ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2491/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2491/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 25 aprilie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022/a2, reclamantul A. a solicitat să se dispună reexaminarea încheierii de ședință pronunțată la data de 16 februarie 2023 în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Cluj, solicitând a se reveni asupra măsurii de anulare și să se dispună retrimiterea cauzei completului inițial învestit pentru continuarea judecății.
Hotărârea instanței de fond
Prin încheierea civilă nr. 287 din 19 mai 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a III - a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării cererii ridicată din oficiu și a anulat ca netimbrată cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 16.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii civile nr. 287 din 19 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III - a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A..
Apărările formulate în cauză
În cauză nu a fost formulată întâmpinare.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând, cu prioritate, cerința satisfacerii timbrajului aferent recursului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada achitării de taxei judiciare de timbru, având în vedere următoarele aspecte:
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, care statuează în mod expres că:
"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora:
"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", iar art. 197 din C. proc. civ. statuează că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează acesteia, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrag anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în condițiile legii.
Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității, aceeași obligație și sancțiune fiind incidente și în ceea ce privește cererea de apel, în conformitate cu prevederile art. 470 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.
Prin adresa comunicată reclamantului A. la data de 10 iulie 2023, conform dovezii de înmânare aflată la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON, aferentă căii de atac declarate în cauză, obligație pe care reclamantul nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat pentru data de 25 aprilie 2024.
Totodată, reclamantul nu a formulat cerere de ajutor public judiciar și nici cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Cum dovada timbrării nu a fost atașată căii de atac declarată în cauză, iar reclamantul A. nu și-a îndeplinit această obligație nici ulterior, deși i s-a comunicat această mențiune, devin aplicabile dispozițiile art. 197 teza a II-a C. proc. civ., care prevăd sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 197, art. 470 alin. (2) și (3) și cele ale art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 287 din 19 mai 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 287 din 19 mai 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.