ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2674/2024

Ședința publică din data de 17 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 04.08.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului: anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 1 iulie 2023 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

2.1. Prin sentința nr. 1014 de la data 08 decembrie 2023, Tribunalul Sibiu - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul general al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Senatul și Secretarul general al Senatului, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a apreciat, în esență, că natura indemnizației pentru limită de vârstă nu constituie un element important în stabilirea competenței, după cum a reținut ÎCCJ în decizia RIL 27/2017 la paragraful nr. 92:

"În ceea ce privește punctul de vedere exprimat de reprezentantul Ministerului Public, se opinează că aspectele referitoare la natura indemnizației reglementate de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 sau la sursa de plată a acesteia nu prezintă relevanța necesară pentru dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizării."

Nici împrejurarea că potrivit art. 382 lit. e) din C. Administrativ, persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică nu li se aplică dispozițiile privind statutul funcționarului public, nu înlătură incidența în speță a prevederilor art. 2 lit. c) și f) din Legea nr. 554/2004, mai ales că nici nu se pune în discuție statutul reclamanților.

Astfel, a considerat că revine Curții de Apel Alba Iulia complet care judecă în materia contenciosului administrativ, competența de soluționare a cauzei.

2.2. Prin sentința nr. 39 din 14 februarie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, invocată de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților .

A declinat soluționarea cererii formulate de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul general al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Senatul și Secretarul general al Senatului, în favoarea în favoarea Tribunalului Sibiu, secția Civilă de Litigii de Muncă.

A constatat că între Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu s-a ivit un conflict negativ de competență și a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație în vederea pronunțării unui regulator de competență.

În esență, instanța a reținut incidența art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată, potrivit cărora:

"Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată", din care rezultă că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamanți îl constituie anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă pentru fiecare dintre reclamanți, emise de pârâți în privința acestora, și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 1 iulie 2023.

Problema care a generat conflictul de competență între cele două instanțe privește stabilirea competenței materiale procesuale, din perspectiva obiectului cauzei deduse judecății și în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Astfel, Tribunalul Sibiu a apreciat că Ordinele de încetare a plății indemnizațiilor pentru limita de vârstă, emise de pârât, au natura juridică a unor acte administrative unilaterale, cu caracter individual, fiind emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, astfel cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care litigiul intră în sfera contenciosului administrativ.

În schimb, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că natura indemnizației pentru limită de vârstă de care au beneficiat reclamanții este cea a unui drept de asigurări sociale, iar verificarea legalității și temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății acestei indemnizații nu poate intra decât în sfera de competență a instanței de drept comun cu competență în soluționarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale.

Constată Înalta Curte că reclamanții au dedus judecății o acțiune în anularea Ordinelor de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 1 iulie 2023, emise în privința acestora, precum și obligarea pârâților Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 1 iulie 2023.

În fapt, au arătat că au exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României și că, odată cu încetarea mandatului de deputat și respectiv de senator îndeplinirea condițiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, au dobândit dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, astfel cum este prevăzută la art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Așadar, se reține că reclamanții nu au învestit instanța cu o contestație ce vizează exercițiul mandatului de deputat, ci, au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă, astfel încât, pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei este important a se clarifica natura indemnizației pentru limită de vârstă din ordinele contestate în raport de emitentul actelor contestate.

În speță este de observat faptul că, deși sunt emise de către o autoritate publică, ordinele contestate nu sunt emise în regim de putere publică, pentru a fi calificate ca fiind acte administrative ce pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ.

De asemenea, calitatea emitentului ordinelor de respingere a cererii de acordare a indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și în condițiile în mod expres prevăzute de legiuitor.

În plus, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Ca urmare, Înalta Curte constată că litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamanții au supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinelor a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Faptul că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă și din dispozițiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată, potrivit cărora: "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată".

Ca atare, perioadele de mandat de parlamentar se valorificau, fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Or, împrejurarea că legiuitorul a recunoscut deputaților și senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate, fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, conduce la concluzia că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și, totodată, condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Un argument suplimentar în susținerea opiniei potrivit căreia indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, îl constituie și faptul că persoanele alese în funcție de demnitate publică au fost excluse din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, rezultând astfel fără putință de tăgadă că această indemnizație se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a reglementat în cuprinsul art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a indemnizației pentru limită de vârstă, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinele Secretarului General al Camerei Deputaților nu este în măsură a atrage competența instanței de contencios administrativ, deoarece, în planul litigiilor de asigurări sociale nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul acestuia.

Cu alte cuvinte, având în vedere că obiectul litigiului îl constituie drepturile de pensie ale reclamanților, care au exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României, și ținând cont că nu există reglementări speciale sub acest aspect, competența de soluționare a cauzei este reglementată de prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În plus, așa cum s-a arătat în precedent, faptul că actele contestate au fost emise de către o autoritate publică nu atrage incidența dispozițiilor legii contenciosului administrativ, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Totodată, raportat la natura raportului juridic dedus controlului judecătoresc, numai instanțele prin intermediul cărora se realizează jurisdicția asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalității actelor deduse judecății.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", a dispozițiilor art. 153 alin. (1) lit. l) din același act normativ, potrivit cărora: "tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: (. . . . . . . . . .) l) alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi", precum și a prevederilor art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă - Complet specializat în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. și pe pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților, Parlamentul României - Senatul, Secretarul General Al Senatului, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă-Complet specializat în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.