ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2369/2023

Circumstanțele cauzei Prin actiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data 9.06.2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Prim Ministrul României: - să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună-voie în termen de cel mult 30 de zile Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, - să se aplice Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior menționată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019, - să se fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 de zile, care i-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1498 din 8 septembrie 2022 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepția inadmisibilității acțiunii, excepția prescripției, excepția lipsei de obiect, dar și cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A. și pe pârâții Prim Ministrul României și Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii, în sensul admiterii acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului, s-a arătat că debitorul obligației stabilite prin titlul executoriu nu a pus în aplicare dispozițiile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, întrucât nu a reglementat prin hotărârea de guvern vânzarea a 8% din acțiunile B. către salariați, ci doar a 1% din aceste acțiuni. Având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) și art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, limita de până la 8% stabilită de legiuitor trebuie înțeleasă în sensul că salariații B. nu pot cumpăra un număr de acțiuni care să depășească acest procent, iar nu că Guvernul României ar avea dreptul de a stabili discreționar un procent inferior. În opinia recurentului, prin hotărârea de guvern trebuiau să se stabilească procedurile, termenele și condițiile în care salariații pot cumpăra acțiunile B., or prin H.G. nr. 746/2022 dispune doar că aceste aspecte vor fi stabilite ulterior, prin ordin al ministrului energiei. Prin urmare, intimatul Guvernul României nu a organizat punerea în executare a dispozițiilor legale privind vânzarea acțiunilor către salariații B., neîndeplinind obligația stabilită prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu. Nu în ultimul rând, s-a solicitat a fi avută în Vedere și împrejurarea că, în cuprinsul unei întâmpinări formulate într-o altă cauză, în dosarul nr. x/2022, intimații-pârâți recunosc că nu au îndeplinit obligațiile prevăzute în titlul executoriu, respectiv faptul că nu pot emite o hotărâre de guvern fără ajutorul Ministerului Energiei.

Apărările formulate de intimați Intimații-pârâți Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Prim-ministrul României au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamantul și-a întemeiat calea de atac promovată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticile expuse se subsumează doar cazului de casare prevăzut de pct. 8 din acest text de lege. Recurentul-reclamant nu a expus motive referitoare la încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectarea atrage sancțiunea nulității, ci a susținut, în esență, că prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României nu a îndeplinit obligația stabilită prin titlul executoriu - decizia Î.C.C.J. -SCAF nr. 2370/2019. Așadar, problema de drept dedusă judecății în calea de atac este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanță a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport de obligația instituită prin titlul executoriu, motivele de recurs fiind încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. Este de reținut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații B. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului." Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâților la executarea deciziei Î.C.C.J. - SCAF nr. 2370/08.05.2019, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României și plata penalităților de 1000 de RON/zi de întârziere. Prima instanță a constatat că cererea este neîntemeiată, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele: "ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023. ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I." În recurs, reclamantul a contestat concluzia instanței de fond, susținând că, prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României nu a îndeplinit obligația stabilită prin decizia Î.C.C.J. - SCAF nr. 2370/2019. Din analiza dispozitivului deciziei anterior menționate, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați este de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, dispoziții care corespund obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească. În sprijinul afirmației neexecutării titlului executoriu, recurentul-reclamant a susținut că H.G. nr. 746/2022 stabilește că va fi vândută o cotă de 1%, iar nu de 8% din acțiunile B., astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu și că nu detaliază în întregime modalitatea de punere în executare a obligației, care este delegată altei autorități publice (Ministerul Energiei). Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată în mod corect instanța de fond a reținut că pârâtul debitor a respectat obligațiile stabilite prin titlul executoriu. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, prin decizia Înaltei Curți nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acțiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acțiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%. Acest text de lege recunoaște autorității publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acțiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reținută și în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022. Totodată, H.G. nr. 746/2022 prevede și termenul limită până la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către salariații B. - 31 decembrie 2023. Cum prin H.G. nr. 746/2022 Guvernul României a stabilit atât cota procentuală în care se vor vinde acțiunile, cât și termenul până la care acestea se vor vinde, obligația prevăzută de titlul executoriu a fost îndeplinită, iar împrejurarea că hotărârea de guvern nu cuprinde totalitatea procedurilor ce ar trebui urmate în vederea vânzării efective ori data la care va începe procedura de vânzare nu poate fi interpretată ca o neexecutare a hotărârii judecătorești. Câtă vreme titlul executoriu și dispozițiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 nu impun obligația reglementării, prin hotărârea de guvern, a întregii proceduri de vânzare a acțiunilor și nu impun ca procedura să se desfășoare nemijlocit de către Guvernul României, pârâtul a avut posibilitatea de a aproba prin hotărâre de guvern doar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și termenul până la care se va face vânzarea, urmând ca restul procedurilor să fie stabilite ulterior, în speță prin ordin de ministru (emis de Ministerul Energiei). Toate acest aspecte au fost valorificate de instanța de fond prin sentința recurată, care cuprinde detaliat motivele pentru care s-a apreciat că obligația din titlul executoriu a fost îndeplinită. Înalta Curte nu poate reține nici critica referitoare la nevalorificarea pretinsei "recunoașteri" a intimaților-pârâți cu privire la neexecutarea obligației stabilite prin titlul executoriu, făcută în cuprinsul unui act procesual depus într-o altă cauză. Instanța de executare este ținută să soluționeze cauza doar în raport de actele și lucrările cauzei pendinte, respectiv de argumentele și apărările expuse de părți în speța cu care este învestită, neputându-se raporta la acte procesuale ale părților din alte litigii, purtate într-un alt cadru procesual subiectiv și obiectiv. Fiecare cauză beneficiază de o specificitate dată de obiectul cererii, de pretențiile concrete ale reclamantului, de probele pe care se sprijină aceste pretenții, aspecte care, chiar și în cazul unor litigii cu grad de similaritate ridicat, pot determina formularea unor apărări diferite și o analiză distinctă din partea instanței de judecată. În concluzie, instanțele de judecată nu pot face aprecieri cu privire la susținerile părților din alte cauze și care nu se află în conexiune cu pricinile cu care sunt învestite, criticile recurentului-reclamant fiind, astfel, nefondate. Înalta Curte mai reține că răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcționează ca un mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii, respectiv ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Prin reglementare, caracter și scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește obligarea la executarea titlului executoriu și sancționarea conducătorului autorității publice. Or, în cauza de față, la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.