament(e) cu costuri de decontare din FNUASS de zeci sau sute de mii de RON, dar și raportarea nediferențiată la valoarea lunară a contractului.

Astfel, este probabil ca, la valori identice de decontare a unor medicamente prescrise fără o respectare a protocoalelor terapeutice, doi furnizori de servicii medicale să înregistreze valori total diferite ale contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate, în funcție de specificul activității desfășurate ori specializările existente, prin prisma tuturor medicamentelor prescrise. Cu toate acestea, în contextul unor decontări cu valoare egală sau apropiată în urma prescripțiilor medicale eronat emise, care constituie doar o parte (uneori nesemnificativă) în ansamblul tuturor prescripțiilor emise lunar, se va aplica aceeași sancțiune de 0,5% la valoarea de contract atât furnizorului de servicii medicale ce are o valoare lunară a contractului de câteva zeci sau sute de mii lunar, dar și furnizorului de servicii medicale ce are o valoare a contractului de milioane sau zeci de milioane de RON lunar. Altfel spus, deși efectul produs în concret asupra FNUASS prin decontarea valorii medicamentelor prescrise cu nerespectarea protocoalelor terapeutice este identic sau similar, iar nivelul sancțiunii este același (0,5%), totuși rezultatul aplicării acelui procent la valori de contract diferite nu va fi identic și nici măcar apropiat.

Deși un furnizor de servicii medicale a generat un posibil prejudiciu asupra FNUASS mai redus (câteva zeci sau sute de RON) prin valoarea decontată a medicamentelor prescrise cu nerespectarea protocoalelor terapeutice în raport cu un altul (care a generat decontări de zeci sau sute de mii de RON), totuși din cauza valorii diferite lunare a contractelor și prin aplicarea procentelor de 0,% asupra acestora, primul va fi sancționat mai aspru în raport de cel de-al doilea, atunci când are o activitate medicală mai amplă/complexă raportat la contractul încheiat cu casa de asigurări.

Or, toate aceste împrejurări denotă o nerespectare a principiului proporționalității.

În cauză principiul proporționalității este încălcat întrucât sancțiunea nu este reglementată în funcție de gravitatea faptei sau de pericolul social, respectiv că nu este avut în vedere și prejudiciul produs, totuși nu la aceeași concluzie se ajunge și sub aspectul susținerii că tratamentul ar fi discriminatoriu pentru că persoanele s-ar afla în circumstanțe diferite.

De asemenea, Înalta Curte reține că deși a validat criticile reclamanților referitoare la lipsa de proporționalitate pentru argumentele expuse în precedent, instanța de fond în mod corect nu a apreciat că norma art. 102 alin. (1) din Anexa la H.G. sau a art. 8 din Ordinul MS/CNAS nu ar fi clară sau predictibilă. Dimpotrivă, ambele reglementări indicau atât premisa care atrăgea sancționarea prin identificarea obligațiilor relevante, anume o trimitere normativă la textul care le detalia și descria, cât și sancțiunea concretă ce intervenea în funcție de caracterul unic sau repetabil într-o lună al conduite ilicite.

Nici afirmațiile recurenților-reclamanți referitoare la înțelesul sintagmei «nerespectare a protocoalelor terapeutice» nu este de natură a susține o lipsă de claritate sau predictibilitate a normei litigioase.

Art. 92 alin. (1) lit. i) din Anexa la H.G. nr. 140/2018 prevede obligația furnizorului de servicii medicale "să respecte protocoalele terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare; ...", iar art. 102 alin. (1) sancționează nerespectarea obligației unităților sanitare cu paturi prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. i).

În aceste condiții, orice abatere de la protocolul terapeutic în activitatea de prescriere a medicamentelor vizate va reprezenta o nerespectare a obligației respective, fără ca din intenția legiuitorului să reiasă acordarea posibilității ca printr-o abordare unilaterală medicul să deroge de la limitele acelui protocol terapeutic. Altfel spus, norma nu prevede excepții sau ipoteze derogatorii, iar faptul că acestea nu au fost reglementate în sensul pretins de reclamanți nu implică o insuficientă reglementare, ci adoptarea/emiterea unui act normativ care nu permite nicio conduită derogatorie.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că pretinsa detaliere a faptelor care ar fi constituit nerespectarea protocoalelor terapeutice prin Ordinul MS/CNAS nu ar fi avut decât cel mult un caracter exemplificativ, iar nu exhaustiv.

Faptul că un medic nu își însușește la nivel individual conținutul unui protocol terapeutic nu constituie un argument valid spre a reține caracterul nelegal al normelor în discuție, după cum nici argumentarea prin prisma principiilor generale pretinse a reieși din Legea nr. 95/2006, întrucât nu există un drept absolut al asiguratului, care să fie consacrat de legea respectivă, de a beneficia de orice tratament medical, ci doar în condițiile reieșite din ansamblul cadrului normativ incident. În caz contrar, ar fi inutil ansamblul reglementărilor care detaliază condițiile în care poate interveni decontarea din FNUASS, din moment ce asiguratul ar putea să beneficieze de o astfel de decontare pentru orice medicament în funcție de situația sa medicală personală la simpla apreciere a unui medic prescriptor.

Totodată, existența unor sancțiuni aplicate și farmaciilor vizează alte raporturi contractuale încheiate de casele de asigurări de sănătate, distincte de acela încheiat cu unitatea spitalicească, astfel că susținerea recurenților-reclamanți în acest sens nu este pertinentă, din moment ce, într-o situație dată, prejudiciul prin prisma decontării din FNUASS poate avea o cauzalitate multiplă, izvorând atât din conduita unității spitalicești, dar și din cea a farmaciei care a eliberat efectiv medicamentul prescris cu nerespectarea protocoalelor terapeutice.

Nici independența profesiei de medic nu reprezintă un argument pentru a fi permisă orice derogare de la condițiile decontării medicamentelor din FNUASS, ci aceasta se exercită cu respectarea ansamblului normelor juridic relevante actului medical.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a anulat art. 102 alin. (1) din Anexa 1 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018, respectiv art. 8 alin. (1) din Anexa nr. 26 a Ordinului nr. 397/836/2018 emis de ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În ceea ce privește Protocolul terapeutic "DCI: Combinație Naproxenum + Esomeprazolum" și Protocolul terapeutic "DCI: Ondasetronum, Granisetronum" din Anexa nr. 2 a Ordinului MSP/CNAS nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a respins această solicitare.

Informațiile existente în protocoalele litigioase se circumscriu dispozițiilor art. 3 din Ordinul nr. 1301/2008, reprezentând baza de prescriere și monitorizare a medicamentelor care se acordă asiguraților pe bază de prescripție medicală, cu consecința obligației medicilor aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate de a respecta schemele terapeutice stabilite.

Astfel fiind, instanța de fond temeinic și legal a reținut că afirmațiile, precum lipsa de claritate sau predictibilitate referitor la protocoalele terapeutice, nu sunt întemeiate, nu conțin nicio critică corespunzătoare în legătură cu conținutul Ordinului MSP/CNAS nr. 1301/500/2008.

Analizând fiecare protocol litigios și prospectul medicamentelor aferente, instanța de fond în mod corect nu a identificat o identitate integrală între acestea, iar incapacitatea Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a prezenta documentația aferentă Ordinului MSP/CNAS nr. 1301/500/2008, nu poate permite concluzia inexistenței raportului comisiei de specialitate la momentul adoptării acestui act administrativ unilateral în limita celui de-al do