ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.05.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2967/2024

HOTĂRÂRE
30.05.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2967/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

1.1. Prin contestația privind tergiversarea procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, contestatoarea societatea A. S.R.L. a solicitat luarea măsurilor legale pentru redactarea sentinței civile nr. 284/2023 în termen de o lună de la data pronunțării deciziei referitoare la soluționarea contestației privind tergiversarea procesului.

În susținerea contestației, societatea A. S.R.L. a învederat, în esență, că, deși prevederile art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. reglementează termene clare în care obligația de redactare a hotărârii trebuie executată de către instanță, în dosarul nr. x/2020, sentința civilă nr. 284 din data de 22 februarie 2023 nu a fost redactată și comunicată părților nici după trecerea unui interval de un an și două luni de la data pronunțării sale, împiedicând, astfel, în opinia contestatoarei, exercitarea căilor de atac, cu încălcarea dreptului său la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil.

1.2. Prin apărările formulate în cauză, intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat respingerea contestației privind tergiversarea procesului, ca rămasă fără obiect, învederând că, între timp, sentința civilă nr. 284 din data de 22 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost redactată și comunicată părților litigante.

1.3. În cauză a formulat întâmpinare și intimatul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței maniera de soluționare a contestației.

Analizând, cu prioritate, excepția rămânerii fără obiect a contestației privind tergiversarea procesului, invocată de intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Înalta Curte o găsește fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 522 din C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Din economia dispozițiilor art. 522 din C. proc. civ. rezultă că ceea ce caracterizează această instituție juridică este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, nesocotește, ea însăși, dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Verificându-se, în evidența informatică Ecris, stadiul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal se constată că sentința civilă nr. 284 din data de 22 februarie 2023 a fost redactată la data de 9 mai 2024. Aspectul redactării și comunicării sus indicatei hotărâri este confirmat și de intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin întâmpinare, iar din aceeași evidentă informatică (Ecris) rezultă că la data de 27 mai 2024 a fost înregistrat și recursul declarat de societatea contestatoare împotriva hotărârii în discuție.

Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului de a formula orice cerere în justiție este cea privind obiectul acesteia/formularea unei pretenții, condiție generală care se impune a fi îndeplinită pe tot parcursul soluționării cauzei.

În contextul celor arătate anterior, Înalta Curte constată că, deși condiția existenței obiectului contestației privind tergiversarea procesului a fost îndeplinită la data promovării contestației, ulterior, ca urmare a redactării și comunicării sentinței civile nr. 284 din data de 22 februarie 2023, aspectul nefinalizării procedurii nu mai subzistă, astfel încât nu mai există situația a cărei înlăturare contestatoarea a solicitat-o.

În concluzie, în temeiul art. 525 din C. proc. civ., coroborat cu art. 32 din același cod, Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, a fost realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de contestatoare este, la momentul de față, rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare.

Respinge contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatoarea societatea A. S.R.L. cu privire la dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca rămasă fără obiect.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2394/2024
Ședința publică din data de 24 aprilie 2024 Asupra prezentei contestații privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Contestația privind tergiversarea procesului Prin cererea depusă la Curt
ÎCCJ 2024-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2397/2024
Ședința publică din data de 24 aprilie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Contestația privind tergiversarea procesului La data de 20 martie 2024 s-
ÎCCJ 2023-03-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1249/2023
nunțate în cauze care au caracter urgent potrivit legii și regulamentului instanțelor judecătorești. Totodată, contestația privind tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de sancționare a judecătorului învestit cu solu
ÎCCJ 2024-01-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 31/2024
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii La data de 11 decembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei C
ÎCCJ 2024-11-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5623/2024
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Obiectul cererii. Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2024 în dosa
Sursă