ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2024

HOTĂRÂRE
18.01.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra contestației la tergiversare de față;

1 .Obiectul cererii.

La data de 15 decembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul A. cu privire la dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 522 și urm. din C. proc. civ. s-a solicitat să se dispună Curții de Apel București motivarea și comunicarea hotărârii pronunțate la data de 7 septembrie 2023 într-un termen de 20 de zile, având în vedere că termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. a fost depășit de 2 ori.

Analizând cu prioritate excepția lipsei de obiect a contestației la tergiversare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele.

Potrivit art. 522 din C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Din economia dispozițiilor art. 522 din C. proc. civ. rezultă că ceea ce caracterizează această instituție juridică este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Înalta Curte reține că prin adresa comunicată la data de 16 ianuarie 2024, Curtea de Apel București a comunicat că sentința nr. 1795 pronunțată la data de 7 septembrie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost redactată la data de 10 ianuarie 2024 și comunicată părților la 11 ianuarie 2024.

Reținând astfel că instanța de fond a motivat hotărârea vizată de contestația la tergiversare întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea a rămas fără obiect, în condițiile art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., care reglementează una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune ca fiind cea privind formularea unei pretenții și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că a fost realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de petent este la momentul de față rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare.

Respinge contestația la tergiversare formulată de contestatorul A. în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca rămasă fără obiect.

Fără cale de atac.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 ianuarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-18
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2024
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024 Asupra contestației la tergiversare de față; 1.Obiectul cererii. La data de 15 decembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
ÎCCJ 2024-03-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2024
Ședința publică din data de 14 martie 2024 Asupra contestației la tergiversare de față; 1. Obiectul cererii. La data de 04 martie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2024-01-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 31/2024
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii La data de 11 decembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei C
ÎCCJ 2024-04-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1934/2024
Ședința publică din data de 4 aprilie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii La data de 11 martie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți
ÎCCJ 2023-11-21
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5491/2023
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Asupra contestației la tergiversare de față; 1.Obiectul cererii. La data de 3 noiembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
Sursă